Povestea clopoţeilor de vânt

clopotei de vantSe povesteşte că odată, demult, trăia retras în munţii din China un maestru. Era vesel tot timpul, le zâmbea tuturor celor care îi ieşeau în cale. Unul dintre elevii lui, curios fiind să afle cum de maestrul este tot timpul fericit, l-a întrebat într-o zi:
– Maestre, de unde acest zâmbet continuu pe chipul tău?
– De la clopoţeii de vânt, răspunse maestrul.
– Cum aşa?
– De fiecare dată când sună clopoţeii de argint de la poarta mea, mă cuprinde o bucurie fără margini! Înseamnă că vine cineva… Şi sosirea cuiva, fie şi doar a vântului, mă umple de fiecare dată de fericire…
Gândind că ar avea în ei ceva magic, într-o noapte elevul hotărî să fure clopoţeii. Îi duse în casa lui, îi aşeză la poartă şi aşteptă ca miracolul să se producă. Dar nu simţi nimic când aceştia sunară… Ba mai mult, după o săptămână sunetul clopoţeilor începu să îl enerveze din cale afară!
Când totul deveni insuportabil, cuprins de remuşcări, se duse înapoi la maestrul său să-i înapoieze clopoţeii. Îşi ceru de nenumărate ori iertare, şi când fu sigur că maestrul l-a iertat, îi puse întrebarea care îl frământa:
– De ce la mine nu se întâmplă nimic atunci când sună clopoţeii? De ce nu apare bucuria pe care o văd la tine?
– Dragul meu, îi răspunse maestrul, unde ai aşezat tu clopoţeii?
– La poarta casei mele, maestre!
– Ei, vezi? Trebuia să-i aşezi la poarta sufletului tău…

„Dacă sufletul e atât de bucuros, voi de ce nu sunteţi? Răspunsul se află în mintea ta. Trebuie „să-ţi ieşi din minţi” pentru ca să fii bucuros, dacă vrei să eliberezi veselia şi bucuria care se află în inima ta. Inima voastră este coridorul dintre suflet şi minte. Veselia şi bucuria din sufletul vostru trebuie să treacă prin inimă, altfel nu va intra niciodată în minţile voastre.
Sentimentele sunt limbajul sufletului. Dacă aveţi o minte închisă, ele se vor retrage în inimă. De aceea, când sunteţi foarte, foarte trişti, spuneţi că vi se rupe inima. Şi de aceea, când sunteţi foarte foarte fericiţi, spuneţi că vă plesneşte inima de fericire.
Deschideţi-vă minţile, permiteţi sentimentelor voastre să fie exprimate, să fie împinse în afară, iar inima voastră nici nu se va rupe şi nici nu va plesni, ci va fi un canal prin care energia vieţii va curge liber în sufletul vostru.” ~ Neal Donald Walsch

(adaptare dupa un text preluat de aici)
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Metafore terapeutice și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Povestea clopoţeilor de vânt

  1. mihaela zice:

    e adevarat, dar de multe ori nu -ti dai seama de ce faci..

    • Solarris zice:

      Din momentul in care alegem sa traim o viata constienta, intelegand ca orice actiune, gand, emotie atrage dupa sine consecinte, nu vom mai duce o existenta la voia intamplarii. In fiecare clipa vom sti exact ce facem…

  2. Ioachim zice:

    Adevarat ! Dar cati dintre noi, inclusiv eu, se pot bucura de acestea ? …

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s