De ce este atât de greu să ierţi, să nu te mai agăţi de rănile din trecut?

iertareaEul există pe seama nefericirii, se hrăneşte cu ea – cu cât e mai multă nefericire, cu atât are el hrană mai multă. În momentele de fericire eul dispare de tot şi invers: dacă eul dispare, fericirea începe să se reverse asupra ta. Dacă vrei eul, nu poţi să ierţi, nu poţi să uiţi, mai ales rănile, insultele, umilinţele, coşmarurile. Nu numai că nu le poţi uita, continui să le exagerezi, să le accentuezi. Ai tendinţa să uiţi tot ce a fost frumos în viaţa ta, să nu mai ţii minte momentele de bucurie; ele nu servesc la nimic în ceea ce priveşte eul. Bucuria este ca o otravă pentru ea, iar nefericirea e ca vitaminele. Trebuie să înţelegi întregul mecanism al eului. Dacă te străduieşti să ierţi, asta nu e iertare adevărată. Cu efort, nu faci decât să reprimi. Poţi să ierţi numai atunci când înţelegi stupiditatea jocului care se desfăşoară în mintea ta. Absurditatea lui trebuie înţeleasă, astfel tu reprimi într-o parte, iar ceea ce vrei să uiţi vine din altă parte, uneori atât de subtil încât e aproape imposibil de recunoscut.

Eul se hrăneşte cu ce e negativ, pentru că eul trăieşte din negaţii. “Nu” este sufletul eului. Poţi să spui „nu” nefericirii, poţi să spui „nu” vieţii pline de suferinţă. Şi cum poţi să spui “nu” fericirii? Cum poţi să spui “nu” florilor şi stelelor şi apusurilor de soare şi la tot ce e frumos, divin? Iar întreaga existenţa e plină de frumuseţe, e plină de trandafiri, însă tu continui să culegi spini, investeşti mult în acei spini. Pe de o parte spui “Nu, nu vreau suferinţa asta”, iar pe de altă parte continui să te agăţi de ea. Şi de secole ţi se spune să ierţi…

Însă eul poate trăi şi cu uitare, îşi găseşte o nouă hrana în ideea “Am iertat. Mi-am iertat chiar şi duşmanii. Nu sunt un om obişnuit”. Şi ţine minte, unul dintre principiile de bază ale vieţii este că omul obişnuit este cel care crede că nu e. Doar în clipa în care accepţi banalitatea, devii extraordinar, ieşit din comun. În clipa în care îţi accepţi ignoranta, prima rază de lumină pătrunde în fiinţa ta, prima floare înfloreşte. Primăvara nu e departe.

Dacă nu poţi să ierţi asta înseamnă că vei trăi cu duşmanii, cu rănile, cu durerile. Aşa că, pe de o parte vrei să uiţi şi să ierţi, pentru că singura cale să uiţi este să ierţi – dacă nu ierţi nu poţi să uiţi – dar pe de altă parte există o implicare mai adâncă.

Primul lucru pe care trebuie ţinut minte este că eul este ca întunericul. Întunericul nu are o existenţă a sa; el nu e decât absenţa luminii. Lumina are o existenţă neîndoielnică, întunericul nu; de asta nu poţi să faci nimic direct cu întunericul. Dacă în camera e întuneric beznă, nu poţi să scoţi întunericul din cameră, nu poţi să-l arunci afară, nu poţi să-l distrugi prin nici un mijloc direct. Întunericul nu poate fi răpus prin luptă. E cu neputinţă, pentru simplul motiv că întunericul nu există. Dacă vrei să faci ceva cu el, trebuie să recurgi la lumină. Dacă nu vrei întuneric, aprinde lumina. Dacă vrei întuneric, stinge lumina. De asta eu spun să ierţi. Nu spun că trebuie să iubeşti şi să nu iubeşti. Nu lasă aceste fragmente de întuneric să te supere. (…) Altfel vei continua să reprimi iar şi iar, şi zadarnic, absolut zadarnic, căci ceea ce reprimi o să vină pe altundeva, o să găsească în tine alt punct, mai slab.

Întrebi “De ce este atât de greu să ierţi, să nu te mai agăţi de rănile de demult?” Pentru simplul motiv că ele sunt tot ce ai. Şi continui să te joci cu rănile vechi ca să le menţii proaspete în memorie. Nu le laşi să se vindece.

Un om stătea într-un compartiment de tren. Peste drum de el stătea un preot care avea alături un coş de picnic. În lipsa de ocupaţie, omul se uita la preot. După un timp, preotul a deschis coşul şi a scos un şervet pe care şi l-a pus cu grijă de genunchi. Apoi a scos un bol de sticlă şi l-a pus pe şervet. După aceea a scos un cuţit şi un măr, a curăţat mărul de coajă, l-a tăiat bucăţele şi a pus bucăţelele în bol. Apoi a luat bolul şi a răsturnat cuburile de măr pe fereastră.  După ceea a scos o banană, a decojit-o , a tăiat-o în bucăţele, le-a pus în bol şi le-a vărsat pe fereastră. A făcut acelaşi lucru cu o pară, o conservă mică de vişine, un ananas şi un borcănel de frişcă. După ce le-a aruncat pe fereastră a şters bolul, a împăturit şervetul şi le-a pus la loc în coşul de picnic. Omul, care îl urmărea uimit pe preot a întrebat în cele din urmă: “Iartă-mă părinte, dar ce făceai acolo?” La care preotul i-a răspuns cu detaşare: “Salată de fructe”. “Bine, dar ai aruncat pe fereastra totul”, a spus omul. “Da. Nu pot să sufăr salată de fructe”.

Oamenii caută întruna lucruri pe care nu pot să le sufere, pe care le urăsc. Trăiesc din ură. Zgândăresc mereu rănile ca să nu se vindece; nu le lăsa să se vindece – toată viaţa lor se bazează pe trecut. Dacă nu începi să trăieşti în prezent, n-ai să poţi să uiţi şi să ierţi trecutul.  Nu spun că trebuie să uiţi şi să ierţi tot ce s-a întâmplat în trecut; nu asta este metoda mea. Eu spun: Trăieşte în prezent. A trăi în prezent este modul pozitiv de a aborda existenţa. Acesta este un alt mod de a spune să fii mai conştient, mai atent, pentru că atunci când eşti conştient, atent, eşti în prezent.

Conştientă nu poate fi în trecut şi nu poate fi în viitor. Conştientă nu cunoaşte decât prezentul; are numai un timp, prezentul. Fii conştient şi pe măsură ce vei simţi tot mai mult fericirea de a fi în prezent, nu vei mai face prostia pe care o face toată lumea, nu vei mai trăi în trecut. Atunci nu va mai trebui să uiţi şi să ierţi – treaba asta va dispărea de la sine. Şi o dată ce trecutul nu mai există, va dispărea şi viitorul, pentru că viitorul e doar o proiecţie a trecutului. Să te eliberezi de trecut şi de viitor înseamnă să simţi pentru prima dată gustul libertăţii. Iar în acea experienţă devii întreg, sănătos, toate rănile sunt vindecate. Dintr-o dată nu mai există nici o rană. Simţi cum în tine apare sănătatea. Acea sănătate este începutul transformării!

Osho

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Care este scopul meu în această viaţă?
Ce misiuni am de îndeplinit şi ce lecţii am de învăţat?
Cum îmi pot regăsi echilibrul interior şi cum pot avea relaţii (mai) armonioase cu cei din jur?
Care este cauza blocajelor şi fricilor care mă împiedică să am viaţa pe care o doresc?

Te invit alături de mine să păşim împreună cu curaj în aflarea acestor răspunsuri. Dacă te-ai decis să faci acest pas, scrie-mi pe adresa:solarris.coaching@gmail.com şi îţi voi oferi amănuntele referitoare la acest subiect.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Dezvoltare personală și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s