Maestrul și furnica

La poarta unei mănăstiri de la poalele Himalayei bătu un pelerin:
– Doresc să vorbesc cu cel mai mare om din acest așezământ, fură primele lui cuvinte, în loc de bună ziua.
Călugării îl măsurară din cap până-n picioare fără să spună un cuvânt și-l duseră la maestrul lor, care era adâncit în citirea unor scrieri. Fără să-și ridice ochii îl întrebă:
– Cu ce te pot ajuta?
– Vreau să-ți fiu discipol, maestre, să devin un om mare așa cum ești tu! Şi preț de o jumătate de oră îi vorbi despre dorințele sale.
Maestrul îl ascultă și după ce termină îi spuse:
– Fiule, tăcerea îți va ascuți auzul și-ți va înfrumuseța cuvintele. Vorbele multe îți cheltuiesc energia… atunci când nu spun nimic. Vrei să-mi fii discipol?
– Da!
– In curtea interioară, lângă fântână, este o piatră mare; te rog să mi-o aduci căci vreau să-mi fac un altar din ea.
Pelerinul se uită spre curte și văzu un bolovan foarte mare.
– Glumesti? Nici zece oameni nu o pot ridica… dar eu…
Maestrul plecase deja, târându-și papucii pe lespezile de piatră. Pelerinul rămase trist. Se așeză dezamăgit pe scările templului..
“Niciodată nu voi putea să fiu discipolul acestui mare om” își zise în gând.
Oftând, cu capul plecat, începu să se gândească cum ar putea să ridice minunea de piatră mare cât un munte. Ochii îi căzură pe o furnică ce se oprise din drumul ei chiar în fata piciorului său… cara după ea o greutate de două ori mai mare. Se oprise în fața obstacolului și nu știa ce să facă. O privi curios și văzu că, după o mică ezitare, furnica împreună cu greutatea sa se urcă pe picior și-l traversă de-a latul, continuându-și drumul.
“Ar fi putut să-mi ocolească piciorul, dar ea nu… nu s-a dat înapoi din calea obstacolului… cu îndrăzneală l-a depășit… câtă putere la o furnică!” gândi uimit pelerinul și se adânci și mai mult în tristețe.
Treceau zilele și pelerinul își făcuse obicei să urmărească cum acționează fiecare vietate în fața obstacolului – adică a piciorului său – și nici una nu avea curajul furnicii. Și mai observă că toate greutățile cărate de furnică depășeau cu mult mărimea trupului ei firav.
Într-o zi, maestrul îl văzu plângând. Se așeză lângă el, și-l întrebă cu blândețe:
– S-a întâmplat ceva, dragul meu?
– Maestre, și furnica este mai mare decât mine. Sunt atât de mic…!!
– Mă bucur să te aud spunând asta. Ești pe drumul cel bun!
Înainte de a apuca să mai spună ceva, maestrul era deja departe. Pelerinul se gândi zile la rând cum să facă să ridice piatra și în același timp se gândea și la furnică, la puterea ei.
“Voi reuși… voi reuși pentru că îmi doresc din tot sufletul să fiu discipolul maestrului”.
Și-n același timp își dori să fie furnică, să aibă curajul și forța ei. Într-o zi se duse în fata pietrei, o privi cu atenție câteva secunde, respiră profund de trei ori, se interioriză preț de câteva clipe, desprinse brațele încet, încet, ca și când ar zbura și îmbrățișând-o, ridică piatra și o așeză în fața camerei maestrului.
Văzând toate acestea, maestrul râse cu poftă și-i spuse:
– Ai învățat?
– Da, maestre, am aflat multe observând. In primul rând am aflat că maestru poate să-ți fie oricine, chiar și o furnică, dacă ești capabil să înțelegi lecția oferită. In al doilea rând, să nu-ți fie teamă de nici un obstacol, acceptă-l, „intră în el”, fii una cu el… conștientizându-l, îl poți trece cu bine. In al treilea rând, puterea unei ființe nu stă în forța mușchilor ei, ci în Sine; concentrându-mă asupra Sinelui, devenind una cu el, greutatea pietrei nu a mai fost un obstacol pentru mine; am putut s-o ridic, deși era de două ori mai grea decât mine…In al patrulea rând, să nu judeci pe nimeni după „mărimea” lui, ci după fapta lui… furnica este o vietate atât de mică, dar foarte puternică. Şi-n al cincilea rând, să crezi… să crezi în Dumnezeul din tine, și atunci puterea ta va fi fără limite! Dar toate acestea nu aș fi putut să le învăț dacă nu aveam o motivație, un scop al vieții: să fiu precum maestrul meu.
– Daca vei reuși să fii mereu ca și furnica, atunci ai înțeles unul dintre secretele vieții:
nu există obstacol pe care să nu-l învingi atât timp cât ești cu sufletul curat și centrat în Inimă. Forța din tine poate muta și munții, iar credința ta îți va fi călăuză.
Bine ai venit printre discipolii mei!

Sursa: Povesti cu tâlc
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Metafore terapeutice și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Maestrul și furnica

  1. MarPlo zice:

    Salut!
    Dupa ce a ridicat bolovanul, m-am gandit ca era o imitatie, ceva gol. Din acest gand am realizat ca asa sunt obstacolele mentale, fricile.

  2. Dragos Mardare zice:

    „Chiar si Maestrii aleg, câteodată, să nu trăiască experienta stării lor de Maestru – uneori pentru bucuria de a se retrezi în ea si uneori cu scopul de a-i trezi pe altii. De aceea li se întâmplă Maestrilor unele lucruri despre care voi – care judecati din locul unde sunteti plasati – credeti că nu ar trebui sau nu s-ar putea întâmpla, dacă ei ar fi „adevăratii Maestri”. Prin urmare, nu judecati si nici nu condamnati. Asta, deoarece este posibil să vă întâlniti Maestrul chiar astăzi – pe stradă, sub forma gospodinei cu sacosa sau în parc, sub forma unui hot – si nu numai ca un guru aflat în vârf de munte. De fapt, rareori se întâmplă asa. Maestrul care apare ca Maestru este rareori recunoscut si cel mai adesea respins. Dar Maestrul care umblă printre voi, care arată ca unul dintre voi, este adesea Maestrul care produce impactul cel mai puternic. Prin urmare, fiti treji, că nu stiti ora la care va veni Maestrul. E posibil chiar ca el să vină ca ceea ce numiti un infractor, care nu se supune celor mai sacre legi si obiceiuri ale societătii voastre si să fie crucificat din cauza asta. Dar, după aceea, vă veti strădui să vă amintiti fiecare cuvânt pe care l-a rostit.

    Dacă ati atinge starea de Maestru – sau v-ati ridicat la acest nivel măcar o parte din timp – si voi s-ar putea să fiti judecati, condamnati si crucificati de către societatea voastră. Asta, deoarece altora le-ar fi frică de voi, întrucât s-ar putea să fie îngrijorati că voi stiti ceva ce ei nu stiu, sau deoarece voi zdruncinati ceva ce cred ei că stiu cu adevărat. Iar frica este cea care transformă observatia în judecată si judecata în mânie.” N.D.Walsch

  3. Cezar I Mocanu zice:

    De fapt… secretul este că nu este nici un secret! O știu până și furnicile… Norocul furnicilor este, însă, că ele nu au o minte care să le mintă!

  4. Anita zice:

    Multumesc mult ! Este un adevar, pe care uneori il uitam.

  5. teodora zice:

    foarte frumos … multumesc solaris pentru toate postarile tale care dupa o zi agitata de munca si ganduri sunt ca o mangaiere pentru suflet, o trezire la adevaratele valori ale vietii

  6. mariana zice:

    Cine are constiinta curata si credinta trece peste orice obstacol… asa e! Niciodata nu spune „eu nu pot”.

  7. Frumos, intelept, ginditor si actual! 🙂

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s