Misiunea personală în viaţă – darul tău este potenţialul tău

misiunea personalaÎţi propun să-ţi imaginezi că nu te-ai născut întâmplător pe Pământ. Ai venit aici pentru a învăţa, cu siguranţă, dar şi pentru a oferi ceva celor din jur. Este ceva ce doar tu poţi oferi. Este un talent, o aptitudine, o disponibilitate, un set de resurse. Acest ceva îl numesc darul tău, contribuţie pe care o poţi aduce la bunăstarea întregului. Nimeni nu mai are un dar exact ca al tău. Acest dar l-ai primit de la Dumnezeu cu misiunea de a-l oferi Universului. Folosind cuvinte mari, el reprezintă misiunea ta în viaţă, misiune pe care nu mai poţi să o negociezi, deoarece a fost deja aleasă.
Ai de făcut doar două lucruri. Unu: să îţi descoperi darul. Doi: să îl oferi.

Partea cu descoperirea e oarecum complicată. Care este darul tău? Cum ştii asta? Îţi voi oferi două criterii de recunoaştere, care trebuie întrunite simultan. În primul rând, darul tău este ceea ce faci atunci când nu ştii când trece timpul. Poate îţi place să desenezi ore-n şir. Poate eşti în stare să joci fotbal până nu se mai vede mingea. Poate creezi programe pentru calculator şi uiţi să mai mănânci. Orice activitate care te scoate din timp, te deconectează de la trecerea timpului, te face să uiţi de facturi, de politicieni corupţi, de prieteni, poate fi darul tău. Adică nu chiar orice activitate! Şi când bei până cazi pe sub masă pierzi noţiunea timpului. Nici când dormi nu ştii când trece timpul. Aşa ajungem la cel de-al doilea criteriu, corelat cu primul. Darul tău este acea activitate prin care ridici nivelul bunăstării colective sau a conştiintei colective. Cu alte cuvinte exerciţiul darului are un sens social. Oferindu-ți darul, tu împingi viaţa mai departe, pe un nivel superior, o faci să fie mai frumoasă, mai bogată, mai elevatǎ, mai subtilă, mai luminoasă.

Când îti oferi darul, beneficiezi şi tu (motivaţie egocentrică) şi un altul (motivaţie altruistă). Nu e nimic in neregulă în faptul că te bucuri şi tu şi alții. Dimpotrivă, acesta este un semn al integrǎrii. Cei care visează doar la acţiuni altruiste sunt prinşi în tipare ale sacrificiului nevrotic, pe care ar merita sǎ le exploreze mai adânc. Cel care, având o pâine o dăruieşte, fără să păstreze o parte pentru el, va muri în curând, înnobilat de prostia lui şi incapabil sǎ mai ajute pe cineva, în viitor.

Ce crezi că se întâmplă când nu-ţi intuieşti darul sau refuzi să-l oferi? Vine cineva sǎ te implore? Eşti răpit de extratereştrii? Apar semne pe cer special pentru tine? Nimic din toate acestea. Dacă îţi blochezi darul, viaţa începe să-ţi transmitǎ avertismente, mesaje de trezire, mai mult sau mai puţin neplăcute. Registrul e vanal: accidente, boli, despărţiri, crize, situaţii-limitǎ. De ce face asta? Pentru că are nevoie de darul tău, îl aşteaptă, nu poate merge mai departe. Indiferent dacă te umfli în pene sau nu, aflǎ că eşti o rotiţă de neînlocuit în economia Creației. Dumnezeu nu a mai creat pe nimeni la fel ca tine. Eşti absolut unic. Ai ceva de comunicat sau de oferit lumii într-un fel care este doar al tău şi nu se va mai repeta niciodată, până la sfârşitul timpurilor.

Înţelegi miza? Viaţa te loveşte pentru a te trezi, este perturbată de refuzul, neglijenţa sau iresponsabilitatea ta. Scopul loviturii este să te transformi, să-ţi revii din starea de letargie, să-ţi duci la capăt angajamentul luat înainte de a te naşte.
În altă ordine de idei, când începi să-ţi oferi darul, toate energiile Universului te susţin, deoarece tu oferi exact ce Universul are nevoie. Sincronicităţi, întâlniri providenţiale, şanse nesperate – iată reacţia Universului. El îţi mulţumeşte, te recompensează, te încurajează, te sprijină. Te integrezi natural în curgerea universală, în proces, în fluxul creator al vieţii şi atingi spontan ceea ce ai nevoie pentru a oferi darul tău în continuare.
Și acum o să-ţi spun cum te simţi când îţi oferi darul. Te simţi uşor, liber, curgător, proaspăt, viu, creativ, deschis, stimulat, activ, interesat, curios. Poate vrei să ştii cum e când nu ştii care îţi este darul, nu-ţi pasă de el şi tratezi totul cu superficialitate. Iată ce se întâmplă: energia ta înţepeneşte, stagnează, te simţi blocat, neinspirat, în impas, plictisit, fără vigoare, greoi.

Darul tău este potenţialul tău. Exprimarea potenţialului îţi aduce bucurie, blocarea lui te frustrează, te întristează, te înfurie. Toate aceste lucruri le poţi nega sau deplasa, le poţi atribui altora, poţi căuta şi găsi “ţapi ispăşitori”. Aceste strategii inconştiente nu-ţi vor rezolva problema. Vei continua să simţi că ceva esenţial lipseşte din viaţa ta, vei avea un sentiment de gol sau neîmpliniri pe care te poţi strădui să-1 umpli cu satisfacţii substituitive, sofisticate sau primitive. Când împărtăşeşti cu ceilalţi, când participi la Viaţă şi o ajuţi să se dezvolte este imposibil să nu ai momente intense de fericire. Desigur, ai nevoie de disciplină, de exerciţiu, de devotament. Acestea sunt aspectele tehnice ale misiunii. Munceşti pentru a-ţi oferi darul, însă munca ta e una specială, pe care o voi descrie în continuare.

Munca pe care o depui atunci când îţi oferi darul nu este propriu-zis muncă. Este mai mult  joc. Ce este jocul? Este ceva ce faci de dragul acelui ceva, o acţiune pe care o realizezi pentru ea însăşi, detaşat de rezultatele ei. Munca pe care o faci cu plăcere se numeşte joc. Efortul pe care îl depui cu plăcere face parte din joc. Darul pe care îl oferi îţi face plăcere să-l oferi din nou… şi din nou… şi din nou… şi din nou.
Cunoşti această senzaţie minunată? Să realizezi ceva cu plăcere, de dragul acelui lucru, pentru că te bucură procesul în primul rând şi în al doilea rând rezultatul. Munca iluminată, darul pe care îl oferi dezinvolt, activitatea pentru care eşti dispus să sacrifici orice altceva, care te atrage ca un magnet, te stimulează, te bucură, te pune în vibraţie – iată jocul pe care Dumnezeu ți-l propune, fǎcându-ţi cu ochiul în acelaşi timp.

A fi matur înseamnă a risca pentru a fi tu însuţi. Îţi asumi responsabilitatea pentru darul tău şi îl oferi. Mama se împotriveşte, tata spune că nu se poate trăi din aşa ceva, iubita crede că e prea periculos, partenerul e convins că nu ştii pe ce lume te afli, prietenii te întreabă dacă te-ai născut cumva ieri, amicii zâmbesc îngăduitor. Însă dacă te uiţi atent, toţi aceşti oameni au ceva în comun: nu ştiu cum e să trăieşti cu un scop care să te mistuie şi, în acelaşi timp, să-ţi dea putere, să simţi, în interior, o presiune care te îndeamnă să faci mai mult, să îndrăzneşti, să rişti. Niciunul nu ştie cum e să stai până noaptea târziu şi să te trezeşti dimineaţa devreme, impulsionat de ceva iraţional, dar magnific, ceva ce face ca viaţa ta să aibă savoare şi sens. Sau poate au ştiut şi ei, la un moment dat, şi este prea dureros acum să asiste sau să încurajeze un proces de care s-au disociat, pe care l-au îngropat sub straturi bine căptuşite cu mii de dolari, funcţii şi avantaje sociale.
Deşi pare de necrezut, te asigur că ceva în inima lor plânge. Este dureros să constaţi că ai crescut într-o direcţie greşită, să simţi că drumul pe care mergi nu este al tău şi, în curând, se va înfunda, şi te gândeşti că ar trebui să o iei de la capăt. Cum ar putea un om pe care lumea competitivă l-a hipnotizat cu pietrele ei colorate, aparent preţioase, să se trezească şi să accepte că a venit pe Pământ, de fapt, pentru altceva? Este mult mai confortabil să coalizeze cu cei asemeni lui şi, la unison, să-i descurajeze sau să-i critice pe cei care se străduiesc să fie ei înşişi, să-şi exprime individualitatea, să fie originali.

Oamenii care nu şi-au trădat impulsiunile naturii profunde, care nu şi-au negat interiorul pentru prosperitate şi aprobare socială, care au rămas fideli experienţei lor lăuntrice reprezintă un disconfort pentru ceilalţi.
Lucrul cel mai interesant este că dacă îi îndepărtezi apar alţii în loc. Pământul este alimentat mereu cu astfel de persoane, fără niciun pericol de suprapopulare. Viaţa are nevoie de echilibru şi facilitează, la nesfârşit, apariţia unor fiinţe rebele, creative, nonconformiste, care văd cu claritate ipocrizia şi absurdul anumitor valori şi comportamente sociale, care polarizează fară efort atenţia tinerilor (în primul rând) şi care, destul de frecvent, sunt mustraţi, discreditaţi sau izolaţi social.

Când eşti conectat la Sine, darul pe care îl ai de oferit este chiar munca ta, munca pe care o realizezi cu drag, către care te îndrepţi dimineaţa cu inima uşoară şi ale cărei rezultate sunt secundare, tocmai pentru că eşti focalizat pe proces. Să-ţi dau câteva exemple concrete, în cazul în care duhul teoriei mele îţi ocoleşte experienţa de viaţă. Cineva joacă fotbal nu pentru a-şi învinge adversarii, ci pentru plăcerea de a juca. Se antrenează, aleargă, driblează, intră în combinaţii, uneori este faultat, toate acestea din bucuria de a juca fotbal. Nu îl interesează scorul, însă nu e deranjat atunci când câştigă. Zâmbeşte pe teren, dă mâna cu adversarii, se bucură ca un copil când marchează. În fotbalul profesionist nu ştiu dacă există aşa ceva.
Altcineva cântă la chitară. Acceptă să apară pe scenă nu pentru a culege aplauze, ci pentru bucuria de a cânta, plăcerea de a împărtăşi cu alţii meşteşugul lui. Se bucură şi pentru aplauze, premii, comentarii laudative, însă nu pentru ele exersează 6 ore pe zi. Lui îi place muzica, pur şi simplu.
Altcineva este profesor pentru bucuria de a-şi împărtăşi cunoaşterea, pentru plăcerea de a stimula dorinţa de cunoaştere a elevilor sau studenţilor, pentru provocarea de a le facilita accesul la înţelegere. Nu urmăreşte să obţină grade, titluri, recunoaştere, admiraţie. Când aceste recompense vin, le primeşte, poate un pic stânjenit, dar nu le aşteaptă, nu stă cu gândul la ele, nu suferă dacă întârzie sau lipsesc.

Şi acum, să ducem concretizarea pe cele mai înalte culmi. Tu cum îţi percepi propria muncă? Te bucuri de ea? O iubeşti? Arzi de nerăbdare să o realizezi? Te incită, te schimbă, te încarcă pozitiv, te încântă? Sau te exasperează, te enervează, îţi blochează resursele, te plictiseşte, te prosteşte, te îmbolnăveşte?
Pleci către serviciu vesel, vioi, fericit sau acestea sunt stările pe care le ai când pleci de la serviciu, când vin sfârşiturile de săptămână, zilele libere sau concediile? Dacă răspunsul este “da” la ultima parte a întrebării, singura consolare pe care o poţi avea este că în situaţia ta sunt mulţi oameni. Nu crezi? Priveşte-le chipurile dimineaţa, în metrou, în autobuz, la volanul maşinilor. Poate sunt doar rutele pe care circul şi atunci, evident, mă înşel.

Poate cei care solicită consiliere şi asistenţă terapeutică sunt cazuri excepţionale, oameni ghinionişti, obligaţi de circumstanţe să facă ceea ce nu le place. Poate că societatea, de fapt, e constituită din oameni împliniţi, care nu şi-au găsit vocaţia şi au făcut alegeri de carieră consonante cu nevoile şi posibilităţile lor.
Totuşi… de ce simt că nu mă înşel? Am această impresie stranie că puţini oameni sunt la locul lor, deoarece au fost atenţi şi suficient de curajoşi pentru a-şi asculta chemarea. Cuvântul “vocaţie” e foarte frumos şi sugestiv. El vine din latinescul “vox”, care înseamnă “voce”. Nu e minunat? Există un fel de voce înăuntrul tău, care îţi spune încotro să te îndrepţi şi ce este cel mai bine pentru tine. Din păcate, este o voce discretă, blândă, adesea acoperită de ţipetele şi zbieretele celor din jur, ei înşişi pierduţi într-o mare de zgomote.

La noi şi aiurea, opţiunile profesionale sunt pragmatice, orientate către profit. Oamenii se fac avocaţi, notari, consultanţi financiari, economişti etc. nu pentru că mor de dragul acestor meserii, ci pentru că se câştigă bine din ele. Îşi deschid afaceri care promit profituri considerabile, fac investiţii în domenii de viitor. Aceste calcule par corecte. În realitate, ele sunt eronate. Întreabă-te, indiferent câte sute de mii de euro câştigi, dacă nu cumva, exact în acelaşi timp, îţi pierzi sufletul. Adesea îţi distrugi sănătatea, doar că asta se va vedea mai târziu, după ce îţi consumi resursele specifice tinereţii. Îţi îngropi visele, te rupi de părţi sensibile şi creative din tine, îţi blochezi energiile.

Toale acestea au un preţ, însă niciun contabil nu îl va calcula, deoarece sufletul nu este cuantificabil. Nici măcar corpul nu poate fi evaluat. Cât te costă să-ţi distrugi ochii, stomacul, ficatul, nervii?
Poate îţi dai singur(ă) seama că nu merită. Viaţa nu e orientată către profit. Milioane de stele strălucesc pe cer. Pentru cine? Pentru nimeni, doar consumă combustibil. Natura face o risipă imensă, în marele ei experiment de a-şi revela potenţialul. Economiştii lui Dumnezeu, se pare, au fost de mult concediaţi.

În marea carte a Vieţii, existenţa ta actuală este doar un capitol. Mă gândesc, în sinea mea, că l-ai putea scrie frumos, dăruind cu generozitate ceea ce ai primit, la rândul tău. Cartea, oricum, nu se termină niciodată. Pe pagina următoare începe un capitol nou…

Adrian Nuţă: extras din cartea Infinitul mic, iubindu-l pe cel Mare

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Care este scopul meu în această viaţă?
Ce misiuni am de îndeplinit şi ce lecţii am de învăţat?
Cum îmi pot regăsi echilibrul interior şi cum pot avea relaţii (mai) armonioase cu cei din jur?
Care este cauza blocajelor şi fricilor care mă împiedică să am viaţa pe care o doresc?

Te invit alături de mine să păşim împreună cu curaj în aflarea acestor răspunsuri. Dacă te-ai decis să faci acest pas, scrie-mi pe adresa: solarris.coaching@gmail.com şi îţi voi oferi amănuntele referitoare la acest subiect.

Hotărăşte-te să faci primul pas pe drumul către tine!

Acest articol a fost publicat în Dezvoltare personală și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Misiunea personală în viaţă – darul tău este potenţialul tău

  1. angelica spune:

    Acum am inteles cum este cu „darul”…chiar am vb cu o prietena buna despre dar…dar tot nu am inteles…Acum m-am luminat cat de cat…dar intrebarea mea vine…cum sa reusesc sa aduc darul in viata mea…Tine de niste bani…care…uff..nu-I am…ca sa ajung la darul meu…si culmea am invatat mult pentru el…dar trebuie musai sa ma certific in alta tara…si astept cuminitica sa-mi arate Dumnezeu cum sa reusesc sa-mi folosesc darul meu catre omenire…..
    Felicitari…frumoase articole…si pline de intelepciune…
    NAMASTE….
    FIE CA LUMINA DIVINA SA FIE PESTE NOI TOTI…

    • Solarris spune:

      Cu siguranta daca acela iti este drumul pe care il ai de urmat, vei primi la momentul potrivit si resursele financiare. Fii insa deschisa la toate posibilitatile si semnele pentru ca acestea pot capata cele mai diferse forme… Sa fii calauzita de claritate pe Calea pe care o ai de urmat!🙂

  2. calinakimu spune:

    Cu respectul cuvenit unui asemenea subiect, voi face cateva constatari.
    Generozitatea naturii nu se numeste „risipa”…Singura „risipa”, este in domeniul iubirii , al compasiunii cu care suntem tratati. Si se poate pretrece acest fapt din cauza modului cum o …refuzam. Din fericire nu putem refuza…cat me poate iubirea exceda…
    Fericirea nu poate fi traita in „momente”, ca ceva care vine si pleaca…Asta este mai curand „placere”, dorinta…FERICIREA este durabila, odata „cunoscuta”, realizata, ea nu ne va mai parasi niciodata.
    Viata nu te „loveste”…Este raspunsul primit in urma modului cum am violentat-o prin gandurile si faptele noastre. Viata se bizuie pe iubire, nu pe suferinta. Suferinta se bizuie pe ignoranta.
    Evolutia nu are un caracter personal, cu toate ca o realizam individual. Masura evolutiei este „cosmica”, masura in care contribuim la evolutia intregului.

  3. ANGELA GRIGOROVICI spune:

    Tot ce am citit aici, ma face sa vad lucrurile si mai bine, imi place tot ce este scris in legatura cu omul si Dumnezeu, despre spiritualitate, despre viata de aici si de dincolo, simt ca sunt nascuta sa ma rog, sa pictez icoane, chiar daca nu am talent, dar am placere si muncesc pina reusesc, daca ma apuc de scris o rugaciune sau ceva important pentru noi, pentru suflet asa este, pierd ore intregi si nu ma satur scriind, citind si vizionind toate acestea!
    Va multumesc!

  4. dreghiciu spune:

    Îți mulțumesc pentru faptul că exiști!
    NAMASTE!
    Mioara

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s