Povestea celor trei porţi

Un rege avea un fiu deştept şi curajos. Ca să-l pregătească pentru a înfrunta viaţa, îl trimise la un bătrân înţelept.
– Luminează-mă: ce trebuie să ştiu în viaţă?
– Vorbele mele se vor pierde precum urmele paşilor tăi pe nisip, dar o să-ţi dau totuşi câteva sfaturi. În drumul tău prin viaţă vei întâlni trei porţi. Citeşte ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinţă mai puternică decât tine te va împinge să le urmezi. Nu încerca să te întorci, căci vei fi condamnat să retrăieşti din nou şi din nou ceea ce încerci să eviţi. Nu pot să-ţi spun mai mult. Tu singur trebuie să treci prin asta, cu inima şi cu trupul.
Acum du-te! Urmează drumul acesta drept din faţa ta.
Bătrânul înţelept dispăru şi tânărul porni pe drumul vieţii. Nu după mult timp, se găsi în faţa unei porţi mari, pe care se putea citi: SCHIMBĂ LUMEA.
„Asta era şi intenţia mea”, gândi prinţul, „căci chiar dacă sunt lucruri care îmi plac pe această lume, altele nu-mi convin deloc.”
Atunci începu prima sa luptă. Idealul său, abilitatea şi vigoarea să îl împinseră să se confrunte cu lumea, să întreprindă, să cucerească, să modeleze realitatea după dorinţă să.
El găsi plăcerea şi beţia cuceritorului, dar nu şi alinarea inimii. Reuşi să schimbe câteva lucruri, dar multe altele îi rezistară. Anii trecură. Într-o zi îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept care-l întreba:
– Ce-ai învăţat tu pe acest drum?
– Am învăţat să deosebesc ceea ce e în puterea mea de ceea ce îmi scapă, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
– Bine, zise bătrânul. Utilizează-ţi forţele pentru ceea ce stă în puterea ta şi uită ceea ce-ţi scapa printre degete.
Şi dispăru. Puţin după această întâlnire, prinţul se găsi în faţa celei de-a două porţi pe care stătea scris: SCHIMBĂ-I PE CEILALŢI.
„Asta era şi intenţia mea”, gândi el. „Ceilalţi sunt sursa de plăcere, bucurii şi satisfacţii, dar şi de durere, necazuri şi frustrări.”
El se ridică deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i plăcea la cei din jurul său. Încerca să le pătrundă în caracter şi să le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua luptă a sa. Într-o zi, pe când medita asupra utilităţii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalţi, îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:
– Ce ai învăţat tu, deci, pe acest drum?
– Am învăţat că nu ceilalţi sunt cauză sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfacţiilor sau înfrângerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumină. În mine, prind rădăcina toate aceste lucruri.
– Ai dreptate, spuse bătrânul. Prin ceea ce ceilalţi trezesc în tine, ei te descoperă în faţa ta. Fii recunoscător celor care fac să vibreze în tine bucuria şi plăcerea, dar şi celor care fac să se nască în tine suferinţa sau frustrarea, căci prin ei viaţă îţi arată ce mai ai încă de învăţat şi calea pe care trebuie s-o urmezi.
Nu după multă vreme, prinţul ajunse în faţa unei porţi pe care scria: SCHIMBĂ-TE PE TINE ÎNSUŢI.
„Dacă eu sunt cauza problemelor mele, atunci înseamnă că asta îmi rămâne de făcut”, îşi zise el şi începu lupta cu el însuşi. El cauta să pătrundă în interiorul său, să-şi combată imperfecţiunile, să-şi înlăture defectele, să schimbe tot ce nu-i plăcea în el, tot ce nu corespundea idealului său. După câţiva ani de luptă cu el însuşi, după ce cunoscu câteva succese, dar şi eşecuri şi rezistenţa, prinţul îl întâlni iarăşi pe bătrânul înţelept, care-l întreba:
– Ce ai învăţat tu pe acest drum?
– Am învăţat că există în noi lucruri pe care le putem ameliora, dar şi altele care ne rezista şi pe care nu le putem învinge.
– Aşa este, spuse bătrânul.
– Da, dar m-am săturat să lupt împotriva a tot, a toţi şi chiar impotiva mea! Oare nu se termină niciodată? Îmi vine să renunţ, să mă dau bătut şi să mă resemnez.
– Asta va fi ultima ta lecţie, dar înainte de a merge mai departe, întoarce-te şi contemplă drumul parcurs, răspunse bătrânul şi apoi dispăru.
Privind înapoi, prinţul văzu în depărtare spatele celei de-a treia porţi pe care stătea scris: ACCEPTĂ-TE PE TINE ÎNSUŢI. Prinţul se miră că n-a văzut cele scrise atunci când a pătruns prima dată prin acea poartă, dar în celălalt sens.
„În lupta devenim orbi”, îşi spuse el. Şi mai văzu zăcând pe jos, peste tot în jurul lui, tot ce a respins şi a învins în lupta cu el însuşi: defectele, umbrele, frică, limitele sale. Le recunoscu pe toate şi învaţă să le accepte şi să le iubească. Învăţă să se iubească pe el însuşi, fără să se mai compare, să se judece, să se învinovăţească.
Îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întreba:
– Ce-ai învăţat în plus pe acest drum?
– Am învăţat că urând sau detestând o parte din mine înseamnă să mă condamn să nu fiu niciodată de acord cu mine însumi. Am învăţat să mă accept în totalitate, necondiţionat.
– Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie să-l uiţi în viaţă, acum poţi merge mai departe.
Prinţul zări în depărtare cea de-a doua poartă, pe spatele căreia scria ACCEPTĂ-I PE CEILALŢI. Şi în jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a întâlnit în viaţa sa, pe cei pe care i-a iubit şi pe cei pe care i-a urât, pe cei pe care i-a ajutat şi pe cei pe care i-a înfruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil să le vadă imperfecţiunile, defectele, lucrurile care altădată îl deranjau enorm şi împotriva cărora luptase.
Bătrânul înţelept apăru din nou şi-l întrebă:
– Ce-ai învăţat mai mult decât prima dată pe acest drum?
– Am învăţat că fiind în acord cu mine însumi, nu mai am nimic de reproşat celorlati şi nici nu mă mai tem de ei. Am învăţat să-i accept şi să-i iubesc aşa cum sunt.
– Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie să-l ţii minte. Continuă drumul.
Prinţul zări prima poartă, prin care trecuse cu mult timp în urmă, şi văzu ceea ce era scris pe spatele ei: ACCEPTA LUMEA.
Privi în jurul său şi recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucerească, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumină şi frumuseţea tuturor lucrurilor, de perfecţiunea lor. Era totuşi aceeaşi lume de altă dată. Oare lumea se schimbase, sau privirea să? Atunci se ivi bătrânul, care-l întreba:
– Ce-ai învăţat pe drumul acesta?
– Acum am învăţat că lumea este oglinda sufletului meu. Că eu nu văd lumea, ci mă văd în ea. Când sunt fericit, lumea mi se pare minunată, când sunt necăjit, lumea îmi pare tristă. Ea nu este nici veselă, nici tristă. Ea există, atât. Nu lumea mă necăjea, ci starea mea de spirit şi grijile pe care mi le făceam. Am învăţat să o accept fără să o judec, fără nici o condiţie.
– Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie să-l uiţi. Acum eşti împăcat cu tine, cu ceilalţi şi cu lumea! Eşti pregătit să porneşti spre ultima încercare: trecerea de la liniştea împlinirii, la împlinirea liniştii, spuse el şi dispăru pentru totdeauna.

„Dacă vrei să trezeşti întreaga umanitate, atunci trezeşte-te tu pe de-a-ntregul;dacă vrei să elimini suferinţă din lume, atunci elimina tot ce este întunecat şi negativ în tine.  Cu adevărat, cel mai mare dar pe care îl ai de oferit este propria ta transformare!

(material primit prin email)

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Care este scopul meu în această viaţă?
Ce misiuni am de îndeplinit şi ce lecţii am de învăţat?
Cum îmi pot regăsi echilibrul interior şi cum pot avea relaţii (mai) armonioase cu cei din jur?
Care este cauza blocajelor şi fricilor care mă împiedică să am viaţa pe care o doresc?

Te invit alături de mine să păşim împreună cu curaj în aflarea acestor răspunsuri. Dacă te-ai decis să faci acest pas, scrie-mi pe adresa: solarris.coaching@gmail.com şi îţi voi oferi amănuntele referitoare la acest subiect.

Hotărăşte-te să faci primul pas pe drumul către tine!

Acest articol a fost publicat în Metafore terapeutice și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Povestea celor trei porţi

  1. Beta spune:

    Majoritatea uitam ca trebuie sa ne acceptam intai pe noi cu bune si rele ca sa putem sa acceptam din afara tot ce ne inconjoara. Multe invataminte minunate gasesc aici de fiecare data.

  2. Lordshivaya spune:

    Parintele Arsenie Boca spunea „Sa nu va ganditi niciodata ca dupa moarte veti mosteni imparatia pe care n-ati trait-o inca de pe pamant”…..Imparatia lui d-zeu este in interiorul vostru , caut-o ….

  3. Minunate si eficiente invataturi!

  4. gheorghiu camelia spune:

    nu suntem nemuritori…usor de spus greu de facut🙂

    • Solarris spune:

      Totul poate deveni greu si de neconceput atunci cand singuri ne punem limite. Cum ar fi oare sa avem curajul de a iesi din zona de confort in alegem sa ne traim vietile?

  5. maria spune:

    Frumoasa invatatura! Adevarat, schimbarea trebuie sa vina mai intai de la noi!
    Cineva spunea: „nu cauta in afara ceea ce nu ai gasit in interiorul tau, indiferent ca e vorba de frumusete, dragoste, intelepciune, bunatate..nu vei sti ce sa cauti!”

  6. maria spune:

    Ce bine ar fi sa ne putem comporta cu intelepciune in tinerete. Am trai mult mai fericiti; din pacate de cele mai multe ori invatam pe pielea noastra, prin incercarile la care ne expunem de cele mai multe ori singuri. Realizam ca am gresit si devenim mai intelepti cu fiecare incercare dar, din pacate, timpul trece si ajungem batrani. Astfel ne raman putini ani in care sa traim multumiti cu noi insine si de cele mai multe ori atunci ne apasa problemele de sanatate.

  7. felicia spune:

    Pe drumul cunoasterii ai de strabatut multe privelisti din care o parte ti-au placut si cand la capat vei fi ajuns, in urma lasa totul si treci mai sus!

  8. georgescu dumitru spune:

    Usor de zis(sfatuiti) dar greu de pus in practica. Filozofia orientala nu prea se aseamana cu cea occidentala – iar viata tumultoasa a europenilor + conditiile climatice in general – nu prea ne permit sa avem timp disponibil pentru noi, daramite si pentru altii, cat despre schimbarea lumii – mai degraba ne schimba lumea pe noi, altfel ne marginalizeaza si ne considera niste ciudati,in cel mai fericit caz!

    • Solarris spune:

      Scuze pentru a ne opune schimbarii proprii vom gasi cu siguranta o multime. Si cu timpul vor deveni tot mai nuantate si subtile pentru a ne doveni noua – si celorlalti – ca exteriorul este responsabil de tot ceea ce ni se intampla. Fabricam scuze necontenit cu atata putere mentala, incat – cu timpul – ele vor deveni credintele cele mai adanc inradacinate in constiinta noastra. Propriile noastre neputinte sunt chiar limitele pe care ni le punem noi insine in cale.
      Cum ar fi daca – macar pentru o clipa – ne-am asuma responsabilitatea pentru ceea ce suntem si pentru ceea ce cream in permanenta prin intermediul gandurilor, cuvintelor si sentimentelor noastre? Traim in realitatea creata de noi insine! Intrebarea este: ne place ce traim?

    • liviu spune:

      De ce pui atata accent pe ce spune lumea?
      Cati din „lume” sar sa-ti dea bani degeaba cand ai nevoie sau sa te ajute atat de usor cum sar sa te judece?
      Tu cand ai fost creat ai fost creat ca unic, nu ca o lume…
      Lumea este doar un instrument care ne-a fost dat spre binele si elevarea noastra.
      Stai si tu 1/2 de ora in fiecare seara linistit si gandeste-te la ceea ce ai facut in ziua care tocmai se va incheia si analizeaza ce nu ti-a placut si cum ai vrea sa fie maine.
      Iti doresc succes ,doar trebuie sa incerci!

  9. ankladyl spune:

    Da, marele secret este ACCEPTAREA…

  10. david spune:

    Acest blog imi deschide ochii din ce in ce mai mult cu fiecare articol aparut. multumesc

  11. mihaela mirea spune:

    Foarte adevarat! Ca sa acceptam tot ce ne inconjoara,trebuie mai intai sa incepem cu noi,sa ne acceptam,asa cum suntem.Superba metafora si plina de invataminte! mihaela

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s