Vindecarea prin rugaciune

„În esenţă, rugăciunea pare să fie o orientare a spiritului uman către substratul esenţial, nematerial al lumii. În general, ea porneşte de la stări cu totul omeneşti: o plângere, un strigăt interior de teamă, de nelinişte, o cerere de ajutor. Uneori, ea devine o contemplare senină a principiului imanent şi transcendent al tuturor lucrurilor. O putem defini, de asemenea, ca fiind o înălţare a sufletului către Dumnezeu, asemenea unui act de dragoste şi de adorare către Cel care este izvorul minunii numită Viaţă. Rugăciunea reprezintă, de fapt, efortul omului de a intra în comuniune cu o fiinţă nevăzută, creatoare a tot ce există – înţelepciune supremă, putere şi frumuseţe dumnezeiască, Tată şi Mântuitor al fiecăruia dintre noi.

Departe de a fi o simplă recitare de formule mecanice, adevărata rugăciune este o stare mistică, în care conştiinţa este absorbită în Dumnezeu. Această stare nu este de natură mentală, intelectuală. Oamenii simpli îl simt pe Dumnezeu la fel de firesc cum simt căldura soarelui sau parfumul unei flori. Dar Dumnezeu, care este atât de accesibil celui care ştie să iubească, rămâne ascuns celui care nu reuşeşte să-L simtă şi să-Lînţeleagă. Gândirea şi cuvântul nu sunt suficiente atunci când e vorba de a-L descrie. Iată motivul pentru care rugăciunea îşi găseşte cea mai înaltă expresie într-un avânt al dragostei prin labirintul inteligenţei.

TEHNICA RUGĂCIUNII. CUM SĂ NE RUGĂM

Pentru a ne ruga, trebuie doar să facem efortul de a tinde, de a aspira lăuntric către Dumnezeu. Acest efort trebuie să fie afectiv, emoţional, sufletesc, nu doar mental, intelectual. De exemplu, o meditaţie asupra măreţiei lui Dumnezeu este o rugăciune numai dacă ea este, în acelaşi timp, o expresie a dragostei şi a credinţei. Fie rugăciunea scurtă sau lungă, rostită sau numai gândită, ea trebuie să fie asemenea conversaţiei unui copil cu tatăl său. De fapt, ne rugăm în acelaşi fel în care iubim, adică din toată fiinţa noastră.

Cât despre forma rugăciunii, aceasta poate porni de la simpla aspiraţie către Dumnezeu şi ajunge până la contemplare, poate porni de la cuvintele simple, rostite de ţăranca oprită înaintea Troiţei aflate la răscrucea drumurilor şi ajunge până la măreţia cântecului de slavă ce răsună sub bolţile Bisericilor. Solemnitatea, măreţia şi frumuseţea omenească nu sînt obligatorii pentru eficienţa rugăciunilor. Puţini oameni au ştiut să se roage cu atâta simplitate ca sfinţii. Nu trebuie să convingem pe cineva pentru a fi mântuiţi.

Valoarea rugăciunii se vede după rezultatele ei, aşa că cele mai umile cuvinte de cerere şi de preamărire sînt la fel de bine primite de către Stăpânul tuturor fiinţelor, ca şi cele mai frumoase invocări. Formule recitate mecanic sînt numai într-un fel rugăciuni, asemenea flăcării unei lumânări. Chiar aşa neînsufleţită cum pare, ea simbolizează aspiraţia unei fiinţe omeneşti către Dumnezeu.

Ne rugăm, de asemenea, prin acţiunile noastre. Modalitatea cea mai bună de intrare în comuniune cu Dumnezeu este, fără îndoială, aceea de a-I îndeplini în totalitate voinţa. „Facă-se voia Ta, precum în Cer, aşa şi pe Pământ…“ A face voia lui Dumnezeu constă, neîndoielnic, în a asculta de legile vieţii, aşa cum sînt ele înscrise în fiinţa şi în sufletul nostru.

Rugăciunile, care se înalţă către Cer precum se ridică dimineaţa aburul pământului în văzduh, se deosebesc unele de altele, la fel cum se deosebesc între ele persoanele celor care se roagă. Ele constau însă în variaţiuni pe două teme, care sînt mereu aceleaşi – necazul şi dragostea. Este pe deplin legitim să implorăm ajutorul lui Dumnezeu pentru a obţine ceea ce ne este necesar. Cu toate acestea, ar fi absurd să cerem satisfacerea unui simplu capriciu sau obţinerea unui lucru care poate fi dobândit prin propriul nostru efort.

Cererea stăruitoare, insistentă, neabătută este cea care dă rezultate. Cunoaştem cu toţii pilda evanghelică a orbului care, aşezat la marginea drumului, îşi striga păsurile din ce în ce mai tare, cu toate că oamenii încercau să-l facă să tacă. În forma sa cea mai înaltă, rugăciunea încetează să mai fie o cerere. Omul îşi exprimă, dintr-o pornire lăuntrică firească, liberă, recunoştinţa faţă de Stăpânul tuturor lucrurilor, simţind că îl iubeşte, că îi mulţumeşte pentru darurile Sale, că este gata să-I îndeplinească voinţa. Rugăciunea devine, astfel, contemplaţie. Valoarea tehnică a unei ştiinţe se măsoară prin rezultatele sale. În acelaşi mod, orice tehnică de rugăciune este bună atunci când reuşeşte să facă legătura între om şi Dumnezeu.

UNDE ŞI CUM SĂ NE RUGĂM

Ne putem ruga oriunde: pe stradă, în automobil, în vagonul unui tren, la birou, la şcoală, etc. Dar ne putem ruga şi mai bine pe câmp, în munţi, în păduri sau în singurătatea camerei noastre. Există, de asemenea, rugăciunile liturgice, care se fac în biserică. Dar, oricare ar fi locul rugăciunii, Dumnezeu nu vorbeşte omului decât dacă acesta face linişte deplină în sine însuşi.

Liniştea interioară depinde, în acelaşi timp, de starea fizică şi psihică a omului, precum şi de mediul în care acesta se află. Pacea trupului şi a sufletului sînt greu de obţinut într-un mediu confuz, zgomotos.

Prin faptul că devine obişnuinţă, rugăciunea influenţează caracterul. Trebuie deci să ne rugăm mereu. „Gândeşte-te la Dumnezeu mai des decât respiri“, spunea Epictet. Este absurd să te rogi de dimineaţă, iar în restul zilei să te comporţi ca un barbar. Gândurile şi invocările lăuntrice îl pot menţine mereu pe om în prezenţa lui Dumnezeu. Tot comportamentul va fi, în acest caz, inspirat de rugăciune. Înţeleasă în felul acesta, rugăciunea devine un mod de a trăi.

EFECTELE RUGĂCIUNII

Rugăciunea este urmată întotdeauna de un rezultat, dacă ea este făcută în mod corect. „Nici un om nu s-a rugat vreodată fără a învăţa ceva“, scrie Emerson. Cu toate acestea, rugăciunea este considerată de oamenii moderni ca fiind un obicei depăşit, primitiv, o superstiţie zadarnică. În realitate, nu cunoaştem aproape deloc efectele ei.

Care sînt cauzele ignoranţei noastre? În primul rând, ne rugăm prea rar. Simţul sacrului este pe cale de dispariţie la oamenii contemporani.

Apoi, rugăciunea este adesea ineficientă deoarece cea mai mare parte dintre cei care se roagă o fac doar cu gura şi sînt, în realitate egoişti, mincinoşi, orgolioşi, farisei incapabili de credinţă şi de dragoste. În sfârşit, efectele ei, atunci când se produc, ne scapă foarte adesea. Ni se pare că răspunsul la cererile şi la dragostea noastră este dat de obicei lent, insensibil, aproape imperceptibil. Vocea care ne şopteşte acest răspuns este percepută abia ca un murmur în interiorul nostru, şi acela înăbuşit de preocupărilor exterioare şi de zgomotele lumii.

Rezultatele materiale ale rugăciunii sînt şi ele învăluite în mister. Ele sînt confundate, în general, cu alte fenomene. Dealtfel, observatorii sînt adesea derutaţi de faptul că răspunsul la rugăciune este departe de a fi întotdeauna cel aşteptat. De exemplu, este posibil ca cineva care cere să fie vindecat de o boală organică să rămână în continuare bolnav, dar să primeasca o inexplicabilă transformare spirituală şi morală.

Totuşi, obişnuinţa rugăciunii, deşi are un caracter de excepţie în ansamblul populaţiei, este relativ frecventă în grupurile rămase credincioase religiei strămoşeşti. În aceste grupuri se mai poate încă studia influenţa rugăciunii. Printre nenumăratele ei efecte, medicul are mai cu seamă ocazia să le observe pe acelea pe care le numim efecte psiho-fiziologice şi curative.

EFECTELE PSIHO-FIZIOLOGICE

Rugăciunea acţionează asupra sufletului şi asupra trupului într-un fel care pare să depindă de calitatea, de intensitatea şi de frecvenţa ei. E uşor de recunoscut care este frecvenţa rugăciunii şi, într-o anumită măsură, intensitatea acesteia.

Calitatea ei rămâne însă necunoscută, căci noi nu avem mijloace de măsurare a credinţei şi a capacităţii de dragoste a aproapelui nostru. Cu toate acestea, felul în care trăieşte cel ce se roagă poate să ne lămurească asupra calităţii invocaţiilor pe care le adresează lui Dumnezeu. Chiar şi atunci când constă mai cu seamă în recitarea automată a unor formule, ea exercită un efect asupra comportamentului, întăreşte în acelaşi timp simţul spiritual şi moral. Mediile în care rugăciunea este practicată se caracterizează printr-o persistenţă a sentimentului datoriei şi a răspunderii, printr-un nivel mai scăzut al egoismului şi al urii, prin mai marea bunătate arătată celorlalţi. Pare să fie demonstrat faptul că, la indivizi cu o dezvoltare intelectuală egală, caracterul şi valoarea morală sînt superioare în rândul celor care se roagă, prin comparaţie cu cei care nu se roagă.

Atunci când rugăciunea este rostită cu regularitate, influenţa ei devine evidentă şi este comparabilă cu influenţa binefăcătoare a unor glande cu o funcţionalitate normală. Ea determină un fel de transformare mentală şi organică, care se produce progresiv. S-ar putea putea spune că în conştiinţă se aprinde ceva ca o flacără. Omul îşi vede atunci adevăratul chip. El îşi descoperă egoismul, lăcomia, greşelile de judecată şi orgoliul, care stăteau ascunse în umbră. Omul ajunge să se supună îndatoririlor morale, să caute să dobândească umilinţă; în faţa lui deschizându-se, astfel, Împărăţia Milei. Încetul cu încetul, se instalează o linişte interioară, o armonie spirituală şi morală, o mai mare putere de a îndura sărăcia, bârfa, calomnia, grijile, de a suporta mai pierderea celor dragi, durerea, boala şi moartea. Astfel, medicul care vede un bolnav rugându-se ar trebui să se bucure. Liniştea generată de rugăciune devine un puternic ajutor terapeutic.

Cu toate acestea, rugăciunea nu trebuie să fie asemuită morfinei, căci, odată cu calmul, ea aduce şi o integrare mai bună a activităţilor mentale, un fel de regenerare a personalităţii. Uneori ea generează curajul, imprimă credincioşilor o influenţă deosebită. Seninătatea privirii, liniştea atitudinii, seninătatea comportamentului şi, când este necesar, acceptarea cu seninătate a morţii, pun în evidenţă prezenţa comorii ascunse în adâncul sufletului. Rugăciunea îi ridică pe oameni deasupra nivelului lor intelectual, dobândit prin ereditate şi prin educaţie.

Această legătură spirituală cu Dumnezeu îi umple de pace sufletească, ce iradiază din ei şi le însoţeşte paşii peste tot.

EFECTELE VINDECĂTOARE

În toate timpurile, ceea ce a atras mai cu seamă atenţia oamenilor a fost aspectul efectului vindecător al rugăciunii.

În mediile în care se practică rugăciunea, se vorbeşte şi astăzi, destul de frecvent, despre vindecările obţinute ca efect al cererilor îndreptate către Dumnezeu sau către sfinţii Săi.

Se spune că rugăciunea pe care o face altcineva este întotdeauna mai eficientă decât cea făcută pentru sine. Ceea ce ştim deja în mod cert este că rugăciunea poate produce efecte vizibile. Oricât de ciudat pare acest lucru, noi trebuie să acceptăm ca fiind adevărat faptul că oricine cere, primeşte şi că celui ce bate, i se va deschide.

SEMNIFICAŢIA RUGĂCIUNII

În rezumat, totul se petrece ca un dialog între Dumnezeu şi om. Efectele rugăciunii nu sînt o amăgire. Oricât am vrea, nu putem reduce sentimentul sfinţeniei la spaima pe care omul o încearcă în faţa pericolelor naturale şi-n faţa tainelor universului. Rugăciunea trebuie, însă, considerată un leac, un remediu împotriva fricii de suferinţă, de boală şi de moarte.

Trebuie să ştim că omul nu poate să se comporte după bunul plac al fanteziei sale, fără a risca. Pentru reuşita în viaţă, el trebuie să se conformeze regulilor neschimbătoare care depind de însăşi structura ei. Ne asumăm un mare risc atunci când lăsăm să moară în noi un sentiment esenţial, o activitate fundamentală, fie ea de ordin fiziologic, intelectual sau spiritual. De exemplu, dezvoltarea dizarmonioasă a corpului şi activităţile dezordonate la unii intelectuali sînt tot atât de dăunătoare ca şi degenerarea inteligenţei şi a simţului moral la unii sportivi. Noi am învăţat, dintr-o aspră experienţă, că, dacă majoritatea elementelor active ale unei societăţi îşi pierde simţul moral şi cel spiritual, aceasta conduce fără îndoială la decăderea completă a acelei naţiuni. Căderea Greciei antice, de pildă, a fost precedată de un fenomen analog. Renunţarea la activitatea spirituală este incompatibilă cu reuşita vieţii.

În practică, activităţile morale şi religioase sînt legate între ele. Simţul moral dispare inevitabil după dispariţia simţului sfinţeniei.

Care este motivul pentru care simţământul sfinţeniei joacă un rol atât de important în reuşita vieţii? Prin ce mecanism acţionează rugăciunea asupra noastră? Aici, părăsim domeniul observaţiei şi intrăm în cel al ipotezei. Ipoteza, chiar cea aparent întâmplătoare, este necesară pentru progresul cunoaşterii. Trebuie să ne amintim, în primul rând, că omul este un tot indivizibil, alcătuit din materie şi din conştiinţă. El se crede independent de mediul său material, adică de univers, de cosmos, dar, în realitate, nu poate trăi rupt de acesta. Omul este legat de mediu prin nevoia neîncetată de a respira şi de a se nutri. Pe de altă parte, fiinţa umană nu constă numai din trup, ci şi din suflet, iar sufletul, cu toate că locuieşte în corpul nostru, se extinde dincolo de cele patru dimensiuni ale spaţiului şi timpului. Ne este îngăduit să credem că locuim în acelaşi timp în lumea fizică şi într-un mediu intangibil, invizibil, imaterial, având o natură asemănătoare celei ce alcătuieşte conştiinţa, şi de care nu reuşim să ne dispensăm fără daune, tot aşa cum nu reuşim să ne despărţim, fără daune, de universul material şi uman. Acest mediu nu ar fi altul decât Fiinţa imanentă tuturor fiinţelor, care le transcende pe toate – numită Dumnezeu. Am putea, deci, să comparăm simţul sfinţeniei cu nevoia de oxigen, iar rugăciunea ar prezenta o oarecare asemănare cu funcţia respiratorie. Ea ar trebui considerată ca agent al legăturilor naturale între conştiinţă şi mediu, ca o activitate biologică ce depinde de structura noastră. Altfel spus, ca o funcţie normală a trupului şi a sufletului nostru.

CONCLUZII

În concluzie, simţământul sfinţeniei are, în raport cu celelalte activităţi ale sufletului, o importanţă deosebită, căci el ne pune în legătură cu imensul mister al lumii spirituale.Prin rugăciune, omul se orientează către Dumnezeu, iar Dumnezeu coboară şi pătrunde în sufletul omului. Rugăciunea este indispensabilă dezvoltării noastre depline. Nu trebuie să cădem în greşeala de a considera, cu naivitate, rugăciunea ca fiind un act căruia i se dăruiesc cei slabi de minte, cerşetorii sau cei laşi. De fapt, nu este mai ruşinos să te rogi decât să te hrăneşti, decât să bei apă sau decât să respiri.Omul are nevoie de Dumnezeu tot aşa cum are nevoie de apă şi de aer. Adăugat la intuiţie, la simţul moral, la simţul frumosului şi la lumina inteligenţei, simţul sfinţeniei dă personalităţii deplina sa dezvoltare. Este neîndoielnic că reuşita vieţii cere dezvoltarea integrală a fiecăreia dintre activităţile noastre fiziologice, intelectuale, afective şi spirituale.Trebuie să iubim, deci, frumuseţea ştiinţei cel puţin la fel de mult ca frumuseţea lui Dumnezeu. Îl vom putea, astfel, asculta pe Pascal cu aceeaşi fervoare cu care-l ascultăm pe Descartes”.

Alexis Carrel
Acest articol a fost publicat în Dezvoltare spirituala și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Vindecarea prin rugaciune

  1. Lacky spune:

    http://www.vedichealing.com/articles_samskaras.cfm
    http://www.vedichealing.com/articles_RelationshipKarma.cfm

    …doar din simpatie si doar ca o completare in ceea ce priveste Karma ! Se spune ca Dumnezeu raspunde la rugaciunile noastre ( forma clasica ,verbala ) doar daca solicitam prin ea o devansare a evenimentelor , o evolutie rapida in domeniu spiritual ,si acest lucru depaseste puterea noastra omeneasca , noi fiind inca incorsetati in lanturile karmice ! In rest tot ceea ce tine de puterile omenesti si poate fi rezolvat la nivel pamantean prin cresterea nivelului de constiinta si constienta – lucrurile pentru care ne rugam de obicei : sanatate ,pace ,prosperitate ,o lume mai buna si un trai fericit – se pare ca trebuie sa le facem singuri nutrind in noi si manifestand apoi in exteriorul nostru schimbarea pe care ne-o dorim. Avand in vedere aspectele enuntate se poate deduce usor complexitatea fenomenelor cu care suntem chemati sa lucram si de aceea m-am gandit ca e bine sa postez cele doua trimiteri de mai sus .Poate serveste cuiva…in fond nu e tocmai un lucru usor sa-ti arzi singur karma,sa te eliberezi singur,sa faci singur ca lumea sa fie mai buna si mai frumoasa, in conditiile in care ,iata – se spune ca Dumnezeu va ramane tacut ! Vrem nu vrem va trebui sa ne infratim cu totii ,sfinti si pacatosi de-a valma,in cautarea solutiilor si…dupa ce vom trece puntea sa nu mai dam pe-aici decat ca turisti si doar in semn de recunostiinta !

    P.S.
    Si totusi…totusi,chiar asa sa fie ?! In legatura cu rugaciunea…Mie tot nu-mi vine sa cred ca Dumnezeu lasa sa treaca neobservata o rugaciune curata si sincera ,chiar daca in ea nu cerem totusi Moksha ci doar un trai ceva mai decent si o lume un pic mai plina de iubire !…
    Succes !

  2. Alexandrina spune:

    A fost ca o revelatie parca este scris din sufletul meu .Dumnezeu este cu noi si in noi in fiecare moment multumesc mi-ati facut ziua si mai minunata .

  3. elpidia spune:

    Îmi cer iertare că iarăşi intervin…n-aş vrea să deranjez, prea mult. Exact , bine-rău , iubire- ură…sunt doar proiecţii ale minţii.
    Pentru a nu altera starea sufletului trebuie să ne păstrăm cumpătul şi smerenia.
    Sfântul Ioan Scărarul spunea că „iubirea şi smerenia sunt un cuplu sfânt.Ceea ce zideşte prima este susţinut şi apărat de cea de-a doua, ferind astfel casa vieţii noastre duhovniceşti de distrugere.” Dacă nu ştim să iertăm şi să iubim, atunci va fi vai de sufletul nostru.

    Referitor la ultima parte, expresia este foarte cunoscută şi adevărată. Există însă şi excepţii în care nu este neapărată nevoie să semeni vânt…Avva Sisoe zicea :”Fiecare din noi se ispiteşte de pofta sa„… şi de aici , furtuna.
    Mulţumesc mult pentru timpul acordat. Doamne ajută!

  4. elpidia spune:

    Mulţumesc pentru tot, am atâta nevoie de sinceritate. Este drept şi în singurătate…de gânduri nu pot fugi, dar prin rugăciune de multe ori reuşesc. Fug de răutatea lumii pentru a-mi păstra acel echilibru de care-mi vorbeşti şi de care are atâta nevoie sufletul meu.Aşa imi recapăt liniştea prin rugăciune şi multă muncă.
    Referitor la ultima parte…şi eu când termin o icoană spun cam aceleaşi cuvinte, cu toată convingerea – Fără Tine Doamne, eu sunt un nimic ! Doar Voia Ta a făcut să realizez asta şi-Ţi mulţumesc…
    Să-I mulţumim Lui Dumnezeu pentru toate. Doamne , ajută-ne !

    • Solarris spune:

      de-a lungul timpului, oamenii au fost invatati ca exista o lume plina de dualitate: bine-rau, iubire-ura, frumos-urit etc.
      acestea nu sint decit proiectiile mintii, caci sufletul are cu totul alte repere, iar acelea vor fi mereu bazate pe iubire, adevar, iertare, respect etc, nimic ce sa il faca sa priveasca la partea mlastinoasa a existentei.
      poate ca nu putem schimba lumea (desi am putea fi noi insine schimbarea pe care o dorim in lume), dar cu siguranta ne putem schimba perceptia pe care o avem asupra ei.

      dintr-un alt pct de vedere, asa zisa rautate a lumii este doar efectul a ceea ce fiecare dintre noi a creat sau creaza, de-a lungul timpului, prin totalitatea gindurilor, sentimentelor si faptelor noastre.
      cine seamana vint, culege furtuna! – in esenta, acesta ar fi mesajul!

  5. elpidia spune:

    Este atâta adevăr în tot ceea ce aţi postat mai sus, despre VINDECAREA PRIN RUGĂCIUNE.
    Pacea trupului şi a sufletului sunt greu de obţinut într-un mediu confuz, zgomotos „…şi atunci, eu, încerc să fug, să mă izolez un timp, pentru că nu-mi face bine…sufletului meu.
    Atunci când rugăciunea este rostită cu regularitate, influienţa ei devine evidentă….Încetul cu încetul, se instalează o linişte interioară, o armonie spirituală şi morală, o mai mare putere de a îndura sărăcia, bârfa, calomnia, grijile, de a suporta pierderea celor dragi….”
    Sunt lucruri trăite de mine…
    Dumnezeu a rânduit să citesc cu regularitate rugăciuni. Dacă eşti simţitor, devii cu totul un alt om. Pierzi contactul cu realitatea înconjurătoare. Eşti doar tu şi Sfinţii, doar tu şi Dumnezeu, uiţi de cei din jur. Ajunsesem ca la rugăciunea a 7 a din Rânduiala Sfintei Împărtăşanii, abia să-mi stăpânesc lacrimile, trăindu-mi starea de nimicnicie…dar şi de umilinţă.
    Dacă nu trăieşti rugăciunea, dacă nu te îndepărtezi de lucrurile murdare de zi cu zi şi continui să fii plin de ură şi răutate,nu ai realizat nimic…Rămâi acelaşi om bolnav şi sufleteşte dar şi trupeşte.
    Să vă dea Dumnezeu sănătate pentru toate lucrurile minunate pe care le postaţi.
    De multe ori, când sunt în impas sufletesc, alerg spre vindecare la…drumuri către tine.
    Dumnezeu să ne ajute !

  6. crorazvan spune:

    Tertulian spunea extraordinar de frumos ca atunci cand ne rugam sa o facem in genunchi, caci a te ruga in picioare aduce ofensa ingerului pazitor care niciodata nu sta jos cand este langa noi, neodihnindu-se niciodata.
    Rugaciunea este bine a se face pentru iertare dar si pentru multumire, caci atatea lucruri primim zilnic si de atatea ori credem ca ni se cuvin, insa adevarul este ca e doar voia Lui Dumnezeu si ar trebui sa fim atat de bucurosi pt darurile receptate.
    Nu incercati sa va rugati formuland cereri nereale, cereti doar ceea ce corespunde voii Lui.

    • Solarris spune:

      departe de mine gindul de a-l contrazice pe Tertulian, dar cred ca e mai importanta atitudinea noastra interioara atunci cind ne rugam.
      sa ne gindim ca poate sint persoane care nu pot sta in genunchi poate din cauza unei boli sau a batrinetii, poate ca sintem in situatii limita si sintem in imposibilitatea de a ingenunchia etc.

      sint de acord, insa, ca cea mai inalta forma de rugaciune e cea de multumire pt tot ceea ce ni se da, precum si cea de iertare.

  7. Madalina spune:

    Ce ar mai fi de spus? Cred ca un comentariu ca raspuns la articol s-ar regasi aici:

    Cele Cinci Legăminte

    FII IMPECABIL ÎN TOT CEEA CE SPUI

    Vorbeşte deschis. Nu spune decât ceea ce crezi cu adevărat. Evită folosirea cuvintelor pentru a te critica sau pentru a-i bârfi pe ceilalţi oameni. Foloseşte-te de puterea cuvintelor tale numai pentru a răspândi iubirea şi adevărul.

    NU INTERPRETA NIMIC LA MODUL PERSONAL

    Nimic din ceea ce fac ceilalţi nu are vreo legătură cu tine. Tot ce spun şi fac ei este o proiecţie a propriei lor realităţi subiective. Dacă vei deveni imun la opiniile şi la acţiunile celorlalţi oameni, nu vei mai fi victima unei suferinţe inutile.

    NU FACE PRESUPUNERI INUTILE

    Găseşte-ţi curajul de a pune întrebări deschise şi de a exprima exact ceea ce îţi doreşti. Comunică cât mai clar cu ceilalţi, pentru a evita neînţelegerile, tristeţea şi dramele. Acest legământ este suficient în sine pentru a-ţi transforma în totalitate viaţa.

    FĂ ÎNTOTDEAUNA TOT CE ÎŢI STĂ ÎN PUTERI

    Potenţialul tău maxim se schimbă de la o clipă la alta. El are un anumit nivel atunci când eşti sănătos şi un cu totul alt nivel atunci când eşti bolnav. Indiferent de circumstanţele prin care treci, fă întotdeauna tot ce îţi stă în puteri. În acest fel, vei evita autocritica inutilă, autocondamnarea şi regretele.

    FII SCEPTIC, DAR ÎNVAŢĂ SĂ ASCULŢI

    Nu crede ce îţi spune propria ta minte, şi cu atât mai puţin ce îţi spun ceilalţi. Foloseşte-te de puterea îndoielii pentru a-ţi pune întrebări referitoare la toate informaţiile primite. Este oare acesta adevărul absolut? Ascultă intenţia care se ascunde în spatele cuvintelor şi vei înţelege mai uşor mesajul real pe care îl transmit ele.

    Imaginează-ţi că trăieşti o viaţă complet diferită, în care eşti liber să fii cel care eşti tu cu adevărat, că nu mai trebuie să îţi guvernezi viaţa în funcţie de ceea ce gândesc despre tine ceilalţi oameni.

    Imaginează-ţi că îţi poţi trăi viaţa fără a te judeca singur şi fără a-i judeca pe ceilalţi oameni, dar şi fără teama de a fi judecat, că te accepţi în totalitate aşa cum eşti şi că îi accepţi pe toţi ceilalţi aşa cum sunt.

    Imaginează-ţi că duci o viaţă în care nu cunoşti conflictele interioare, dar nici cele cu ceilalţi oameni, că te respecţi pe tine însuţi, dar şi pe ceilalţi, şi că aceştia te respectă la rândul lor.

    Imaginează-ţi că duci o viaţă în care nu te temi să te manifeşti aşa cum doreşti sau să îţi asumi riscul de a explora aspectele necunoscute ale vieţii, că trăieşti fără teamă, fără să simţi vinovăţia, ruşinea sau regretele.

    Imaginează-ţi că te iubeşti necondiţionat, exact aşa cum eşti, că-ţi iubeşti necondiţionat corpul şi emoţiile, exact aşa cum sunt.

    Imaginează-ţi cât de fericit ai fi şi cât de mult te-ai bucura de viaţă dacă ai putea trăi exact aşa cum eşti. Imaginează-ţi cât de mare ar fi libertatea personală de care te-ai bucura.

    Acest mod de viaţă este în totalitate posibil şi îţi stă întru totul la dispoziţie. Există alţi oameni care l-au realizat deja. De ce nu ai face-o şi tu? Aplică Cele Cinci Legăminte şi transformă-le într-un mod de viaţă, iar în scurt timp vei trăi într-un vis personal al raiului.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s