Iubirea nu îmbolnăveşte, nu trimite oamenii în spital şi nu plăteşte şedinţe la psihoterapeut

215708_335146536574794_2068328851_nCred că momentul adevărului într-o relaţie este acela în care unul dintre parteneri se simte atras de cineva din afara cuplului. Atunci aflăm dacă iubirea supravieţuieşte, fiind autentică, sau dispare, deoarece nu era decât o amăgire. Acestea sunt testele necruţătoare ale iubirii, lecţiile la a căror tablă eşti scos sau scoasă, urmând a descoperi dacă ai aflat ceva despre sacrificiul dorinţelor infantile, acceptarea matură a opţiunilor altuia, allocentrism şi generozitate. La momente ştiute doar de ea, viaţa te cheamă să citeşti lecţia despre gelozie sau te invită să parcurgi manualul anxietăţii de abandon. Sunt sigur că face asta în cel mai desăvârşit chip posibil, pregâtindu-şi îndelung actorii şi decorul. Este ca şi cum ar avea un plan de evoluţie în ceea ce te priveşte, pe care îl activează în momentul-cheie, momentul de care tu profiţi sau nu, în funcţie de cât de nervos sau inteligent eşti.

Viaţa, Dumnezeu sau propriul tău Sine îţi testează periodic disponibilitatea de a iubi, te ajută să devii mai conştient de resurse şi vulnerabilităţi, îţi luminează părţile de umbră, râde de ceea ce ai supra adăugat, colecţionat sau exagerat, într-un cuvânt, participă la propria ta evoluţie. Dacă există un scop, probabil e acela de a-ţi extinde iubirea, de a învăţa să iubeşti fară aşteptări şi pretenţii, de a sărbători iubirea altuia când eşti martor, de a oferi fǎră a cere nimic în schimb.

Pământul e plin de oameni temători, care pun condiţii pentru a se proteja. Mai interesant, de acum încolo, este să se umple cu oameni liberi, neinhibaţi în exprimarea iubirii. Altfel prevăd nişte secole groaznice, jenant de monotone în ceea ce priveşte relaţiile. Este ca şi cum ai avea câteva casete video, le-ai rula mereu şi mereu. Control, abandon, trădare, gelozie, nesiguranţă. Oricât ai fi de creativ şi tot te plictiseşti. La un moment dat simţi nevoia unei schimbări. Viaţa face experimente, descoperă o serie de tipare, le manifestă din nou şi din nou până când ajunge să nu le mai suporte şi inventează altele.

Mai mult decât atât, să fii gelos şi din nou gelos şi iarăşi gelos nu e doar plictisitor, ci şi obositor, la un moment dat. O relaţie de cuplu pătrunsă de libertate îmi pare mai mult o relaţie de prietenie, o interacţiune minunată între doi oameni care nu-şi aparţin unul altuia, dar se cunosc unul pe altul, atât cât e posibil, relaxaţi în ceea ce priveşte viaţa, abandonându-se în mâinile ei cosmice, diferenţiind corpul de suflet fǎră a le diviza. Relaţiile de cuplu, netransformate încă în relaţii de prietenie, sunt drastic limitative, fuzionate, sufocante.
Nu te poţi plicitisi când există spaţiu, când celălalt se schimbă sau creşte fǎră ca tu să ştii cum, când interactionezi profund şi cu alţi oameni, care te îmbogăţesc, care trezesc în tine sentimente şi gânduri noi. La un moment dat dacă desincronizările se înmulţesc, iar nevoile fundamentale nu-şi mai găsesc răspuns, ca doi bum prieteni, care au mers o bucată de drum, vă puteţi despărţi fară resentimente şi agende ascunse. Poale altă dată o să vă reîntâlniţi sau poate nu, aceasta nu este deloc important când vă luaţi la revedere cu inima uşoară, recunoscători pentru ceea ce v-aţi oferit unul altuia, amuzaţi în conflictele copilăreşti în a căror plase ați căzut uneori, optimişti privind viitorul.

Schimbările sunt mai uşoare când oamenii sunt prieteni, când ei refuză să fie prizonierii unor roluri rigide de genul “soţia mea”, “iubitul meu veşnic”, “sufletul meu pereche”. Când te identifici puternic cu un rol este ca şi cum ai trăi cu o mască pe faţă, pe care îţi va fi greu s-o dezlipeşti când va sosi timpul.
Dacă ai fi ceva mai detaşat, dacă mai mult te-ai juca cu un rol decât să te identifici cu el, nici relaţia ta nu ar fi aşa de încordatǎ. Dacă eşti cinstit vei recunoaşte tensiunea pe care o produc rolurile polare (soţ/ soţie, partener/ parteneră), tensiune izvorâtă din necesitatea de a fi sau a te comporta într-un anumit fel, chiar şi atunci când nu simţi asta.
Tot ceea ce fac oamenii forţat naşte tensiune, iar viața cuplului este scena unor acumulări şi vârfuri de tensiune deloc neglijabile. Pentru a nu face valuri, pentru a păstra aparentele, pentru a evita conflictul, pentru a nu speria copiii, pentru a idealiza relaţia, pentru toate aceste scopuri pe care le atingi achiţi anumite costuri lăuntrice. Frustrările şi tensiunea asociata lor cresc, energia este reţinută în mecanisme de aparare, dispoziţia variază surprinzător sau se stabilizeazǎ la valori joase, de tip depresiv.

Acestea nu sunt condiţii pentru dezvoltare, sunt doar circumstanţe şi premise puternice pentru dificultăţi şi suferinţe nevrotice. Să te cramponezi de o persoană sau un rol, să-i pretinzi celuilalt sa se comporte în feluri care îi sunt străine pe moment sau nu-l definesc, să separi experienţa emoţionalǎ de ceea ce îți cer normele sociale sau loialitatea familiei de provenienţă, toate acestea sunt mijloace sigure de a-i răni sufletul, claustrându-l într-un perimetru cu indice de confort minim. Dacă relaţia a avansat în timp, începi chiar sǎ te obişnuieşti cu pulsaţiile ei devitalizate şi să te temi de schimbare, mai ales că schimbarea nu poate fi controlată şi te poate duce spre ceva mai neplăcut. Aşa de bine, de rău relaţia merge, nu e ceva extraordinar, însă nu e nici infernală, ai auzit de situaţii absolut penibile şi oricum nu există relaţii perfecte.
Acest mod de a gândi este numai bun pentru a cădea într-o letargie din care nu te va mai scutura decât proximitatea morţii, cu menţiunea că această conştientizare ar putea fi cu totul tardivă.

Pentru mine, o relaţie comodă este o relaţie din care orice magie a dispărut, misterul s-a evaporat, iar sentimentele au intrat în prezent. O relaţie vie este o relaţie incomodă, cu parteneri care îşi explorează angoasele şi furia, care nu ezită să spună ceea ce gândesc şi nu-şi calcă în picioare principiile, de dragul unei armonii de cinematograf. Iubirea este fermecătoare tocmai pentru că nu ştii de unde vine şi cum a apărut în sufletul tău. Poţi să te bucuri de ea, să o cultivi dacă te duce capul, însă nu o poţi forţa să rămână. Poţi iubi pe cineva o vreme, după care să constați că sentimentele tale au devenit camaradereşti, s-au diluat, s-au erodat, au fost înlocuite cu dezamăgire şi tristeţe. Este împotriva unei logici elementare să pretinzi că nu s-a întâmplat asta, să te chinui să aprinzi un foc din care nu a rămas decât cenuşă, să te minţi şi sǎ-i minţi pe alţii (de pildă, pe copiii tăi).
Nu te poţi forţa să iubeşti tot aşa cum nu te poţi ridica în cer trăgându-te de şireturi. De asemenea, nu poţi forţa pe nimeni să te iubească, orice fel de avantaje sociale sau financiare ai oferi la schimb. Sentimentele nu pot fi cumpărate. Pentru falsele sentimente, în schimb, exista o piaţă înfloritoare.

Cred că iubirea şi libertatea au o esenţă comunǎ, doar astfel îmi explic rezistenţa iubirii la orice formǎ de manipulare. Temporar, poţi trezi o falsă iubire în celălalt. Această iubire nu te hrăneşte, singurul lucru care creşte în tine datorită ei fiind Eul. Eul se umflǎ ca un balon şi la un moment dat se sparge, cu zgomot. De asemenea, nu poţi iubi atunci cand te simţi vinovat. Vinovăţia şi iubirea nu pot locui în acelaşi spaţiu. Creează vinovăţie şi garantat nu vei mai fi iubit. Un om culpabilizat vibrează altfel, frecvenţele lui se modifică, el coboară de pe culmile iubirii în văile şi cazanele cunoscute, asistat de specialişti cu corniţe. Acolo nu există bucurie, ci doar durere moralǎ, reproşuri, ruminaţii. Ori iubirea nu există în afara bucuriei.

Iubirea este încântare, extaz, spontaneitate, dans. Un om care se simte vinovat nu dansează. El se gândeşte cum să repare, ce fel de cenuşă să-şi pună în cap, eventual cum să procedeze data viitoare, astfel încât să nu mai fie prins.
Culpabilizarea nu poate fi în serviciul iubirii, deoarece nu are nicio legătură cu iubirea. În opinia mea NU EXISTĂ IUBIRI VINOVATE. Iubirea are această putere colosală de a face totul pur, inocent, frumos. Pentru doi oameni care se iubesc, vârsta, poziţia socială, aptitudinile sunt variabile nesemnificative. Desigur, relaţiile incestuoase nu sunt expresii ale iubirii, ci ale pulsiunii erotice scăpate de sub control.

Iubirea este luminoasă şi nutritivă. Iubirea nu îmbolnăveşte, nu trimite oamenii la farmacie sau în spital, nu plăteşte şedinţe la psihoterapeut. Ea nu se naşte din corp, nu e un fenomen biologic, deşi se poale manifesta expresiv şi tandru prin corp.
Iubirea vine de undeva de sus, coboară asupra unui om care se simte, astfel, binecuvântat, rămâne numai ea ştie cât şi de ce, după care pleacă pentru a reveni mai târziu şi tot aşa, până când omul îi cere să termine cu această instabilitate şi să se aşeze în el, pentru totdeauna. Această ultimă parte se numeşte “căutare spirituală”.
Mai cred că există medii ostile şi medii favorabile iubirii. Altfel spus, că o poţi ispiti să vină, că te poţi pregăti pentru a-i primi vizitele, cultivând anumite calităţi ale inimii. Nu e obligatoriu să trăieşti o mare iubire dacă eşti binevoitor sau nonviolent, dar şansele sunt ceva mai mari. Până la urmă aceasta este vechea problemă a Gratiei Divine, care coboară asupra păcătoşilor, doar că nu toti păcătoşii sunt la fel…

Psihoterapeut Adrian Nuţă – Infinitul mic, iubindu-l pe cel Mare
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Care este scopul meu în această viaţă?
Ce misiuni am de îndeplinit şi ce lecţii am de învăţat?
Cum îmi pot regăsi echilibrul interior şi cum pot avea relaţii (mai) armonioase cu cei din jur?
Care este cauza blocajelor şi fricilor care mă împiedică să am viaţa pe care o doresc?

Te invit alături de mine să păşim împreună cu curaj în aflarea acestor răspunsuri. Dacă te-ai decis să faci acest pas, scrie-mi pe adresa: solarris.coaching@gmail.com şi îţi voi oferi amănuntele referitoare la acest subiect.

Acest articol a fost publicat în Relaţii și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Iubirea nu îmbolnăveşte, nu trimite oamenii în spital şi nu plăteşte şedinţe la psihoterapeut

  1. Florina Isachievici spune:

    Sunt perfect de acord cu libertatea desi, oscilez intre iubire neconditionata si posesivitate. Problema este ca, in privinta copilului meu, nu mai pot gasi aceeasi intelegere fata de libertatea celuilalt care, a ales sa plece. Pana la urma, daca si eu as alege sa fac alta alegere, libera, fetita mea ar avea doi parinti care au abandonat-o doar pt ca fericirea lor personala e mai importanta pentru ei si pt ca nu s-au obosit sa lupte pentru a-i oferi o familie in adevaratul sens al cuvantului.

    Si imi invat copilul ce? Ca nu se merita sa lupti pentru cei pe care ii iubesti, ca daca dai putin de greu e normal sa pleci, ca iubirea e o chestie spontana care trece si daca a trecut..ghinion! nu ai cum sa o mai aduci inapoi, asa ca mai bine alergi zglobiu dupa o alta traire spontana care la un moment dat va trece si ea? Nu cred ca iubirea e doar spontana. Cred ca ea se transforma, devine profunda, plina. Cred ca poti sa ai perioade in care sa te poti pierde de celalalt, sa nu mai stii de ce il iubesti, sa ajungi la convingerea ca nu mai smti nimic pentru omul de langa tine. Dar sunt convinsa ca poti reaprinde focul pentru ca poti sa mai pui niste lemne, poti sa inventezi ceva. Important e sa vrei si sa intelegi ca trebuie sa se schimbe ceva. Ca dovada ca se despart oameni pentru ca ajung sa nu se mai suporte, sa nu mai simta nimic, si dupa un timp, dupa ani chiar, se reintalnesc si atractia, dorinta si sentimentul acela de drag si de mi-a fost dor, apar ca prin minune de unde nu te mai asteptai.

    A face doar ce simt eu pt ca intr-un anumit moment nu ma regasesc intr-un anume rol din viata mea, dupa parerea mea, inseamna egoism. Sunt momente in care nu ma regasesc in rolul de mama, obosesc, imi vreau inapoi viata mea, dar…asta nu inseamna ca mi-as rani copilul in numele nevoii mele de libertate. Nu-mi mangai copilul sau partenerul doar atunci cand ma apuca pe mine cheful sa-mi manifest iubirea. Sunt atenta sa vad cand anume cel de langa mine si-ar mai dori si altceva decat simt eu in mod spontan sa fac in secunda aia. Nu faci un cadou doar cand te apuca o dorinta de nestapanit de a face lucrul asta, ci si atunci cand te gandesti ca un anume gest/lucru ar aduce bucurie in viata celui pe care il iubesti. Iar viata nu e numai lapte si miere asa incat sa-ti lase timpul necesar pentru a ingriji pe cat ar trebui iubirea. Asa ca ne confruntam cu totii cu momente de rutina, de comoditate, de indoiala sau dezinteres. Si….gata? Asta a fost tot?

    Se pare ca sunt perseverenta in a oscila obositor intre iubire si posesivitate. Dar daca cu posesivitatea mea ma mai descurc cat de cat…cu cea legata de “Mami unde e tati? De ce nu vine tati? izvorata din lacrimile fetiteti mele de 3 ani…nu am nici o idee ce sa fac. Nu stiu altii cum sunt, dar mie una, ca mama…..mi se rupe sufletul atunci cand imi vad mogaldeata plangand si n-ar fi lucru pe lumea asta pe care sa nu-l incerc, ca sa ii fie copilului meu macar putin mai bine. In plus, daca eu ca adult, voi reusi sa depasesc la un moment dat sentimentul de abandon, ajungand din nou la acea iubire neconditionata fata de barbatul in cauza, cine imi garanteaza ca si copilul meu va reusi sa faca asta si ca nu va purta cu el toata viata teama de a nu fi parasit?

  2. calinakimu spune:

    Exista o singura problema…EGO-ul, acesta este INCOMPATIBIL cu iubirea si cum omenirea este fundamental egotica, nu putem vorbi de iubire pana ce acest ego nu se va evapora. Desigur, nu se va evapora de la sine. Este urmarea unui profund proces al CONSTIENTIZARII REALITATII despovarate de conditionarile educatiei familiale, scolare si sociale. Usor de zis, greu de infaptuit. Greu, deoarece ego-ul ne-a luat in stapanire, a devenit o a doua noastra natura(falsa), iar de natura noastra reala…habar nu avem.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s