Când viaţa trece în viteză pe lângă tine

Mulţi oameni se tem de liniştea dinăuntrul lor. Se tem că nu ar şti ce să “facă” în acel moment, pentru că au fost învăţaţi că “a face” este unul dintre verbele cele mai importante. Un alt verb extrem de mediatizat este “a avea”. Oamenii caută întreaga viaţă să îşi atingă visele, să îşi cumpere ceea ce doresc sau să aibă o anumită relaţie de cuplu şi uită că cel mai profund adevăr nu se află în afara lor, în lumea materială, ci înăuntru, în cea sufletească, şi că singurul verb care contează este “A FI”.

În majoritatea cazurilor, oamenii încep prin a “face” pentru a “avea” şi astfel a “fi” fericiţi. În realitate, procesul trebuie să fie exact invers. Pentru că a te simţi fericit e o stare interioară oricum, independent de exterior. A “fi” devine astfel momentul esenţial al “existenţei” noastre (a exista înseamnă a fi). De aceea poţi “avea” sentimente de împlinire doar după ce ai atins starea de fericire. Şi poţi “face” ceva doar dacă simţi cu adevărat că aceasta e calea ta şi ea te ajută să devii fericit.

ESENŢA

Nu e nimic rău însă în a avea ceva. Dar, dacă acesta devine sensul vieţii tale, poate fi o problemă pentru suflet. Iar a căuta mereu să fii în acţiune, să “faci” ceva în goana timpului te îndepărtează puternic de esenţa ta interioară, care e liniştea. Când parcurgem în mare viteză calea vieţii, ca pe o autostradă, cu 300 km/oră, nu mai vedem nimic din frumuseţea peisajului, iar detaliile care produc bucurie, clipele se duc prea repede şi rămân pierdute pe vecie. În plus, apăsând acceleraţia prea mult, am putea avea un accident oricând, căci la o viteză excesivă simţurile îţi rămân în urmă şi nici nu te poţi opri prea uşor în caz că apare un obstacol.

Oamenii se întreabă astfel mereu: oare când voi ajunge la capăt, să am ceea ce îmi doresc? Şi continuă să alerge cu sufletul la gură către ţelurile propuse în viitor, omiţând frumuseţea momentului prezent, care este de altfel singurul care există, singurul care nu ne părăseşte niciodată şi cel real. Chiar şi în fizica cuantică, timpul are doar o singură coordonată: prezentul; trecutul şi viitorul fiind doar iluzii ale minţii umane.

În special în oraşele mari, unde oamenii sunt preocupaţi de atingerea unui standard sau a unui ţel anume, fie el material sau nu, minţile lor sunt pline de forfota gândurilor şi grijilor, crezând că viitorul către care aleargă neîncetat le va aduce împlinirea dorinţelor. În marile capitale ale lumii, oamenii au câte două-trei slujbe pentru a putea atinge standardele financiare pe care şi le doresc, fugind de la un loc de muncă la altul, mâncând în grabă, fără să îşi mai vadă copiii sau partenerul decât în week-end, pentru că viaţa reprezintă pentru ei o goană nebunească după acel “ceva” care le lipseşte, sperând că îi va ajuta să se împlinească sufleteşte.

DEZECHILIBRE

Vedem astfel tot mai multe cupluri destrămate, oameni bolnavi şi, pe ansamblu, societăţi care nu îşi mai pot găsi echilibrul natural. Oamenii sunt din ce în ce mai nervoşi, mai stresaţi şi mai puţin conectaţi la natură şi la ei înşişi, nemaiştiind în ce direcţie merg, de ce şi cine sunt ei cu adevărat, pentru că a te opri şi a petrece un timp zilnic cu tine însuţi, a trăi momentul şi a nu proiecta mereu viitorul e prea dificil pentru ei. Aceasta poate fi o cauză datorită căreia nici nu se simt compleţi sufleteşte şi au permanent nevoie de o maşină mai mare sau mai nouă, o casă mai deosebită, un alt job, mai mulţi bani, mai multe călătorii, un alt partener etc., căutând mereu sentimentul de satisfacţie mărunt, de altfel, pe care bunurile ţi le pot da, căci aceste emoţii de înălţare a spiritului nu durează prea mult după atingerea obiectivelor dorite.

Dacă oamenii ar şti că sunt deja compleţi, spiritual vorbind, şi că satisfacţia pe care o caută pretutindeni o găsesc în pacea dinăuntrul lor, s-ar opri preţ de o clipă şi s-ar cunoaşte cu adevărat. Pentru că ei nu se identifică cu maşina lor, casa lor etc.; identitatea şi realizările lor sunt importante, dar nu atât de mult încât să ţină loc sentimentului natural de plinătate pe care îl atingem atunci când ne întoarcem în noi înşine. Aşa cum spunea Eckhart Tolle, nimic nu ne poate completa mai mult, nu e nevoie să adăugăm nimic în plus, material sau emoţional, pentru că suntem deja perfecţi înăuntrul nostru.

ŢELURI

Oamenii cred însă că scopul vieţii este de a “avea” ceva, a “deveni” cineva important, a “lăsa ceva în urmă” etc. Scopul existenţei noastre umane este însă mai degrabă acela de a intra în conexiune perfectă cu ceea ce suntem înăuntru – Dumnezeu. Pacea supremă. Necondiţionalitatea. Lipsa percepţiilor. Liniştea. Perfecţiunea însăşi. Spiritul, în forma sa cea mai pură.

Tolle spunea că, atunci când mintea este folosită distructiv, ego-ul preia puterea şi astfel apare competiţia, separarea de ceilalţi şi dorinţa de a trăi în viitor. Căci ego-ul nu iubeşte clipa de acum. Ego-ul are nevoie de a vedea oponenţi pretutindeni şi de a spune “nu am timp”. Sufletul este acoperit astfel aproape mereu de puterea ego-ului care îşi doreşte o maşină mai puternică decât a vecinului, o casă mai arătoasă, bani mai mulţi etc. şi care spune, oricând şi oricât ar “avea”, că “nu a reuşit încă” să atingă standardele propuse.

E chiar important să ne întrebăm din când în când “funcţionează ceea ce fac?”, “îmi oferă satisfacţia reală?”, “de câţi ani caut satisfacţia alergând după ţelurile mele fără să o ating cu adevărat?” şi “dacă nu a funcţionat, nu mă simt împlinit după tot ceea ce am realizat, sunt gata să mă schimb?”.

Adaptare

Pentru Tolle, o variantă de a trăi momentul prezent este aceea de a întâmpina formele în care ni se prezintă viaţa (situaţii, anturaj, boli etc.) cu dragoste şi acceptare necondiţionată şi a nu opune rezistenţă, adaptarea naturală şi renunţarea la tiparele mentale limitative, reprezentând astfel o cale reală de a ajunge la esenţa fiinţei noastre. Nu avem nevoie de mai mult timp pentru a atinge satisfacţia şi nici de “a face” ceva în plus. Mintea poate alege să “fim”, pur şi simplu, să mergem pe linia curentului şi nu contra lui. De aceea, atunci când mergem împotriva sensului vieţii, de multe ori apar blocaje, accidente şi uneori boli “a opune rezistenţă acestei clipe cu tot ce îmi aduce ea mă delimitează de mine însumi, de experienţele mele şi mă proiectează în viitor mereu, şi astfel pierd procesul fundamental al însăşi existenţei mele”, momentul prezent. Prezentul este “ceea ce este”. Viitorul nu “este” niciodată. Viitorul rămâne pentru totdeauna… în viitor. Spunând “DA” clipei de acum, spun “DA” vieţii şi o trăiesc din plin, dinăuntru şi îmi încarc sufletul cu plinătatea acestui moment, oricare ar fi el. Iar când accept şi onorez prezentul, mă accept şi mă onorez pe mine şi pe Dumnezeu. Şi devin una cu el. Perfecţiunea însăşi. Şi ca să închei cu o notă de umor, aşa cum spunea Tolle, asta “nu îţi răpeşte timp deloc”.

Trei căi pentru a fi “prezent”

În cartea “Un nou pământ”, Tolle arată că există trei modalităţi prin care conştiinţa se poate alinia cu sufletul: acceptarea, bucuria şi entuziasmul. Fiecare reprezintă o anumită vibraţie de conexiune între minte şi spirit şi trebuie să fim atenţi atunci când nu ne aflăm pe aceste frecvenţe, pentru că pot apărea dezechilibre energetice, de la suferinţa emoţională şi până la cea fizică.

Pentru acceptare: să încercăm să primim totul aşa cum vine, căci fiecare moment e preţios şi aduce cu el o anumită lecţie de viaţă. Pentru bucurie să lăsăm pacea care vine o dată cu acceptarea să se transforme în fericire, căci ea este limbajul Universului. A aştepta să atingi fericirea în viitor e un proiect care acolo va rămâne pentru totdeauna: niciodată în prezent. Pentru entuziasm: cei care fac totul cu plăcere îl simt fără efort; el aduce motivaţie pentru atingerea ţelului şi senzaţia că mergi pe calea sufletului.

 Daniela Dumitriu
Acest articol a fost publicat în Dezvoltare personală. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Când viaţa trece în viteză pe lângă tine

  1. Alexandru spune:

    Imi place Eckart Tolle, zice bine 🙂

  2. Luana spune:

    „Uitam sa FIM pentru ca traim..” spunea cineva.. Articolul de mai sus explica exact cum am ajuns sa facem asta.. si ne da repere de intelegere si schimbare.. Absolut superb si bine-venit .. mai ales in perioada „vitezei” .. care de fapt este exact perioada cand ar trebui sa mai „tragem pe dreapta” .. sa inchidem ochii si sa respiram viata, sa respiram bucurie, sa ne apropiem de natura si de divinitate.. Si atunci ne putem trezi deschizand ochii si fiind deja unde vruiam sa ajungem fara a mai fi nevoie sa „gonim” pentru a ajunge acolo in timp util.. fara a mai fi nevoie sa fim in continua intarziere!
    Multumesc, pentru toate articolele, fragmentele si ideile care vine si pentru mine ca si pentru altii ca piese de completare in puzzle-ul sinelui personal.. De fapt, multumim pentru toate indicatoarele plasate pe acel „drum catre noi”:)

  3. Sorana Kassem spune:

    Acum, citind postarea, imi dau seama ca ceea ce Lazarev numeste „atasament de viitor”, unul dintre cele mai urate forme de atasamente si mare declansator de boli, are mare legatura cu notiunea de Ego. Pana la urma, nu este nimic rau in a incerca sa ai diverse lucruri, dar drumul pana la ele este un mijloc de a te apropia de Dumnezeu, nu un scop in sine.

  4. blonda ironica spune:

    Zilele trecute îmi puneam o întrebare oarecum similară: de ce trăim majoritatea timpului în trecut sau în viitor, ignorând prezentul?…..Eu de exemplu, am constatat, că atunci când prezentul nu îmi convine cu ceva, încep să grăbesc mental viitorul, de fapt nemaireuşind să trăiesc plenar clipa prezentă! Articolul de faţă m-a ajutat să înţeleg anumite motivaţii ale comportamentului uman…şi al meu propriu în particular! 😉

  5. Gabriela Tuca spune:

    Cam asa ceva,ca sa poti FACE,trebuie sa FII mai intai.
    Oricum,cand m-am prins eu,tarziu,ca imi este la indemana sa traiesc odata cu viata,sa nu sa exist pe langa ea,pot spune ca mi-am gasit propriul ritm pe care demult il lasasem,alergand ca o nebuna pt.a rezolva banalele probleme zilnice.
    Prioritatile le stabilim singuri,intelegand ca fara a fi deplin prezenti,in orice moment al vietii noastre,nu avem cum reusi.
    Articolul merge direct la tinta,oricare ar fie ea pentru fiecare dintre noi!

  6. sergiu spune:

    Un articol ce mi-a mers la suflet!
    Stiti ce este culmea? ca atunci cand incerci sa te opresti din nebunia acestei viteze, cei din jurul tau te catalogheaza ca si iresponsabil! „ai responsabilitati! nu poti trai asa„,etc,etc, etc……..
    Pacat! ce departe sunt unii ca acestia……….
    PACE, LUMINA SI IUBIRE!

    • Solarris spune:

      Catalogarile si etichetele pe care ceilalti le pun reprezinta punctul lor de vedere. Atat timp cat tu iti cunosti nevoile interioare si propriul ritm al sufletului, atunci urmeaza-le!
      Nimeni nu stie mai bine decat tine cat de repede sau cat de incet trebuie sa mergi prin viata!

  7. Maria Gherghel spune:

    Acceptare- Bucurie-Entuziasm,pentru liniștea sufletească, echilibrul energetic gând-suflet. Aceasta mă duce cu gândul la viața sfinților. Dar ar fi existat progres fără voința susținută de ambiția de a cunoaște cât mai mult, de a lăsa ceva în urma ta ?

    • George Tomescu spune:

      Nu stiu daca marile realizari umane au fost facute cu dorinta expresa de „a lasa ceva in urma” sau au fost realizate dintr-o necesitate „imediata”, iar progresul si dorinta de cunoastere nu intra in contradictie cu echilibrul emotional si/sau spiritual! Ce este evident, este faptul ca progresul material, tehnic etc. a fost facut in foarte multe cazuri fara a avea un progres si in plan spiritual! A fost mai mult o dezvoltare decat un progres in adevaratul sens a cuvantului!

      • Maria Gherghel spune:

        Sunt întru totul de acord cu părerea D-voastră, aproape totul s-a dezvoltat, a evoluat, dintr-o necesitate practică.Poate eu nu am înțeles bine sensul celor exprimate în * Când viața trece în viteză… *,sau eu nu m-am făcut pe deplin înțeleasă. În esență cred și susțin, că a te preocupa în exclusivitate de viața spirituală, de curățenia sufletească, nu lasă suficient loc activităților ștințifice de cercetare, care implică *egoismul *criticat în articol. ( este egoism, a-ti neglija uneori partenerul de viață , copii, fiindcă ești preocupat de munca ta, de cercetările tale ) ( Dar altfel nu am fi ajuns să comunicăm pe internet, mobil, …, etc. ) În matematică , de exemplu, mai există probleme celebre nerezolvate ( nu intru în amănunte ) s-au ocupat multe celebrități de ele, fără rezultat. Cred că și-au dorit să * lase ceva din cunoștințele lor *.

    • hoha spune:

      Am fi evoluat intr-un alt mod, evolutia stintifica si tehnologica nu este singura dimensiune a evolutiei, dar in mod cert este singura pe care vrem noi sa o vedem.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s