Să nu ştie stânga ce face dreapta

Când dăruieşti ceva „să nu ştie stânga ce face dreapta”, a spus Iisus. Darul să fie tainic, anonim. Doar tu să ştii de el. Nici măcar cei mai apropiaţi oa­meni, simbolizaţi de „mâna stângă” în parabola biblică, nu trebuie să ştie că ai dăruit. Poate că asta-i şi taina, esen­ţa şi substanţa darurilor; să ştii doar tu când dăruieşti. Acesta-i darul divin, la fel de frumos ca şi „agape” sau iubirea ne­condiţionată.

Asta-i o formă de ma­nifestare a iubirii necondiţio­nate. Iu­birea fără condiţii nu înseam­nă să to­lerezi mizeria, comportamentul abe­rant, absurd, barbar al altui om. Iu­bi­rea necondiţionată nu cere să te plo­coneşti în faţa celui care te abu­zea­­­ză, te torturează şi se poartă vio­­lent cu tine. Iubirea fără condiţii nu are condiţii în inte­rior, dar în exterior se poate manifesta uman. Să fii blând în lăuntru şi… ferm în afară, asta ar putea fi o formă auten­tică a iubirii fără condiţii. A dărui în tai­nă, a rămâne un dăruitor anonim (chiar un dăruitor anonim al senti­men­telor), a da ceva ce-i bun în mod pro­­­fund pentru tine înseamnă a ma­ni­festa iubirea fără condiţii, iubirea de altul, dar – mai ales – iubirea de sine.

În „taina darurilor” se manifestă iubirea autentică, slujirea la cea mai înaltă octavă a sa, căci bucuria de a dărui rămâne o bucurie în sine, un cântec în sine. Dacă „stânga vede”, aude, dacă baţi trâmbiţa şi dacă clopotele anunţă lumii întregi că ai făcut un dar, aceea-i publicitate. Aceea-i o formă de hrană a propriei mândrii. Chiar dacă nu primeşti nimic în schimb, dar ţi se umflă pieptul în faţa lumii, mândria sau demonul mândriei stă la pândă şi pânda nu-i nici­odată fără folos. Căci mândria hrăneşte Egoul, ca şi lăcomia pentru laude. Noi nu ne hrănim doar cu mâncare, nu doar vinurile şi băuturile tari ne trezesc plăcerea şi impulsurile umane grosiere. Noi ne mândrim cu faptele bune, iar mândria este – de fapt – unul dintre marii demoni ai noştri.

Suntem uşor confuzi, uşor habotnici şi creduli în faţa imaginilor ce ne înfăţişează binele şi răul, aşa încât credem că a dărui e-o faptă bună şi-i normal să ne mândrim, e normal şi corect să ştie toată lumea ce mi­nunaţi suntem. De fapt, conştiinţa noastră ştie în permanenţă până unde ni se întinde minunăţia, ne cunoaşte plapuma şi ne ştie pe noi, cei ade­văraţi. Vorbind despre daruri, Iisus dezvăluie tocmai această fantastică putere a conştiinţei umane de a şti, a face diferenţa şi a cunoaşte adevărul nostru. Conştiinţa ştie când dăruim din iubire şi când hrănim văzul invidios sau indiferent, provocator sau profitor al lumii.

Nu-i important ce vede lumea în dăruirile noastre, cât ce vede conş­tiinţa noastră. Când dăruim în taină, sun­tem în miezul propriei fiinţe; Dum­nezeu însuşi dăruieşte în ascuns prin noi. Oricând dăruim, fie un zâmbet, o floare, o casă, o grădină întreagă sau un avion, să ne asigurăm că singurul spectator al da­rului este primitorul lui. Altfel, se poa­te ca Egoul să ne mângâie cu ari­pi­le lui de fier, altfel se poate să nu ne aflăm în stare de iu­bire fără condiţii, ci într-o pură, sim­plă, firească – însă – stare omenească. Iată de ce marii sfinţi, oamenii transformaţi ai acestei lumi trăiesc în anonimat.

Ei dăruiesc în taină şi trăiesc în taină tocmai pentru că frumuseţea interioară nu încape în sunetele tobelor. Frumu­seţea interi­oa­ră nu se aşteaptă să fie recunoscu­tă, ea este un dar pentru lume, unul ne­­con­di­ţi­o­nat, ea slujeşte prin însăşi exis­ten­ţa sa. Putem şi noi ca măcar din când în când să dăruim, să facem cu adevărat ceva important pentru un alt om, să facem „slujire”, chiar da­că nu suntem călugări sau sfinţi. Să dăruim în desăvârşită taină, iar re­com­­pensa darului nostru tainic să ră­mâ­­nă doar o stare de fericire, de bu­curie şi de împlinire în sine.

Acest fel de dar este expresia manifestării iu­­birii de sine, nu a iubirii Egoului (ob­­servaţi, îi dăruim altuia, dar cu ini­ma şi asta-i iubire de sine!). Pentru Ego darurile trebuie văzute, auzite, trâmbiţate, eventual pline de aşteptări şi pretenţii. „Să nu ştie stânga ce face dreap­ta” înseamnă să renunţi la aş­teptări, să renunţi la aplauze, la public, la vorbe pompoase şi adesea false din partea lumii şi să dăruieşti doar pentru că ceea ce dăruieşti îl zideşte pe celălalt. Să nu gândim că asta-i ceva rar sau imposibil, că asta-i poezie sau un simplu fel de a nu vedea amă­răciunile vieţii, căci ne înşelăm singuri. Inima ştie că dăruim când „nu ştie stânga ce face dreapta” şi de aceea suntem în câştig, căci nicicând nu respiră Dumnezeu mai aproape de om decât atunci când el îi serveşte inimii iubitoare, servindu-l sincer pe altul!

Sursa: aici.
Acest articol a fost publicat în Dezvoltare spirituala și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Să nu ştie stânga ce face dreapta

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s