Efectul umbrei sau “de ce oamenii buni fac lucruri rele?”

Umbra înseamnă întuneric şi secret. Umbra reprezintă toate acele lucruri pe care nu vrem ca alţii să le vadă în noi. Lucrurile pe care le ascundem, despre care minţim, nu numai către alţii, dar mai ales către noi înşine. Umbra înseamnă tot felul de monştri care ies din peşteri în miezul nopţii. Este acea latură intrinsecă, profundă şi întunecată pe care fiecare din noi încercăm să o ascundem, pentru că ni s-a spus de la o vârstă fragedă că nu sunt componente acceptabile ale fiinţei noastre.
Pentru a deţine un aspect al sufletului, trebuie să experimentăm celălalt aspect al sufletului, contrariul. Singurul moment când nu avem umbra este atunci când stăm în întuneric.

[…]Umbra este construită din gânduri, emoţii şi impulsuri pe care le considerăm prea dureroase şi jenante pentru a fi acceptate. Aşa că, în loc să le facem faţă, le reprimăm. Chiar acum, sute de milioane de oameni trăiesc în negare în ceea ce priveşte umbra lor individuală. Şi cu toţii suntem afectaţi de umbra colectivă, în mult mai multe moduri decât ne putem imagina. Umbra colectivă se manifestă sub forma raului, războiului, terorismului, a nedreptăţii sociale, a inegalităţii radicale în sistemul nostru economic.

[…]Întreaga traiectorie a istoriei umanităţii este precum traiectoria Titanicului: merge într-o direcţie nesigură şi în care nu se poate supravieţui, dacă nu pentru noi, cel puţin pentru copiii noştri. Dintr-o perspectivă arhetipală, fiecare dintre noi este căpitanul Titanicului. Suntem tentaţi să spunem că e prea dureros, să fim distraşi, să spunem că nu se întâmplă asta, să devenim cinici, furioşi şi să nu facem nimic. Suntem provocaţi cu toţii, în acest moment: ”Nu fi precum căpitanul din Titanic care se duce în cabina să se culce!” Tot ce se extinde se şi contractă şi ceea ce creşte şi descreşte; oamenii se vor confrunta cu umbra lor şi de la a trăi minunat va urma o fază de contracţie. Dacă nu ai lucrat cu tine, nu ai intrat în interiorul tău şi nu te-ai autoexplorat, nu te-ai curăţat interior şi nu te-ai dezintoxicat, vei avea probleme.

Umbra noastră se naşte când suntem foarte mici, înainte ca gândirea logică să se dezvolte astfel încât să putem filtra mesajele pe care le primim de la părinţii noştri, cei care au grijă de noi şi la cei din jur. Chiar dacă avem cei mai buni părinţi, inevitabil ne vom ruşina pentru că am arătat anumite “defecte” şi am primit mesajul că ceva legat de noi nu este OK. Că ceva este în neregulă cu noi, sau că suntem răi: “De ce ai mâncat toate astea înainte de cină?” (ne spunea mama adesea).

Aceste mesaje se fixează în subconştientul nostru, precum un virus în computer, alterând percepţia noastră despre sine şi ranind simţul valorii personale. Când suprimam aceste “defecte”, trăim în negare referitor la cine suntem cu adevărat. Desigur, asta depinde de mediul în care trăim. Dacă ai crescut într-o familie de muncitori, şi spui că vrei să cânţi la pian sau să devii artist, aceste calităţi artistice nu vor fi bine primite şi e posibil să trebuiască să le suprimi. Pe de altă parte, dacă creşti într-o familie de artişti sau intelectuali şi spui că vrei să munceşti în construcţii, sau să fii atlet, dorinţa ta ar putea fi percepută ca fiind negativă.

Încercăm din toată puterea să pretindem că nu suntem ceea ce uram. De fapt, a dovedi asta este o sarcină foarte importantă pentru ego-ul rănit, o sarcină despre care ego-ul crede că este vitală existenţei lui. Ego-ul rănit trebuie să ascundă tot ceea ce considerăm că este inacceptabil în legătură cu noi înşine. Pentru a îndeplini această sarcină, construieşte o mască pentru a dovedi celorlalţi că nu suntem atât de deficienţi, inferiori, lipsiţi de valoare şi de rai pe cât ne temem că suntem. Nimeni nu vrea să admită că are nesiguranţele sale personale.

Pentru a le ascunde, creăm o “persona”, încă de la o vârstă foarte fragedă şi începem să ne împachetăm într-un nou pachet care considerăm că o să ne aducă dragostea, atenţia şi acceptarea după care tânjim. Creăm “personaje” pentru a putea să avem sentimentul de apartenenţă. Mulţi dintre noi au o viaţă publică şi o viaţă secretă.

Muncim din greu pentru a ne simţi bine cu noi înşine, şi o clipă mai târziu facem ceva care să ne saboteze aceste sentimente bune. Purtam măşti despre care credem că ne pot duce acolo unde dorim. Iar aceste măşti poarta multe forme: agresorul, certăreţul, carismaticul, fată bună, inteligentul, glumeţul, competitorul, seducătoarea, doamnă de fier, personajul ”cool”.

Tu ce mască porţi?

Masca noastră devine închisoarea noastră. Dincolo de mască pe care o arătăm lumii, ego-ul nostru rănit suferă. Părţile din noi care au fost blamate de alţii şi acum de noi înşine sunt disperate să poată ieşi la lumină, să fie eliberate, acceptate şi iubite că părţi valoroase din ceea ce suntem. Când ne negăm pe noi înşine şi ne temem să ne exprimăm latură întunecată, ea devine o forţă puternică, capabilă să ne distrugă viaţa noastră şi pe a celor din jur. Asta este ceea ce numesc “efectul mingii de plajă.” Lucrurile respinse trebuie ţinute în adâncurile conştiinţei noastre, trebuie îngropate. Câtă energie ne ia să ţinem o minge de plajă sub apă?

Îţi iei sinele tău egoist, cel furios, cel care e mult prea bun, cel care nu e bun de nimic, le iei pe toate, şi e ca şi cum ai avea 40 de mingi pe care trebuie să le ţii sub apă. Ce se întâmplă când ţii acele mingi sub apă? Când eşti tânăr, ai multă energie şi te poţi descurca cu multe mingi. Dar apoi, într-un moment când nu eşti în punctul cel mai înalt al potenţialului tău, când gardurile tale sunt la pământ sau când atenţia ta se îndreaptă către un premiu pe care l-ai putea câştiga, dintr-o dată “boom”! Cineva face ceva şi ce se întâmplă cu mingile? Ies la suprafaţă şi te lovesc în faţă.

Când nu te ocupi de umbra ta, acea parte iese la lumină şi ne afectează la locul de muncă, în relaţiile noastre. Cu cât mai mult încercam să suprimăm aceste defecte neacceptate în societate, cu atât mai mult ele vor găsi moduri interesante de a se exprima. E ca şi cum am închide în pivniţa pe cineva. Va vrea să iasă de acolo. Va face diferite lucruri, pentru a ne atrage atenţia, pentru a îl recunoaşte şi a-l lăsa să iasă de acolo. Aceste aspecte ale noastre care nu ne plac ies la lumina printr-un fel de proces de detoxifiere. Trebuie să iasă la lumină, pentru a fi eliberate.

Când înţelegem pe deplin sufletul omenesc, înţelegem că este un teren al ambiguităţii, contradicţiilor, paradoxului. Orice experienţă este rezultatul contrastelor: lumina şi umbră, plăcere şi durere, sus şi jos, înainte şi înapoi. Pentru a manifesta ceva, ai nevoie de energii contradictorii. Ai nevoie de inamicii tăi, ca să fii cine eşti.

Sufletul uman este în mod simultan, divin şi diabolic, sacru şi profan, sfânt şi păcătos. Când realizezi asta îţi dai seama că umbra este ceva normal. Dacă ai numai adevăr, bunătate şi armonie pe de o parte şi absenţa completă a contrariilor, în partea cealaltă, nu există impuls creator. Suntem microcosmosul şi macrocosmosul. Asta înseamnă că fiecare calitate pe care o vedem în altcineva există şi în noi. Avem toate caracteristicile omeneşti posibile, indiferent dacă sunt active sau latente, conştiente sau inconştiente. Nu există nimic din ceea ce putem vedea şi percepe pe care să nu-l avem în noi. Sunt totul şi cuprindem în noi ceea ce considerăm că e bun şi ceea ce considerăm că e rău.

Cum putem să ştim ce e curajul, dacă nu am cunoscut frică; cum să ştim ce e fericirea, dacă nu am cunoscut tristeţea? Cum putem să ştim ce e lumină, dacă nu am cunoscut întunericul? Toată viaţa se bazează pe coexistenta acestor perechi de contradicţii. Umbra noastră se ascunde întotdeauna de ea însăşi. Decât să ne confruntăm cu întunericul nostru, mai bine proiectăm aceste calităţi nedorite asupra altora. Când facem asta, sună cam aşa: “El e atât de egoist!”, “E atât de plin de sine!”, “Oamenii ăştia sunt idioţi!”, “Ce ratat!”.

Frica de propria lipsa de valoare şi, în acelaşi timp, frica de lipsa noastră de măreţie ne face să transferăm aceste defecte asupra altora. Ceea ce proiectăm sunt bucăţi din întunericul şi vina proprie, pe care nu le-am revendicat încă. Până când nu ne luăm înapoi tot ceea ce am proiectat pe ceilalţi, lucrurile cu care nu putem să convieţuim nu ne lasă să trăim.

Sursa: The shadow effect, Debbie Ford

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Dezvoltare personală. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Efectul umbrei sau “de ce oamenii buni fac lucruri rele?”

  1. piku71 zice:

    Incerc sa ma alatur acestor feluri de bloguri, unde incerc sa-mi exprim punctul de vedere, dar nu prea inteleg multi oameni acest efect, regasirea interioara si frica, care-i inspaiminta si fug inapoi la „turma”, desi acolo stiu ca nu-i asteapta nimic adica traiesc tot virtual, intr-o lume inchipuita. Pacat, nu-i condamn, constatam in astfel de bloguri ca accesarea e greoaie, interesul e mic, nu este vointa si tarie de caracter sa ne schimbam atitudinea. Daca am constatat ca directia pe care mergem nu e buna sa avem curajul sa ne oprim si sa o luam intr-o alta directie,.

    • Solarris zice:

      Drumul catre noi insine inseamna, inainte de toate, iesirea din zona de confort, depasirea tuturor limitelor autocreate care ne impiedica sa ajungem la esenta noastra spirituala. Nu intamplator se si spune ca doua dintre cele mai grele incercari pe drumul spiritual sunt rabdarea de a astepta momentul prielnic si curajul de a nu te lasa deceptionat de ceea ce-ti iese in cale.

  2. zete ioan zice:

    Adevarat, real si simplu, aceste cuvinte care noua nu ne sint pe plac, mai bine preferam sa ne minta cei din jurul nostru. Preferam minciuna, iluzia, visul decit sa avem taria sa vedem adevarul, si nu dorim sa ne detasam de aceasta iluzie. Copiilor le spui de Mos Craciun, dar vazindu-i bucurosi, uitam sa le mai spulberam visul si sa-i aducem la realitate, cu picioarele pe pamint; e unul dintre visele cu care incepi sa-ti iluzionezi copiii, apoi il lasi sa viseze in continuu. Copiii,care cresc si se „maturizeaza”in iluzii, pacat, cind cresc si devin maturi li se face jena sa revina la realitate, motivind: ce.. sint mare acum. Cum sa sterg tot ce-am invatat pina acum si sa o iau de la 0…?

    • Solarris zice:

      Ioan, multi dintre oameni prefera sa raman in zona de confort, in loc de a avea curajul asumarii unei reale schimbari interioare, care – de cele mai multe ori – nu este nici usoara, nici comoda si care mai cere si multa constientizare. Timpurile pe care le traversam cu totii, insa, ne cheama tot mai mult la asumarea acestei transformari si pornirea care alte directii decat acelea care ne sunt foarte familiare.

  3. Danila Prepeleac zice:

    Vad ca nu mai ies de pe acest blog!
    Am avut nu prea mult in trecut o experienta de genul acesta… adica o mica suferinta care mi-a aratat distanta dintre mine si Sinele meu adevarat 🙂 Cu ce m-am ales? Am costientizat ca cel ce m-a ,,nedreptatit” a fost si este cel mai bun prieten al meu. Imi creasem niste atasamente care trebuiau eliminate. Si atasamentul de imaginea ta este ceva, ca si cel fata de sentimente… sincronicitatea care se manifesta acum prin gasirea materialul postat imi confirma ca am reusit sa ma ridic cu o treapta mai sus fata de experienta traita. Nu am gasit vinovati, ci doar iluzia pe care de mult timp nu o mai luasem drept realitate 🙂
    O seara frumoasa!

  4. Mihai zice:

    Poate uneori din prea multa grija pentru cei dragi ,devenim tematori,stingaci si poate prea atenti sa nu gresim,cred totusi ca acest lucru scoate in evidenta (atunci cind dorim sa o vedem mai departe decit o relatie trecatoare) acuratetea sentimentelor ,este mai mult decit o atingere fizica,atunci simti cu adevarat contopirea sufleteasca cu cineva drag,se contureaza un intreg de lumina si fericire…….sublim …ingeresc!!!…iti doresti sa tina mereu.cu aceasi intensitate……
    Dar vine momentul cind acel sublim se sfirseste impreuna cu stralucirea visata,te trezesti si cauti vinovati,acuzi pe toata lumea ,acuzi ce ai iubit,te acuzi pe tine pentru slabiciuni,..si uiti sa multumesti cerului pentru ca ai avut ocazia sa fii fericit ,transformam totul in ura!!
    Consider ca daca viata ne-a oferit momente,fericite in care prietenia,dragostea ,siguranta ,au tras a ,,hodini”” la umbra sufletului tau, trebuie sa fim recunoscatori chiar daca am simtit urme de tradare,chiar daca am fost raniti….,atit a fost scris…. si pentru asta merita sa zimbim optimisti,si sa fim bucurosi daca acel cineva drag este la rindul sau fericit,cu gindul ca poate va trebui sa devii mai bun si de ce nu mai potrivit,poate scara noastra de valori nu este reglata cum trebuie,cineva spunea,,A-ti arata sentimentele,slabiciunile, este mai degraba un act de curaj” …a-ti arata ura ,minia prin cuvinte sau prin gesturi este degeaba,
    e primejdios,imprudent ,ridicol si trivial

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s