Despre dorinta de a-i indrepta pe ceilalti

Ori de cate ori ma gandesc ca cineva (inclusiv eu insumi) are nevoie sa fie indreptat, incep sa gandesc din perspectiva lipsei. Si nimic nu se indreapta printr-o mentalitate a lipsei… E un adevarat paradox. Daca eu gandesc ca ceva trebuie indreptat, indreptarea devine imposibila. Daca eu imi dau seama ca nu poate fi reparat, atunci nu este stricat. Cheia in aceasta propozitie este cuvantul “eu’”.  Ceea ce gandesc eu, determina drama sau absenta dramei. Deoarece noi vrem ca lucrurile sa fie perfecte, intotdeauna incercam sa ne schimbam experienta. Una din cele mai insemnate practici ale Mintii Christice este acceptarea. Cati insa dintre noi gasesc ca e usor sa accepte viata asa cum se petrece, asa cum se dezvaluie?

Cei mai multi dintre noi incearca sa practice acceptarea, dar ne dam seama ca nu reusim decat sa gasim, constant, nod in papura experientei noastre. Atunci cand realizam acest lucru, putem alege intre a ne pedepsi sau a accepta faptul ca suntem cusurgii. Daca ne pedepsim, nu vom reusi decat sa subliniem si mai mult neputinta noastra de a accepta. Acest lucru poate deveni un cerc vicios, in care continuu ne consideram neadecvati. Asa ca trebuie sa invatam sa fim constienti de ceea ce se intampla, fara sa judecam.

Atunci cand traim starea de pace nu avem nevoie sa indreptam ceva sau pe cineva, orice ar fi. Daca ceva trebuie sa se schimbe, schimbarea se va produce de la sine. Nu trebuie fortata. Nu are nevoie de manipulare.

[…] Ne purtam de parca am fi in batalie, cu singura deosebire ca ea are loc in mintea noastra. […]

A asculta fara reactie

Uneori incercam sa-i indreptam pe altii in moduri mult mai subtile. Cand prietenii nostrii ne vorbesc, aparent ii ascultam, dar adesea o facem prin propriile noastre filtre. In mintea noastra suntem sau nu de acord cu ei si plasam ce spun in contextul convingerilor noastre. De cele mai multe ori cand prietenii ne fac confidente, noi credem ca ei ne adreseaza invitatia de a le analiza situatia si da sfaturi. Una din cheile practicii Mintii Christice e sa asculti fara prejudecati. Daca oamenii cer o replica, le spunem ca noi credem ca intelegem ceea ce spun, ca i-am auzit cu adevarat, neconditionat.

Atunci cand dam sfaturi ne implicam in problemele lor. Normal ar fi sa ne dam seama ca avem deja destule provocari in propria viata, ca sa mai avem nevoie sa ne asumam si problemele lor. In plus, noi nu putem intelege contextul vietii altei persoane. Nici macar acele solutii care au fost bune pentru noi nu se potrivesc neaparat si pentru altii. Atunci cand incercam sa indreptam sau sa dam sfaturi nu suntem nici binevoitori si nici generosi. Mai degraba ii atacam. Daca vrem sa fim amabili trebuie sa-i acceptam asa cum sunt si sa incetam sa le schimbam viata.

Nu suntem in stare sa oferim opinii sau solutii, dar putem sa-i lasam sa stie ca i-am auzit si ca raspunsurile se afla deja in ei, asa cum sunt deja in noi toti. Atunci cand avem increderea ca ceilalti vor gasi propriile raspunsuri, ii tratam ca pe niste egali spirituali…

Nu pretindem ca stim ceva ce ei nu stiu. Nu dorim ca ei sa ajunga sa depinda de noi. Noi le acordam oamenilor respect si libertate. Avem credinta ca adevarul din ei le va ilumina calea. Aceasta este iubirea in actiune!

Ingrijindu-ne de noi insine la toate nivelele, fizic, emotional, mental si spiritual, suntem capabili sa raspundem celorlalti in modul cel mai rabdator, afectuos si plin de compasiune posibil.

Poate ca, pentru unii dintre noi, este o revelatie sa afle ca noi nu suntem aici sa-i salvam pe altii de durerea lor, ci doar ca sa o depasim pe a noastra. Aceasta este si principala noastra raspundere in prezenta intrupare.

Chiar si atunci cand ne unim viata cu viata altei persoane, aceasta raspundere ramane a noastra.”

Paul Ferrini – Intoarcerea in Gradina
Acest articol a fost publicat în Dezvoltare spirituala. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Despre dorinta de a-i indrepta pe ceilalti

  1. Danila Prepeleac spune:

    O teorie adevarata, benefica… cu conditia sa o manifesti in experientele de viata. Impartasesc cu voi nivelul real la care am ajuns… intra in viata noastra, pe drumul nostru, oameni care aleg inconstient calea suferintei. Rar am dat de cate cineva care dorea sa domine tot in jur. Acum cateva luni am intalnit-o. Fiecare isi stie progresele, pana la proba contrarie, si ca din ,,intamplare” Viata iti trimite unul de genul acesta. Ma pregatisem teoretic, chiar si practic, insa incarcatura era neobisnuit de puternica . Crezandu-te pe calea cea buna, realizezi ca cel mai mic miligram de neacceptare iti face pulbere stradania. Recunosc ca am fost afectata mai mult decat preconizam. Insa m-am ridicat de unde am cazut si am vazut. Desi nu intram in polemica si ascultam, gesturile si atitudinea mea, ochii mei tradau neacceptarea 100%. Acum ca stiu consecintele personale a unui procent de neacceptare a orice-mi intra in viata, am reconsiderat modul meu de raporatare la dizarmonicii aparent incurabili. Sunt oameni carora le lipseste iubirea si asa stiu ei sa strige dupa ea. M-as bucura sa ne molipsim unul de la celalalt de pace, liniste, bunatate… de toate cele bune. Este clar ca nu am nimic de demonstrat nimanui, singurul om care intra-n operatiunea de comparare si masurare fiind eu, cea veche crescand in eu sunt pace, armonie, adevar, iubire … caci recunosti in altii ceea ce vezi in tine… daca nu m-am iertat si acceptat total insemana ca sunt in eroare… si mai repede ca oricand mi se vor aplica corectii :))
    Cu mult drag, Daniela

  2. laurentiu dan spune:

    ….fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume….!

  3. just me spune:

    Foarte adevarat si foarte fumos spus… Atunci cand tu esti cel judecat de cei din jur, intri intr-un joc destul de neplacut si enervant; pentru ca intr-un final nu te poti abtine sa ramai pasiv si vei face si tu critici la adresa lor. Chiar discutam cu o persoana apropiata zilele trecute ceva asemanator; si imi spunea ca situatia asta l-a determinat sa se dispenseze de multi oameni din jurul lui, pentru ca nu-i placea faptul ca scoteau la iveala parti negative din el.

    • manuela spune:

      am o prietena de-o viata, o apreciez din multe puncte de vedere, dar de cele mai multe ori am spus: ea ma accepta asa cum sunt, nu m-a judecat niciodata, desi eu am facut-o. Un articol potrivit pentru multe lucruri de indreptat

  4. Cuore Blu spune:

    Exista persoane receptive ,cu un grad de instructie mediu/superior,care accepta observatiile constructive ale anturajului pentru a remedia greseli de comportament / corecta anumite vicii . Exista si un proverb „Dumnezeu da,dar nu umple sacul”…deci…refuzul sistematic, irational (uneori atingand fanatismul) al unei persoane de a se corecta pe sine insusi (actiune gresit inteleasa deseori ca fiind o incercare de „a fi pe placul altora/ al anturajului” ), lipsa capacitatii de autoanaliza si receptivitate conduc la auto-izolarea respectivei fiinte umane sau alegerea unor anturaje cu o moralitate discutabila.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s