De fapt, este cea mai binevoitoare acţiune pe care o puteţi face faţă de ceilalţi. Asta, deoarece darul vostru este necesar. Spiritul celorlalţi nu poate fi înălţat, decât dacă voi aveţi încredere în darul vostru şi îl daţi, fără condiţii, lumii întregi. Gândiţi-vă cât de goală v-ar fi viaţa, dacă cei din jurul vostru ar alege să renunţe la darurile lor. Tot ceea ce consideraţi că este minunat în viaţă – muzica, poezia, filmele, sportul, râsul – ar dispărea, dacă ceilalţi nu v-ar mai da darurile lor. Nu vă reţineţi, ci daţi darurile voastre tuturor. Nu faceţi greşeala de a crede că nu aveţi daruri de oferit. Fiecare dintre voi are un dar. Însă nu comparaţi darul vostru cu darurile celorlalţi, pentru că nu aţi putea face o evaluare corectă.
Darul vostru va aduce bucurie vouă înşivă şi aduce bucurie celorlalţi. Dacă nu există bucurie în viaţa voastră, asta se întâmpla deoarece voi nu vă oferiţi darul. Nu aveţi încredere în el. Nu faceţi în aşa fel încât acest dar să se manifeste în mod activ în viaţa voastră.
Toate darurile sunt exprimări creatoare ale Sinelui. Ele revelează Sinele. Ele dărâmă barierele separării şi le permit celorlalţi să ştie cine sunteţi voi. A crea înseamnă a da forma unei conştienţe interioare. Această conştienţă nu există în lume, în modul în care o exprimaţi voi. Voi o exprimaţi într-un mod unic, autentic.
Această exprimare este proaspătă, cinstită, provenită din propria voastră experienţă. O persoană creatoare nu primeşte îndrumări din afară. Ea nu imită forme prestabilite. Ea asculta la ce spune vocea interioară. E posibil ca să privească cu atenţie lumea. Chiar să o studieze şi să o analizeze. Dar, apoi, ea interiorizează ceea ce vede. Preia totul şi îl prelucrează. Îl priveşte în lumina propriei experienţe. Simte totul; îşi asuma totul. Totul îi aparţine. Apoi, dă totul înapoi. Iar ceea ce dă înapoi este propria ei viziune, perspectiva ei unică. Povestea ei.
Iar dacă este o persoană cinstită, ceilalţi îi vor răspunde – deoarece povestea ei va fi şi povestea lor. Vor împărtăşi împreună aceeaşi viziune, pentru o clipă, pentru o zi, pentru o săptămână sau chiar mai mult. Alţii îi vor sprijini activitatea creatoare, sprijinul lor îi vor face munca mai uşoară. Energia pe care o foloseşte va începe să se întoarcă înapoi la ea. Se va simţi apreciată, pe plan emoţional şi financiar.
Probabil că aţi încercat acest lucru şi aţi cules roadele. Probabil că încă vă luptaţi să vă manifestaţi darul. „Cu ce greşesc?” vă întrebaţi voi. „De ce nu mă sprijină Universul?” Răspunsul este simplu. Fie că ceea ce încercaţi să manifestaţi nu este darul vostru, fie nu credeţi suficient în acest dar. „Păi de unde să ştiu?” vă întrebaţi voi. Intrebaţi-vă: „Fac eu oare acest lucru deoarece îmi produce cea mai mare bucurie, sau deoarece caut aprobarea celorlalţi?”
Dacă acţiunea voastră nu este făcută cu bucurie, ea nu va aduce fericire nici vouă înşivă şi nici celorlalţi. E posibil să reuşiţi, sau să nu reuşiţi – oricum fericirea nu va fi prezentă. Prosperă la toate nivelurile numai ceea ce vine, cu mult entuziasm, din inima voastră. Numai ceea ce iubiţi îi va atinge pe ceilalţi şi va aduce preţuirea adevărată, aşa cum vă doriţi.
Preţuirea şi aprobarea sunt două lucruri complet diferite. Preţuirea este o curgere naturală şi spontană de energie înapoi către tine, atunci când alţii se simt conectaţi la tine şi la povestea ta. Nu poţi să faci nimic pentru a grăbi aprecierea, decât să fii tu însuţi şi să spui adevărul. Pur şi simplu, nu poţi controla ceea ce vine înapoi către tine.
Când ai împărtăşit cu alţii în mod autentic, se întoarce întotdeauna ceva esenţial. E posibil să nu arate aşa cum te-ai aştepta, deoarece ego-ul tău nu caută preţuire, ci aprobare. Goana după aprobare se bazează pe convingerea că tu nu eşti destul. Vrei ca ceilalţi să-ţi dea dragostea care simţi că-ţi lipseşte în viaţă. Căutarea este inutilă. Dacă te simţi gol pe dinăuntru şi cauţi să fii umplut din afară, ceilalţi se vor simţi atacaţi. Ei vor simţi cererea ta de a fi apreciat ca pe o impunere. Ei vor fi respinşi sau neacceptaţi. Apoi, se vor simţi încă şi mai goliţi, respinşi şi abuzaţi.
Energia nu se poate întoarce la tine, decât dacă şi până când nu emiţi energie. A emite o pretenţie nu înseamnă a emite energie. Inseamnă a emite un vid care absoarbe energia celorlalţi. El strigă către lume: „Am nevoie de aprecierea voastră deoarece eu nu mă apreciez pe mine însumi.” Atâta timp cât nu te iubeşti şi nu te apreciezi pe tine însuţi, ceilalţi nu-ţi vor primi darul, indiferent de cât de tare te strădueşti să-l dai.
Emiterea de energie înseamnă a te lua pe tine însuţi în serios, dar nu mult prea în serios; înseamnă a te evalua suficient, pentru a fi dornic să împarţi cu ceilalţi. Nu înseamnă a-i ataca pe ceilalţi cu darurile tale. Atunci când te aştepţi la foarte multe în privinţa modului în care oamenii ar trebui să-ţi primească darurile, primirea lor devine aproape imposibilă.
Dacă-ţi preţuieşti darul, nu contează cum îl primesc ceilalţi. Chiar dacă ei nu-ţi dau un răspuns pozitiv, nu te vei lăsa convins să nu-l mai oferi, iarăşi şi iarăşi. Fericirea şi împlinirea personală provin din legământul pe care-l faci cu tine însuţi. Acest legământ va fi testat tot timpul.
Iarăşi şi iarăşi, Universul îţi va cere să oferi darul, chiar şi atunci când eşti confruntat cu critica, scepticism sau aparenta lipsă de preţuire. Şi, de fiecare dată când apare respingerea, vei fi confruntat cu întrebarea: „Să mai fac asta încă o dată?”
Dacă darul este neautentic, mai devreme sau mai târziu vei înceta să-l mai oferi; îţi va deveni clar că, atunci când îţi oferi serviciile, niciodată nu primeşti ceea ce vrei să primeşti. Iţi va deveni clar că oferirea acestor servicii este un mod prin care te pedepseşti. Aşa că vei înceta de a te mai agresa pe tine însuţi, oferind un dar care nu te mai reprezintă.
Pe de altă parte, dacă darul este autentic, vei învăţa din eşecul şi respingerea aparentă. Vei învăţa să-ţi preţuieşti mai profund darul şi să-l oferi într-un mod mai autentic. Treptat, vei înceta de a-i mai agresa pe alţi oameni cu darul tău şi vei începe să creezi un mediu mai plin de iubire în care darul să poată fi oferit şi primit.
Un dar autentic va creşte, pe măsură ce ai încredere în el. Nu acelaşi lucru se întâmpla şi cu unul fals. Primul este darul Spiritului şi este responsabilitatea ta să-l îngrijeşti pentru că el să existe. Cel de-al doilea este ceva la care ego-ul tău se aşteaptă şi care, mai devreme sau mai târziu, trebuie să cedeze – dacă e să apară adevăratele tale daruri.
Unul este cel care aduce preţuire, care adânceşte apropierea şi legătura cu ceilalţi. Celălalt aduce aprobare sau respingere amândouă însemnând izolare, durere şi umilinţă.
Prin urmare, întreabă-te: „Oare caut eu aprobare? Umblu după mângâierea pe care nu vreau să mi-o acord mie însumi? Mă iubesc şi mă preţuiesc chiar acum, sau caut dragoste care să vină de la alţii – pentru că astfel să ştiu că totul este în regulă cu mine?” Întreabă-te: „Am eu suficientă încredere în darul meu? Sunt eu prea puţin încrezător şi ascund lumina din mine, sau sunt prea încrezător şi îi agresez pe ceilalţi cu darul meu?
Răspunsuri cinstite la aceste întrebări vor anihila orice confuzie pe care o aveţi în privinţa acestei probleme.
drumuricatretine.wordpress.com 
foarte frumos, educativ….