Legea oglindirii

„Exteriorul reflectă interiorul. Ce înseamnă că exteriorul reflectă interiorul? Inseamnă că lumea în care trăim este un fel de oglindă gigantică, oglindă care reflectă mereu aspecte sau părţi din noi înşine; înseamnă că toţi oamenii pe care îi atragem în vieţile noastre sau de care suntem atraşi oglindesc aspecte necunoscute, negate sau neasumate de noi înşine. Funcţionarea acestei legi exclude întâmplarea! In câteva tradiţii spirituale care au intuit-o se repetă aproape obsesiv că nimic nu este întâmplător. Accidentele, coincidenţele, evenimentele neaşteptate apar astfel numai datorită ignoranţei noastre. Mai exact, datorită incapacităţii notorii a minţilor noastre de a subîntinde ansamblul tuturor factorilor, fizici şi nonfizici, care concură la naşterea unui eveniment, la producerea unui fenomen sau a unei întâlniri. Lumea pare a fi dominată de hazard când, în realitate, este expresia unei armonii incredibile, o potrivire la microsecundă sau nanometru a tot ceea ce se mişcă, fie acestea particule sau unde de energie.

Experienţele spirituale la vârf trăite de oameni din cele mai diverse timpuri şi culturi sprijină această idee; în „This Is lt”, Alan Watts a rezumat minunat această afirmaţie: „Cel care se află în această stare a conştiinţei este copleşit de certitudinea că Universul, aşa cum este perceput în acel moment, este aşa cum trebuie să fie… Mintea este atât de uimită de evidenta şi desăvârşita potrivire a lucrurilor, aşa cum sunt ele, încât nu mai poate găsi cuvinte pentru a exprima perfecţiunea şi frumuseţea acestei experienţe. Totul este atât de clar încât lumea pare a fi devenit transparentă sau luminoasă şi atât de simplu încât lumea nu poate fi altfel decât pătrunsă şi ordonată de o inteligenţă supremă.”

Universul ne dirijează întotdeauna spre acele medii şi persoane sau creează exact acele circumstanţe în care putem experimenta ceea ce încă nu acceptăm în noi înşine, dar a sosit timpul să o facem. Este ca şi cum inteligenţa cosmică ar fi tot timpul cu ochii pe noi, punându-ne constant în faţa sarcinilor noastre de dezvoltare. Şi de ce atâta neodihnă şi chin? Pentru că doreşte să ne împingă spre totalitate, adică spre acel nivel de integrare lăuntrică pe care psihologia analitică mai întâi şi terapia experienţială a unificării, mai apoi, l-au numit Sinele.

Ce înseamnă asta mai concret? Ce sunt acelea sarcini de dezvoltare? Cum adică aspecte neasumate sau respinse din noi înşine? Să-ţi dau câteva exemple!  Dacă eşti un tip care încearcă tot timpul să fie calm, refuzându-ţi astfel furia, vei atrage oameni furioşi în viaţa ta. Aceşti oameni vor oglindi ceea ce tu conţii în inconştient, dar te căzneşti să reprimi. Ei sunt exact ca nişte oglinzi, dar nu ale Eului tău conştient, ci ale psihicului tău inconştient. Cu cât apărările tale sunt mai puternice, cu atât vor fi create situaţii de viaţă în care tu să fii mai apropiat de asemenea oameni. Astfel, fără voia ta, te poţi trezi cu un şef sau coleg de birou irascibil şi chiar violent, după cum te poţi îndrăgosti de o persoană foarte liberă în manifestarea furiei. Dacă eşti căsătorit şi ai o familie, s-ar putea să constaţi la soţie sau la unul din copiii tăi ieşiri necontrolate, inexplicabile.

Dacă eşti cineva care nu acceptă eroarea sau imperfecţiunea, vei atrage spre tine persoane sau întâmplări care te vor scoate din minţi, deoarece numitorul lor comun va fi greşeala, uneori chiar greşeala flagrantă. Este felul în care Universul te obligă să trăieşti experienţa acestui aspect neasumat din tine însuţi, anume propria ta tendinţă de a confunda ceva, de a te încurca, a fi inexact sau a o da în bară. Tendinţa pe care o blochezi inconştient se activează puternic în afara ta, facându-te conştient de ea, doar că la cei din jur.

Dacă încerci din răsputeri să fii o persoană educată şi politicoasă, care nu înjură niciodată, te vei pomeni lucrând într-un mediu populat de persoane îndelung exersate în această nobilă artă. Fără să vrei vei auzi expresii şi aranjamente lingvistice care nu ţi-ar fi trecut niciodată prin neprihănitul căpşor.

Dacă nu eşti conştient de propria tendinţă de a-i judeca pe alţii, vei constata stupefiat că asta pare a fi singura ocupaţie a celor din jurul tău.

[…] Nesuferită legea asta, nu-i aşa? Nu se pune problema să scapi de ea, întrucât această performanţă este imposibilă. Se pune problema să ţii cont de ea şi să o foloseşti în avantajul tău tot aşa cum, cunoscând banalele legi ale mecanicii sau termodinamicii, le foloseşti în favoarea ta. […] Din clipa în care începi să-ţi asumi aspectele neconştientizate, se întâmplă ceva miraculos: universul nu mai trimite acel aspect către tine. De ce? Deoarece ceea ce accepţi înăuntrul tău nu mai e nevoie să fie creat în afara ta. Scopul a fost atins. Procesul de conştientizare şi de transformare a început. În conformitate cu legea oglindirii, transformările din interiorul tău sunt reflectate de schimbările din afara ta. Nu întotdeauna imediat, deoarece principiul inerţiei funcţionează şi el. Pe termen lung însă, exteriorul reflectă cu necesitate transformarea lăuntrică.

Cei care aplică aceste legi în mod conştient nu încetează să se mire de consecinţe. Din clipa în care o anumită trăsătură este acceptată şi intră într-un proces de integrare, persoanele care reflectau această caracteristică fíe dispar pe neaşteptate din viaţa noastră, fie nu o mai manifestă în relaţie cu noi. Este ceva uimitor, merită să încerci!

Exemple: Dacă ai un şef foarte autoritar, după ce începi să-ţi accepţi propria tendinţă de a domina, se poate întâmpla ca el să fíe brusc schimbat, să rămână dar să nu mai fie dominator cu tine sau tu să-ţi găseşti un alt job, mai bine plătit. Dacă ai o soţie obsedată de ordine şi curăţenie, din clipa în care tu devii mai atent la aceste aspecte, ea devine mai tolerantă cu neglijenţa ta. Nu te mai bate la cap, nu te mai cicăleşte şi uneori nici nu mai observă că ai lăsat uşile deschise la şifonier sau papucii sunt din nou în colţuri diferite ale camerei. Dacă ai un tată rece sau indiferent afectiv şi începi să transformi propria răceală pe care o manifestai în relaţia cu el, vei fi surprins de căldura pe care încearcă să ţi-o ofere, ca din senin.

Orice schimbare pe care o faci înăuntrul tău schimbă ceva în afara ta, creând astfel condiţii pentru a debloca sau îmbogăţi o relaţie. Este imposibil ca tu să te transformi, iar relaţia cu celălalt să rămână identică. Dacă el sau ea nu sunt capabili să perceapă această schimbare, viaţa îi va îndepărta pur şi simplu din mediile tale de contact. Sau, invers, tu vei ieşi gradat din viaţa lor, fără nici un fel de culpabilităţi sau resentimente.

[…] A-ţi asuma trăsăturile pe care celălalt le întrupează atât de bine este ca şi cum te-ai debranşa de la el. Te vei branşa, desigur, la altcineva, deoarece umbra este inepuizabilă. Însă pentru aspectul pe care l-ai integrat nu mai ai nevoie de o oglindă. Persoana care-ţi servea ca oglindă va pleca din viaţa ta sau va înceta să se comporte în acel mod cu tine.

Anumite genuri de persoane sau de situaţii apar periodic în viaţa noastră deoarece sunt chemate de noi, mai exact de acele aspecte din noi care, fiind permanent respinse, se constelează în umbră. De acolo acţionează aidoma unor magneţi, ghidându-ne inconştient spre anumiţi oameni şi evenimente specifice. Nimic nu este întâmplător, nu voi înceta să repet. Noi gravităm, în mod natural, spre aceia care ne reflectă umbra. Acest adevăr este cum nu se poate mai clar în relaţia de cuplu. Aceste relaţii promit cea mai mare fericire dar, până una-alta, scot la iveală cele mai neintegrate emoţii şi cele mai primitive apucături.

Din punctul meu de vedere, nu există o relaţie mai alchimică. Dacă o relaţie de cuplu nu trece prin momente grele, critice, aceea este o relaţie cu un slab nivel de intimitate. Când cei doi se apropie foarte mult, tot ce a fost cu grijă ascuns sau reprimat iese la suprafaţă. Este logic să se întâmple aşa. Orice relaţie adevărată şi intensă declanşează conflicte şi fricţiuni, are momente foarte dificile, uneori de coşmar. Aceste situaţii sunt asemenea unor răscruci. Ele deschid calea spre derivă, izolare sau divorţ sau, dimpotrivă, îi împing pe cei doi parteneri spre restructurări profunde ale personalităţii. Cei care au suficientă maturitate lăuntrică pentru a face faţă furtunilor şi uraganelor din viaţa de cuplu se descoperă ulterior ceva mai aproape de completitudinea lor, mai apţi să se accepte şi mai pregătiţi să se iubească fără condiţii.

Se pare că singura dorinţă a Universului este ca noi să fim întregi, iar asta îl face neobosit în a ne trimite persoane care să manifeste puternic aspectele pe care noi le negăm sau refuzăm să le recunoaştem. Se pare că scopul ultim al spiritului nostru este să devină întreg, motiv pentru care atrage în vieţile noastre tot ce e necesar pentru a trezi sau activa acele părţi adormite sau sechestrate prin adâncimile inconştientului. Dacă chiar aşa stau lucrurile, legea oglindirii serveşte de minune acestui scop. Ca orice lege, ea funcţionează continuu, deci inclusiv în somn, când se întâmplă să visăm acţiuni pe care, în stare de veghe, nu le-am face nici în ruptul capului.

Legea oglindirii este, tehnic vorbind, o lege a rezonanţei, deoarece creează situaţii şi pune în legătură persoane între care există afinităţi. Altfel spus, persoanele care vibrează pe aceeaşi lungime de undă, indiferent dacă sunt conştiente sau nu, se atrag una pe cealaltă. Uneori atracţia inconştientă este repolarizată în conştient ca respingere, dar asta nu trebuie să ne inducă în eroare. Respingerea nu există fără atracţie! Poţi fi atras de o persoană foarte creativă deoarece ea dinamizează în tine propria ta creativitate, dar la fel de bine poţi fi atras inconştient de o persoană ce-ţi manifestă tendinţele depresive, respingând-o la nivel conştient, adică încercând zadarnic să te descotoroseşti de ea. Dacă vei reuşi să o îndepărtezi cu forţa, în scurt timp în viaţa ta va apărea o altă persoană, cu aceeaşi caracteristică. „Parcă e un făcut”, vei spune şi să ştii că nu greşeşti. Inconştientul tău, în colaborare cu inconştientul celeilalte persoane, „aranjează” această întâlnire.

Nu ştiu cât de clar e pentru tine, dar eu m-am convins că trăim într-o lume magică. Tot ce se întâmplă e ţesut în laboratoarele inconştientului şi are un sens pe care îl numesc spiritual: să ne cunoaştem, să ne asumăm pe deplin şi să ne manifestam creator potenţialul. Nu cred că există vreun suflet care să nu tânjească după această împlinire, singura diferenţă fiind că, în cazul unora, acest dor este încă plăpând sau imperceptibil.

Exteriorul reflectă interiorul…Exteriorul reflectă şi ceea ce îţi faci ţie însuţi, reflectă atitudinile şi paternurile de interacţiune dintre diferite părţi ale fiinţei tale. Astfel, vulnerabilitatea pe care nu ţi-o accepţi nu o vei accepta nici în exterior. Blândeţea pe care ţi-o reprimi o vei respinge şi în afara ta. Nevoile pe care le condamni la tine le vei condamna şi la alţii.

La celălalt pol, dragostea plină de grijă pe care o oferi părţilor mai copilăreşti şi fragile din tine însuţi, o vei manifesta şi în afara ta. Respectul pe care ţi-l porţi se va regăsi în respectul pentru cei din jur. Capacitatea de a te ierta va fi reflectată de puterea de a-i ierta pe cei care greşesc.

Ceea ce faci în exterior este precedat de ceea ce faci în interior. Acţiunile externe sunt un fel de fotografie a acţiunilor interne. Nu poţi fotografia ceea ce nu există. Este exclus să fii blând în exterior, dacă eşti crud în interior. Blândeţea ta va fi doar o mască, o poveste de adormit copiii. Nu îi poţi respecta pe cei din jur dacă pe tine te dispreţuiesti. Respectul tău va fi o simulare. Nu vei iubi pe nimeni dacă nu ştii să te iubeşti pe tine însuţi. Un om care îşi iubeşte Sinele este imposibil să nu iubească şi Sinele semenilor săi. Poate că acţiunile lui nu sunt spectaculoase sau sunt greu de înţeles, dar natura lor nu poate fi decât binefăcătoare.

Scindările şi conflictele interne se reflectă în relaţii dificile, încărcate de trăiri ambivalente. Separarea de aspectele din tine însuţi se reproduce în separarea de aceleaşi aspecte din ceilalţi. Felul cum te raportezi la ceilalţi oglindeşte felul cum te raportezi la aspectele corespondente din tine însuţi. Aceste raporturi pot fi într-adevăr, percepute şi interpretate greşit, prin filtrul aşteptărilor şi nevoilor personale. Un observator lucid va şti însă să le distingă natura autentică.

Pentru cei conştient orientaţi spre evoluţie, legea oglindirii este un prieten nepreţuit. De fiecare dată când în viaţa ta apare o persoană sau o situaţie nouă, fără să fie vorba de ceva pasager sau nesemnificativ, ai ocazia să meditezi pentru a afla ce atitudine este oglindită. Pur şi simplu nu ai timp să te plictiseşti, în cazul în care ai învăţat să-ţi ţii conştiinţa trează.

De câte ori te observi implicat emoţional într-o relaţie cu o persoană, pe o durată de timp deja semnificativă, întreabă-te:

Ce încearcă acest om să mă înveţe?
Ce aspect din mine însumi întruchipează?
 

Dacă vei şti să răspunzi la aceste întrebări, relaţia ta cu acel om se va armoniza sau traiectoriile voastre vor înceta spontan a se mai intersecta. Asta nu înseamnă că-l vei uita sau că vei tânji după el. Dacă ai înţeles mesajul pe care-l purta special pentru tine, sentimentul tău va fi de recunoştinţă. Dacă n-ai înţeles aproape nimic, acel om sau cineva similar va reveni până când vei înţelege. Asta s-ar putea să dureze, dar răbdarea lui Dumnezeu este nemărginită!”

Fragment din cartea Umbra de Adrian Nuţă

Alte articole pe aceeasi tema: aici
Acest articol a fost publicat în Dezvoltare personală, Dezvoltare spirituala, Relaţii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

35 de răspunsuri la Legea oglindirii

  1. Alina Simion spune:

    A fost o perioada in care devoram cartile lui Nuta, pana cand am avut ocazia sa ma vad cu dansul si sa-mi spuna ca nu mai rezoneaza cu propriile creatii („cartile sunt vechi si scrie de mai bine de 6 ani”).
    Am apreciat sinceritatea. 🙂

  2. Ralu Daniela spune:

    Împăcarea cu tine însuţi/însăţi este cel mai valoros fruct al tărâmului omenesc! Există Ceva în noi care ne îmbrățișează cu dragoste infinită, cu compasiune nemărginită… după această relație de iubire din interiorul Ființei tale, vei fi la fel peste tot ce există ca formă, toate îţi intră în inima mare cât Cosmosul. 🙂

  3. Robbie spune:

    umbra ar putea exista in armonie perfecta cu toate celelalte dimensiuni ale aspectelor vietii.
    umbra este un chiar fragmentul initial din compozita inteligentei.
    pe umbra este aseazata toata lumea, este fundamentul prezentului speciei umane
    ar fi timpul sa ne intlegem umbra, sa constientizam cat mai multi progresiv, intr-un moment de rascruce, ce rol important a avut si are in continuare, in viata si in evolutia noastra.
    recomand documentarul pe care il gasiti pe google video „Kymatica”

    • Lacky spune:

      ,,Umbra ” ,adevarata umbra ,e umbra de sub nuc intr-o zi caniculara, umbra norilor de pe cer care vin sa potoleasca setea pamantului ars de parjol ; jocul umbrelor e jocul din palpairea calda a unei lumanari….umbra unor intrebari mistuitoare despre Dumnezeu !Umbra ne urmeaza pretutindeni pentru ca umbra tine de lumina ! In acest sens ai perfecta dreptate : viata a pornit de la umbra ! De la tihna si intelepciunea cu care Dumnezeu a conceput lucrurile ,si ,da, umbra exista in armonie cu toate celelalte dimensiuni ale aspectelor vietii,e chiar fragmentul initial din compozitia inteligentei,pe umbra e asezata toata lumea si ea este fundamentul prezentului speciei umane ! Multumesc ! Nu m-am gandit niciodata pana acum la faptul ca umbrele noastre ,urmele pe care le lasam pe pamant – asa cum sunt ele -sunt toate,absolut toate, pline de lumina sufletelor noastre frumoase venite sa se mantuiasca !Ce lumina nu are umbra , care Dumnezeu ar fi dispus sa rataceasca sensurile pana la alienare ?!

  4. sim spune:

    fiecare cuvant…transmite ceva, voi toti ati reusit sa-mi transmiteti ceva.. nu inteleg prea multe, sunt inca la inceput de drum…cred ca de prea mult timp sunt la inceput de drum, caut raspunsuri.. uneori gasesc,sau doar cred ca am gasit, poate este doar o iluzie..poate este doar asa cum eu vreau sa vad tot ce ma inconjoara,nu stiu…asa cum nu stiu multe…citesc,nu incetez in a citi,si uneori pentru fractiuni de secunda parca inteleg totul,ca apoi sa-mi dau seama ca nu, nu am inteles nimic…
    ma oglindesc in ceilalti,si uneori ma recunosc in ei,de fapt ,destul de des si de multe ori ma doare pt ca nu-mi place ce vad….e un pas,e un pas inainte ca ma recunosc in ceilalti??
    imi propun mici schimbari,si resusesc…si vreau sa am rabdare cu mine,pt ca trebuie sa schimb atatea, si stiu ca nu pot sa fac schimbari dintr-o data,este ca si cand invat din nou sa numar: 1..si dupa 1 vine 2, 2…si dupa 2 vine 3….

    • Lacky spune:

      De ce crezi ca esti la inceput de drum ?! Poate ca totul este doar o continuare,o alta lectie,poate ca ai multe alte lectii asemanatoare in spate…Trebuie doar sa-ti amintesti.Paseste cu dreptul,cu dreptul tau sacru la valorile pe care le-ai adunat si pe care le poti strecura cand si cand printre pauzele noului ciclu .Orice ajutor este foarte pretios.

  5. PATRICIA spune:

    Punct de vedere:
    Nu exista inauntru sau inafara- exista doar constientizarea constiintei…
    Oricum exteriorul il excludem – tot ceea ce cautam gasim in divinitatea noastra…

  6. Sorin spune:

    ”Studiul obiectiv si sincer al fenomenului oglinda in relatiile noastre ne ajuta sa indraznim a privi in fata aspectele noastre “intunecate” si egoiste pe care le proiectam asupra celorlalti. Fenomenul oglinda este un principiu uimitor, pentru ca ne poate ajuta sa aflam multe despre functionarea noastra inconstienta. Toate calitatile sau capacitatile care ne uimesc si ne atrag corespund acelor calitati si capacitati, nedezvaluite inca, pe care le purtam in noi insine. Daca nu le-am avea in noi, nu le-am putea vedea in altii. Le sesizam pentru ca ating in adancul nostru o energie identica. Deci daca o anumita calitate sau capacitate ne fascineaza la ceilalti, inseamna ca suntem gata sa o cultivam in noi si sa o dezvaluim. Este un semn care ne poate ajuta sa devenim constienti de acest potential interior.
    Tot ceea ce detestam si respingem la celalalt corespunde unor probleme si defecte care ar trebui rezolvate in noi insine. Nu este placut sa recunoastem, dar de fiecare data cand ne enerveaza comportamentul cuiva, inseamna ca acel comportament ne atinge unde ne doare, adica acolo unde exista o problema nerezolvata. In acest caz fenomenul oglinda dezvaluie o problema a noastra pe care suntem pregatiti sa o rezolvam.
    Regula generala va fi, pentru cei curajosi si responsabili, aceeasi: de a se reconsidera mereu, oricare ar fi omul, situatia sau conflictul; de a nu cauta sa reprosam nimic celuilalt, pentru ca acest lucru ascunde intotdeauna o problema a noastra pe care nu am rezolvat-o.
    Sa nu uitam ca studiul fenomenului oglinda este o batalie impotriva propriului nostru egoism.
    Ne dorim sa descoperim secretele dragostei adevarate, nu-i asa?
    Atunci, sa ne reducem egoismul. Cu asta trebuie sa incepem.”

  7. Lacky spune:

    Ne reflectăm în cei din jur ca în nişte Oglinzi: pentru fiecare individ din jur cu care avem o relaţie (indiferent ce relaţie: rudenie, prietenie, iubire), se creează câte o ipostază a noastră. Ipostaza se diferenţiază în funcţie de nuanţele relaţiei pe care o avem cu persoana respectivă, şi se modifică în timp pe măsură ce relaţia evoluează. Există Oglinzi care ajută pe cineva să evolueze, şi Oglinzi care produc doar stagnarea. Sau, există Oglinzi care la început par că ne ajută şi, până la urmă, ne îmbolnăvesc. Este bine să observăm ce efect au Oglinzile din jur asupra noastră: nu este bine să ne reflectăm în aceia care caută să ne distrugă încrederea în noi înşine…Deci, ori de câte ori o Oglindă ne face rău ,ar trebui sa o spargem

    Am citat dintr-un comentariu mai vechi al unei persoane care parea ca stie despre ce vorbeste.

  8. Romeo spune:

    Un lucru bun e ca nu am nici o indoiala ca e foarte adevarat ce spune Nuta in acest fragment…dar ma doare capul cand ma gandesc cate am de rezolvat cu mine:)))…le voi lua pe rand, intotdeauna mi-au placut schimbarile:)
    bafta si voua, in caz ca, macar fata de un om cu care va aflati in contadictie, v-ati propus sa schimbati tactica:)

  9. vio spune:

    De foarte multa vreme sunt in situatia de a nu-mi gasi locul.Ma mut intr-o locuinta ( din propria mea initiativa aleasa),dar dupa o vreme nu ma mai simt ok acolo si simt nevoia de a pleca.
    Vreau sa prind radacini…..
    Ce credeti ca nu-mi asum?

    • Solarris spune:

      Vio, raspunsurile si adevarurile la care ajungem singuri sunt cele mai pretioase, pentru ca ne apartin…. ele nu se afla in exteriorul tau, ci in tine….

    • maze spune:

      Cand schimbi locul practic aduci o cantitate de nou in viata ta care iti tine atentia ocupata pentru o perioada de timp. Ai sentimentul ca faci ceva, ca ai schimbat ceva. Cand nu mai e nimic nou care sa iti atraga atentia, atunci apare o stare de inconfort. In momentul in care nu mai e nimic nou, atentia se intoarce la momentul prezent, la tine, iar asta iti creeaza o teama teribila, ca si noua celorlalti 🙂

    • Mirela V. spune:

      Vio draga, cu cateva zile in urma am primit un email (de pe siteurile de pe unde sunt abonata). Mesajul ala zice asa:
      „…ca acasa este de fapt acolo unde iti este inima. Si daca inima iti este centrata in Dumnezeu, esti acasa, in siguranta, oriunde.
      In aceste vremuri de schimbari constante, multi oameni se muta de multe ori, incercand mereu sa isi transforme noul loc in „acasa”.
      Totusi „acasa” este o calitate ce o aduci unui loc si nu o calitate pe care un loc ti-o aduce tie. Da-ti voie sa te simti acasa oricunde ai fi si oamenii te vor intampina cu caldura intotdeauna. Si nu este locul unde esti mereu intampinat cu caldura… „acasa”?
      Asa ca simte-te bine acolo unde esti chiar acum. Aceasta este maestria.”
      (DNWalcsh)

      Poate te ajuta… Totusi pot fi multe variante la ce spui tu dar numai tu te cunosti cel mai bine.

    • vio spune:

      Da,intuiam acest raspuns.Te “iei” pe tine oriunde te-ai duce.

    • Lacky spune:

      Draga vio,mult timp am fost intr-o situatie destul de asemanatoare .Senzatia era de neamplinire ,traiam sentimentul unei cautari,incercam sa umplu un gol imens,dar in fapt fugeam,fugeam de ceva…Nici eu nu mai stiu de ce !Eram speriat ,si mi-era o frica de tremura carnea pe mine ,dar aveam falsa impresie ca sunt un revolutionar care va schimba lumea printr-o descoperire uluitoare : calea cea mai usoara ! E usor sa fugi, te intorci cu spatele,si gata. Chiar daca arati ca naiba de la spate,e mult mai usor sa fugi…
      Am fugit asa circa 20 de ani,apoi am obosit si mi-am zis ca nu are rost : decat o frica fara sfarsit mai bine un sfarsit cu frica ! Pai ,nu…ce atata alergatura ?!( Ca sa nu-ti mai spun ca m-am ales cu o artroza destul de sacaitoare !…)
      Asta e cazul meu .Nu spun ca tu te afli in aceiasi situatie,poate ca tu esti mai puternic sau mai intelept.Vei fugi mai mult timp decat mine ,sau te vei opri inainte sa te opreasca artroza …
      Cauta ,alearga,fugi ,dar cand fugi ,fugi spre,nu te indeparta ,pentru ca oricum nu scapi de ,,pericol”…cand fugi spre linia de sosire ea e tot mai aproape ,nu ?

      Toata stima !

  10. Daniela spune:

    Multumesc!!! Citesc zilnic pe blog si desi sunt informatii la care am avut acces mai de mult, uneori descopar ca abia acum incep sa inteleg si sa ma inteleg si sa ma descopar. Am cautat raspunsuri intotdeauna in afara mea cand totul era in mine, dar poate prea adanc inradacinat ca sa descopar, ca sa simt,ca sa ma simt eu pe mine asa cum sunt.
    Frica de ceva a fost intotdeauna un soi de prietenul meu cel mai bun, a fost suficient doar sa ma gandesc la ceva cu frica si ceva-ul aparea negresit si inca nu reusesc sa scap de asta. Inca atrag dupa mine intamplari, oameni, datorita acestei frici.
    Frica de agresivitate, mi-a adus alaturi oameni agresivi, mie imi lipseste, nici nu stiu ce inseamna asta.
    Frica de mizerie, mi-a adus locuri murdare; eu sunt prea ordonata si iubitoare de curat.
    Frica de alcool, mi-a adus oameni alcoolici pentru ca din anumite motive urasc alcoolul.
    Frica de frica, mi-a adus oameni cu temeri profunde si mi-a adus mie cele mai cumplite frici si intamplari in care sa fiu nevoita sa fug, sa ma ascund.
    Frica ca nu pot avea copii si uitarea de sine, m-a adus in faza in care chiar nu pot avea copii.
    Si tot asa… Acum sunt intr-un loc minunat, multi oameni au luptat ca sa ajung eu intr-un loc minunat care sa ma desavarseasca profesional si descopar ca de fapt sunt aici pentru cu totul si cu totul altceva, coincidentele apar la tot pasul, deja vu’-uri la fel si inca nu gasesc toate raspunsurile. Ce misiune am eu pe lumea asta, in afara de cea importanta, pretioasa pe care o avem toti? Trebuie sa fac ceva? Eu cu mine? Cand in sfarsit am timp sa fac ceva eu cu mine pentru mine, nu stiu ce, nu stiu ce-mi place, ce vreau, imi intreb sufletul daca are vreo nevoie speciala, daca ii lipseste ceva si nu-mi raspunde. Poate nu pun intrebarea potrivita? Acum cand simt ca ma iubesc suficient ca sa fac ceva pentru mine, nu stiu ce sa fac. Sau poate nu-i nimic de facut. Poate am nevoie doar de odihna si sa stau asa doar eu cu mine si sa-mi pun intrebari.
    Simt o nevoie arzatoare sa iubesc si nu apare cineva-ul special pe care sa-l iubesc. Toata lumea ma iubeste pe mine. De ce nu iubesc si eu pe cineva in mod special? Inca am multe intrebari…

    • Solarris spune:

      Ceea ce experimentam in realitatea noastra fizica este rezultatul propriei noastre gandiri, pe parcursul timpului. Nu intamplator se si spune ca suntem creatorii propriului nostru destin. Cu fiecare gand, cuvant, emotie – dam nastere lumii in care traim. Cand ne incearca sentimente de nemultumire in raport cu ceea ce traim ni se da semnalul ca a sosit timpul sa acordam mai multa atentie tuturor gandurilor pe care le emitem, clipa de clipa, pentru ca de calitatea acestora depinde propria noastra viata.
      Succesiunea de evenimente pe care le traversam sau a oamenilor care ni se perinda prin viata au legatura, in cele mai multe cazuri, cu propriile noastre lectii spirituale. Sunt asemeni unor semne de circulatie menite sa ne aminteasca ceva.
      Raspunsurile pe care toti le cautam vin spre noi atunci cand este momentul si sub forma care este cea mai potrivita noua… Doar rabdare sa avem….

    • JulienV spune:

      Buna Daniela, din cate inteleg tu ai facut aproape tot posibilul in subconstient sa iti atragi ceea ce nu ti-ai dorit vreodata in realitate. Nimic nu este intamplator, dar si noi, oamenii de aici, putem schimba putin pozitia velelor chiar daca vom ajunge cu totii la aceeiasi destinatie. Nu trebuie sa iubesti pe cineva in mod special ci trebuie sa iubesti tot ce ai acum.
      Secretul vietii nu este sa ai tot ceea ce-ti doresti, ci sa iti doresti tot ceea ce ai!(N.D.Walsch) Ganduri de bine si succes!

    • Lacky spune:

      Eu nu cred ca frica ti-a atras lucrurile de care vorbesti !Dupa cum te exprimi nu suferi de frica .Nu suferi de nimic.Cred ca esti o persoana foarte puternica …Eu cred ca ai exagerat cu atitudinea contrara .Din cine stie ce considerente poate ai devenit prea exigenta in anumite directii. ..Cam cat de special vrei sa fie cel pe care astepti sa-l iubesti?!
      Cam cat vrei sa fie lumea de blanda,de curata,de lipsita de frici si de alcoolici ? Cum ar putea sa supravietuiasca un copil intr-o lume,alta decat cea pe care tu o consideri sigura si buna ?…
      Nu stiu daca intelegi ce vreau sa spun …exigenta costa ! Si poate crea blocaje…

      Noapte buna !

    • Daniela spune:

      Multumesc tuturor! Stiu ca sunt puternica, dar acum ma simt si mai puternica 🙂 As vrea sa ma oglindesc in oameni, stiu ca e absurd sa cred ca voi putea iubi pe cineva ca mine pentru ca suntem diferiti si totusi la fel, dar imi doresc sa gasesc pe cineva sau cineva-ul sa ma gaseasca pe mine si sa simt ca e ca mine sa pot spune “tu esti eu si eu sunt tu”. Si poate ca fricile mele au pornit in primul rand din exigenta fata de mine…nu stiu si da, m-au costat scump.

      • Lacky spune:

        Sufletul pereche ,,tu esti eu si eu sunt tu ” …Esti atat de insistenta !Ce poveste frumoasa !O spui cu atata ardoare… Un rai pe pamant,ceva asa de simplu si atat de puternic !Nu stiu…Visam, si visele frumoase se implinesc.Ne oglindim in oameni,de ce nu ar fi posibil si imposibilul ?!Viseaza Daniela,o sa tin partea visului tau,poate ca lucrurile sunt in esenta lor cu mult mai simple decat le concepem cu mintea noastra.Ne-am ratacit si ratacim rupti de realitatea care ne inconjoara pentru ca nu stim sa visam frumos !Poate ca in interiorul tau visezi la cineva care sa te completeze,care sa poata sa zideasca inaltimile la care nu poti sa ajungi momentan…De ce ti-ar refuza Dumnezeu o minune doar pentru ca e prea mare in mintea ingusta a pamantenilor ?! Pastreaza-ti sufletul curat si viseza superb,sunt cu tine ,cu visele tale de lumina si cu implinirea pe care trebuie sa o aducem cumva in realitate !

    • Mioara spune:

      Daniela , uita-te in jurul tau si ai sa fii uimita cati oameni sunt in preajma ta carora le poti spune „tu esti eu si eu sunt tu”. Se poate intampla ca pentru unii oameni tinta iubirii lor sa nu fie numai o singura persoana. Iubirea care vine spre tine poate ca trebuie sa o dai mai departe….nu o pastra pentru cand apare Fat-Frumos :). Rezervorul cu iubire e plin in permanenta ! !

    • Andreea spune:

      cum ai reusit sa te iubesti pe tine?…sunt in acel punct in care ai fost tu…aceleasi intrebari..aceleasi framantari…

      • zaraza26 spune:

        Nu stiu daca cineva din cei de mai sus iti vor raspunde. Incerc eu un raspuns.
        Ca sa te iubesti pe tine, trebuie sa iti accepti defectele, pentru ca ele ne fac diferiti si speciali.
        Suntem facuti din iubire, trebuie numai sa constientizam aceasta.
        Trebuie sa recunosti scanteia divina din tine, sa o lasi sa iti lumineze interiorul.

        • Lacky spune:

          Am tot incercat sa introduc un comentariu la tine pe blog ( multumesc de invitatie ,si multumesc si lui Solarris pentru amabilitatea si atentia cu care ne inconjoara pe fiecare ) dar toate portile sunt inchise ! Nu functioneaza nici un cont,nimic …In consecinta revin aici ( cu rugamintea sa-mi fie acceptate cateva cuvinte catre tine,si cu speranta ca vei da peste ele ) Deci :

          Am trecut in revista o parte din articolele de pe blogurile tale.Felicitari si mult succes !Ma bucur pentru tine si alaturi de tine !
          Am facut cateva incursiuni si la punctul zero ! Frumos !Limbajul si modul de exprimare ma duce cu gandul la ELTA !
          Ceea ce m-a uimit cel mai tare e conceptia ta referitor la ACUM !Nu m-am gandit niciodata ca e posibil ca acest concept sa se refere la calitatea nostra de co-creatori,la materializare …Din punctul meu de vedere banuiam ca se refera doar la intensitate,la capacitatea noastra de a trai viata la adevarata ei valoare!Cand descoperim in interiorul nostru bucuria de a fi in rezonanta cu structurile noastre cele mai inalte, si cand dam frau liber manifestarii acestei calitati ,traim in prezent,traim clipa cu maxima intensitate,trecutul nu mai conteaza,a fost imbratisat cu bucurie si recunostiinta,viitorul nu mai este o problema ,e de fata ,il cladim cu seninatate si constienta !
          Ma rog…poate e acelasi lucru privit din alt unghi si exprimat cu alte elemente !
          Altfel,ce sa spun ?! Multe lucruri exprimate de tine si Octavian sunt la o inaltime ametitoare …Habar nu am ce entitate , de ce grad si cer sunt,nu stiu ce culoare are identitatea mea de copil al lui Dumnezeu ,indigo,violet alb…imi place enorm curcubeul,fractiunea de spirala ce ne apropie de Dumnezeu.
          Nu stiu,chiar nu stiu ce sa spun..cand am dat peste tabelul cu frecvente determinate radiestezic era sa dau in balbaiala !Zau asa !…Stiu ca mai am multe de invatat si daca unele eforturi ale mele iti par a fi teoria chibritului …asta e !Fac ce pot.Momentan sunt la o lectie foarte grea,pe care trebuie sa o tratez cu toata puterea ratiunii si discernamantului .Cine sunt ca manifestare,si ce ma desparte de ceea ce sunt cu adevarat,asta e lectia ,de asta ma aflu aici alaturi de Solarris si de toti ceilalti.In acest sens lucrul in oglinda e ceva foarte pretios …si ,relativ recent am descoperit ca de multe ori propriile texte sunt cea mai sigura si apropiata oglinda.Nu-mi spune sa-mi retrag mintea de la…si sa…ca aici nu mai tine! Lectiile de viata nu se fac in cer ,ci pe pamant.
          In sfarsit,inchei aici ,cu rugamintea sa te mai gandesti la ,,teoria chibritului ” !Cel putin partea cu ,,solidaritatea ” e pe cale sa fie validata…Am nevoie de cateva informatii referitor la Ayurveda,si le caut de ceva timp !

          Multumesc ,Zaraza !Dupa nume pare…esti un cantec,dupa sfaturi esti un prieten ! Succes langa succes si bucurie langa bucurie !

      • Lacky spune:

        E atat de complex acest fenomen al oglindirii,si atat de fascinant ! Si e atat de greu de lucrat cu el …De exemplu : Din punctul meu de vedere imaginea din oglinda poate fi de patru tipuri : aspecte neasumate(de obicei urmare a unor tare sau traume ) ; aspecte asumate( care inca se mai reflecta un timp oarecare dincolo de momentul asumarii,in virtutea inertiei ) ,aspecte care vin catre noi ca si incununare a eforturilor propriii prin care am dobandit o abilitate ce se cere exteriorizata cu necesitate ; si …decizii ! Decizii …,,reflexii” care nu mai vin spre noi prin asumare si inertie,prin neasumare,sau prin ,,salt ” (necesitatea fericita de a manifesta calitatile dobandite ), ci prin ceea ce poate fi numit cu termenul aproximativ de ,,solidaritate ” nevoia imperioasa de a fi impreuna ,de a pune umarul …nu esti pregatit,nu conteaza ce ti-ai asumat si ce nu ti-ai asumat,si nu conteaza ce ai dobandit si trebuie sa manifesti cu necesitate; pur si simplu nu poti trece nepasator mai departe..Cam acestea cred eu ca ar fi criteriile care ordoneaza lumea exterioara si o trimit spre mine….aspectele asumate ,neasumate ,saltul si solidaritatea…Daca mai punem la socoteala ca unul si acelasi ,,reflex” poate manifesta in acelasi timp mai multe aspecte interioare…Cum facem departajarile ?!

        • Zaraza Catarig spune:

          Nu mai departajam nimic. Mintea e obisnuita sa macine mereu fel de fel de ganduri. Trebuie stapanita, iar noi trebuie sa ne regasim linistea, sa linistim oceanul mintii care nu se simte bine cand nu-l tulbura nimic. Dar Adevarul se vede in apa limpede, calma a oceanului.

          • Lacky spune:

            De multe ori adevarul care se vede in apa limpede,calma a oceanului, poate fi inselator ,indiferent de unde il privesti !Privind din interior risti sa-ti pierzi discernamantul ,pentru ca ceea ce vezi e atat de imens,de total si de fabulos incat nu mai poti sa recunosti ca realitatea manifestata e total diferita…Linistirea minti ( exercitiul/experienta in sine ) nu este intotdeauna o solutie la problemele de zi cu zi ;cerul nu ploua mereu cu revelatii si sincronicitati ametitoare, e nevoie sa ne folosim si mintea ,sa ne punem intrebari si sa cautam raspunsuri ! Asta am facut eu mai sus …cu riscurile de rigoare !
            Ma rog …ce stiu eu ,poate ai dreptate – nu mai departajam nimic ! …
            Am un unchi din partea mamei si cand merg la el il intreb invariabil :Ce mai faci ? ( imi place atat de mult raspunsul incat nu ma pot abtine ! ) Iar el raspunde ( tot invariabil ,si tot cu un haz aproape de neconceput ) : Nu mai fac nimic, toate sunt facute !..
            E paralizat !

            • Zaraza Catarig spune:

              Tu ai filozofat prea mult pe marginea legii oglindirii, dupa parerea mea. La asta am vrut sa iti atrag atentia, ca e mai bine sa le lasi un pic in pace, sa se decanteze singure… Si sa le iei pe rand, poate mintea iti joaca feste si de fapt nu e chiar asa greu cum pare. Asta vrea mintea, sa revii la ceea ce stia ea pana acum, sa isi faca iar mendrele ei si sa te conduca. Ea se simte bine in iluzie, numai acolo. Cand te apropii de constienta deplina, mintea trebuie sa stie sa se opreasca, sa ramana in iluzie. Dar ea vrea sa fie stapana si dincolo de iluzie…
              Eu cand vorbeam de apa limpede ma refeream exact la aceasta realizare, sa vezi Adevarul. Atunci e apa limpede, cand vezi Adevarul. Daca nu e Adevarul, inseamna ca apa nu e limpede. Simplu.
              Linistirea mintii este pentru drumul de dincolo de iluzie. Mintea este folositoare cand te misti numai in iluzie. E greu sa ne dam seama cand se baga mintea si ne creeaza probleme… ne indeparteaza de la punctul zero.
              Cu drag, Zaraza

              • Lacky spune:

                Multumesc Zaraza ! Dupa nume pari sa fii un cantec ,dupa sfaturi pari sa fii un prieten …Poate ai vazut bine,poate nu ai vazut bine…important este ca suntem impreuna,aici,acum, asta e cel mai important !

      • Lacky spune:

        La ,,momentul adevarului ” nimeni nu a reusit sa se iubeasca asa cum e !Toti s-au impacat cu ei.Apoi s-au iubit asa cum sunt.Plini de bunatate ,de clementa si intelepciune…

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s