Preocuparea pentru apreciere apare doar când nu vã iubiţi munca

muncaNevoia imperioasã a fiecãruia este de a fi aprobat şi recunoscut. Mentalitatea generalã are la bazã ideea cã, pânã când nu suntem recunoscuţi, suntem nişte anonimi şi nu valorãm nimic. Nu munca noastrã este importantã, ci recunoaşterea ei. Aceasta înseamnã a pune cãruţa înaintea boilor. Munca noastrã ar trebui sã fie o bucurie în sine. Trebuie sã lucrezi nu pentru a fi recunoscut, ci pentru cã îţi place sã fii creativ. Îţi place munca doar de dragul muncii. Trebuie sã munceşti numai dacã îţi place. Nu cere şi nu aştepta nici o apreciere. Dacã ea vine, nu îi da o importanţã prea mare. Dacã nu vine, nu te gândi la ea.

Împlinirea ta trebuie sã se gãseascã în însãşi munca ta. De ce vã pasã dacã sunteţi recunoscuţi sau nu? Preocuparea pentru apreciere are sens doar atunci când nu vã iubiti munca, dorinţa de a fi recunoscuţi are atunci un sens: ea este un substitut. Vã urâţi munca, ea nu vã place, însã o continuaţi deoarece va urma o recunoaştere; veţi fi apreciaţi, acceptaţi. Vã place? Atunci totul este în regulã. Dacã nu vã place, atunci schimbaţi-o.

Pãrinţii, profesorii, insistã asupra faptului cã trebuie sã fiţi apreciaţi, cã trebuie sã fiţi respectaţi. Aceasta este o strategie foarte subtilã pentru a pãstra lumea sub control. Învãţaţi un lucru fundamental: faceţi tot ceea ce vreţi sã faceţi, tot ce vã place sã faceţi. Şi nu cereţi niciodatã ca munca voastrã sã primeascã vreo recunoaştere. Ar însemna sã cerşiţi. De ce sã ceri sã ţi se acorde vreo recunoaştere? De ce sã umbli dupã acceptare?
Dacã o fiinţã învaţã acest lucru simplu, de a-şi iubi munca, oricare ar fi aceasta, de a o iubi fãrã a cere nici o recunoaştere, lumea în care ne gãsim ar fi mai frumoasã şi mai plinã de celebrare, altfel cãdeţi în cercul vicios al nefericirii. Lucrul pe care îl faci nu este bun pentru cã îţi place, ci pentru cã lumea îl recunoaşte, îl recompenseazã şi te premiazã, îţi decerneazã Premii Nobel. Lumea a distrus întreaga valoare pe care creativitatea o are în sine şi a distrus milioane de oameni, deoarece nu toţi pot fi laureaţi ai Premiului  Nobel. Iar dorinţa de recunoaştere a fost creatã în interiorul fiecãruia, astfel încât nimeni nu mai poate lucra în linişte, în tãcere, bucurându-se de orice ar face. Iar viaţa este constituitã din tot felul de lucruri mãrunte.

Priveşte în profunzimile fiinţei tale. Poate cã nu îţi place cu adevãrat ceea ce faci. Poate cã îţi este teamã cã nu te afli pe calea cea bunã. Recunoaşterea te va ajuta sã simţi cã ai dreptate. Faptul de a fi recunoscut te va face sã simţi cã te afli pe drumul cel bun.
Adevãrata problemã ţine de sentimentele tale; ea nu are nimic de-a face cu lumea exterioarã. De ce sã depinzi de alţii? Toate aceste probleme depind de alţii, iar tu însuţi devii dependent.
Când te eliberezi de aceastã dependenţã, te transformi într-un individ. Iar faptul de a deveni individ, de a trãi în deplinã libertate, de a-ţi potoli setea de libertate bând de la propriile tale izvoare, înseamnã a fi o fiinţã pe deplin centratã, înrãdãcinatã. Şi acesta este începutul ultimei tale înfloriri!

Osho

Acest articol a fost publicat în Dezvoltare personală și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Preocuparea pentru apreciere apare doar când nu vã iubiţi munca

  1. lorelad spune:

    bine, bine si faptul ca fiecare om se bucura si ii este suficienta doar munca proprie reprezinta o limitare.
    era de ajuns un singur om pe Pamant.
    nu e neaparat dependenta, ci faptul ca mai multi oameni recunosc si se bucura de ceva…

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s