Sufletul este Bucurie şi Veselie

zambetOamenii au această idee că Dumnezeu nu e niciodată ilar, nu are umor, nu poate să râdă, şi că toată lumea trebuie să aibă o atitudine serioasă atunci când se referă la Divin. Vrei să ştii care este prima atitudine a lui Dumnezeu? Iat-o: “Este tot numai veselie şi bucurie”. Din cele 5 atitudini (bucurie, dragoste, acceptare, binecuvântare şi recunoştinţă),  bucuria este prima. Nu vă luaţi prea în serios. Faceţi haz de voi înşivă. Daţi-le şi altora posibilitatea să facă la fel.  Cineva bine spunea: “O să te maturizezi în ziua în care ai făcut zdravăn haz de tine însuţi”. Fără voioşie şi bucurie nu există nimic. Veselia şi bucuria sunt Sufletul.
Sufletul este ceea ce voi numiţi veselie şi bucurie. Veselie şi bucurie pură. Veselie şi bucurie fără sfârşit. Veselie şi bucurie nealterată, nelimitată, fără restricţii. Aceasta este natura sufletului. Un zâmbet este o fereastră spre sufletul tău. Râsul este uşa.
Dar dacă sufletul este aşa de bucuros, voi de ce nu sunteţi? E o întrebare minunată. Răspunsul se afla în mintea ta. Trebuie “să-ţi ieşi din minţi” pentru ca să fii bucuros, dacă vrei să eliberezi veselia şi bucuria care se află în inima ta. Inima voastră este coridorul dintre suflet şi minte. Veselia şi bucuria din sufletul vostru trebuie să treacă prin inimă, astfel “nu va intra niciodată în minţile voastre.”

Sentimentele sunt limbajul sufletului. Dacă aveţi o minte închisă, ele se vor retrage în inimă. De aceea, când sunteţi foarte, foarte  trişti, spuneţi că vi se rupe inima.  Şi de aceea, când sunteţi foarte, foarte fericiţi, spuneţi că vă plesneşte inima de fericire.
Deschideţi-vă minţile, permiteţi sentimentelor voastre să fie exprimate, să fie împinse în afară, iar inima voastră nici nu se va rupe, nici nu va plesni, ci va fi un canal prin care energia vieţii va curge liber în sufletul vostru. Veselia şi bucuria sunt viaţa care se exprimă. Curgerea liberă de energie a vieţii este ceea ce voi numiţi veselie şi bucurie.

Esenţa vieţii este Unimea – unimea cu Tot Ceea ce Există. Aceasta înseamnă viaţa: unitatea care se exprimă. Sentimentul de unitate este sentimentul pe care voi îl numiţi dragoste, de aceea în limbajul vostru se spune că esenţa vieţii este dragostea. Veselia şi bucuria sunt, prin urmare, dragostea care se exprima liber.
Ori de câte ori exprimarea liberă şi neîngrădită a vieţii şi dragostei – adică, experienţa unităţii şi unimii cu toate lucrurile şi cu toate fiintele conştiente  – este interzisă sau limitată prin orice circumstanţe sau condiţii, sufletul care este veselia şi bucuria însăşi nu se exprimă pe deplin. Veselia şi bucuria neexprimate pe deplin reprezintă sentimentul pe care voi îl numiţi tristeţe.

Dar cum poate sufletul să fie trist, dacă esenţa lui este voioşia? Deoarece aţi înţeles greşit natura universului. Deoarece încă vezi lucrurile ca separate. Nimic nu este separat. Nu există nimic în Univers care să fie separat de altceva. Fierbintele şi recele sunt acelaşi lucru, în grade diferite. Tot aşa sunt şi tristeţea şi veselia. Tristeţea şi veselia sunt doar două nume. Ele sunt cuvinte pe care le-am folosit pentru a descrie niveluri diferite ale aceleaşi energii. Expresii diferite ale Forţei Universale.
Aceasta este energia însăşi a vieţii, aceasta curgere pe care o numeşti tristeţe/veselie. Această energie poate fi exprimată într-un mod pe care l-aţi numit veselie şi bucurie permanentă. Asta deoarece energia vieţii poate fi controlată. Voi puteţi mări viteza vibraţiei de energie a vieţii, de la tristeţe la veselie şi bucurie aşa cum schimbaţi un termostat de la rece la cald. Dacă aveţi bucurie şi veselie în inimi, puteţi vindeca orice moment.
Dar cum să purtăm veselia şi bucuria în inimi, dacă ea nu este acolo? Este acolo. Nu puteţi simţi veselia până când nu o lăsaţi să iasă. Cum? Ajutându-l pe altul să o simtă. Lăsaţi să iasă bucuria care se afla înăuntrul altuia şi, în felul acesta, voi daţi drumul la bucuria care se află în interiorul vostru.

Puteţi realiza treaba asta cu ceva simplu, cum ar fi un zâmbet. Sau un compliment. Sau o privire plină de dragoste. Prin aceste metode puteţi elibera veselia şi bucuria în celălalt, cât şi prin multe altele. Cu un cântec, cu un dans, sau cu mişcarea unei pensule, sau cu modelarea lutului, sau făcând vorbele să rimeze. Ţinându-vă de mână sau lăsând minţile să se întâlnească, sau sufletele să se împrietenească. O dată cu crearea reciprocă a orice care este bun şi frumos şi folositor. Puteţi elibera veselia şi bucuria celuilalt prin toate aceste metode, cât şi prin multe altele. Prin a împărtăşi un sentiment, a spune un adevăr, a pune capăt furiei, a alina o judecată de valoare. Prin bunăvoinţa de a asculta şi bunăvoinţa de a vorbi. Prin decizia de a ierta şi alegerea de a lăsa să treacă de la tine. Prin hotărârea de a da şi bucuria de a primi. Îţi spun că există o mie de modalităţi de a elibera bucuria şi veselia în inima celuilalt. Există sute de mii de căi şi vei şti cum să procedezi în momentul în care te hotărăşti să o faci.

Du-te deci şi trăieşte astfel încât să poţi răspândi bucuria şi veselia în sufletul tău, să le simţi în inima ta şi să le cunoşti în mintea ta. Dumnezeu este viaţa la nivelul vibraţiei celei mai înalte, care este bucuria însăşi. Dumnezeu este tot numai bucurie şi veselie!

 Prietenie cu Dumnezeu de Neale Donald Walsch

Acest articol a fost publicat în Dezvoltare spirituala și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Sufletul este Bucurie şi Veselie

  1. Sunt fascinat de N. Walsch; ma bucur ca prin tine am retrait bucuria si fericirea care razbat din scrierile lui. O sa postez si eu pe blogul meu articolul acesta.
    PACE, LUMINA SI IUBIRE!

  2. elliap spune:

    Îmi pare aşa de frumos că avem această posibilitate de a zâmbi….de a trăi prin cei de lângă noi cu bucuria oferită celuilalt, ce de fapt este bucuria noastră personală….e minunat să putem conştientiza că viaţa aceasta este atât de frumoasă şi că noi trebuie/putem activa Fericirea…..

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s