Trăieşte, iubeşte, respectă, ai grijă, dar nu te ataşa!

Noi, ca oameni, ne ataşăm prea repede de orice lucru. Viaţa este flux, nimic nu rămâne la fel, dar sperăm şi dorim ca nimic să nu se schimbe. Există prea multă frustrare în lume pentru că toate aşteptările noastre rămân neîmplinite. Fiecare aşteptare aduce nefericire.

Ataşamentul înseamnă a te agăţa de un lucru, şi nu doreşti ca acesta să se schimbe vreodată. Acest lucru înseamnă a dori imposibilul. Tânărul doreşte să fie mereu tânăr, iar acest lucru este imposibil, mai devreme sau mai târziu acesta va îmbătrâni. Dar bătrâneţea nu aduce fericire, ci suferinţă. Dacă lucrurile nu ar sta aşa, atunci am crede că viaţa devine cu adevărat împlinită la bătrâneţe. Ea ar trebui să reprezinte culmea cea mai înaltă acoperită de omăt, dar nu este decât o gaură neagră. Este o gaură neagră pentru că ne agăţăm de tinereţe.

Ne agăţăm de trup, dar trupul va ceda într-o zi. Trăieşte, iubeşte, respectă, ai grijă, dar nu te ataşa. Aminteşte-ţi că este numai un caravanserai, doar înnoptezi acolo. Iar dimineaţa va trebui să pleci.

Aşa stau lucrurile. Te îndrăgosteşti de o persoană, te ataşezi, iar apoi eşti nefericit. Apoi eşti posesiv, apoi te temi ca persoana respectivă să nu se îndrăgostească de altcineva. Începi să o îngrădeşti, să-i răpeşti libertatea, să o reduci la stadiul de obiect. Dragostea şi respectul dispar. Totul se transformă într-o luptă continuă între cele două egouri. Tu vrei să-l stăpâneşti, la fel se întâmplă cu cealaltă persoană. Cum să reziste dragostea în acest conflict? Ataşamentul distruge dragostea. El este otrava dragostei.

Iubeşte profund, dar nu aduce gelozia şi posesivitatea într-o relaţie. Ele vor apărea dacă tu te vei ataşa de o persoană. Cea mai mare artă de a învăţa este să te laşi purtat de viaţă fără a te ataşa. Lucrurile vin şi pleacă, dar tu rămâi concentrat asupra fiinţei tale, nu te laşi distras şi nici perturbat.

Osho, ABC-ul Iluminarii

Acest articol a fost publicat în Dezvoltare spirituala și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

41 de răspunsuri la Trăieşte, iubeşte, respectă, ai grijă, dar nu te ataşa!

  1. Iannis spune:

    mare dreptate are acest articol…pacat insa ca prima oara l-am citit intr-o situatie mai buna din viata mea iar a doua oara in opusul situatiei initiale…si implicit cu alti ochi

  2. laur spune:

    si daca am folosit o piatra ca in „Secretul”,o piatra a recunostintei care am aruncat-o in mormantul strabunicii mele…imi placea piatra aceea si o tineam des in mana(ma gandeam la lucruri frumoase)
    in aceeasi dupamasa tin sa zic ca m-am simtit rau(la stomac)….nu stiu exact din ce cauza…a fost o zi plina.
    Ce vreau sa intreb e daca mi-am incarcat piatra aceea cu o parte din mine sau daca acum ca e aruncata sunt cumva atasat de ea si daca ma influenteaza..???

    • Solarris spune:

      Aminteste-ti de intentia pe care ai avut-o atunci cand ai aruncat piatra. La baza oricarei actiuni din viata noastra sta o intentie si ea poarta intreaga energie care se reflecta ulterior in tot ceea ce facem sau spunem.

  3. Lavinia spune:

    Fara atasament ai parte de singuratate si da, am avut parte de ea si da, am fost fericita, asa cum se poate in cel mai inaltator mod, doar cu tine insuti, acolo inlauntrul tau unde nimeni nu poate sa patrunda, unde nimeni nu te stie. Exista, evident, un dar: putem trai fara atasament in contextul in care face parte, intr-o oarecare masura din ceea ce numim dragoste? Pentru cel de langa noi, pentru parinti, copii, bunici, nu stiu daca putem. Sau poate doar in fericirea singuratatii noastre. Singuri si fericiti sau inconjurati de oameni si fericit? Iata o dilema: cred ca tine de fiecare dintre noi sa alegem sau poate, de ce nu, sa le combinam.

  4. miki spune:

    Mult timp nu am inteles care e treaba cu atasamentul. Mi se parea normal, parea ca te face uman, o fiinta demna de admiratie, cum sa nu te atasezi de copii, de parinti, de omul iubit? Treaba nu sta deloc asa. Ceea ce m-a ajutat sa inteleg la ce se refera notiunea de „atasament” au fost cartile scrise de S.N.Lazarev. Recomand, inainte de a emite vreo parere pro sau contra, inainte de a fi de acord sau nu, sa cititi pentru a intelege ce inseamna atasament si nivelele de atasament.
    Mai puteti citi o carte foarte frumos scrisa, aparuta de curand intr-o editie nou „Karma si reincarnarea” de Hiroshi Motoyama, unde se explica pe intelesul oricui cum reintruparea din aceasta viata este dictata de atasamentul cel mai puternic din vietile anterioare. Sper sa va fi fost de folos.

  5. octavian spune:

    Nu critic, doar va spun. Eu sunt mult mai rau ca voi. Dupa o viata de daruire, atasament si iubire ca pe pamant si cautarea idealului in continuu, dublate de a cere raspunsul pe masura, caut sa ma fac bine.
    Cum? Neasteptand nimic de la nimeni. Cu cine? Cu mine. Unde? In mine. Inca odata! Cu cine? Cu mine, adica singur. E bine? Nu. Dar e mai bine. Mai bine ca si cand? Ca de obicei? NU. Ca atunci cand mi-a fost greu. Deci a fost si bine. Da, atunci cand am crezut ca imi este bine. Si in general a fost minciuna. Deci….Daca vrei sa fii cu adevarat fericit, sursa acesteia trebuie sa fie in interiorul tau. Sa nu depinzi de nimic. Putem acest lucru? Da. Daca ne izolam. Daca nu ne traim viata impreuna si in regula societatii din care facem parte. E posibil? Da daca suntem daruiti lumii superioare, din interior. Puteti asta? Eu da, acum sau de acum. Si ce inseamna acum? Pentru mine 60 de ani!!!!!!!????
    Nu vi se pare ca este multa teorie in ceea ce prezentati? Ca tot ceea ce puneti in pagina nu va apartine si este o tratare din exterior a unei teme pe care daca o traiti cu adevarat nu o puteti prezenta asa? Am venit maestri si am uitat cine suntem. Vreti sa fiti maestri? Bravo, nu este rau. Este corect. Veti fi cu adevarat fericiti. Dar nu in aceasta densitate. Copiati marii maestri in ceea ce spuneti. Nu sunteti voi. Nu puteti fi voi. Am urat si m-am purtat cu dispret fata de cei ce imi spuneau…De ce va grabiti, asteptati…! M-am grabit si de fiecare data am platit foarte scump.
    Am vrut frumos, dar cand nu se putea. Nu era vibratia corespunzatoare pentru intreg.
    Nu cedati! Dar nu sperati! N u asteptati nimic. Totul va veni la timpul potrivit. Si stiti ce este fantastic? Ca traim cu totii timpul potrivit. Fiti fericiti impreuna, nu numai in interior. Acesta este sensul venirii noastre aici. Asa cred eu. Si aceasta vine numai din iubirea neconditionata.
    Mai concret, sa fii nebun dupa o femeie frumoasa si sa o lasi sa zburde pe campii!
    Puteti? In alta vibratie……, acum suntem ceea ce suntem!
    Sa ma iertati. Am zis si eu.
    Octavian

    • Solarris spune:

      Octavian, daca ai reusit sa identifici ce anume iti face bine, acesta este un lucru minunat si nu are nici o importanta daca ai ajuns la aceasta stare la varsta de X ani. Starii de bine ii dam intelesuri diferite, avand alte valente pentru fiecare dintre noi, dar cu siguranta principala sursa a ei este de natura interioara. A fi centrati, intr-o perfecta si armonioasa conexiune cu noi insine nu presupune – in mod obligatoriu – izolarea de lume. Cat timp am ales sa venim in aceasta dimensiune, e semn ca trebuie sa gasim echilibrul intre cele „lumesti” si cele spirituale. Orice extrema ne poate duce pe cai diferite si cu alte consecinte la nivel spiritual.

    • Lacky spune:

      60 ,zici ? Ce varsta frumoasa !Multi ani fericiti !Pari mult mai tanar,mult,mult mai tanar ! Dar si mult mai batran ! Ai mult de oferit,ai adunat multi ani,si cred ca nu ti-a fost usor…cum ai reusit sa pastrezi atata vivacitate ?! Ti-ai recitit textul ? …Daca nu recunosti ca am dreptate nu ai facut nimic ! 60 de ani e ceva special pentru o multime care cauta masura … si ea e doar la cei care au trecut prin foc ! Eu stiu ,eu te astept !Bun venit !

      • octavian spune:

        Am scapat mintea din haturi pentru o clipa si a cazut in inima.
        Va multumesc.

        • Diana spune:

          Buna Octavian ,

          Ti-am citit comentariul si faptul ca mintea „ti-a scapat din haturi , pentru o clipa , cazand in inima ” te face sa fii foarte norocos, dar cred ca sti si tu acest lucru . …

    • Domnule, aveti tot respectul meu .Nici eu nu pot si nici nu cred ca se poate

  6. Eddy spune:

    …interesant…
    …insa eu unul oricum, nu sunt 100% de acord, pentru ca eu cred, asa cum a mentionat cineva in comentarii, „atasamanetul” este similar cu a iubii, a iti pasa, a nu fii indiferent…

    ….te poti atasa de un lucru, un obiect si iti pasa de acel lucru, chiar daca-i un obiect fara viata… te poti atasa de o carte, de o pictura, de o sculptura, de un CD cu muzica, de un cantec cantat de cineva care te misca si te „atinge”…. iata ca ne putem atasa si de ceva care nu e nici macar un obiect in adevartul sens al cuvantului…

    …insa revenind la obiecte… te poti atasa de o fotografie, de o icoana, de bratara sau de un lantisor pe care le porti mereu… de un pantalon favorit, sau o fusta favorita (in cazul femeilor), de o bluza sau de o camasa favorita, de niste ochielari de soare sau de vedere favoriti… si lista ar putea continua la nesfarsit…
    …noi „masculi” ne atasam de o masina, de o motocicleta… o femeie se ataseaza mai usor de o casa… cand ne mutam intr-ul loc nou, e gol si fara „viata” insa femeia isi pune repede amprenta prin a decora cu caldura acel nou loc.. si vrand nevrand te ataseszi de acel loc…

    …sa ma aventurez oare sa comentez atasamentul nostru pentru fiinte reale… ??… imi este si teama sa incep…

    … ne atasam de un animal, un caine, o pisica, un canar sau un papagal, unii chiar se ataseaza de animale mai putin „placute” cum ar fi serpi, reptile, crocodili, sau animale feroce prin definitie, de lei, tigrii, gheparzi, pantere si uneori li se rupe inima cand trebuile sa aleaga intre a „termina” rapid (prin impuscare) viata animalului favorit ca sa salveze viata omului de langa ei, sot-sotie, frate-sora, sau si mai crunt copii… pentru ca ferocitatea instinctiva a animalului favorit ataca persona de langa ei cand gaseste momentul potrivit… si totusi ne atasam de animale…

    …oare sa ma indraznesc sa comentez despre atasamentul nostru pentru fiinte umane, pentru cel de langa noi… hmm… mai bine te las pe tine cititorule, sa te gandesti si sa intelegi in profunzime notiunea si conceptul de atasament fata de o fiinta umana… as mentiona doar gandeste-te la mama si tatal tau la sora ta si fratele tau (daca ai frati si surori), la copii tai (daca ai copii) la nepoteii tai, (in cazul in care ai nepoti), daca nu la ceva si mai mult….

    • Codrin spune:

      Atunci când ego-ul găseşte ceva sau pe cineva, despre care crede că îi poate vindeca sentimentele de nesiguranţă, el se ataşează de acel ceva sau cineva, crezând că acest remediu îl va salva de sentimentele sale de nesiguranţă. Chiar si majoritatea religiilor sunt exemple de ataşament al ego-ului. Ne temem de viaţă şi astfel căutăm un Dumnezeu care va veni şi ne va salva. În acelaşi timp, adesea credem că suntem nevrednici şi proiectăm acea credinţă pe zeitatea noastră, creându-I o imagine de dictator furios şi răzbunător. Acest fapt dă în continuare naştere ataşamentului – de data aceasta de reguli, reglementări, rituri sacrificiale şi alte coduri de etică.

      Ne putem ataşa de cei pe care îi iubim, creând relaţii disfuncţionale. Simţindu-ne separaţi şi singuri, căutăm uniunea prin contact intim cu altcineva, uitând că legătura exterioară nu poate, în sine, să atenueze divizarea interioară din cadrul sinelui.

      • kyanna spune:

        Permiteti-mi sa trec din lumea spirituala a atasamentului in cea reala si, o data cu aceasta, parerea mea.

        Atasament – a atasa – a adauga – a alatura si, cu a 2a forma, a se lega sufleteste (cuvantul cheie fiind „lega”).

        Diferenta intre atasament si iubire? Atasamentul creaza dependenta (cum s-a mai spus); iubirea este/ar trebui sa fie neconditionata.

        Atasandu-te de cineva nu-i mai poti „da drumul”, iubindu-l ii dai drumul daca este mai bine pentru el, chiar daca ti se „rupe sufletul” si suferi.

        Se pot suprapune/confunda cele doua notiuni? In opinia mea categoric, nu.
        Atasamentul este un mod egoist de manifestare, de legare cu drept de folosinta unic – doar tu.
        Iubirea este altruista si se refera doar la celalalta fiinta; binele pe termen lung al celuilalt. In iubire nu exista „eu”, asa cum, Isus ne-a aratat-o.

        Poti iubi o floare dar daca te atasezi de ea, o rupi (sa fie a ta) si se ofileste.

        • Mihai spune:

          Pot fi de acord in totalitate si poate numi litera de lege ca atunci cind iubesti cu adevarat pe cineva ii dai drumul pentru ca asa ar fi mai bine pentru el,cu un mic ,, amendament”: si aceasta ruptura trebuie sa se faca prin comunicare,pentru ca fara comunicare nu avem nimic,nu avem prietenie,nu avem dragoste,nu avem amor si nici invers nu cred ca este posibil, altfel raminem cu un gust amar dintr-o intentie frumoasa si ce-l pe care-l iubim se se aleaga pe linga atasament si cu o franghe (nu toti avem aceasi profunzime)si de asta trebuie sa tinem cont. Numai bine!!

  7. Andra B spune:

    Cred ca s-a facut o confuzie semantica in ceea ce priveste termenul de baza. Noi (as indrazni sa spun romanii, insa e doar o presupozitie, nu stiu daca in alte culturi cuvantul are aceleasi valente) suntem obisnuiti sa folosim cuvantul „atasament” ca sinonim pentru afectiune sau iubire pentru o persoana/obiect. In plus, „atasamentul” este preponderent pozitiv in semantica colectiva romaneasca, de aceea lipsa atasamentului in sensul clasic devine lipsa de sens a intregii vieti, caci lipsa atasamentului inseamna in acest caz lipsa emotiei, blazarea, lipsa entuziasmului sau a motivatiei intriseci.

    Folosit in sens spiritual insa, atasamentul are un sens diferit, ceva mai greu de discociat de afectiune sau iubire: atasamentul inseamna dependenta pana in punctul care ai nevoie de lucrul de care esti atasat ca sa redevii fericit, plin sau complet. Granita este foarte fina intre afectiune si dependenta, ambele inseamna atasament, ambele au aceasi simptomatica afectiva, atasamentul-afectiune este motivant, atasamentul-dependenta este destructiv pentru sine si pentru obiectul catre care se manifesta aceste sentimente. Nu vorbim despre a NU IUBI persoanele, situatiile, obiectele, momentele care te fac sa te simti bine, vorbim despre a NU AVEA NEVOIE de toate acestea pentru a fi fericit, pentru a nu ajunge in punctul in care lipsa lor te va neferici pe tine, ca spirit. Cel putin asta am inteles eu din lectia lipsei de atasament, desi e drept ca mi-e greu si acum sa disting sensurile.

    • Mihai spune:

      TRebuie sa multumesc comentarilor dumneavoastra …pentru mine a contat mult!!am venit cu un mod de a privi lucrurile si trebuie sa recunosc ca am reusit sa vad altfel situatia.Este intradevar diferenta !!

      • Lacky spune:

        Daca ar fi sa exprimam cu alte cuvinte adevarul pus in discutie de articolul postat de Solarris ,am putea spune urmatoarele :
        Ce e mult strica, ce e putin nu ajunge!In toate lucrurile trebuie sa punem o masura, dar in iubirea de Dumnezeu niciodata. Ignoranta (nu nestiinta, nu lipsa de carte , nu incultura, ca sa nu cadem iarasi in pacatele legate de semantica de la atasament!) atitudinea de a ignora propria noastra cauza, originea noastra, recte indepartarea de la adevarata noastra natura ,uitarea de Dumnezeu, reprezinta cauza tuturor suferintelor si bolilor.
        Atasamentul (agatarea de lucrurile trecatoare) atrage suferinta, fiind un efect si un simptom al indepartarii de natura noastra primordiala .
        „Tu esti desavarsit prin tine insuti” se spune undeva in text. Si acest lucru este cat se poate de adevarat. Exista undeva in interiorul fiintei noastre un taram ascuns in care odata ajunsi nu mai avem nevoie de absolut nimic din exterior pentru a fi fericiti intr-un chip greu de imaginat ca ar putea exista la nivelul unei biete fiinte umane.Esti fericit pur si simplu ,esti fericit fara nici un motiv si radiezi aceasta fericire cu o putere aproape nepamanteana.
        Ceea ce nu se spune in text (pentru ca nu se pot spune toate deodata )este faptul ca, acolo,ACASA – in desavarsirea de care pomeneste textul – se poate ajunge pornind si de la retragerea gradata din tumultul vietii cotidiene (crearea unei oaze de detasare, un spatiu vital unde sa fii doar tu cu tine insuti)…in mod practic, la inceput, poate fi vorba de cinci minute de rugaciune pe zi. Aceste cinci minute de rugaciune ar putea reprezenta, in termeni yoghini, a invata sa meditezi, a invata sa traiesti in lume fara sa fii atins de ea,sau, mai pe romaneste, a da timp unei calitati interioare sa iasa la suprafata si sa vindece ceea ce are de vindecat.

        Toate cele bune !

        • cerasela spune:

          intr-un totul adevarat……am deveni cu toti mai buni si iubitori……si nu ne-ar lua timp mult…ajung cele cateva min de care vb……

          • Lacky spune:

            5 x 24 x 30 x 12 x 80 = 6,57 ani …6 ani x 7 000 000 000 = ,,rezultatul maxim este de 10 cifre ” => atasamentul e o problema de timp ,detasarea tine de frumusete si intensitate ,, Alergati printre stele ,jucati-va in fluviul vietii,in fata unui copil toate portile se deschid pentru ca inima lui e curata „…6,57 ani ii putem face impreuna .

    • Dan Mihai Iancu spune:

      Si eu inteleg similar. Da, atasamentul e destructiv, creaza dependenta, comfort, dar nu ca sa redevenim fericiti ci sa avem o siguranta, ceva al nostru, ceva garantat, loial si mereu „acolo”. Impresionat de modesta si eleganta exprimarea ideilor tale

      • Lacky spune:

        Mihai,multumesc de aprecieri,dar ideile nu sunt ale mele !Eu doar le-am dat o forma conform cu experienta mea de viata. Nu e mare lucru !Uneori,fiecare dintre noi, putem ajunge la un punct in care cuvintele sunt ca jarul…le dai drumu’ ! Nu mai conteaza cum faci si ce va iesi,sunt ca o povara prea grea dar si prea dulce pentru un singur om.Deci,nu trebuie sa te impresioneze…Impresionant e altceva,si acel ceva se afla in tine ,si trebuie sa-l descoperi pentru ca el te pune azi in rezonanta cu informatii la care foarte multi nu reactioneaza in nici un fel !
        In sfarsit,m-am cam intins la vorba…cum spuneam ; cuvintele sunt uneori ca jarul !
        Multumesc de intelegere ,ma bucur sa ne cunoastem prin intermediul acestei pagini, si tin sa-ti spun cu mana pe inima ca eu ma felicit zilnic pentru intuitia care m-a condus aici !Sigur,nu uit niciodata sa multumesc mai intai lui Dumnezeu,pentru ca,asa cum spuneam si mai sus,eu nu consider ca atasamentul e distructiv, eu consider ca atasamentul e asa cum e el,e cu treaba lui,treaba mea fiind sa nu cumva sa ma mai indepartez de Dumnezeu tocmai acum cand m-am apropiat cu atat de mare greutate !

        Sa ai parte de o zi plina de bucurie !

        • Mihai spune:

          Nu… eu trebuie sa multumesc ..in primul rind pentru comentarile obiective! si apoi pentru modul placut de a aborda tema!!
          Numai bine!

    • Alina spune:

      Si eu am inteles acelasi lucru, ca este o mare diferenta intre a iubi pe cineva si a avea nevoie de acea persoana. Exemplul clasic este cel al atasamentului de parinti : bineinteles ca ii iubim, asta nu inseamna insa ca vom fi dependenti de ei toata viata, ci vom merge pe drumul nostru si ne vom crea propriul sistem de valori, propria existenta.
      Intr-o relatie romantica, cred ca fraza pe care ar spune-o un partener care a inteles acest lucru ar fi nu „Am nevoie de tine”, ci „Aleg sa fiu cu tine”. Tovarasul de viata nu are menirea de a ne sprijini pentru a putea sta singur pe propriile picioare, ci de a potenta tot ceea ce avem mai bun si mai frumos in noi.

  8. Solarris spune:

    Fiecare dintre noi vine in acest spatiu terestru aducand cu sine amprenta unui atasament sau altul. In traditiile orientale, se vorbeste mult despre faptul ca radacina tuturor suferintelor se afla in aceste atasamente. In spatele oricarei forme de atasament se ascunde, de fapt, o anume dependenta.

    Atasamentele capata cele mai diverse forme de manifestare, astfel incat putem vorbi despre:
    – atasamente emotionale (fata de familie, partener(a) de viata, copii etc; )
    – atasamentele fata de bunurile materiale (bani, case, masini etc)
    – atasamentele fata de pozitia si recunoasterea sociala (functie, titlu, profesie etc)
    – atasamentele spirituale (fata de idealuri, maestri spirituali, crezuri, religie, etc)

    In plan spiritual, cu cat un anume atasament devine tot mai puternic inradacinat, indepartand persoana de la calea spirituala aleasa, cu atat atentionarile pe domeniul respectiv de viata devin tot mai pregnante si mai dure (pentru cei care doresc sa aprofundeze subiectul, recomand cartile si filmele cu Serghei Lazarev, care a abordat si el aceasta tematica a atasamentelor, din perspectiva spirituala).

    Orice forma de atasament inseamna lipsa unui echilibru, a armoniei, perpetuarea unei depedente fata de exterior (indiferent ce ar insemna acesta), o stare de uitare a adevaratei noastre esente spirituale.

    • Mihnea spune:

      Cu cât te ataşezi mai tare de cineva/ceva, cu atât aripile îţi sunt frânte. Nu mai poţi zbura, pentru că atenţia îţi este îndreptată spre obiectul, sufletul de care te-ai ataşat. Nu mai ai ochi să priveşti în stânga şi în dreapta. Dependenţa începe să-şi facă loc în inima ta….Este precum dependenţa de cafea, droguri, ţigări, hrana, placeri sexuale, casa, avere, bani. Orice forma de atasament aduce durere, suferinta.

      Pentru ca să scăpăm de dependenţă, este nevoie de CONSTIENTIZARE. Un om conştient este TREAZ! Prin urmare, ştie că dependenţa duce în final la frustrare, dezamăgire. Cum mai poţi să te ataşezi de ceva ce se schimbă continuu, îşi modifică forma? Într-o fracţiune de secundă, percepţia asupra lumii se schimbă. De noi depinde dacă vrem să trăim într-o lume imaginară marcată de iluzii….Cel mai bine este să trăim clipa, momentul AICI si ACUM, PREZENTUL. Adica sa iubim profund, fara limite si conditii. Cand iubim neconditionat , daruim libertate noua insine si apoi celuilalt de a alege ceea cei face bine. Atasamentul exagerat de tot ce-i lumesc duce la durere, suferinta si-n final la boala.

  9. oana spune:

    Ce este viața fără iubire, dragoste, dezamăgire, suferință…e ca și cum am trăi intr-o izolare sentimentală…să nu suferim…să nu ne atașăm…
    Cum ar fi viața atunci?

    • Solarris spune:

      Intr-o viata in care iubirea si-a facut loc, suferinta si dezamagirea dispar, pentru simplu fapt ca nu pot locui in acelasi spatiu. Pur si simplu se exclud una pe cealalta.

  10. Mihai spune:

    Uneori ne atasam de propria noastra valoare materiala..ne atasam de noi insine..suntem atasati de ceva pentru ca in acest fel simtim echilibru..sau poate doar ne amagim! personal cred ca atasamentul este benefic oamenilor puternici…care pot trece usor dezamagiri, minciuni si neinpliniri, dar ce ne facem fara acea sensibilitate,fara acea poezie, fara valsul dragostei pentru ca nimic nu a venit pe lume fara inspiratia indragostitului…indragostit de matematica..indragostit de arta sau de ce nu indragostit de dragoste!!

  11. eufrosin spune:

    „Trăieşte, iubeşte, respectă, ai grijă, dar nu te ataşa!”

    Oximoronul e evident din insusi titlul pamfletului. Cum poti iubi, respecta si ingriji ceva de care nu te-ai atasat ? Trist e barbatul sau femeia care nu a iubit niciodata in viata lui! Pana si de un pisic’ te atasezi, darmite’ de un om, sa nu mai zic de bunul Dumnezeu de care s-au lipit toti sfintii…

  12. Radu Albota spune:

    Este larg cunoscut şi acceptat conceptul conform căruia oamenii şi evenimentele ce apar în vieţile noastre, situaţiile prin care trecem, nu reprezintă altceva decât nişte oglinzi în care privim propria noastră persoană, propria noastră personalitate. Privim ceea ce există deja în noi şi rezonează cu persoana sau situaţia respectivă.
    De aici şi expresia conform căreia „scoate din mine tot ce e mai bun/rău”.
    Fireşte că oamenii şi situaţiile de care ne ataşăm sunt cele care „scot” din noi ceea ce avem mai bun, care reflectă acele aspecte ale personalităţii noastre care ne plac cel mai mult.
    De aceea ne ataşăm de acestea, pentru că ne place ceea ce vedem. De aceea tindem să perpetuăm, poate chiar să permanentizăm acea relaţie sau acea stare de lucruri, forțând lucrurile, iar instrumentul prin care facem aceasta este ataşamentul.
    De aceea tindem să ocolim sau să evităm complet oamenii sau situațiile care ne creează disconfort, pentru că ignorăm faptul că problema care creează disconfortul se află în noi înșine, considerând în mod eronat că aceasta este o chestiune exterioară, care vine din afara noastră.
    Toate acestea nu înseamnă că ar fi cumva ”nesănătos” să căutăm companii sau situații plăcute. Problema apare atunci când începem să fim condiționați de prezența acestora, când ajungem la concluzia că o anume persoană sau o anumită situație este singura care ne poate ”da” starea de bine. Atașamentul reflectă această situație, patologică din punct de vedere psihologic, în care refuzăm ideea că ne-ar putea fi bine și cu altcineva sau și în alte situații. Ca și în extrem de multe alte aspecte ale vieții, și aici diferența dintre sănătos și patologic este dată de doză.
    Instalarea ataşamentului este rezultatul unei confuzii în identificarea sursei bucuriei şi/sau plăcerii noastre; între a admira şi a ne bucura de imaginea din oglindă (în fapt o imagine a propriului EU), şi a ne „îndrăgosti” de oglinda însăși. Confuzia între imagine și suportul care o reflectă, cu ignorarea totală a sursei imaginii: propriul EU.
    Această confuzie poate fi spulberată și prin cunoașterea de sine, dar mai ales prin înțelegerea faptului că viața, așa cum o vezi și o trăiești, este despre tine, cu tine și pentru tine. Tu îi dai sens întâi prin simplul fapt că exiști, apoi prin tot ceea ce alegi, prin tot ceea ce faci și simți.
    Insăși noțiunea de sens implică o curgere, o fluență a lucrurilor. Atașamentul nu este altceva decât un stăvilar care împiedică această curgere. Și nu, nu vei produce energie din această acumulare, ci doar construiești un imens potențial distructiv care se materializează psihic prin suferinţă atunci când subiectul sau obiectul atașamentului dispare din viața ta.
    ***
    Incheind cumva în limitele metaforei cu care mi-am început comentariul: este ok să iei cu tine acasă o oglindă în care îți place cum ”te vezi”. Dar te poți întreba: oare mă văd la fel și în altă oglindă?

    • Ramona spune:

      Foarte interesanta abordarea si cu multe perspective de a ne sonda interiorul. Marturisesc ca e un concept nou pentru mine ideea aceasta cu oglinzile. O zi frumoasa tuturor !!

  13. Nasty spune:

    E foarte adevărat, atașamentul distruge dragostea, la fel și dependența de persoana iubită.

    • Onisie Bone spune:

      Atasamentul va distruge dragostea daca ia forma primitiva a posesiunii sau forma binecunoscutei gelozii.
      Daca esti atasat de o persoana si n-o sufoci cu „grija” ta sau n-o ingradesti cu gelozia ta, atunci atasamentul este benefic. Zic eu.
      Daca te atasezi de alta vietate si depasesti anumite limite, se poate cadea in perversitate.
      Daca te atasezi de lucruri, cazi in idolatrie. Atentie mare la idolatrie !
      Daca te atasezi prea mult unei idei(politice, religioase) si nu pastrezi limita, sigur devii un fanatic.
      Daca te atasezi muncii…(Aici se pare ca rom^nii nu au probleme) asa ca skip.
      s.a.m.d.

  14. olga spune:

    Multumesc.Si pesimismul este o mare slabiciune,si de multe ori nu-l pot depasi,mai ales cand te atasezi de cineva si atunci consider ca cel mai important este sa fii atasat de D-zeu,caci numai el te ajuta sa redevii puternic.
    O duminica minunata si binecuvantata va doresc,,din inima dar daca nu am fi si noi pesimistii,ar putea trai bine toti ceilalti pesimisti???

    • Silviana T. spune:

      Olga, pesimismul e cel mai paguboasa stare pe care o poate trai cineva si te rog sa nu te superi pe mine ca zic asta. Te asigur ca viata noastra e total alta daca optam pentru o stare pozitiva. Oare nu ne-am saturat de atata tristete si stari apasatoare?
      Exista o intreaga literatura pe tema gandirii pozitive care ne poate fi de mare folos in aceste transformari necesare sufletelului nostru. Te imbratisez cu drag si vezi cum faci sa mai schimbi din atitudine ca vei avea doar de castigat!

  15. cenacluldinbar spune:

    invatatura aceasta ma indeamna sa traiesc fara sens, sa fiu un anonim, un gri. numai atasandu-te de ceva poti da vietii tale sens. te atasezi de un lucru si evoluezi odata cu el, daca acesta este real, sau il aduci spre tine, in real, daca este idee. aceasta. A te atasa inseamna a crede. Dumnezeu este tot un atasament. Cu cat ma atasez mai mult, cu atat traiesc si iubesc mai mult, si viata mea devine mai frumoasa. In „Eva”, personajul lui Rebreanu se ataseaza de o icoana, o iubeste ca pe nici o fiinta vie. Nu suntem vinovati ca ne atasam, suntem vinovati ca nu daruim sau ingradim obiectul atasamentului, iar asta este o incercare, una dintre alte infinite incercari.

  16. Mihai spune:

    Toti ne atasam de cite ceva …important este cit de puternici suntem sa recunoastem !
    A-ti dezvalui slabiciunile este mai degraba un act de curaj decit o slabiciune!
    Este poate numai o parere sau poate motivatia slabiciuni mele!

  17. olga vaduva spune:

    Ingenioasa recomandare,,uitam ca toate sant trecatoare.Frumos articol.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s