Despre frică

Frica ar putea reprezenta cea mai mare problemă de pe planetă, atât la nivel colectiv cât şi la nivel individual. Frica afectează, într-un fel sau altul, toate vorbele, gândurile şi faptele noastre, toate alegerile şi deciziile noastre, toate reacţiile şi răspunsurile noastre. Dacă am putea să transformăm frica, am reuşi să ne transformăm pe noi înşine şi în ultimă instanţă am reuşi să transformăm lumea.

De ce ne este frică?

O privire profundă aruncată asupra vieţii noastre ar conduce la concluzia, împărtăşită de toţi maeştrii spirituali, indiferent de şcoala căreia îi aparţin, că absolut tot ceea ce înseamnă gânduri, acţiuni, comportamente sau reacţii ne sunt dictate, condiţionate, de aceste două emoţii fundamentale: iubirea şi frica. Cele două nu pot coexista, se exclud şi se înlocuiesc reciproc: acolo unde nu este iubire nu există altceva decât frică, iar acolo unde există frică, nu vom găsi niciodată iubire.

Dar de ce anume ne este frică?

Ne este frică de foarte multe lucruri, de absolut orice se poate sau ni se poate întâmpla în viaţă. Ne este frică de ceea ce noi creem sau facem să se întâmple în viaţa noastră sau a altora, de responsabilitatea noastră pentru aceasta. In esenţă ne este frică de viaţa însăşi. Şi ne este frică de viaţă pentru că ea se sfârşeşte prin moarte, ceea ce înseamnă că de fapt, ne este frică de moarte.
Toate spaimele noastre se reduc în final la frica de moarte. Dacă nu ne-ar fi frică de moarte, atunci nu ne-ar fi frică nici de viaţă, cu toate cele ce se întâmplă în cursul ei. Dar cum am putea face aşa ceva: să nu ne fie frică de moarte?
Deşi primul impuls de a răspunde ar fi cuprins între imposibil şi extrem de complicat, lucrurile nu stau chiar aşa. Dacă am înţelege acest fenomen, acest proces al morţii, am reuşi, cumva paradoxal, ca în final, ca rezultat al acestei înţelegeri, să înţelegem viaţa. Viaţa noastră aşa cum e, aşa cum suntem.

Ce este frica?

Toate fricile au la bază ideea că avem nevoie de ceva, din partea cuiva sau a ceva din mediul exterior nouă. Pornind de aici, frica se manifestă ca gândul că nu o să putem obţine acel ceva de care credem că avem nevoie. Pornind de la acest gând, toate gândurile noastre următoare, toate alegerile pe care le facem, toate reacţiile şi comportamentele noastre vor avea ca obiectiv obţinerea a ceea ce credem că avem nevoie.
Frica se face deci simţită ca o nevoie anunţată.
Soluţia de a scăpa de această frică este ca de câte ori te cuprinde, să te analizezi:
– ce anume crezi că ai nevoie să obţii?
– este oare posibil să nu ai nevoie de acel ceva?

Răspunsurile ar putea să te surprindă. Ai putea foarte bine, la o analiză atentă, să ajungi la concluzia că nu ai neapărată nevoie de acel ceva. Ai putea chiar să-ţi imaginezi cum va continua viaţa ta fără obţinerea acelui ceva. Dacă ţi se întâmplă aşa ceva, te afli pe drumul curajului, al neînfricării.
Dacă ducem lucrurile până la capăt, judecând în acest fel pentru toate fricile noastre, vom ajunge la concluzia că un om care nu are nevoie de nimic, nu are frică de nimic. Nu am nevoie de nimic de la tine, şi ca atare nu mi-e frică de tine.
Dacă am ajuns la concluzia că nu am nevoie nici măcar de viaţa mea, sub această formă, actuală, materială, atunci nu mi-e frică de tine nici dacă mă ucizi. Nu am să fac nimic pentru a te împiedica pentru că de fapt nu poţi să-mi iei nimic din ce am nevoie.
Aceasta este adevărata neânfricare. Este starea în care trăiesc marii maeştrii dintotdeauna.

Manifestările fricii

Frica se manifestă, în plan ideatic, prin unul dintre aceste gânduri:
– nu voi obţine ceva de care am nevoie;
– voi pierde ceva ce am deja şi de care am nevoie. Acest tip de gând apare cu precădere în cadrul relaţiilor, mai ales al celor romantice, tot sub două forme:
– mi-e frică că nimeni nu mă va iubi;
– mi-e frică să nu pierd dragostea cuiva care mă iubeşte.

Dacă reuşim ca prin propria analiză atentă să ne rezolvăm aceste frici, putem ajunge într-o stare de sănătate spirituală care să ne permită să înţelegem cu adevărat cine şi ce suntem fiecare dintre noi. Eu exist exact aşa cum sunt, indiferent dacă cineva mă iubeşte sau nu. Nu am cu adevărat nevoie de iubirea altuia pentru a fi eu însumi, în linişte, seninătate şi acceptare.
De câte ori credem că bucuria, fericirea, ne vin de undeva din afara noastră, începem să trăim de fapt în frică. Atunci când ne va fi clar că sursa bucuriei vieţii nu este în afara noastră, ci vine din interiorul nostru, frica va dispare.

Deşi poate părea că asta înseamnă o îndepărtare de oameni, în mod paradoxal vom fi mai atrăgători pentru cei din jurul nostru. In ciuda fricii că oamenii ne vor părăsi, ei sunt atraşi de oameni puternici, stabili, sănătoşi spiritual şi emoţional. Nu aroganţi, ci doar conştienţi de ei înşişi.
A ajunge în starea în care eşti conştient de tine însuţi, identificarea faptului că posezi tot ce-ţi trebuie, că numai tu eşti sursa bucuriei vieţii tale, reprezintă o adevărată transformare. O transformare într-un om care şi-a îndepărtat toate fricile.

Dacă e uşor sau greu să ajungi acolo, numai tu însuţi poţi afla asta. Dar, orice ai gândi despre fricile tale, ţi-ar fi de mare folos să ai mereu în vedere asta:
Fricile tale NU sunt reale. Tu le inventezi!

Chiar şi dacă lucrul de care te temi se va întâmpla, vei vedea că asta nu are nici o semnificaţie: noi doi putem să ne aflăm şi mâine în exact aceeaşi postură ca şi acum, de o parte şi de alta a acestui ecran.
Dacă vei lua decizia să-ţi înfrunţi fricile, vei mobiliza o energie interioară pe care vei fi surprins să constaţi că o ai, o energie care va vindeca frica. Este energia emoţiei, a bucuriei, a vieţii.
In curând nu va mai fi nimic de care să-ţi fie frică, iar viaţa va deveni o bucurie, aşa cum a fost menit să fie.

Poţi începe când vrei. Chiar azi. Chiar acum.

Sursa: Aici.