Inca din antichitate filosofii, ca veritabili iubitori ai intelepciunii, si-au pus intrebarea in ce masura omul are libertatea de a alege, si prin aceasta de a-si crea un destin. Aceasta dilema – daca omul este supus sau nu fatalitatii destinului – continua sa framante mintile oamenilor si astazi. In aceasta directie, scriitorul Arnold M. Patent considera ca un aspect foarte semnificativ al principiului perfectiunii este liberul arbitru sau libera alegere. Conform acestei viziuni fiecare dintre noi are libertatea de a alege in orice moment.
Totusi, majoritatea dintre noi am fost educati sa credem ca altii – mai intai parintii si apoi profesorii, angajatorii si alti reprezentanti ai autoritatii – erau mai capabili decat noi sa ia decizii. Pe masura ce i-am lasat pe altii sa aleaga pentru noi, ne-am retras gradat increderea ca noi putem lua decizii.
Ceea ce am pierdut din vedere este faptul ca, de fapt, nimeni nu poate sa aleaga pentru altcineva. Cand acceptam alegerea facuta pentru noi de altcineva, acceptarea aceasta este alegerea noastra. De fapt, adevarul este ca noi am fost intotdeauna si ramanem in fiecare moment cei care aleg. Constientizarea acestui adevar ne face sa apreciem puterea alegerii, putere care ne este intotdeauna accesibila.
Vehicolul prin care ne exprimam libertatea de a alege sau liberul arbitru este mintea constienta. In mod paradoxal, ea ramane cel mai mare instrument si cea mai mare sursa de nefericire a existentei. Atunci cand ne simtim Unicitatea, ii dam mintii constiente posibilitatea sa fie un instrument pentru constiinta. Insa cand uitam ca suntem Unicitatea, credinta noastra in separare ne provoaca teama. Iar modul in care majoritatea oamenilor au ales sa rezolve problema fricii este sa depinda de intelect pentru a lua decizii si pentru a-si ghida viata.
Acum sunt multi cei care pun la indoiala aceasta alegere si din ce in ce mai multi incep sa observe avantajele folosirii liberului arbitru pentru a lasa Inteligenta Infinita sa ii ghideze. O asemenea alegere permite vietii sa se desfasoare pe directii minunate, lipsite de efort, dandu-i creativitatii interioare, pe care toti o avem, puterea de a inflori intr-o expresie deplina si libera, ca o parte integranta a Universului nostru launtric perfect.
Atunci cand lasam Inteligenta Infinita sa ne arate drumul, mintea noastra incearca in continuare sa ne ademeneasca sa recream cu intelectul un Univers care deja a fost creat perfect. Cel mai simplu mod de a reduce la tacere intelectul si de a ne conecta la frumusetea esentei noastre, a perfectiunii noastre, este de a vedea si a simti acea frumusete reflectata catre noi de cei care au facut aceeasi alegere.
Cand alegem constient sa ne alaturam celor care accepta ca esenta noastra este reala, invatam repede despre puterea sprijinului reciproc de a aduce esenta noastra in prim-planul vietii. Alegerea noastra ne pune, de asemenea, in stare de rezonanta cu sistemul perfect prin care Universul opereaza – sistemul de sprijin reciproc.













Tot ceea ce facem in existentele noastre in vestmant de carne este alegere, ca este bine ca este rau, tot alegere se cheama.
Interesant este insa faptul ca alegerea incepe de dinainte de a capata trup, inainte de a ne incarna, inca de pe cand suntem doar energie, lumina, vibratie.
De ceva timp Alegerii i s-a dat numele de Liber Arbitru. Oricum i-ar spune, important este sa traim in constiinta, sa traim in vibratie pura, sa traim in cunoastere.
Intelectul este intr-adevar problema cea mai mare a evolutiei individului. Defectul mintii este raportarea la trecut a tot ceea ce este nou.
De aceea omul nu prea are cum sa traiasca in prezent daca este condus de intelect, sau, daca e condus de alti oameni ce se bazeaza pe intelect.
Incercati macar o data sa fiti parte din vibratia divina, lasandu-va pe aripile intuitiei si sigur veti intelege Fericirea.
Din acele momente veti putea spune ca ati avut parte de cunoasterea Fericirii in aceasta viata.
Ce bine ar fi sa extindeti acele clipe la mult mai multe, chiar la intervalul unei intregi vieti…
Va doresc sa fiti fericiti…
ratiunea isi are sensul ei, pt ca nu ni s-a ‘dat’ degeaba.
important este sa putem gasi echilibrul intre ratiune, emotional si spirit; …si nu e usor lucru… e o provocare cu multe sensuri si intelesuri.