Conflictul îşi are originea în nevoi sufleteşti neexprimate

solutionarea conflictelorUna dintre cele mai complexe şi provocatoare lecţii de viaţă este a învăţa să nu punem totul la inimă, acumulând negativitate. În special atunci când suntem tineri, sau dacă suntem prea sensibili, ducem atât de mult din energia aferentă întâmplărilor vieţii, în lăcaşul inimii. Această atitudine poate fi copleşitoare şi contraproductivă, dacă ne destabilizează în mod frecvent. Atunci când ne simţim criticaţi sau atacaţi din toate direcţiile, devine extrem de dificil să ne revenim, pentru a continua să afirmăm adevărul nostru, redându-l prin cuvinte şi reflectându-l în fapte. În aceste situaţii, am face bine să ne amintim vechea zicală cu privire la importanţa desprinderii de anumite situaţii, ce vor aluneca din câmpul nostru, precum se prelinge apa de pe spatele unei răţuşte.

Conflictul este un aspect inevitabil al vieţilor noastre; dat fiind că, adeseori, sistemele noastre de credinţă şi modurile noastre de a fi contrastează puternic cu cele ale fiinţelor dragi, ale cunoştinţelor, ale partenerilor de afaceri, ori ale colegilor de serviciu. Totuşi, în pofida suferinţei pe care o pot declanşa neînţelegerile, ele constituie, totodată, o sursă de învăţăminte. Maniera în care ne strunim pe noi înşine, atunci când ne aflăm în situaţii tensionate sau conflictuale, indică nivelul nostru de răbdare, de stăpânire de sine, precum şi gradul de elevare a stărilor noastre emoţionale – calitatea energiei noastre.

Cu scopul de a soluţiona conflictele, oricât de supărătoare ar fi motivele neînţelegerilor, ar trebui să ne abordăm oponentul cu inima deschisă, plină de compasiune. Judecăţile şi vina trebuie lăsate deoparte; mai mult decât atât, ele trebuie înlocuite cu respect reciproc. Conflictul îşi are, în mod frecvent, originea, în nevoi sufleteşti neexprimate, care sunt mascate de atitudini combative, sau de un comportament agresiv. Dacă abordăm şi gestionăm o stare conflictuală, cu inimile pline de iubire şi acceptare, atunci vom fi, cu siguranţă, în măsură să găsim o cale de soluţionare favorabilă.

Cel mai adesea, atacul şi critica din partea celorlalţi au legătură mai degrabă cu ei înşişi, precum şi cu simţămintele lor, decât cu noi. Dacă ne implicăm excesiv în procesul de adaptare la energia negativă emisă de alţi oameni, pierdem contactul cu însăşi esenţa fiinţei noastre. De fapt, din perspectiva gândirii pozitive, aceste pietre azvârlite şi săgeţi lansate în direcţia noastră, ne oferă posibilitatea de a ne consolida percepţia fundamentală asupra Sinelui, precum şi de a învăţa să facem un salt lateral şi să deviem negativitatea celorlalţi, greşit direcţionată. Cu cât mai frecvent procedăm astfel, cu atât mai dibaci vom deveni în a discerne ceea ce ne aparţine şi ţine de noi, faţă de ceea ce aparţine altor oameni şi ţine de ei. Prin practică, vom dobândi controlul asupra integrităţii noastre energetice, refuzând să servim drept ţinte pentru mânia şi frustrarea neconştientizate şi neasumate de oamenii din jurul nostru.

Cheia pentru a descoperi şi descifra înţelepciunea tăinuită în conflict rezidă în a te întreba de ce eşti în dezacord sau „ai intrat în coliziune” cu o anumită persoană, sau de ce eşti în dizarmonie cu o anumită situaţie. Sinele tău lăuntric ori Universul încearcă, probabil, să te îndrume către o lecţie de viaţă; prin urmare, fii cu urechile ciulite şi cu ochii larg deschişi!

Odată ce vei fi examinat îndeaproape rădăcinile – cauzele, atât cele profunde, cât şi cele de suprafaţă, ale neînţelegerii, depune efortul conştient de a elibera mânia ori resentimentele! Procedând astfel, energia dintre tine şi oponentul tău se va ameliora semnificativ, chiar dacă acesta din urmă încă acţionează sub imperiul unei stări emoţionale mai limitate şi al unui nivel energetic mai scăzut. Ia în considerare faptul că fiecare dintre voi are propriile motive pentru a gândi şi simţi în modul său specific! De asemenea, acceptă că nu îţi este cu putinţă să schimbi mentalitatea oponentului tău! Astfel, vei reuşi să gestionezi dezacordurile în chip raţional, cu fermitate, precum şi cu dorinţa de ajunge la un consens.

Dacă asculţi cu luare-aminte, chibzuinţă şi atenţie dublată de empatie, pe parcursul conflictului şi al negocierilor, vei reuşi să transformi „coliziunile”, litigiile, în oportunităţi de soluţionare, prin concesii reciproce. Analizează-ţi gândurile şi sentimentele, cu mare atenţie! S-ar putea să descoperi fie o anumită recalcitranţă în interiorul tău, în virtutea căreia opui rezistenţă; fie faptul că, pe negândite, te alimentezi pe tine însuţi cu mesaje negative, referitoare la oponentul tău. Pe măsură ce ţi se clarifică propriul rol în cadrul disensiunilor, fiecare conflict se preschimbă într-un nou prilej de a-ţi dezvolta empatia, compasiunea şi toleranţa.

În cele din urmă, vom fi în măsură să percepem corect feedback-ul oferit de ceilalţi, preluând ceea ce ar putea avea caracter constructiv şi eliberând ceea ce nu ne priveşte şi nu are nicio legătură cu noi. Întâi de toate, însă, vom avea grijă de noi, cu compasiune, conştientizând când nu este recomandat să preluăm ceva din exterior, întrucât ne va răni. În aceste situaţii, procedăm ca răţuştele, scuturându-ne şi lăsând negativitatea să se prelingă şi să se rostogolească de pe noi, în timp ce ne urmăm calea în lume.

Madisyn Taylor – Puterea Compasiunii

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Care este scopul meu în această viaţă?
Ce misiuni am de îndeplinit şi ce lecţii am de învăţat?
Cum îmi pot regăsi echilibrul interior şi cum pot avea relaţii (mai) armonioase cu cei din jur?
Care este cauza blocajelor şi fricilor care mă împiedică să am viaţa pe care o doresc?

Te invit alături de mine să păşim împreună cu curaj în aflarea acestor răspunsuri. Dacă te-ai decis să faci acest pas, scrie-mi pe adresa: solarris.coaching@gmail.com şi îţi voi oferi amănuntele referitoare la acest subiect.

Hotărăşte-te să faci primul pas pe drumul către tine!

Acest articol a fost publicat în Dezvoltare personală și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Conflictul îşi are originea în nevoi sufleteşti neexprimate

  1. Ego-urile noastre vor ramane cu noi pana cand vom ramane in corpul fizic. Nu moartea lor este cheia ci informarea lor corecta de la nivelul propriului nostru model matematic.
    Asa-zisa moarte a ego=urilor poate avea efecte negative asupra constiintei, daca ceea ce pretindem ca ,,ucidem,, este de fapt o reprimare a unor reactii emotionale afective si chiar fizice la experientele provocatoare de inflamatii ale personalitatii noastre.

    Important este sa constientizam cand ni se inflameaza personalitatea si de ce… doar astfel vom reusi sa vedem ce anume avem de facut ca sa devenim Maestrii Focului nostru interior… care poate sa creeze sau sa distruga.

  2. La modul ideal atata timp cat mai suntem prinsi in carapacea materiei, este practic imposibil sa eliminam dualitatea… din care izvorasc toate conflictele…
    Balansul dintre cele doua polaritati ale dualitatii este o ARTA care poate fi invatata cu pasi mici, cat timp corpul fizic este armonios si raspunde metabolic in mod corect la impulsurile informationale ale Spiritului nostru.
    daca insa masina este intr-un anumit grad de defectiune, tot ccea ce putem face este sa acceptam ca am gestionat-o gresit, furnizandu-i mult prea multe conflicte, care au supus-o unui model matematic fals.

    mai putem face ceva… sa reusim sa insuflam generatiilor tinere acest adevar, al entropiei precoce cauzata de perpetuarea starilor conflictuale… ceea ce vedem ca se petrece, de fapt, intr-un mod alarmant.

    Cata vreme suntem predominant orientati catre unul din polurile fiintei noastre, suntem conflictuali.
    Intre cele doua polaritati este o pace… temporara.

    Taina Golului din noi este o forma de raportare corecta la starea de non-conflict, insa nu in note absolute.
    La nivel molecular, cuantic, exista tot timpul ciocniri informationale, conflicte mici, infinitezimale care marcheaza trecerea noastra prin Timp, in variabile supuse constantei schimbari.
    Schimbarea – este octava inferioara a transformarii care asigura suportul Intregului relativ.

    Transformarea este singura Constanta din Univers… deci conflictul este modul de exprimare la nivel Macro si Micro Cosmic… ca necesitate a evolutiei.

  3. calinakimu zice:

    Cazule principale ale conflictului interior sunt reprezentate de modul cum ego-ul a pus stapanire pe eu-l nostru. Astfel am devenit schizofrenici, duali…Suntem intr-o permaneta lupta cu noi insine, o lupta fara invingatori, doar cu un singur invins… : FERICIREA.

    • Ai dreptate Calina. Avem doar de pierdut atata timp cat ego-ul egoist , egocentric e pe tron in inima noastra. Daca in schimb , am alege sa-l lasam sa moara , nemai acordandu-i atentia , dorinta de suprematie pe care si-o aroga , multe din lucrurile , cuvintele , atitudinile celorlalti fata de noi , experientele care ne deranjeaza , jignesc nu ne-am mai atinge deloc. Ar trece pur si simplu pe langa noi ca si cum nici nu ne-ar fi fost adresate noua.

      • calinakimu zice:

        Asa este…dar din pacate pentru cei mai multi… a ajuns sa fie o a doua natura. Aceasta „natura” trebuie sa moara…pentru a ne naste din nou…ASA cum de fapt si de drept…SUNTEM. Moartea ego-ului este un proces al CONSTIENTIZARII la care putini sunt dispusi. Preferam sa ne lasam mintiti sau sa ne auto-iluzionam. Daca am lasa conflictul interor sa se consume, fara sa ne mai gasim evadari, atunci am avea o sansa…

Lasă un comentariu