Dependenta emotionala

Iubirea adictiva inseamna dependenta de cineva exterior sinelui in incercarea de a raspunde unor nevoi nesatisfacute, de a evita temeri sau suferinta emotionala, de a rezolva probleme (din copilarie, cel mai frecvent) si de a mentine echilibrul. Paradoxal, ea se naste din incercarea de a tine viata sub control, tentativa soldata chiar cu pierderea controlului prin atribuirea unei puteri personale altcuiva. In spatele oricarei relatii obsesive se strecoara convingerea ca o astfel de adictie serveste unui scop inalt. Pentru mintea inconstienta, iubirea adictiva este ceva firesc, de vreme ce este resimtita ca o conditie necesara a supravietuirii („nu pot sa traiesc fara tine„).  Relatia dependenta e sanatoasa doar cand esti mic – atunci chiar ai nevoie de parintii tai ca sa supravietuiesti. Numai ca daca nu ti-au fost satisfacute nevoile atunci cand erai mic, vei cauta un parinte surogat in partenerul tau ca sa rezolve aceste afaceri neincheiate. Altii pot dezvolta exact comportamentul contrar, dezvoltand o teama de angajament, tocmai pentru a nu mai experimenta suferinta traita in copilarie, generata de prezenta precara a parintilor.

Ca adulti insa, cei mai multi par sa uite ca nu mai au NEVOIE de o iubire neconditionata, ei uita ca pot avea grija de ei insisi, ca isi pot rezolva singuri problemele. Inclinatia catre renuntarea la controlul asupra propriei vieti se naste din teama: teama de durere, de deprivare, de a dezamagi pe altii, de esec, de respingere, de a fi singur etc.

Iubirea adictiva mai naste o iluzie, si anume ca celalalt ne completeaza si ca fara el am fi „fragmentati”. Ceea ce se intampla de fapt este ca celalalt trezeste in noi calitati pe care nu le observasem sau nu credeam ca le-am putea avea. Cand ne indragostim, ne indragostim de fapt tot de noi, dar de partea neexplorata inca. Rolul partenerului este tocmai acela de a scoate ce e mai frumos in noi. Ceea ce admiram in ceilalti admiram in noi, iar ce uram, sunt tot laturi ale noastre, dar pe care le respingem.

Din pacate, exact cum spuneam si in postul anterior, suntem invatati ca nu putem trai fara o alta persoana, asta e societatea – ascultati cu atentie melodiile de dragoste, uitati-va la telenovele sau filme de dragoste, toate sunt modele ale iubirii nesanatoase.

„Iubirea infantila, imatura crede ca: daca eu am grija de tine si te iubesc asa cum vreau si eu ca tu sa ma iubesti, atunci chiar ma vei iubi asa cum vreau. Avem impresia ca dragostea unui copil este generoasa si inocenta, dar de multe ori ne inselam. Copiii nu sunt inca capabili de iubire spirituala; dragostea lor este egocentrica. Iubesc pentru a supravietui, pentru a nu avea de-a face cu durerea, frica, sau lipsurile.”

Caracteristicile iubirii adictive:

Partenerii:

1. se simt mistuiti („imi esti indispensabil„)
2. au dificultati in stabilirea granitelor eului (exemple de granite slabe: conversatii intime cu persoane cu care nu ati stabilit relatii de incredere, indragostirea de orice persoana care va acorda atentie, recurgerea la comportament sexual ca unicul mod de a satisface nevoile celuilalt, nerespectarea propriilor valori pt a face pe plac altcuiva, acceptarea unor lucruri pe care nu le doriti, a spune da cand vreti sa spuneti nu, pastrarea relatiilor cu oamenii abuzivi, increderea in toti oamenii etc)
3. au tendinte masochiste
4. renunta cu greu
5. se tem de riscuri si necunoscut
6. au dificultati in experimentarea intimitatii reale
7. joaca jocuri psihologice
8. au nevoie de ceilalti pentru a se simti impliniti
9. cauta solutii in afara lor
10. pretind si asteapta iubire neconditionata
11. asteapta de la altii recunoastere si apreciere
12. isi doresc apropierea, desi se tem de ea
13.incearca sa „repare” sentimentele celorlalti (eu „salvator”, in unele cazuri)
14. joaca jocuri de putere (din care insa si partenerul obtine avantaje ascunse)
15. se tem sa fie abandonati cand au loc despartiri de rutina

Caracteristicile apartenentei sanatoase:

Partenerii:

1. permit afirmarea individualitatii celuilalt
2. traiesc un sentiment de contopire, dar si de separare fata de ceilalti
3. aduc la suprafata ce e mai bun in ei, dar si-n ceilalti
4. accepta ideea sfarsitului unei relatii
5. sunt receptivi la nou
6. stimuleaza dezvoltarea celorlalti
7. se simt liberi sa ceara ceea ce doresc
8. evita sa-i domine sau sa-i controleze pe ceilalti
9. isi accepta propriile limite, dar si pe ale celorlalti
10. incurajeaza autonomia celuilalt
11. au o stima de sine ridicata
12.au incredere in amintirea celor iubiti; le place solitudinea
13 isi exprima sentimentele in mod spontan
14. sunt dornici de apropiere si dispusi sa devina vulnerabili
15. isi afirma puterea personala si egalitatea fata de sine si ceilalti.

Cum treci de la iubirea adictiva la una sanatoasa?
Exista 7 etape:

1. Negarea – relatia inca pare normala in acest punct pentru parteneri. Apar rationalizarile (toate cuplurile trec prin asa ceva, e mai buna o relatie proasta decat niciuna, ne-am jurat credinta la bine si la rau, asa e viata, sa luam mereu ce e mai bun in oameni, nu e chiar asa de rau)

2. Disconfortul („ceva nu e de ajuns„, „nu e in regula„, „ce se intampla cu mine? ar trebui sa fiu mai fericit„, „oare el/ea ma mai iubeste? oare eu il/o mai iubesc?„, „asta e tot? sunt plictisit„, „ma simt sufocat, trebuie sa ies din relatie„). Acum cei mai multi cauta alinare in alte dependente: alcool, mancare, cumparaturi, munca, jocuri, legaturi extraconjugale.

3. Confruntarea – poate fi declansat de o depresie, o despartire, o carte, o boala, o schimbare importanta in viata, o discutie cu un prieten etc. Atunci cand unul dintre parteneri ameninta cu despartirea, simptomele alarmante se amplifica. La fel si confruntarile melodramatice: acuzatiile si negarile furioase curg dintr-o parte in alta, mascand teama. Relatia intra in criza.

4. Separarea psihologica: renuntam la asteptarea cum ca o relatie e menita sa raspunda tuturor temerilor si nevoilor noastre. „Suntem dispusi sa pornim in acea calatorie interioara de descoperire a sinelui” (cine sunt? ce vreau de fapt? cum am ajuns aici? de ce mi-e teama? ce cred despre femei/barbati/relatii/iubire/putere?). Uneori se intampla sa aiba loc si separarea fizica in aceasta faza.

5. Siguranta de sine – indivizii incep acum sa se aprecize e sine, sa se autostimeze mai mult, sa aiba mai multa incredere in potentialul lor, in propria forta interioara.

6. Apartenenta – indivizii descopera alte modalitati de a iubi matur. S-au desprins. Au aflat ca sentimentul de apartenenta nu se rezuma la relatia de iubire, ci poate cuprinde si familia, prietenii etc.

7. Incercarea de a comunica – in aceasta etapa, indivizii trec de la concentrarea asupra propriei persoane si relatiei lor la trairi si gesturi de daruire mai generale. Multumiti de ei insisi si de ceilalti, ei au acum mai multa energie creatoare, vitalitate fizica si putere spirituala pentru a darui si a raspunde.

Parcurgerea etapelor e ca si la dependentii de droguri – pot sa existe recaderi. Intr-o zi esti la etapa 7, ca apoi sa te regasesti la 2, insa pe masura ce ei evolueaza, se va stagna mai mult in ultimele etape.

 (primit prin email)
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Dezvoltare personală, Relaţii și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Dependenta emotionala

  1. Mihai Dinu zice:

    Iubirea e dincolo de cuvinte, nu trebuie explicata, se simte, așa cum genialul Eminescu scria:”Eu va vad de pe sub gene/Ochi in ochi priviti ferbinte/ Si de dragi unul altuia/ Conversații fără cuvinte”. Derapajele iubirii pot sa apară, de regula, atunci cand moralitatea si caracterul unuia sau ambilor parteneri au minusuri acumulate, mai mult sau mai puțin constientizate, care altereaza relația, pe toate planurile vieții conjugale. In acest context, prezenta psihologului clinician, a psihoterapeutului, care pot realiza, in mod obiectiv, un profil al personalității si o expertiza reala a „atmosferei” afective creată, la un moment dat, poate redresa si salva o iubire scăpată de sub controlul celor implicați.

  2. Ana zice:

    Concluzie: toti cei care avem ceva de spus pe aici suntem raniti si suferinzi de pe urma iubirii. Cei care se iubesc n-au motive si nici vreme de analiza. Noi cei raniți, suntem aici o societate a suferinzilor din dragoste, si nu facem altceva decat sa ne lamentam ca sa ne mai eliberam de of,ascultand si apasarea celorlalti. In dragoste insa,ca si in boala, fiecare ramane singur cu durerea lui traita si tratata in mod unic. Nu exista rețete, si nici sugestii. Eu pot doar sa va urez, Iubiti-va mult asa cum stiti voi cel mai bine si frumos. Nu va risipiți!

  3. mirey zice:

    Când te desparţi din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu ireversibilul, îţi dai seama că n-are sens. Când te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înţelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum.
    Este usor sa dai o definitii, insa sa nu uitam ca suntem diferiti, unici.

  4. Pusha zice:

    Buna seara,
    Ma tot framanta o poveste de viata, de un timp incoace.
    Intai a fost iubire mare, apoi despartire, mici reintalniri pentru clarificarea lucrurilor. In ultima perioada totul s-a transformat intr-o obsesie (cred) manifestata de cealalta persoana, urmata de momente in care (respins fiind) respinge in mod brutal asigurand ca nu mai exista nici cel mai mic sentiment. Numarul anilor care au trecut de cand ne-am despartit este de 3 ori mai mare decat cel al anilor de relatie de iubire, deci orice om ar fi trebuit sa treaca peste.

    Ati putea sa imi dati o opinie asupra urmatoarei probleme:
    de ce un om care s-a despartit de atata timp simte nevoia sa se intoarca in momentele in care pateste ceva ( de genul…sunt in spital si imi este rau, am avut accident de masina etc) fara a cere direct ajutorul sau atentia celuilalt, dar in cele din urma pretinzand-o in cazul in care nu i se da atentie.
    De ce oamenii care se despart au tendinta sa revina pentru a-si impartasi necazurile sau bucuriile cu fostii parteneri ( nu este de ajuns partenerul de viata pe care de mult timp, imediat dupa despartire)?

    Ma tot gandesc ca poate fi vorba de o relatie karmica, sau o obsesie sau un moment de slabiciune in care te lasi purtat de val si ii scrii celuilalt cateva vorbe. Dar, d.p.d.v psihologic si spiritual, ce poate fi in sufletul unui om pentru a face aceste gesturi?

    Sper sa pot risipi aceasta ceata care imi invaluie inima si mintea si sa descopar ce se ascunde in sufletul celorlalti. Orice parere imi poate fi de mare ajutor.

    Toate cele bune,
    Pusha

    • Solarris zice:

      printre rindurile tale, pusha, se ‘vede’ o poveste neterminata, de fapt… asemeni unui cerc, neinchis, nici din partea ta, dar nici din partea lui.

      voi, practic, ati lasat nefinalizata – la nivel sufletesc, dar si verbal – o etapa, un pas, un nivel pe care nici acum nu reusiti sa il depasiti. voi v-ati despartit inainte de a lamuri lucrurile; si de atunci – la nivel subconstient – inca va mai cautati pt a va lamuri: el invocind tot felul de motive pt a-ti stirni compasiunea, sentimentele materne, de ocrotire, tu – pt ca ceva din modul tau de comportament, ii da de inteles ca inca drumurile sint deschise in directia ta;
      du-te inapoi in timp si vezi in ce masura acest tipar comportamental al vostru nu cumva se repeta si in prezent – din ambele directii.

      …daca situatia prezentata de tine e atit de deranjanta – indiferent din ce motiv – tu esti singura in masura sa pui stop situatiei;
      doi oameni care s-au iubit cindva si au incheiat o relatie, nu inseamna ca nu mai pot avea relatii de prietenie, civilizate; depinde doar cu ce asteptari se intra in acest nou stadiu al relatiei.

      • Pusha zice:

        Multumesc mult pt raspuns.

        Din partea mea situatia e incheiata in sensul ca nu imi mai doresc o persoana ca el ,nu mai am nimic sa ii reprosez sunt impacata cu ceea ce a fost. Am discutat cu el toate aspectele relatiei;uneori pare ca accepta, alteori simte ca uraste sau ca e indiferent.
        Sunt convinsa ca trebuia sa invatam o lectie din experienta asta si cred ca am invatat-o. Nu putem fi prieteni sau amici pentru ca pur si simplu nu pot,e ca si cum mi-as face rau singura din cauza atitudinii lui. Situatia a fost la un moment dat deranjanta pt ca devenise ca o obsesie pt el. Acum imi starneste compasiunea (si stie ca asta e pctul meu sensibil) si cred ca undeva, intr-un mediu astral (nu stiu dc vb corect) el pastreaza atasamentul fata de mine si parca nu-mi da nici mie drumul oricat de mult as vrea eu sa ma rup. E ceva de genul ” moarte lunga, boala sigura”.
        E ciudat dar, mi-a tot repetat in acesti ani ca nu voi fi niciodata cu nimeni pt ca el stie ca ii e scris sa fim doar noi 2, si, desi incerc si vreau sa fiu cu cineva…nu reusesc. Nu apare nimeni, iar cand apare…cealalta persoana da un pas in spate.

        Ideea e ca mi-ar placea ca fiecare sa se rupa mai repede de celalalt si sa ii ofere libertate, inclusiv la un nivel mai subtil. Si eu am avut momente in care as fi vrut sa ii impartasesc o bucurie/tristete, uneori ma gandeam ca , acolo departe unde este, va simti poate ce e cu mine fara sa ii spun direct. Apoi mi-am revizuit atitudinea si am inteles ca daca am ales un drum fara el atunci nu are rost sa il agasez cu gandurile mele si energia mea, ci sa il las sa traiasca linistit.

  5. crisuadi zice:

    Nu inteleg nimic , nu radeti , n-am ratat multe cursuri de psiho la fac…
    Vorbim despre iubirea dintre doua persoane diferite ca sex , da ? Sa ai o relatie cat de cat normala ar fi bine sa nu pretinzi nimic , sa nu ceri nimic de la persoana pe care o iubesti ? Ce tot incurcam iubirea spirituala cu cea concreta ? Acum o sa aud iar ca iubirea n-are legatura cu sexul , ca n-are legatura cu salariu , ca e ceva , asa abstract-analizabil..
    Pai ce nevoie mai am de partener daca tot nu e normal sa-i pretind iubire in schimbul iubirii , adica sa iubesc asa , detasat cu singe rece , si daca tot m-am indragostit , s-o fac asa mai usor , o luna-doua pentru ca poate interveni si separarea …La astea toate trebuie sa ma gandesc cand sint pe punctul de-ai declara iubire vesnica partenerului ?
    Sa fi gresit toti marii carturari si oameni de spirit cand spuneau ca in iubire nu exista jumatati de masura , ci doar absolut ? !..
    Poza iubirii sanatoase pe care o prezentati este cea a iubirii unui angajat dintr-o multinationala , imbracat corect in costum , cu pantofii cu lustru impecabil care confunda cina de acasa cu pauza de masa de la job…multumesc , nu cumpar asa ceva , in iubire prefer sa fiu adictiv notoriu si nu-mi trebuie alceva decat partenerul !
    putina pasiune nu strica nimanui….
    totusi am citit cu interes ce-ati scris 🙂
    P.S. Am scris ce am scris pentru ca de multe ori ma fura comentariile , sunt mai incitante..sigur ca e mai bine sa ai o relatie sanatoasa si sa fii bogat si sanatos ! Cu iubirea…e mai complicat.

    • moi-meme zice:

      In afara de cele 15 caracteristici ale apartenentei sanatoase, psihologii mai adauga alte 5.. Deci, ca sa complatez lista:

      16. Implica intimitatea reala
      17. Traieste actul de a darui si de a primi in acelasi mod
      18. Nu insista asupra iubirii neconditionate
      19. Accepta implicarea
      20. Ii pasa dar se poate detasa

      Poate iti schimba un pic ideea de angajat intr-o multinationala 🙂

    • Solarris zice:

      Crisuadi,
      Ai mare dreptate cind spui ca in iubire nu exista jumatati de masura; dar asta nu e oare echivalent cu nu a pune conditii? cind incepem cu limitarile, conditionarile etc deja incepem sa injumataim portia de iubire; de ce ar trebui celalalt sa fie un executant docil al cererilor, pretentiilor si mofturilor noastre emotionale?

      A fi detasat nu inseamna ca ai singe rece sau ca ar exclude pasiunea; poate insemna adesea sa stii sa respecti libertatea de gindire, de traire a celuilalt, inseamna a nu face tu ordine in viata interioara a partenerului, a nu-i face tu temele de casa la capitolul lectii de viata pe care treb sa le invete – asta neexcluzind ajutorul oferit, dar nu fortat sa il si primeasca – inseamna a nu duce tu in spate probleme lui emotionale (pt ca sint ale lui, nu ale tale), inseamna sa nu ii traiesti tu viata in locul lui…

      …pe podiumul iubirii, crisuadi, nu sintem unul mai presus de celalalt; nu sintem subordati celuilalt prin raportul sef-angajat, nu avem un job description, ci fiecare stie sa il respecte pe celalat – si nu pentru ca ii aduce (investeste) ceva in relatie; atunci iubirea nu mai devine o notiune complicata si care da batai de cap. e o traire, pur si simplu, pe care – inainte de toate – trebuie sa stii sa o daruiesti.

  6. muresanalin zice:

    E bine sintetizat si ar trebui urmata in mare parte.Dar odata ce exista iubire neconditionata aceste lucruri vin de la sine.

    Cred ca toti barbatii care se cred barbati ar trebui sa stie ca nu sunt barbati pana nu reusesc sa isi descopere latura femininta.(repetitia cuvantului „barbati” este bine intentionata).

  7. ade zice:

    Punctul de vedere de mai sus exprima o perspectiva psihologica a iubirii…daca o compar cu perspectiva spirituala sesizez o contradictie…aici iubirea neconditionata e o caracteristica a iubirii adictive, in timp ce literatura spirituala indeamna la iubire neconditionata, sustinand ca asteptarile, conditiile, standardele provin din ego. Asadar, unde este adevarul?

    • moi-meme zice:

      Draga Ades,

      Eu cred ca atita timp cit iubirea (conditionata sau neconditionata) este vazuta ca o NEVOIE, ea ascunde de fapt o lipsa afectiva ce genereaza o dragoste adictiva din partea persoanei respective. Cum bine a precizat Solaris la punctul 10. din caracteristicile iubirii adictive, persoanele care sufera de dependenta adictiva PRETIND si ASTEAPTA iubire neconditionata. A pretinde si a astepta iubire neconditionata este exact opusul iubirii neconditionate.

    • Solarris zice:

      iubirea neconditionata exclude asteptarile si pretentiile, de orice natura…
      abia atunci cind depasim aceste piedici mentale sau emotionale, ne ridicam cu adevarat la nivelul iubirii neconditionate.
      nu uita ca aceasta forma de iubire are mai mult legatura cu daruirea – sub orice forma – fara a astepta recompense (nici macar sa nu gindim la asta).

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s