Schimbare prin acceptare

A accepta pe deplin înseamnă să nu intri în conflict cu ceea ce apare în momentul de faţă. Înseamnă să nu-l respingi, sau să-l dai deoparte, sau să te îndepărtezi de el, ci să-l îmbrăţişezi, să-l ţii lângă tine, să-l iubeşti ca şi când ar fi al tău. Deoarece este al tău. Este propria ta creaţie de care eşti foarte mulţumit – doar dacă nu cumva nu eşti. Dacă nu eşti, vei opune rezistenţă acceptării, a ceea ce ai creat şi – persistă lucrul căruia îi opui rezistenţă.

Prin urmare, bucură-te şi te veseleşte şi, în cazul în care circumstanţa sau condiţia de acum sunt unele pe care alegi să le schimbi, alege, pur şi simplu, să le trăieşti ca experienţă – altfel. E posibil ca aspectul exterior sau manifestarea lor exterioară să nu se schimbe deloc, dar experienţa ta interioară legată de ele poate fi schimbată şi se va schimba pentru totdeauna, luând pur şi simplu, o altă decizie în această privinţă. Aminteşte-ţi că acesta este scopul tău. Pe tine nu te interesează modul în care apari în exterior, ci numai experienţa ta interioară. Lasă lumea exterioară să fie ceea ce este. Creează-ţi o lume interioară, aşa cum vrei tu ca ea să fie. Acesta este înţelesul expresiei: a fi din lumea voastră, dar a nu aparţine ei.

A accepta ceva nu înseamnă a refuza să-l schimbi. De fapt, adevărul e chiar invers. Nu poţi schimba ceea ce nu accepţi – în special în tine însuţi – dar şi în afara ta. Prin urmare, acceptă totul ca pe manifestarea divină a divinităţii din tine. Atunci te declari pe tine însuţi ca fiind creatorul ei şi numai atunci poţi să o „dez-creezi”. Numai atunci poţi să re-cunosti – adică să cunoşti din nou – puterea de a crea ceva nou, putere care se află în tine. A accepta ceva nu înseamnă a fi de acord cu aceasta. Înseamnă, pur şi simplu, să o îmbrăţişezi, chiar dacă eşti de acord cu ea sau nu.

Cum poţi să vindeci ceva ce nici măcar nu ţii lângă tine? Înainte de a da drumul la ceva, trebuie mai întâi să-l ţii strâns, cu fermitate, în cadrul realităţii tale. Nu poţi să laşi să cadă ceva ce nu ai ţinut mai întâi în mână. Prin urmare, ţine-te bine!

Dragostea şi acceptarea sunt concepte care pot fi folosite unul în locul celuilalt. Pentru a schimba ceva, trebuie mai întâi să accepţi că acest ceva există. Pentru a iubi ceva, trebuie să faci acelaşi lucru. Nu poţi iubi partea din tine însuţi care pretinzi că nu este acolo, care consideri că nu este a  ta. Tu ai considerat ca nefiind ale tale multe părţi din tine însuţi pe care nu vrei să le revendici. Nevrând să revendici acele părţi din tine însuţi, ai făcut să fie imposibil să te iubeşti pe tine însuţi pe deplin – şi, astfel, să-l iubeşti deplin pe celălalt.

Prin dragoste şi acceptare voi binecuvântaţi pe toţi cei a căror viaţă o atingeţi. Când deveniţi pe deplin iubitori şi acceptaţi pe deplin, deveniţi cei care binecuvântează pe deplin – şi aceasta vă face pe voi şi pe toţi ceilalţi pe deplin fericiţi. Nu schimbi nimic condamnând. Literalmente, le condamni la a fi repetate. A nu condamna nu înseamnă a nu căuta să schimbi. Faptul că nu condamnaţi ceva, nu înseamnă că sunteţi de acord cu acesta. Pur şi simplu, înseamnă că refuzaţi să judecaţi. Pe de altă parte, puteţi alege altceva. Alegerea de a schimba nu trebuie întotdeauna să provină din mânie. De fapt, şansele voastre de a produce schimbări foarte palpabile cresc direct proporţional cu scăderea mâniei voastre. Oamenii folosesc adesea mânia ca pe o justificare pentru a căuta schimbarea, iar judecata ca pe o justificare pentru mânie.

Binecuvântaţi, binecuvântaţi, binecuvântaţi pe duşmanii vostrii şi rugaţi-vă pentru cei care vă nedreptăţesc. Trimiteţi-le energiile voastre cele mai bune şi gândurile voastre cele mai înalte. Nu veţi putea face acest lucru decât dacă veţi vedea fiecare persoană şi fiecare circumstanţă de viaţă ca pe un dar, ca pe un înger şi ca pe un miracol.
A fi recunoscător pentru ceva înseamnă a înceta să-i mai opui rezistenţă, înseamnă a-l vedea şi a-l recunoaşte ca pe un dar, chiar atunci când darul nu este vizibil imediat. Recunoştinţa este atitudinea care schimbă totul!
Du-te acum şi binecuvântează toate lucrurile din viaţa ta. Aminteşte-ţi că v-am trimis numai îngeri şi că v-am adus numai miracole!

N.D.Walsch – Prietenie cu Dumnezeu
Acest articol a fost publicat în Dezvoltare spirituala și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Schimbare prin acceptare

  1. Razvan zice:

    Multa dreptatea avea Charles Darwin cand afirma ca:
    „Nu specia cea mai puternică sau cea mai inteligentă supraviețuiește. Ci aceea care se adaptează cel mai bine la schimbări”.

  2. ovidiu_ovidiu zice:

    Este un pic cam mult, cred totusi ca este binevenit un echilibru. Acceptarea ca si negarea duse la extrem pot fi nocive, bunatatea fara margini sterge limitele, nu as vrea sa fiu pe deplin fericit, doar fericit…

    • Cristian ANDREI zice:

      nu vrei sa fii pe deplin fericit, nu vei fi deloc fericit…e atat de simplu! nu ai cum sa gasesti o jumatate de adevar sau aproape tot adevarul…adevarul nu este decat UNUL singur si gasindu-l, STII! 🙂

  3. Matei zice:

    In vremurile pe care le traim, cheia pentru a face fata schimbarilor este acceptarea!
    Un concept pe care ar trebui sa il imbratisam cat mai multi si sa-l transpunem in viata de zi cu zi!

  4. Sebastian zice:

    „Da-mi, Doamne, seninatatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba si intelepciune pentru a face diferenta intre ele.”

    • Felicia zice:

      Iubirea neconditionata nu judeca, ci iarta. Asa a facut IIsus, cand rastignit pe cruce, a spus: „Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac!”

  5. Anita zice:

    Multumesc ! Am experimentat si acum pot spune ca primesc darurile vietii, cu mare bucurie.
    Este uimitor cum percepem oamenii si situatiile, atunci cand binecuvantam chiar si pe cei ce ne aduc suferinta. Sunt recunoscatoare pentru miracolele ce le traiesc !

    • D-nei Anita:
      Atunci cind gasim lungimea de unda (Dumnezeu si tu) putem spune ca sintem in armonie cu universul; in asemenea cazuri se pot trai si miracole. Am trait multe asemenea incercari la care numai Bunul nostru Invatator si Tata Ceresc mi-a aratat ce am de facut. Nu m-am incurcat in „de ce eu?”, „cum se poate ASA ceva?” etc. Pur si simplu am crezut, ASA cum cred copii si pot spune ca a curs miere si lapte; nu am cerut si mi sa dat, iar la capitolul sanatate, medicii au spus ca-i de necrezut ca am scapat, ca am avut o trupa de ingeri pazitori. Dar e drumul vietii noastre daca nu duce pe calea vietii vesnice?

Lasă un comentariu