Bucătaria magică

Imaginaţi-vă că aveţi acasă o bucătărie magică, în care puteţi obţine pe loc orice fel de mâncăruri, din orice colţ al lumii, în orice cantităţi. Cu o asemenea bucătărie nu mai aveţi cum să vă faceţi griji legate de mâncare; orice doriţi apare instantaneu pe masă. Evident, sunteţi foarte generos cu mâncarea dumneavoastră, pe care o dăruiţi necondiţionat altor persoane, fără a aștepta nimic din partea lor. Oricine intră în casa dumneavoastră este invitat la masă, din simpla plăcere de a împărtăşi aceste alimente. În acest fel, casa dumneavoastră este întotdeauna plină cu oameni care vin să mănânce în bucătăria dumneavoastră magică.

Într-o zi, cineva bate la uşă. Este o persoană de sex opus, care a adus o pizza. Ea vi se adresează: “Hei, vezi această pizza? Am să-ţi dau ţie această pizza dacă mă laşi să-ţi controlez viaţa, dacă accepţi să faci tot ce voi spune eu. Nu o să-ţi mai fie niciodată foame, căci eu voi aduce pizza în fiecare zi. Tot ce ai de făcut este să te porţi frumos cu mine”.

Vă puteţi imagina reacţia dumneavoastră? În bucătăria dumneavoastră puteţi obţine pe loc aceeaşi pizza, ba chiar una mai bună. Iar această persoană vine şi vă oferă hrană, dacă acceptaţi să faceţi tot ce spune ea. Probabil că o să râdeţi şi o să-i spuneţi: “Nu, mulţumesc! Nu am nevoie de mâncarea ta. Am suficientă mâncare. Poţi intra în casa mea şi poţi mânca orice doreşti, iar eu nu am să-ţi cer nimic în schimb. Nu voi face însă niciodată ceea ce doreşti tu să fac. Nimeni nu mă poate manipula cu ceva de mâncare”,

Acum imaginaţi-vă exact opusul situaţiei de mai sus. Au trecut câteva săptămâni de când nu aţi mâncat.

Sunteţi foarte flămând şi nu aveţi nici un ban pentru a vă cumpăra de mâncare. Aceeaşi persoană vine la dumneavoastră cu o pizza şi vă spune: “Hei, ţi-am adus de mâncare. Singura condiţie ca să primeşti această pizza este să faci ce spun eu”. Pizza miroase foarte apetisant, iar foamea dumneavoastră este maximă. Vă decideţi să acceptaţi hrana şi să faceţi ce spune persoana respectivă. După ce mâncaţi, ea vă spune: “Dacă vrei, îţi mai aduc, dar va trebui să faci tot timpul ceea ce îţi cer eu”.

Acum aveţi de mâncare, dar s-ar putea ca mâine să nu mai aveţi, aşa că acceptaţi să faceţi tot ce vi se cere. Deveniţi astfel un sclav din cauza mâncării, pentru că aveţi nevoie de hrană. După o vreme începeţi totuşi să aveţi îndoieli: “Ce m-aş face eu fără pizza mea? Nu aş putea trăi fără această pizza. Ce se va întâmpla dacă partenerul meu va da altuia această pizza, pizza mea?”

Imaginaţi-vă acum că în loc de hrană, avem de-a face cu iubirea.

Să spunem că în inima dumneavoastră există foarte multă iubire. Nu numai că vă iubiţi pe dumneavoastră, dar iubiţi întreaga lume. O iubiţi atât de mult încât nu mai aveţi practic nevoie de iubirea altcuiva. O răspândiţi necondiţionat asupra celor din jur, fără să puneţi condiţii. Sunteţi un milionar al iubirii, iar cineva vă bate la uşă şi vă spune: “Hei, ţi-am adus nişte iubire. Poţi avea iubirea mea, dar numai dacă vei face ceea ce îţi voi spune eu”.

Dacă sunteţi deja plin de iubire, care va fi reacţia dumneavoastră? Probabil veţi râde şi îi veţi răspunde: “Mulţumesc, dar nu am nevoie de iubirea ta. Inima mea e plină deja de iubire, chiar mai mare şi mai multă decât a ta, iar eu îmi dăruiesc iubirea necondiţionat”.

Dar ce se întâmplă dacă dumneavoastră tânjiţi după iubire, dacă inima dumneavoastră este complet goală, iar altcineva vine şi vă spune: “Vrei puţină iubire? Uite, îţi ofer eu nişte iubire, dar numai dacă accepţi să faci ceea ce îţi spun eu”? Dacă tânjiţi cu adevărat după iubire, şi dacă apucaţi să gustaţi puţin din iubirea altuia, atunci veţi fi dispus să faceţi orice pentru acea iubire. Unii oameni sunt atât de goi încât sunt dispuşi să-şi vândă chiar sufletul pentru puţină atenţie.

Inima omului este la fel ca bucătăria magică din metafora de la începutul acestui capitol. Dacă vă veţi deschide inima, veţi avea la dispoziţie întreaga iubire de care aveţi nevoie. Nu are nici un sens să colindaţi întreaga lume cerşind după iubirea altora: “Vă rog, vrea cineva să mă iubească şi pe mine? Vă implor, mă simt atât de singur. Nu sunt suficient de bun pentru a fi iubit. Simt nevoia să mă iubească cineva, ca să îmi dovedesc că sunt vrednic de a fi iubit”. Iubirea există deja în interiorul fiecăruia dintre noi, dar noi nu o vedem.

Nu vedeţi ce dramă creează oamenii atunci când sunt convinşi că nu dispun de iubire? Tânjesc atât de mult după puţină iubire încât atunci când apucă să guste puţin din iubirea altcuiva, ei devin dependenţi, creându-şi astfel o nevoie uriașă. Devin obsedaţi de iubire. Atunci se produce marea dramă: “Ce o să mă fac dacă el/ea mă va părăsi? Cum am să pot trăi fără el/ea?” Ei nu pot trăi fără furnizorul de droguri, fără doza lor zilnică.

Fiind atât de înfometaţi, ei sunt dispuşi să-i lase pe alţii să le controleze viaţa numai pentru acea doză minusculă. Acceptă ce le spun ceilalţi să facă şi să nu facă, cum să se îmbrace şi cum să nu se îmbrace, cum să se comporte şi cum să nu se comporte, ce să creadă şi ce să nu creadă. “Te voi iubi dacă o să te comporţi în acest fel. Te voi iubi dacă mă vei lăsa să îţi controlez viaţa. Te voi iubi numai dacă vei fi bun cu mine. În caz contrar, poţi să-ti iei adio de la iubirea mea”.

Drama oamenilor este că ei nu ştiu că în inima lor există o bucătărie magică. Toată această suferinţă a început cu mult timp în urmă, când noi ne-am închis inima şi am uitat de iubirea care există în ea. La un moment dat din viaţa noastră, noi am început să ne temem de iubire, convinşi că iubirea nu este dreaptă, că noi am iubit pe alţii mai mult decât ne-au iubit ei pe noi, că iubirea răneşte.

Am încercat să fim buni cu alţii, să îi iubim, dar am eşuat. Am avut două sau trei relaţii, dar ne-am ales de fiecare dată cu inima rănită, aşa că ne vine greu să ne mai asumăm încă o dată riscul.

Noi ne criticăm atât de mult, încât nu este de mirare că în inima noastră nu mai există loc pentru iubirea de sine. Iar dacă nu reuşim să ne iubim nici măcar pe noi înşine, cum am putea să ne împărtăşim iubirea cu alţii?

Atunci când intră într-o relaţie, oamenii devin egoişti, pentru că sunt posesivi. Lor li se pare că întreaga lume se învârte în jurul lor. Ei sunt atât de egoişti încât şi-ar dori ca persoana cu care îşi împart viaţa să simtă aceeaşi nevoie de iubire ca şi ei.

Oamenii îşi doresc pe cineva “care să aibă nevoie de ei”, pentru a-şi justifica propria existenţă, pentru a avea un motiv să continue să trăiască. Ei cred că ceea ce caută este iubirea, dar în realitate ei caută pe “cineva care să aibă nevoie de ei”, pe care să-l controleze şi să-l manipuleze.

Războiul controlului care caracterizează relaţiile dintre oameni se datorează felului în care au fost crescuţi şi îndoctrinaţi, în care au fost educaţi de mici să concureze unii cu ceilalţi pentru controlul atenţiei celor din jur. Ceea ce ei numesc iubire – cineva care să aibă nevoie de mine, cineva căruia să-i pese de mine – nu este de fapt iubire, ci egoism curat.

Cum ar putea să meargă o relaţie bazată pe egoism? Este imposibil, căci egoismul este contrariul iubirii. Ambii parteneri sunt însetaţi de iubire. Ei gustă o picătură din această iubire în relaţiile lor sexuale, după care devin dependenţi de ea, pentru că şi-o doresc prea mult. Dar egoismul naşte critici, temeri, vinovăţie, drame…

De aceea, mulți oameni îşi îndreaptă atenţia către sfaturile altora. Au apărut atâtea cărţi despre iubire şi despre sexualitate, dar marea lor majoritate ar putea fi intitulate: “Cum să fii egoist şi să îţi împlineşti nevoile sexuale”. Intenţia lor este bună, dar unde este iubirea?

Nici una din aceste cărţi nu te învaţă cum să iubeşti.

De altfel, iubirea nici nu poate fi învăţată. Ea există deja în genele noastre, ţine de natura noastră. Singurele lucruri care pot fi învăţate sunt invenţiile oamenilor din această lume a iluziei. Ei caută iubirea în exterior, deşi sunt scăldaţi în iubire. Iubirea este pretutindeni, dar ei nu au ochi pentru ea. Corpul lor emoţional a uitat frecvenţa iubirii.

Oamenii se tem atât de mult să iubească pentru că iubirea nu le oferă nici o siguranţă. Teama de a fi respinşi îi înspăimântă de moarte. Ei preferă să pretindă că sunt ceea ce nu sunt, aşteptând de la partenerii lor să-i accepte, deşi sunt incapabili să se accepte chiar ei înşişi. Problema noastră nu este că suntem respinşi de un partener, ci că ne respingem singuri, pentru că nu suntem suficient de buni, pentru că asta credem noi despre noi înşine.

Auto-respingerea este principala problemă. Noi nu suntem niciodată suficient de buni pentru noi înşine, şi nici nu avem cum, căci totul porneşte de la o înţelegere greşită a conceptului de perfecţiune.

Acesta este un concept fals. El nu este nici măcar real, dar majoritatea oamenilor continuă să creadă în el.

Considerând că sunt imperfecţi, ei ajung să se respingă pe sine, iar nivelul de auto-respingere depinde numai de gradul în care au reuşit adulţii să le macine integritatea în copilăria lor.

După domesticire, nimeni nu mai poate fi suficient de bun pentru ceilalţi. Oamenii nu se mai simt suficient de buni nici măcar pentru ei înşişi, căci marele Judecător este tot timpul prezent, reamintindu-le că nu sunt perfecţi. Aşa cum spuneam într-un capitol anterior, omul nu se poate ierta niciodată pentru că nu este ceea ce doreşte el să fie, şi de aici se nasc toate problemele. Dacă el ar renunța la această problemă falsă, ar putea avea grijă de jumătatea lui de relaţie, fără să se mai preocupe de cealaltă jumătate.

Dacă îi spui unei alte persoane că o iubeşti, iar ea îţi răspunde că nu te iubeşte, este acesta un motiv să suferi? Faptul că altcineva te respinge nu reprezintă un motiv să te respingi şi tu însuţi.

Chiar dacă cineva nu te iubeşte, te va iubi cu siguranţă altcineva. Există întotdeauna altcineva care să te iubească. Şi este mult mai bine să fii cu cineva care doreşte să fie cu tine decât cu cineva care este nevoit să stea cu tine.

Cel mai bine este să vă focalizaţi asupra relaţiei supreme pe care o puteţi avea: relaţia cu dumneavoastră înşivă. Această relaţie nu are nimic de-a face cu egoismul, ci cu iubirea de sine. Cele două concepte sunt departe de a fi sinonime. Egoismul se naşte acolo unde nu există iubire. Cine se iubeşte pe sine, este capabil să îşi reverse iubirea şi asupra altora.

Numai asemenea oameni pot intra într-o relaţie adevărată, căci ei nu fac acest lucru pentru că simt nevoia să fie iubiţi, ci pentru că doresc să facă această opţiune. Când îşi aleg un partener de cuplu, ei îl privesc obiectiv şi văd imediat cu cine au de-a face.

Având suficientă iubire, ei nu au nevoie de iubirea partenerului lor, şi deci nu mai trebuie să se amăgească. Asemenea oameni sunt compleţi. Iubirea emană din ei, aşa că nu mai simt nevoia să vâneze iubire datorită fricii de singurătate. Cine pluteşte în oceanul iubirii se simte la fel de bine singur sau în compania altora. Ei sunt fericiţi atunci când sunt singuri, dar găsesc la fel de amuzant să îşi împărtăşească fericirea cu alţii.

Cine iubeşte şi doreşte să stea împreună cu altcineva numai pentru a fi gelos, pentru a-l controla sau pentru a fi controlat? O asemenea relaţie nu are nimic plăcut sau amuzant. Dacă e vorba să fii criticat şi judecat tot timpul, să te simţi prost, mai bine renunţi din start. Decât să suferi, mai bine să fii singur.

De ce caută oamenii relaţii de cuplu? Pentru a trăi o dramă, pentru a se poseda reciproc, pentru a se pedepsi, pentru a fi salvaţi de la singurătate? Să fie acesta motivul? Evident, toate aceste motive fac parte dintre opţiunile noastre, dar ce anume căutăm de fapt?

Dacă intraţi într-o relaţie pentru a suferi o dramă personală, pentru a fi gelos, pentru a fi posesiv, pentru a-i controla viaţa partenerului, înseamnă că nu doriţi plăcerea de a fi în cuplu, ci durerea, iar ceea ce veţi găsi este exact ceea ce căutaţi. Dacă intraţi într-o relaţie din egoism, așteptându-vă ca partenerul pe care l-aţi ales să vă facă fericit, puteţi fi convins că acest lucru nu se va întâmpla, iar vina nu îi va aparţine partenerului dumneavoastră, ci dumneavoastră.

Atunci când intrăm într-o relaţie, nu neapărat de cuplu, noi facem acest lucru pentru că dorim să împărtăşim anumite sentimente, să ne amuzăm, să ne simţim bine, să nu ne plictisim. Ne căutăm un partener pentru că dorim să ne jucăm, să fim fericiţi şi să ne bucurăm de ceea ce suntem. Nu ne alegem în nici un caz partenerul numai pentru a-l împovăra cu deşeurile noastre, cu gelozia, mânia şi egoismul nostru, şi asta în condiţiile în care susţinem că îl iubim.

Cum poţi să-i spui cuiva: “Te iubesc”, numai pentru a abuza apoi de el, umilindu-l cu lipsa ta de respect? Oricât de mult ţi-ai susţine iubirea, este greu să te creadă cineva! Atunci când iubești cu adevărat, îi doreşti întotdeauna fiinţei iubite tot ce este mai bun în lume. De ce să-ţi verşi otrava asupra propriilor tăi copii? De ce să abuzezi de ei numai pentru că tu eşti plin de temeri şi de otravă emoţională? De ce să-ţi condamni părinţii pentru propriile tale deşeuri?

Oamenii învaţă de mici să fie egoişti şi să-şi blocheze inimile. Ei tânjesc după iubire, dar nu realizează că secretul acesteia este bucătăria magică din inimile lor. Deschideţi-vă inima! Deschideţi bucătăria magică şi nu mai colindaţi lumea cerşind iubire. Toată iubirea de care aveţi nevoie există deja în inima dumneavoastră. Inima omului are capacitatea de a emana oricât de multă iubire, putând să acopere cu ea întreaga lume, dacă doreşte. Dăruiţi-vă necondiţionat iubirea; fiţi generos cu iubirea dumneavoastră, căci aveţi în inimă bucătăria magică. În acest fel, toţi acei oameni care tânjesc după iubire vor dori să stea alături de dumneavoastră, pentru a se bucura de iubirea dumneavoastră.

Fericirea se naşte din iubire, iar iubirea se naşte chiar din inima omului.

Dacă veţi fi generos cu iubirea dumneavoastră, toată lumea se va grăbi să vă răspundă cu aceeaşi monedă. Cine este generos nu poate fi singur!

Cine este egoist va fi întotdeauna singur, fără ca altcineva decât el însuşi să fie de vină. Generozitatea deschide toate porţile; egoismul le închide. Egoismul se naşte din sărăcia inimii, din convingerea că iubirea nu este suficientă pentru toţi. Oamenii devin egoişti din convingerea greşită că mâine nu vor mai avea suficientă pizza ca să mănânce.

Cine înţelege însă că în inima lui există o bucătărie magică va fi întotdeauna generos, iar iubirea lui va fi necondiţionată!

Don Miguel Ruiz – Arta de a Iubi, Editura Mix
Acest articol a fost publicat în Dezvoltare spirituala și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s