Treptele rugaciunii

Rugăciunea este calea profundă de comunicare cu Dumnezeu, în funcţie de profunzimea şi puritatea trăirii, sufletul se uneşte cu Creatorul într-o lume subtilă hrănitoare şi înălţătoare. Protecţia şi împlinirea spirituală este maximă atunci când omul devine copilul blând smerit în faţa Tatălui care-l protejează şi-l ia sub “sânul”său.

Părintele Ilie Cleopa, un mare duhovnic, rugător şi scriitor bisericesc a cărui experienţă îndelungată de călugăr ascultător, preot, stareţ, sihastru şi profund cunoscător al Sfintelor Scripturi al scrierilor filocalice, dogmatice, morale şi canonice ale Sfinţilor Părinţi, l-au făcut un adevărat părinte şi povăţuitor sufletesc al călugărilor şi al multor credincioşi din toate categoriile sociale. Părintele are peste 20 de volume scrise cu învătături creştine ortodoxe, explicând şi redând diverse teme spirituale de mare profunzime cum sunt şi treptele rugăciunii şi evoluţia omului prin rugăciune în faţa lui Dumnezeu.

In harul divin primit de-a lungul anilor, a adus lămuriri şi deschideri largi a viziunilor despre viaţă şi spiritualitatea creştinului român ortodox şi, în general, al creştinismului ortodox .

În învătăturile sale spunea:

“ Rugăciunea este maică şi împărăteasă peste toate faptele bune. ”

“ Atenţia este puterea rugăciunii din faţa Mântuitorului. Semn al milei lui Dumnezeu sunt lacrimile la rugăciune. Cel ce se roagă des, însăşi rugăciunea i se face lui cel mai mare dascăl al rugăciunii. Cel ce pe dulceaţa rugăciunii o a aflat, pururea voieşte să fie singur.”

“Când vei vedea pe cineva că te urăşte sau te nedreptăţeşte, fie cu dreptate, fie cu nedreptate, începe să-l pomeneşti la rugăciune.”

Părintele atribuia harului rugăciunii şapte trepte în funcţie de nivelul la care credinciosul sau monahul ajunge prin credinţă, post, jertfă şi smerenie în faţa lui Dumnezeu:

Rugăciunea gurii: “Este graniţa cea mai departată a rugăciunii, însă creşterea ei nu are margini, pentru ca ea ne uneşte cu Dumnezeu.”

Rugăciunei inimii: “Când noi zicem o rugăciune cu limba, o înţelegem cu mintea şi o simţim cu inima, ea devine sferică, rotundă în mişcarea sufletului nostru. Este mai desăvârşită, iar la ea ajunge unul din zece mii.”

Rugăciunea minţii: ”Este rugăciunea în care inima se uneşte cu mintea, scăpând de imaginaţie şi cufundându-se în iubire şi înţelegere.”

Rugăciunea de sine mişcătoare: “Omul oriunde s-ar afla, inima lui se roagă permanent, dacă-i în avion, la masă, pe stradă, dacă doarme, inima lui se roagă neîncetat. Dacă această rugăciune ajunge să fie de sine mişcătoare, toată viaţa omului este o rugăciune, orice ar lucra sau ar face cu sufletul se roagă neâncetat.”

Rugăciunea cea văzătoare: “Inseamnă că oameni înainte văzători sau cu minte inainte văzătoare de Dumnezeu…se suie cu mintea aşa de tare, ca el vede aici unde suntem noi caţi demoni sunt şi câţi îngeri sunt. Vede pe cel ce şi-a curaţit inima, vede şi gândurile ce le gândeşte fiecare.”

Rugăciunea în extaz sau în uimire: “prin aceasta, în vremea rugăciunii, omul se răpeşte cu mintea la cer , faţa lui se face ca focul şi mâinile şi degetele lui ca făcliile de foc şi nu mai este pe pământ cu mintea, ci numai în cer.”

Rugăciunea duhovnicească se cheamă vedere duhovnicească şi Impărăţie a Cerului: “este mai presus de hotarele rugăciunii, omul este răpit în ceruri , mintea omului nu mai lucrează după a sa putere, ci este luată de puterea Duhului Sfânt şi-i dusă în slăvile cereşti şi nu mai poate cugeta ce vrea ea. Mintea omului este dusă la descoperiri mari în iad, în cer, unde vrea să-l ducă Duhul Sfânt. Şi omul acesta este în mari descoperiri şi când vine iar în aşezarea lui, nu ştie dacă a fost în trup sau afară de trup, ca Apostolul Pavel. Este cea mai înaltă rugăciune de abia unul din neam în neam se învredniceşte de o descoperire ca aceasta.”

Omul credincios , indiferent de apartenenţa sa socială, etnică, rasială, indiferent de valoarea sa social-morală în lume, în faţa Cerului Divin, numai fapta bună, credinţa, speranţa şi dragostea de Dumnezeu îi dă o identitate, recunoaştere şi înălţare.

Părintele Ilie Cleopa spunea că rugăciunea împodobeşte milostenia şi salvează suflete, iar nedreptăţile suferite de oameni şi oferite ca jertfe Domnului sunt asemeni unor cununi.

Despre faptele milei sufleteşti părintele spuneaca acestea sint:

”a învăţa pe cei neânvăţaţi, a sfătui pe cei îndoielnici, a mângâia pe cei întristaţi, a îndrepta pe păcătoşi, a ierta toată vătămările ce ni se fac, a răbda scăderile altora, a te ruga pentru cei vii şi cei morţi ”, iar “ faptele milei trupeşti sunt: a hrăni pe cei flămânzi, a adăpa pe cei setoşi, a îmbrăca pe cei goi, a primi pe cei străini, a cerceta pe cei bolnavi, a răscumpăra pe cei robiţi, a îngropa pe cei morţi”.

În rugăciune, Dumnezeu şi omul se întâlnesc la nivelul cel mai subtil şi cuprinzător, prin rugăciunea în credinţa şi cu dragoste puternică “se mută munţii” şi se fac “minuni vindecătoare”.

Să ne de-a Dumnezeu fiecăruia după dorinţă din harul rugăciunii pentru a gusta din dulcele luminii spirituale care uneşte Cerul cu pământul ce îmblânzeşte sufletele, dându-le bucuria şi dragostea de viaţa.