Kahlil Gibran – Despre daruri

„Nu daţi decât puţin, când daţi din ce-i al vostru. Numai dând din voi înşivă, daţi cu adevărat. Pentru că, spuneţi-mi, ce-s averile voastre decât nişte lucruri pe care le păstraţi cu străşnicie, crezând că mâine veţi avea nevoie de ele? Şi ce este frica de sărăcie, dacă nu sărăcia însăşi? Iar groaza de sete, în preajma fântânilor pline, nu-i oare setea cea mai nestinsă?

Sunt unii care dau puţin din belşugul pe care îl au şi aceasta pentru a li se recunoaşte dărnicia, însă acea dorinţă ascunsă umileşte darul făcut. Sunt, apoi, alţii care, puţin având, dau totul. Aceştia cred în viaţă şi în mărinimia vieţii, iar sacul lor niciodată nu-i gol. Ei sunt cei ce dau cu bucurie, iar bucuria le este răsplata cea mare. Dar sunt şi din cei ce dau cu durere şi doar durerea rămâne botezul acestora.

În sfârşit, sunt cei ce dau fără a simţi nici durere, nici bucurie, necunoscându-şi virtuţile. Ei sunt asemenea mirtului din vale, care îşi răspândeşte parfumul în spaţiu. Prin mâinile unor asemenea făpturi vorbeşte Dumnezeu şi dindărătul ochilor acestora El surâde Pământului.

E bine să dai când ţi se cere, dar şi mai bine fără să ţi se ceară, din înţelegere. Iar pentru cei dornici să dea, a-i căuta pe necăjiţi este o bucurie mai mare decât darul însuşi. Fiindcă, se află, oare, vreun lucru pe care să ţi-l refuzi? O, desigur, tot ceea ce îţi aparţine va fi dăruit într-o zi. Deci, dă acum, în anotimpul dărniciei tale, iar nu în cel al moştenitorilor tăi. Deseori spuneţi: „Am să dau, dar numai acelora care merită.” Pomii din livezile voastre nu spun, însă, astfel şi nici turmele din imaşuri. Ele dau ca să poată trăi, fiindcă a păstra înseamnă a pieri. Desigur, cel care-şi merită zilele şi nopţile, merită totul şi din partea voastră. Iar cel care a meritat să bea din oceanul vieţii, are tot dreptul să-şi umple cupa şi din micul vostru pârâu.

Luaţi aminte ca mai întâi voi să meritaţi a fi dăruitorul şi instrumentul dărniciei pentru că, într-adevăr, viaţa e cea care dă viaţă, în timp ce voi, care vă socotiţi binefăcători, nu sunteţi decât martorii acesteia. Iar voi care primiţi – şi cu toţii primiţi! – nu vă luaţi povara vreunei recunoştinţe spre a nu vă pune de bunăvoie un jug vouă şi celor ce dăruie. Înălţaţi-vă, mai degrabă, cu cel care dă, primindu-i darurile ca pe nişte aripi, fiindcă a ţine prea mult seama de datoriile voastre, înseamnă a vă îndoi de generozitatea dăruitorului, care are pământul mărinimos drept mamă şi a cărui tată însuşi Creatorul este.”

Kahlil Gibran – Profetul
Acest articol a fost publicat în Dezvoltare spirituala. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Kahlil Gibran – Despre daruri

  1. Razvan spune:

    Kahlil Gibran în carte „Isus Fiul Omului”:

    „Ioan de Patmos: Despre Isus cel îndurător

    Într-o zi când mă plimbam împreuna cu Isus pe câmp
    și eram foarte înfometați, am ajuns la un măr sălbatic.
    Mărul avea doar două mere, atârnate pe o creangă.

    Isus a prins trunchiul pomului cu mâinile și l-a scuturat,
    iar cele două mere au căzut.

    Le-a luat pe amândouă și mi-a dat unul din ele mie.
    Celălalt l-a păstrat in mână.

    În înfometarea mea am mâncat cu grabă mărul,
    apoi m-am uitat la EL și am văzut că ținea încă în mână celălalt măr .

    Mi l-a întins spunându-mi: „Mănâncă-l și pe acesta”.

    Și sub imboldul foamei mele am luat mărul și cu nerușinare l-am mâncat.

    Apoi l-am privit pe Isus…
    …și cum as putea să vă povestesc ce am văzut ?

    O noapte unde lumânarile ardeau in spațiu,
    un vis dincolo de puterea noastră de cuprindere,
    o amiază unde toți păstorii sunt fericiți și impacați că turmele lor pasc in pace;
    o seară, și o tăcere, și o întoarcere acasă,
    apoi un somn și un vis.

    Toate aceste lucruri le-am văzut pe chipul Său.

    El mi-a dăruit ambele mere,
    iar eu știam că e înfometeat întocmai ca mine.

    Dar știu acum că dăruindu-mi-le, EL a fost împlinit.
    El însuși a mâncat un alt fruct, dintr-un alt pom.

    V-aș spune mai multe despre EL,
    dar cum aș putea să o fac ?

    Când iubirea devine atât de mare,
    ea rămâne fără cuvinte și când memoria este preplină,
    ea caută adâncul cel tăcut.”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s