“A crede ca esti mai departe pe carare decat oricine altcineva este mandrie spirituala. Chiar daca acest lucru ar fi adevarat, nu ti-ar fi de nici un folos sa-l stii sau sa-l pretinzi. Ceea ce iti este de folos este compasiunea fata de sine, compasiunea fata de altii. Ceea ce iti este de folos e sa stii ca fiecarei persoane i se ofera lectia care este perfecta pentru ea, iar daca o invata, nu poate nimeni spune cat de departe a ajuns.
Sa nu crezi ca ai capacitatea de a masura in mod corect progresul spiritual al cuiva, inclusiv al tau. Nu o ai! N-ai cum sa stii. O persoana, care pare a fi ramas mult in urma, poate trece in fata ta intr-o secunda. Iar una care pare a fi mult avansata, poate fi serios incetinita. Intreaga idee referitoare la in fata si in urma nu are nici un sens, intrucat n-ai de unde sa stii care este linia de pornire sau linia de final.
Nu e neaparat nevoie ca ceilalti sa inceapa de unde ai inceput tu. Nu e neaparat nevoie ca ceilalti sa incheie unde inchei tu. Unii parcurg o calatorie scurta, intesata cu provocari care le frang inima. Altii au o calatorie lunga, alcatuita din multe lectii neinteresante. Poti sa te uiti la ceilalti si sa crezi ca intelegi – dar asta nu inseamna decat ca te amagesti. Habar nu ai despre ce este vorba in viata celuilalt. De fapt, nici macar nu este treaba ta sa stii.
Se intampla destule lucruri in viata ta ca sa fii tot timpul ocupat. A intelege care-ti sunt lectiile si a incepe sa ti le insusesti este o activitate care dureaza o viata intreaga.
Sa fii sigur ca nu vei putea sa te ascunzi pentru totdeauna. Cu timpul, rufele tale murdare vor fi date la iveala. Este inevitabil. Toata lumea vine aici si crede ca poate sa dispara. Unii oameni se pricep foarte bine sa o faca. Ei dispar timp de cincizeci sau saizeci de ani. Cand se intorc, sunt siguri ca nimeni nu-i va recunoaste. Nimeni nu se poate ascunde pentru totdeauna. Asta deoarece aici e un loc unde toti sunt gasiti. Mai devreme sau mai tarziu, tuturor li se da desteptarea. Aceasta este natura calatoriei fizice. Pana la urma, chiar ai sa te obisnuiesti cu ea.
Probabil ca treaba asta ti se pare ciudata. La urma urmei, majoritatea oamenilor de pe planeta Pamant fie ca se deghizeaza intr-un mod inteligent, fie pretind ca nu sunt “acasa”, atunci cand suna soneria. Negarea se infiltreaza absolut peste tot. Dar nu conteaza. Nu acesti oameni conduc spectacolul. Cel din spatele mastii este persoana care ia toate deciziile. Cel din spatele mastii il cheama pe strain la usa ca sa sune desteptarea.
Voi credeti ca autoritatea se afla in afara voastra si ca totul vi se „intampla”. Autoritatea este inauntru si faceti ca totul sa se intample, pentru ca sa va treziti.
Intreaga planeta are misiunea de a se trezi. De aceea sunt atatia oameni care par a fi adormiti. Cum s-ar putea ei trezi, daca nu ar dormi sau, cel putin, nu s-ar preface ca sunt adormiti?
Nu aceasta e planeta pe care trebuie sa va aflati, daca vreti sa va ascundeti. Nu acesta este locul pe care trebuie sa va aflati, daca vreti sa ramaneti adormiti. Daca scopul vostru este sa nu fiti constienti, atunci va aflati intr-un loc periculos! Toti oamenii care acum umbla in somn, intr-o zi isi vor da seama ca au plecat din pat si din casa si umbla pe strada. O vor face intr-un mod destul de simplu: izbindu-se unul de altul.
Despre asta este vorba in aceasta calatorie interactiva: incalcarea limitelor, coliziuni, abuzuri, numiti-le cum vreti. Totul pare a fi intentionat, dar in realitate nu este. Nimeni nu stie in mod constient ca urmeaza sa se izbeasca de altcineva. Asa se intampla. Apoi, daca este destept, se trezeste si spune: „imi pare rau, nu te-am vazut”. Iar semenul ii raspunde: „nu face nimic. Nici eu nu te-am vazut.”
Ce altceva mai e de spus? Daca totul e luat ca un afront personal si individul raspunde: „Ba m-ai vazut, mizerabile!” ce ar dovedi aceasta? N-ar dovedi ca el a fost atacat. Ar dovedi doar ca se simte atacat. Si despre asta este vorba cu adevarat aici: un grup de oameni care se simt atacati. Nu e o imagine exacta a ceea ce se intampla, dar este una acceptata de catre toata lumea. Asta deoarece toti interpreteaza comportamentul, toti presupun ca totul se face cu o anumita intentie. Fiecare crede ca stie care este motivul celeilalte persoane. Dar, bineinteles ca nu-l stie. Nu are nici un fel de idee de ce s-a izbit cineva de el.
Daca ai intra in legatura cu intentia fiecarei persoane de a te trezi si de a te ajuta sa te trezesti, nu ai lua ca pe un afront personal nici un fel de imixtiune. Ai spune doar: „Iarta-ma, frate al meu, nu te-am vazut. Multumesc ca ai sunat desteptarea. Acum voi fi mult mai atent'”.
Nu izbitura e cea care raneste, ci interpretarea pe care i-o dai. Faptul ca il condamni pe cel care te-a izbit. Faptul ca te condamni pe tine insuti, pentru ca ai fost izbit. De indata ce numim acest lucru abuz, pierdem din vedere ce rol avem noi in toate astea. Proiectam responsabilitatea asupra altcuiva. Credem ca nu faceam nimic altceva decat sa ne vedem de treaba si, deodata, vine o persoana rautacioasa care ne ataca. Nu asta s-a intamplat. Aceasta e enorma autoinselare, uriasa minciuna pe care incercati sa o treceti asupra altora. Va straduiti sa vorbiti unul cu altul de pe pozitii de victime si va minunati de ce fiecare este pedepsit in permanenta.
Nu exista nici o intalnire la baza careia sa nu fi existat cinste si simt al responsabilitatii personale. Nu exista nici o intalnire la baza careia sa nu fi existat iertare de sine si compasiune pentru ceilalti.
Daca vreti sa va intalniti, daca vreti sa va treziti, trebuie sa incetati de a mai interpreta ce se intampla si sa lasati lucrurile asa cum sunt. Puteti fi uluiti de izbitura. Ii puteti spune celeilalte persoane ca sunteti surprinsi. Dar sa nu credeti ca intelegeti de ce s-a intamplat totul.
Comunicati in mod cinstit si simplu: „Atunci cand m-am izbit de tine, m-a durut, semen al meu. Tu ce-ai simtit?” A spune adevarul prin preluarea responsabilitatii pentru propriile voastre sentimente nu este un atac sau vinovatie. Este doar un mod simplu de a impartasi experienta. Ea invita la dialog, nu la separare.
O data ce se presupune ca exista vinovatie, atacul este inevitabil. Nu poti ataca o persoana nevinovata. Pentru a ataca, trebuie sa crezi ca atacul este justificat, ca persoana il merita. In acest moment, te-ai disociat de propriile tale sentimente, ti-ai impartit mintea in doua si te-ai pregatit pentru un conflict exterior inevitabil. Totul, din cauza mandriei spirituale – totul deoarece crezi ca stii care sunt motivele celuilalt.
Renunta, prieten al meu! Nu stii ce este in inima semenului tau. Nu vei stii niciodata. Cel mai bun lucru pe care-l poti face este sa-l intrebi deschis; in felul acesta ajungi cat mai aproape posibil de a sti ce gandeste si ce simte. Daca nu-l intrebi niciodata pe semenul tau ce experienta traieste, cum crezi ca vei ajunge sa-l cunosti? Tot ceea ce vei cunoaste vor fi propriile tale proiectii, propriile tale judecati si interpretari. Acestea spun multe despre tine si foarte putine despre el.
Si, daca nu poti sa presupui ca el nu este vinovat, cum vei fi vreodata in stare sa-ti vezi propria nevinovatie? Daca tu crezi ca-l cunosti, cat de bine crezi ca te cunosti pe tine?
Dupa cum vezi, nu exista cale de iesire. Fiecare judecata pe care o emiti asupra altcuiva se intoarce la tine.
Cel mai bun lucru este sa renunti la judecati. Cel mai bun lucru este sa-ti dai seama ca nu stii nimic despre intentiile sau motivele celorlalti oameni.
Cel mai bun lucru este sa intelegi ca, adesea, esti complet rupt de propriile tale intentii.
Mandria spirituala nu face altceva decat sa-ti prelungeasca necunoasterea.
O persoana aroganta nu evolueaza. Ea nu devine transparenta fata de ea insasi sau de ceilalti. Ea se ascunde. Ea ataca pe fata – iar atunci cand i se raspunde, pare ca doarme. Ea se joaca de-a v-ati ascunselea cu ea insasi si cu universul.
Am sa-ti dau un joc mai bun. El se numeste: „Ma izbesc de tine, daca si tu te izbesti de mine”. Nimeni nu este acuzat, nimeni nu este facut de rusine. Nici macar nu trebuie sa tii scorul. Continua sa te izbesti, pana cand te trezesti si privesti in ochii celuilalt – fara condamnare si fara judecata!”
drumuricatretine.wordpress.com 
Consider ca mandria spirituala este o alta experienta pe drumul catre iubirea de sine. Am cazut intr-o astfel de mandrie candva si de aceea o inteleg. Ea mi-a adus un dar minunat: compasiunea. Toate ranile pe care le-am vindecat in mine si de care imi era frica odata, s-au transformat in daruri. S-au transformat intr-o meserie, aceea de trainer emotional si motivational. Culmea nu, frica imi spunea ca voi pierde tot daca spun adevarul despre mine, si eu am castigat tot: pe mine, partener, o meserie pe care o ador.
Sigur ca putem privi viata prin ochii neputintei , ne puteam limita doar la trup si la mintea, dar nu am facut asta deja, poate de prea multe ori? Este cazul sa ne retragem un pic din lume si sa ascultam acea voce interioara care ne da apelul la trezire. Cu cat ne facem temele in avans, nu mai este nevoie de durere si suferinta, doi invatarori foarte eficienti de altfel. Iubirea dupa care tanjim toti este esenta noastra. Nu ne mai putem minti ca ne pot consola lucrurile exterioare.
Aceasta „criza” este o criza a posesiunilor. Si, culmea, foarte multi s-au regasit dupa ce le-au pierdut si si-au infruntat astfel o mare frica. Apoi, si-au dat seama de bogatia de a fi aici, de a te crea, de a FI.
Dragii mei, spuneti-va adevarul voua insiva pentru ca, asa cum tot Paul Ferrini spune: ” adevarul are propria lui frumusete care dureaza.”
Namaste suflete dragi! O trezire extraordinara! Fiti mareti, fiti divini, fiti Creatori nelimitati!
Multumim Solaris pt acest spatiu minunat de iubire. Astazi este ziua recunostintei pt mine!
Cand incepi sa te izbesti de un om sau alt om deschizi instinctiv ochii .E primul semn de trezire pe care al dai .Si asta nu pentru ca pana atunci mergeai adormit.Ci pentru ca treceai pe langa ,atent ,sa nu te lovesti, sa nu interactionezi peste nevoia ta de comunicare,dominat de retineri,frici,complexe,alt tip de convingeri,preocupari..
Daca te izbesti insa ,se intampla ceva. Vine spre tine un om pe care nu ai stiut sa-l ocolesti, nu ai putut , nu ai vrut sau pur si simplu ai fost luat prin surprindere. Aceste intalniri nu sunt intamplatoare.Te scot din ritmul care la un moment dat te-a’ adormit’ .
Pot sa te fascineze , pot sa-ti determine transformari de atitudine si intelegere, pot sa te rascoleasca atunci cand par a raspunde asteparilor tale intr-un fel pe care nu-l credeai posibil. Te trimit spre acel tine adormit care se vede in oglinda si isi pune intrebari.
Da,poti sa traiesti himere, dar in fond si asta e o lectie de viata.Poti sa te simti in fel si chip si atunci ,calea cea mai simpla e adevarul, marturisirea, recunoasterea. Uneori insa nu ai curaj pana la capat si iti asumi o alta izbitura ,nu stii cand ,candva. Dar incepi sa te trezesti fata in fata cu lumea ,in mijlocul strazii si intelegi la un moment dat ca nimeni nu are nimic cu tine.Tu te cauti in ceilalti si te descoperi cu uimire. Faci singur lucrul asta .
E regasirea ta,nimeni nu te cheama,nimeni nu te respinge.Tu decizi cand te opresti ,cand ,cum si cu cine pleci mai departe la drum. E adevarat,la fel decid si cei care te insotesc sau nu.
Frumoasă și creștinească învățătură. Așa am fost crescut, așa am fost educat, în pătura mea socială, familie-vecini-școlile primare+liceu. Așa m-am purtat, toată viața; dar cu durere, cu lovituri am învățat că mai sunt mulți, din ce în ce mai mulți, care profită de politețea, de dragostea ta față de oameni: ”Dă-te, fă-mi loc; nu-ți convine, pleacă”. Am învățat să-mi cer iertare dacă mă izbesc de cineva; să nu mă aștept să mi se răspundă în același spirit; să nu mă aștept să-mi ceară iertare dacă se izbește de mine, și să nu cred că o face intenționat.
Dar dacă mă izbește intenționat, ca să se impună, să-și însușească ceva al meu – spațiu, liniște, respectul de sine (nici nu pomenesc de bunuri materiale)? Am toleranță, am înțelegere pentru diferența de cultură, dar oare pot accepta să mă dau deoparte, să-i cedez? Aici în țară – din generația mea (vecini, colegi) au plecat aproape jumătate; dintre copii acelora care au rămas, au plecat aproape toți. Am ajuns să mă tem că mi s-a luat până și țara: ”cui nu-i convine, să plece” este slogan de partid și de stat, legile se fac acum în acest spirit. Ce urmează? Să accept agresiunea, în numele iubirii și toleranței? Celălalt s-ar bucura de lipsa mea de ripostă. Am copii și nepoți, care au plecat în tări unde societatea, statul încă îi protejează de asemenea agresiuni. Dar ce fac, căci acest gen de cultură ”dă-te, dă-mi, pleacă” se ține scai, doar din asta trăiește și se înmulțește – din toleranța mea.
Continui să arăt respect, toleranță, acceptare a diferențelor culturale. Dar cine nu cunoaște istoria, îi repetă greșelile. Cultura ”totalitară” exact pe asta s-a bazat, și a avut succes atâta timp căt opoziția a fost slabă, cît a sperat că se poate ajunge la o conviețuire. De Hitler, Stalin, Franco vă amintiți, și credeți că au dispărut. Dar de acea femeie politician care vocifera ”ciocul mic la ei, că noi suntem acuma la putere” vă mai amintiți? asta a fost acum câteva luni, în această țară.
Urmașii mei trăiesc acum într-o țară care a avut un cumplit război civil, urmat de o lungă perioadă totalitară. Trăiesc cu speranța că acea țară nu-și uită istoria și știe cum să împiedice repetarea greșelilor. Greșeli din ambele tabere, e limpede asta.
Nu mi-am pierdut sufletul, dar mă tem că mi-am pierdut țara, pe mâna celor cărora puțin le pasă de sufletul, de ființa mea. Nu am ripostat hotărât, la agresiune, și asta este o greșeală.
O soluție rezonabilă poate exista numai între două părți raționale.
,,Nu am ripostat hotărât, la agresiune, și asta este o greșeală.”
Dar…deja ai ripostat ! Ce alte arme puteai sa folosesti ?! Randurile tale sunt o riposta, una eleganta si calda,eforturile tale concrete din fiecare zi , eforturi prin care reusesti sa pastrezi si sa dai mai departe esenta unui sistem de valori sanatos si echilibrat,sunt o riposta !…Pot fi acuzat , si pot sa ma acuz,pentru uratul si nenorocirile din jurul meu ,doar atata vreme cat port in mine – si manifest in exterior -samburele unor inclinatii rele care atrag astfel de situatii.
In rest nu mai e treaba mea !E treaba institutiilor statului sa-si educe cetatenii,pentru asta le platim ,eu ca persoana am facut tot ce se putea face ; am pastrat valoarea inestimabila a exemplului personal…Stiu ca doare ,uneori doare de iti ia mintile,dar o astfel de abordare e singura valabila !
Daca nu crezi ,incearca sa iesi in strada,fa un miting ,o demonstratie,o greva ;incearca sa-i tragi de par pe nemernici-eu nu am sa vin.Eu ma multumesc,si multumesc lui Dumnezeu ,ca exista si oameni ca tine !Ce puteam face,si ce putem face mai mult decat sa ne pastram sufletele curate ?! Incet-incet ,cu voia lui Dumnezeu, si prin eforturile noastre constiente,lucrurile se vor schimba in bine pentru toti …Sau,ne vom despartii ! Fiecare cu ce a semanat !
P.S.
Nu trebuie sa ne temem ca ne pierdem tara ! Trebuie sa avem curajul sa visam frumos si sa facem o tara asa cum ne dorim… Speranta ,Increderea ,Entuziasmul,Cinstea ,Blandetea si Bunatatea ( Pasarea Phoenix ),cu ele putem reconstrui orice la un nivel de frumusete greu de imaginat…Doar de aceste calitati trebuie sa ne preocupam ,pentru ca de reconstruit vom avea sigur sa recostruim,nu ne vom pierde ! Nici o poveste adevarata nu se incheie trist, nici un vis nu moare daca nu il omoram mai intai in noi…
sorin,
linistea, respectul de sine, spatiul interior al fiecaruia nu pot fi luate de nimeni pentru ca sint atribute individuale ale sufletului nostru; putem avea senzatia ca ne sint „luate” atit timp cit noi vom lasa puterea noastra interioara in miinile altora, care vor decide in locul nostru.
a trai in iubire si toleranta nu este echivalent cu a nu lua atitudine sau decizii; din contra, acestea doua vor conduce spre un alt mod de a reactiona si relationa cu cei din jur, iar asta presupune o stare de trezire interioara sporita, in sensul de a fi deplin constienti de alegerile pe care le facem in fiecare moment, de asumarea consecintelor, fara a mai indrepta degetul acuzator catre ceilalti, fara a mai astepta la nesfirsit ca mereu altii sa ne rezolve problemele.
vremurile pe care le traim sint doar consecinta fireasca a tot ceea ce am semanat in trecut, de-a lungul istoriei, si are menirea de a ne face sa intelegem – macar in al 12-lea ceas – ca adevarata criza pe care o traversam la nivel de natie, nu e atit cea de factura economica – ci este una de natura spirituala.
… si faptul ca ne „izbim” de ea ne indeamna sa ne reamintim cine sintem cu adevarat si de ce am venit si ne aflam aici!
Sunt recunoscatoare „oglinzilor”pentru ca descopar mereu ca mai am ceva de indreptat la mine!
Multumesc Solarris pentru tot ceea ce ne daruiesti,exact atunci cand este nevoie!
Simt acum ca pot darui iubire tuturor si zile pline de lumina!>:D<
Nicolae Steinhardt spunea:
„Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.
Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.
Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.
Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.
Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.
Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne , poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.
Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre.
Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart … este un pacat si o spurcaciune; nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea,orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie este de la diavol si strica totul.
Acum stiu, am aflat si eu… “
Va urez o primavara fericita ! 1 Martie e un inceput ,un nou inceput,ceva de exceptie care celebreaza o deschidere noua.Daca vom stii sa onoram clipele de inceput ale fiecarui ciclu ne vom inscrie in ritmul perfect al vietii ,si ,asa cum spunea cineva ,,Orice lucru daca are un inceput bun va fi bun si luminos pana la capat ! ” Lumina ,lumina este o stiinta,o stiinta a zambetului de copil…
Acum ,mandria…
Mandria si orgoliul sunt lucruri diferite.Asa am invatat eu ,si asa am constatat ca este…Orgoliul este o tara ,mandria este o virtute ! A fi mandru de tine inseamna sa te comporti cu demnitate , sa ,,sprijini cerul cu fruntea „,sa stai drept in fata lui Dumnezeu , cantandu-ti cantecul …inocenta si candoarea,bucuria de a fi fara nici o pata !Mandria este energia celor alesi, a celor care au ales sa-si traiasca prin toti porii natura lor adevarata…Nu ,mandria in manifestarea ei naturala nu are nimic rau !A fi mandru de tine nu e un blestem ,ci o binecuvantare.
Priviti pruncii pamantului ; un boboc de floare care se deschide spre cer (cat de mandru arata ! ),un catel cat un ghemotoc care se zbenguie aproape constient de frumusetea in care se scalda ( ce mandrete de catel ,nu ?!) …un pui de cerb,un pui de vultur ,un pui de om…mandria este energia unui nou inceput ,sau,mandria mai pote fi si apanajul celor care si-au gasit calea,a celor care au descoperit in ei ceea ce li se potriveste cel mai bine . Ce mandri suntem de Dan Puric, ce bine sta printre noi,cu cata mandrie si demnitate isi poarta destinul ! La fel este si cu Grigore Lese, cu …nu mai stiu cu cine! Ei m-au impresionat cel mai mult…Ce mandrete de oameni !
La fel ar fi si cu mine,si tot la fel ar fi si cu tine , cu fiecare dintre noi ,daca ne-am opri sa privim si sa intelegem…
foarte buna lectia!!! aveam nevoie de asta; mandria spirituala …. hmm; cred ca aici exista 2 abordari:
prima – intr-adevar sunt momente cand ai ego – il folosesti si ceilalti reactioneaza la nedreptatile pe care le zici sau faci, si a 2-a cand ceilalti reactioneaza fara motiv, deci ei au o problema cu ego-ul 🙂
cred ca in ambele cazuri, mai am de lucru cu mine nu? multumesc pentru lectie 🙂
Extraordinar articolul!
M-a lovit asa cum trebuie!
Un Martie minunat cu multa seninatate si iubire sa aveti!
Vai de mine! Cine mi-a pus oglinda aceasta in față? Mă uit pe furiș și tare nu-mi place ceea ce văd, dar cu cîteva efecte speciale sînt sigur că voi deveni mai atractiv și mai ușor de tolerat. Bonjour, tristesse, c’est moi.
de cele mai multe ori atragem singuri aceste oglinzi spre noi, ceea ce pînă la urmă, e o mare binecuvintare şi ar trebui să fim recunoscători tuturor oglinzilor pentru că ne reflectă exact aşa cum sîntem, indemnindu-ne spre trezire.
…nu garantez însă că efectele speciale vor mai rezista izbiturilor.
tumultul energetic, astral în care vom fi prinşi în acest an, nu prea mai lasă loc nici de măşti şi nici de starea de somn.
Mulţumesc pentru acest material, poate fi de un real ajutor dacă e înţeles cum trebuie.
„Am sa-ti dau un joc mai bun. El se numeste: „Ma izbesc de tine, daca si tu te izbesti de mine”. Nimeni nu este acuzat, nimeni nu este facut de rusine. Nici macar nu trebuie sa tii scorul. Continua sa te izbesti, pana cand te trezesti si privesti in ochii celuilalt – fara condamnare si fara judecata!” ” –
Să ne trezim prin şocul izbiturii?
La Mulţi Ani de Mărţişor!
ne putem trezi şi fără şocuri, atît timp cît avem liber arbitru; dar asta presupune deja că am ales o altă calea: cea a iubirii, a toleranţei şi a unei înţelegeri spirituale diferite.
p.s. mulţumesc pentru gîndurile transmise de 1 martie!