Fiecare judecată pe care o faci vădeşte cu mare precizie ceea ce urăşti sau nu poţi accepta la tine

61653_6354404664739180_337200682_nPână nu vei înţelege că oricine este bun, îţi va fi greu să găseşti bunătate în tine însuţi sau în alţii. Eşti obişnuit să găseşti binele alături de rău. Acesta e bun, acela e rău. Aşa arată modul tău de a te judeca pe tine şi de a-l judeca pe aproapele tău. El nu îţi va aduce niciodată pace. Aproapele tău nu este bun sau rău – şi nici tu, de altfel. Amândoi sunteţi numai buni. Nu există rău în voi. Poţi crede că există rău în tine – poţi, de fapt, crede că există prea puţin sau deloc bine în tine – dar aceasta este o credinţă greşită. Atâta vreme cât o vei menţine, te vei chinui pe tine însuţi sau pe alţii.
Ce vreau să spun când zic că există numai bine în tine? Aceasta înseamnă, oare, că eşti incapabil de un gând sau de un gest negativ? Fireşte că nu, altfel nu te-ai afla unde te afli. Lumea ta e un complex de gânduri şi gesturi negative, amestecate cu gânduri şi gesturi pozitive. Lumea ta este o lume a umbrelor, o lume a întunericului şi a luminii, combinate.

Totuşi, întreaga lume pe care o trăieşti este alcătuită numai din gânduri. Dacă ai putea elimina gândirea negativă din mintea ta, ai trăi într-un gen de lume cu totul diferit. Într-o lume în care există numai gânduri bune, comparaţia este imposibilă. Fără comparaţie, nu există interpretare – deci nu poate exista eşec, pedeapsă, sacrificiu sau suferinţă. Îţi poţi imagina o astfel de lume strălucitoare, nevinovată? S-ar putea să ţi se pară straniu că o astfel de lume poate exista, totuşi ea nu este mai greu de creat decât lumea pe care o locuieşti! Poţi începe să creezi această lume nouă, înţelegând că în tine sau în semenul tău nu există nimic rău, ci numai bine. Frica de rău este cea care face răul să pară real. Toată negativitatea se naşte din frică. Însuşi conceptul de rău este un gând al fricii. Prin urmare, ce altceva mai există, pe lângă bunătatea ta, care este dreptul tău câştigat prin naştere? Există îndoiala care spune că nu eşti bun. Există frica. Viaţa ta e alcătuită din bunătate asaltată de îndoială şi frică. De câte ori, în decursul unei zile, îndoiala şi frica nu-ţi contestă perceperea propriei tale bunătăţi? De câte ori nu-ţi contestă ele perceperea bunătăţii aproapelui tău?

O dată ce ştii că îndoiala şi frica operează continuu în cadrul experienţei tale, le poţi accepta în mod conştient. Conflictul se şterge din mintea care îşi recunoaşte propria bunătate. Şi, o dată ce şi-a recunoscut propria bunătate, ea nu o poate menţine decât extinzând-o asupra altora. Dacă vezi pe altcineva ca fiind rău, ai îngăduit îndoielii şi fricii să se întoarcă în mintea ta. Ceea ce este divin e liber de dualitate şi de orice fel de conflict. Te deschizi către divinitate, atunci când vezi propriul tău bine şi pe cel al aproapelui tău ca fiind unul şi acelaşi. Divinitatea e întotdeauna împărtăşită. Ea nu este niciodată exclusivă. Tot ceea ce înseamnă exclusivitate este o plăsmuire a fricii. Tot ceea ce înseamnă judecată este o plăsmuire a fricii. Numai atunci când respingi răul şi accepţi binele vei alunga frica din inima ta. Nici unul dintre copiii lui Dumnezeu nu poate fi rău. În cel mai nefericit caz, el este chinuit. În cel mai nefericit caz, îi atacă pe alţii şi îi învinuieşte pentru chinul său. Dar el nu este rău. Da, chiar atât de adânc trebuie să meargă compasiunea ta. Nu există fiinţă umană care să nu merite iertarea ta. Nu există fiinţă umană care să nu merite iubirea ta. Tu-ţi poţi stabili condiţiile şi justificările – dar pe mine ele nu mă păcălesc. Ţi-am spus adevărul. Nu e în interesul tău să-l denaturezi.

Dacă ţi-e greu să ierţi şi să iubeşti pe cineva, spune-o. Nu-l condamna, ca să-ţi justifici propria slăbiciune. Dacă eşti cuprins de frică, spune adevărul. Adevărul aduce întotdeauna sănătate mintală. Doar cel cuprins de frică judecă pe altul. Ai trecut tu dincolo de strânsoarea fricii? Dacă nu, atunci recunoaşte-ţi frica. Dacă îţi recunoşti frica, nu îi vei judeca pe ceilalţi, deoarece vei ajunge să înţelegi că frica îţi distorsionează întotdeauna percepţia.
Recunoaşte-ţi frica şi fii sincer cu tine şi cu ceilalţi. Mărturiseşte: Sunt cuprins de frică acum şi de aceea nu pot vedea corect. Renunţă la judecăţile pe care vrei să le faci, căci ele nu sunt altceva decât un atac lipsit de sens împotriva cuiva a cărui bunătate nu o poţi vedea.
Fiecare judecată pe care o faci despre aproapele tău vădeşte cu mare precizie ceea ce urăşti sau nu poţi accepta la tine însuţi. Nu urăşti pe altcineva, decât în cazul în care îţi aduce aminte de tine însuţi.

Iată de ce, orice încercare de a justifica mânia, frica sau judecata eşuează lamentabil. Este pur şi simplu o tentativă de a acuza pe altcineva pentru propria ta greşeală. O încercare lipsită de onestitate. De responsabilitate. Ai mijloacele de a pune definitiv capăt judecăţii, dar încă mai vrei s-o justifici. De ce? Fiindcă nu-ţi poţi recunoaşte greşeala. Preferi să suferi, decât să admiţi că ai făcut o greşeală. Preferi să pretinzi că eşti perfect, decât să recunoşti că, în cazul ăsta, eşti un învăţăcel. A greşi nu este un lucru atât de îngrozitor. Greşeala nu te va deposeda de iubire şi de acceptare. Tu aşa crezi, dar asta nu e decât o închipuire. Ceea ce te privează de iubire este insistenţa că faci ceea ce trebuie, atunci când, de fapt, nu faci. Asta împiedică intervenţia corectivă.
Încearcă, te rog, să înţelegi acest lucru. A nu face ceea ce trebuie nu înseamnă a fi rău, iar a face ceea ce trebuie nu înseamnă a fi bun. Fiecare dintre voi va face atât ceea ce trebuie, cât şi ceea ce nu trebuie, de sute de ori în cursul unei singure zile.
Îţi spun că nu poţi număra de câte ori faci ceea ce trebuie, sau ceea ce nu trebuie pe durata călătoriei tale pământeşti. Această lume este o şcoală şi ai venit aici ca să înveţi. A învăţa înseamnă a face greşeli şi a le corecta. A învăţa nu înseamnă a face tot timpul ceea ce este bine. Dacă ai face tot timpul ceea ce este bine, ce nevoie ar mai fi să vii la şcoală?

Fii smerit, prietene. Te afli aici ca învăţăcel şi trebuie să accepţi că aşa stau lucrurile, dacă e să-ţi însuşeşti lecţiile pe deplin. Dacă nu recunoşti că ai făcut o greşeală, nu te pot ajuta s-o corectezi. Dar, admite-ţi greşeala şi corectarea va fi acolo, o dată cu iertarea.
Nu încerca să fii perfect, prietene. Este un ţel nepotrivit. Numai cei care aleg să sufere mult şi din greu doresc să fie perfecţi. Doreşte, în schimb, să recunoşti fiecare greşeală pe care o faci – ca să poţi învăţa din ea. Perfecţiunea vine spontan şi fără efort, numai atunci când spui adevărul, când renunţi la dorinţa de a-i impresiona pe alţii, când îţi abandonezi falsa mândrie.
Nu îi judeca pe cei ce nu sunt gata să-şi recunoască greşelile. Recunoaşte-le, pur şi simplu, pe ale tale şi dă restul lui Dumnezeu. Împărtăşeşte altora din experienţa ta, dar nu căuta să le-o impui, căci nu ştii ce nevoi au alţii şi nu e treaba ta s-o ştii. Aminteşte-ţi de ceea ce este bun în aproapele tău. Aminteşte-ţi de ceea ce este bun în tine însuţi. Lasă toate fricile şi judecăţile să se disipeze, acolo unde se ivesc. Recunoaşte-ţi greşelile şi fii tolerant faţă de greşelile pe care le fac alţii.
Iată ce-ţi cer eu.
E simplu, nu-i aşa?
E atât de simplu, încât vei uita mereu. Dar nu fi descurajat. Dacă dorinţa ta pentru pace e puternică, în cele din urmă îi vei ceda. O dată ce ai decis că asta este ceea ce vrei, nu poţi să nu reuşeşti să vii Acasă.

Paul Ferrini

Care este scopul meu în această viaţă?
Ce misiuni am de îndeplinit şi ce lecţii am de învăţat?
Cum îmi pot regăsi echilibrul interior şi cum pot avea relaţii (mai) armonioase cu cei din jur?
Care este cauza blocajelor şi fricilor care mă împiedică să am viaţa pe care o doresc?

Te invit alături de mine să păşim împreună cu curaj în aflarea acestor răspunsuri. Dacă te-ai decis să faci acest pas, scrie-mi pe adresa: solarris.coaching@gmail.com şi îţi voi oferi amănuntele referitoare la acest subiect.

Hotărăşte-te să faci primul pas pe drumul către tine!

Acest articol a fost publicat în Dezvoltare personală și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Fiecare judecată pe care o faci vădeşte cu mare precizie ceea ce urăşti sau nu poţi accepta la tine

  1. Maria spune:

    Imi amintesc un citat care spune cam asa :
    „Doamne, da-mi curaj sa schimb ceea ce pot, rabdare sa accept ceea ce nu poate fi schimbat si intelepciunea sa recunosc deosebirea dintre acestea”.

  2. goras spune:

    Daca Dumnezeu nu judeca ,cu ce suntem noi mai presus de el ca sa-i judecam pe semenii nostri?

  3. Marcela spune:

    Ieri mi-a spus un maestru spiritual ca atunci cand ii judec pe altii, judec ceea ce nu imi place la mine. Aveam in minte zeci de motive sa nu-l cred. Aveam si unul care zicea; „si daca are dreptate?”. Am renuntat sa-l combat si mi-am propus sa studiez afirmatia. Articolul tau este raspunsul. L-am primit ieri, insa eram prea somnoroasa sa-l pot citi aseara, tarziu. M-ati convins. E posibil sa uit de multe ori exercitiul de vindecare, dar, cu siguranta, mi-l voi si aminti de multe, multe, ori!
    Multumesc!

  4. Cand zburam pe vremuri, incercam sa salvez mai multi oameni deodata (5-6 in brate) si oboseam cazand si murind de fiecare data in vis.
    Acum traiesc aceasta viata ca sa invat ca trebuia sa-mi vad de zborul meu si pe cei de jos sa se descurce ei in mlastina si foc cum stiu ei, oamenii…

  5. lilshor spune:

    Cu toate ca ne este greu sa recunoastem, ne ognindim in absolut tot de ne inconjoara, avem meritul si vina a tot ceea ce percepem. Frumos articol!

  6. Cristina spune:

    Superb articol ❤

  7. Oleg Juncu spune:

    Eu aș face o distincție între a judeca și a condamna. Nu putem să nu judecăm faptele altora ca și faptele noastre atunci când greșim. Atunci când observăm că cineva fură un borcan cu gem într-un supermarket, nu putem să nu calificăm ceea ce vedem ca o faptă rea, fără însă s-o condamnăm, fiindcă nu ne este dat nouă s-o facem.
    Putem doar să-l compătimim pe făptaș că este nevoit s-o facă fiindcă n-a găsit o altă cale să-și potolească foamea și dacă vrem să-l ajutăm, îi plătim noi borcanul de gem și îi mai cumpărăm și pîinea cu care să-l mănânce.

    Judecata este de fapt alegerea căii pe care pornim. Ca și atunci când avem de rezolvat o ecuație. Știm că de obicei avem mai multe căi ca să ajungem la un rezultat. Judecăm fiecare cale și o alegem pe cea care ni se pare calea cea bună pentru rezolvarea problemei puse. Facem la fel și atunci când avem o problemă de viață. Nu ne putem feri de rău dacă nu-l judecăm ca atare. Nu ne putem preface că răul nu există fiindcă vrem nu vrem, îl întâlnim. Iar pe cel care face rău îl compătimim pentru că nu se poate debarasa de dorința de a face rău sau nu găsește o altă cale pentru a supraviețui.

    Dar dacă răul este îndreptat împotriva noastră sau a familiei noastre, ce facem? Instinctul de conservare este dat de Dumnezeu fiecărei ființe tocmai pentru a se asigura perpetuarea speciei. Tocmai instinctul de conservare ne dictează să ne apărăm, uneori chiar punând în pericol viața celui care ne atacă. După ce am scăpat de amenințare, ne vom întreba toată viața dacă am procedat bine sau rău.

    • Ralu Daniela spune:

      Cred că ai dreptate și tu… legea evoluției are coordonate morale. Judecata e mai mult evaluare și acțiune. Termenii pot fi echivoci. Cineva fură… ce-ar însemna să furăm toți? Și să spunem că totul e perfect? Furtul poate avea motive întemeiate… foamea de care eu nu sufăr doar din întâmplare. Pentru pacea mea interioară eternă 🙂 am ales să aleg câteva variante la realitatea din fiecare moment: 1. pot să accept total ce se întâmplă, fără să acționez și să evaluez – ca și cum eu am regizat totul; 2. pot considera că se impune o acțiune: ori schimb ceva în filmul în care am intrat, ori ies afară din cadru. Toate acestea spontan, fără să croiesc tipare de acțiune ,,în caz că…”. Crezi că am plătit eu în locul celui care a furat? Crezi că cel care a furat de la mine a fost mai fericit pentru că avea ceva ce mie nu-mi trebuia neapărat? Crezi că nu am avut nicio reacție? Toate acestea s-au întâmplat, însă după acele momente concrete mintea mea nu a mai avut nimic de discutat. Acționezi sau nu spontan, apoi Tăcere. Urmează foarte multe alte scurt-metraje din care învăț să rămân cu zâmbetul pe buze. Crezi că o femeie, care avea dureri fizice foarte mari, avea puterea să-mi zâmbească? Cel mai mult de la ea am învățat… apropos, o cheamă Elvira 🙂 Te îmbrățișez!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s