Găsim întotdeauna ceea ce căutăm

Era odată un bărbat care şedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetăţi din Orientul Mijlociu. Un tânăr se apropie într-o bună zi şi îl intrebă:
– Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
Bătrânul îi raspunse printr-o întrebare:
– Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
– Egoişti şi răi. De aceea mă bucur că am putut pleca de acolo.
– Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.
Puţin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru şi îi puse aceeaşi întrebare:
– Abia am sosit în acest ţinut. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
Omul nostru răspunse cu aceeaşi întrebare:
– Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
– Erau buni, mărinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi prieteni acolo şi cu greu i-am părăsit.
– Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.
Un neguţător care îşi aducea pe acolo cămilele la adăpat auzise aceste convorbiri şi, pe când cel de-al doilea tânăr se îndepărta, se întoarse spre bătrân şi îi zise cu reproş:
– Cum poţi să dai două raspunsuri cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare pe care ţi-o adresează două persoane?
– Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut, nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraş prieteni va găsi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere. Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi să găsim în ei!

Bruno Ferrero
Acest articol a fost publicat în Metafore terapeutice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Găsim întotdeauna ceea ce căutăm

  1. sammotracus spune:

    Incontestabil acest adevar: fiecare poarta in el tiparul lumii care l-a format!

    • Adriana spune:

      Realitatea este reflexia interiorului,gandim si creem lumea…

      • rocco spune:

        Esti sigura, sau este o presupunere?

        • samalex52 spune:

          Da! Realitatea este reflexia interiorului, interior! Sa acceptam, insa, ca si interiorul contine patternul celorlalte realitati, dinaintea celei regandite de noi. Mai pe scurt: exista mai multe realitati, unele imperceptibile, care se reproduc, generand forme noi de transformare energetica!
          Depinde ce reusim sa descoperim noi in efemera noastra existenta din realitatea care ne contine!

          • rocco spune:

            Sa inteleg ca realitatea este, de fapt, o iluzie care o modificam in functie de nivelul nostru de evolutie si nu un program stabilit impreuna cu ghizii nostri spirituali, inaintea sosirii in aceasta dimensiune.

            • Solarris spune:

              In cazul acesta, unde mai este liberul arbitru?

              • rocco spune:

                Cred ca primim doar rolul din piesa. Posibil, modul cum il interpretam sa fie optiunea noastra. Important este ceea ce am invatat. Probabil, scopul este sa tindem catre principiile care guverneaza Universul: iubire, toleranta, adevar, armonie. Acesta este drumul catre lumina.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s