Un împărat a primit doi șoimi. Unul a fost antrenat, despre celalalt i s-a spus că refuză să se dezlipească de creanga pe care stătea. Unul dintre slujitori trebuia să se cațere în fiecare zi în copac să-i ducă de mâncare.
După ce a încercat în fel și chip să facă șoimul să zboare de pe creangă, împăratul și-a rugat supușii să-l ajute. Un bătrân înțelept s-a oferit să facă el asta și, a doua zi când s-a trezit, împăratul a văzut șoimul zburând de colo-colo.
– Cum ai făcut? și-a întrebat supusul.
– A fost foarte simplu. Nu a trebuit decăt să îi tai craca de sub picioare.
Morala: uneori ni se taie craca de sub picioare ca să ne aducem aminte că putem zbura!
(primit prin email)
drumuricatretine.wordpress.com 
Foarte frumos!! Multumesc pt. povestioara. O zi plina de impliniri sufletesti iti doresc.
Cu drag! Asemeni si tie!
iti multumesc, Solarris – e bine sa ni se mai aminteasca despre aripile cu care ne-am nascut!
Frumoasa povestioara.Intr-adevar, asa este. Uneori, cand nu avem curajul de a zbura mai sus, ni se intampla ceva care pe moment ne lasa fara pamant sub picioare.
In timp, insa, se dovedeste a fi cel mai bun lucru care ni s-ar fi putut intampla in acel moment… Trebuie doar sa avem intelepciuna de a constientiza asta.
Frumoasa poveste!
suntem la margine de prapastie, si Tatal in marea Sa iubire, ne da un „impujon”…o impinsatura, doar, ca noi sa avem curaj si incredere sa zburam…
am adunat atitea in toate vietile de pina acum, incit doar „pecetea” ne mai trebuia si Duhul Sfint.
ce simplu…
După titlu am crezut că are aripile rănite. Înteleaptă poveste.
CE FRUMOOS! Multumesc! Un weekend minunat!
Asemeni si tie, Maria!