TU esti Minunat(a)!

Acest moment, chiar ACUM, este tot ceea ce poţi să cunoşti cu adevărat. Indiferent de ceea ce poate că ai făcut în trecut, sau care sunt temerile tale în ceea ce priveşte viitorul, fii recunoscător că te afli aici acum. Eşti minunat(a) şi meriţi să ştii cât eşti de preţios pentru lumea din care faci parte. Onorează greşelile pe care le-ai făcut, pentru că toată lumea face greşeli, însă cauta în ele lecţiile pe care poate că ţi le oferă.

Există doar un singur TU. Nu contează cu câţi oameni te compari, sau cât de mult încerci să-i mulţumeşti pe ceilalţi, nimeni nu poate vreodată să fie cine este tu, aşa cum nici tu nu poţi să fii cine sunt ei. Onorează drumul pe care l-ai parcurs, fii mândru(a) de persoana ta chiar în acest moment şi fii recunoscător pentru că ai oportunitatea de a trăi o nouă zi.

Viaţa ta poate că nu va fi una uşoară, vei fi rănit, îi vei pierde pe cei pe care îi iubeşti… starea ta materială, relaţiile, serviciul, casa în care locuieşti şi aspectul tău fizic – toate se vor schimba în timp. Nu contează ce se va întâmpla în viaţa ta, bine sau mai puţin bine, fii conştient(a) de faptul că totul face parte din binele superior al planului pentru care te afli aici. Fiecare dintre noi este creat în propria sa perfecţiune, exact aşa cum suntem. Nu suntem la fel şi nu vom fi niciodată la fel. Adevărul meu poate că nu este şi al tău, iar adevărul tău poate că nu este şi al meu. Respectă-ţi convingerile, însă respectă şi credinţele celorlalţi. Învaţă să apreciezi diferenţele pe care le observi la ceilalţi şi preţuieşte ceea ce poate că te învaţă despre tine.

Dacă ai un vis, urmează-l, pentru că un vis rămâne doar un vis dacă nu este urmat. Eşti demn(a) de măreţie, însă aceasta poate fi atinsă doar dacă acţionezi pentru a o obţine. Nu lăsa niciodată pe nimeni să-ţi spună că “nu poţi face asta”!

Fii curat în intenţiile tale. Fă fapte bune pentru că asta te face să te simţi bine, nu pentru că societatea se aşteaptă ca tu să le faci. Fă lucrurile care te pasionează.

Petrece timp în natură.

Iartă-i pe cei care te-au rănit, dar prima dată învaţa să te ierţi pe tine însuţi/însăţi.

Fii bun cu tine însuţi/însăţi şi fii bun şi cu ceilalţi.

Mai presus de toate acestea, întreabă-te ce ai dori să auzi sau ce ai dori să le împărtăşeşti celorlalţi dacă aceasta ar fi ultima ta zi pe acest pământ.

În această zi, şi în cele care urmează, fie ca tu să vezi perfecţiunea din persoană ta şi fie ca spiritul vieţii să-ţi umple inima cu pace şi bucurie!

Eşti minunat(a)!
Sursa:

Ursula Sandner
Acest articol a fost publicat în Dezvoltare personală. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la TU esti Minunat(a)!

  1. aurel spune:

    Fiecare dintre noi este creat în propria sa perfecţiune, exact aşa cum suntem. Nu suntem la fel şi nu vom fi niciodată la fel.

  2. Stefan spune:

    E minunat sa fi impacat cu tine, sa te iubesti pentru ceea ce esti la exterior si-n interior…sa ramai asa toata viata indiferent prin ce incercari treci.

  3. Grigore spune:

    Cititi si asimilati acest minunat articol. O primavara minunata Ursula…….

  4. Mihai spune:

    Multumesc pentru acest articol,uneori avem nevoie sa ne simtim minunati!!

    „Nici maica nu ştie ce tainică normă
    Îmi dete din carnea-i – vremelnică formă”

    Şi acum urmează ceva extraordinar de frumos:
    “Neant înflorit în minune”.
    Teofil Părăian

    • Speranta spune:

      Ar fi stupid sa ne credem perfecti. Este minunat ca suntem diferiti, dar ne putem si perfectiona pe ici pe colo, de dincolo. Sunt multe de spus in acest sens, dar articolul a fost MINUNAT.Le-am recitit pe toate si sunt fara egal. Sa fim buni nu numai cu noi insine, ci si cu ceilalti.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s