Vinovatie, ego si suflet

spirit si egoDe prea multe ori ne considerăm vinovaţi pentru ceilalţi şi credem că nu merităm să fim iubiţi. De prea multe ori uităm că nu există responsabilitate 100% doar a unei singure părţi. De prea multe ori credem cu naivitate că nu poate fi iertat nici de noi şi nici de alţii ceea ce am făcut. De prea multe ori încetăm să ne iubim aşa cum suntem şi să vedem în greşelile noastre doar lecţii prin care evoluăm.

Cum nimeni nu e responsabil însă decât pentru el însuşi, nu există culpabilitate totală faţă de altcineva. Atragem exact acele persoane şi situaţii care rezonează perfect, în oglindă, cu atitudinile noastre, bune sau rele, din ego sau din suflet. De aceea, motivaţia care stă la baza unei „greşeli” este întotdeauna împărţită între cele două părţi care au fost implicate în acel proces aproape egal. Un procent de 50%-50% s-ar apropia mai mult de realitate.

Nu îţi pot face nimic din ceea ce tu nu vrei, din ceea ce tu nu accepţi (conştient sau nu). Nu poţi primi nimic de la mine din ceea ce tu nu cauţi. Şi invers. Eu îţi ofer exact ceea ce pot şi am de oferit în relaţia cu tine. Ne oglindim perfect.

Cum aş putea atunci să te acuz numai pe tine pentru responsabilitatea relaţiei dintre noi? Cum aş putea să te consider doar pe tine vinovat de ceea ce mi se întâmplă mie? Sau reversul, cum aş putea să cred că doar eu sunt vinovat de ceea ce se petrece în mintea ta? Cum pot să iau doar pe umerii mei povara ta? Ambele situaţii sunt privite naiv şi dintr-o singură extremă, a egoului, care crede că prin critică putem schimba lucrurile în bine. Căci egoul e convins că, dacă iubeşti totul aşa cum e, nu vei mai învăţa niciodată să te schimbi. Şi atunci te ţine în frică, amintindu-ţi mereu de greşelile din trecut.

Credinţa inimii însă e diferită. Ea ştie că totul funcţionează numai prin iubire şi acceptare necondiţionată. Ea priveşte criticile egoului ca pe ale unui copil naiv, cu înduioşare. Ea are înţelepciunea de a cunoaşte adevărul din dragoste, nu din frică. Inima vorbeşte limbajul universal; egoul pe cel individual. Inima vorbeşte despre unire, egoul despre competiţie. Nu te poţi uni cu ceilalţi la nivel mental; ai nevoie de inimă.
Şi chiar dacă la nivel de ego nu suntem de acord cu ceilalţi şi nu ne putem iubi pe noi înşine, la nivel de inimă, iubim totul aşa cum e.

De aceea, a vorbi despre culpabilitate într-o situaţie ne situează în afara adevărului şi este esenţial să căutăm mereu să ne conectăm la inimă, suflet, Dumnezeul din noi, uitând de ego sau raţiune. O modalitate simplă de a şti dacă suntem conectaţi la sinele nostru plin de iubire este aceea de a verifica starea în care ne aflăm în acea situaţie. Mă simt bine sau, din contră, trist, furios, anxios? Orice senzaţie neplăcută, de durere „sufletească”, este de fapt durerea egoului care nu poate accepta lucrurile aşa cum sunt ele.

Când suferim, suntem în ego, în totală ignoranţă, deconectaţi complet de la Dumnezeu şi suflet; când iubim, suntem fericiţi, acceptăm situaţiile şi oamenii aşa cum sunt fără să ne doară, înseamnă că suntem conectaţi la ceea ce suntem cu adevărat. Când ne doare ceva, egoul are putere asupra noastră; când ne simţim bine, sufletul deţine puterea.

Când trăim prin ego, suferim mereu, pentru că el nu ştie, nu are înţelepciunea de a accepta viaţa aşa cum e; el se cramponează de experienţele trecute, de amintirile dureroase şi se teme că am putea păţi ceva similar în viitor. Măsurile de precauţie sunt luate aşadar de ego, nu de suflet.

Sufletul ştie întotdeauna că ne aflăm la momentul şi locul potrivit şi că, din punct de vedere spiritual, totul e perfect, adică dacă nu am ajuns la pace este pentru că egoul e încă destul de puternic. Şi ne aşteaptă, din dragoste pentru noi, să facem acest pas.

Practic, toate experienţele noastre dureroase se repetă mereu şi mereu, până când avem capacitatea de a ne învăţa lecţiile şi de a vedea altceva în ele.

Daniela Dumitriu

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Care este scopul meu în această viaţă?
Ce misiuni am de îndeplinit şi ce lecţii am de învăţat?
Cum îmi pot regăsi echilibrul interior şi cum pot avea relaţii (mai) armonioase cu cei din jur?
Care este cauza blocajelor şi fricilor care mă împiedică să am viaţa pe care o doresc?

Te invit alături de mine să păşim împreună cu curaj în aflarea acestor răspunsuri. Dacă te-ai decis să faci acest pas, scrie-mi pe adresa: solarris.coaching@gmail.com şi îţi voi oferi amănuntele referitoare la acest subiect.

Hotărăşte-te să faci primul pas pe drumul către tine!

Acest articol a fost publicat în Dezvoltare spirituala, Relaţii și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Vinovatie, ego si suflet

  1. Radu Albota spune:

    Am ajuns la acest articol, probabil in cel mai potrivit moment cu putinta, un moment din viata mea in care am constientizat propriu ego, mecanismele prin care imi influenteaza viata si relatiile.
    Am descifrat (poate doar partial, dar lucrez la asta) schemele in cuprinsul carora am actionat pana acum, hranindu-mi ego-ul, dar si felul in care puterea iluzorie data de un ego bine alimentat m-a facut vulnerabil si manipulabil.
    Multumesc.

  2. Oana spune:

    Si in timpurile cand noi am trecut (sau credem ca am trecut) peste o asemenea suferinta cauzata de ego, dar simtim ca undeva in sufletul nostru e un dor nestins, aproape ca o durere.. este tot un efect al egoului?

    Solaris, iti multumesc din suflet pentru tot ceea ce ne impartasesti! Iti doresc multa iubire si pace!

    • Solarris spune:

      incearca sa identifici daca nu cumva, in cazul tau, este vorba de un atasament emotional creat vis-avis de aceea persoana sau situatie.
      atasamentul atrage intotdeauna dupa sine senzatia de „lipsa” in momentul in care acea persoana sau situatie nu mai exista in viata noastra.
      ar putea fi, in egala masura, si apanajul ego-ului care nu concepe ca in viata mai si pierdem, caci totul e intr-o permanenta schimbare, nimic raminind la fel. uneori e bine sa nu inotam contra curentului… ar fi o risipa de energie… tu stii mai bine la ce ma refer…

  3. crorazvan spune:

    sufletul stie ca ne aflam la locul potrivit atunci cand e deschis, cand nu este orb, surd, mut. Stie cand constientizeaza ceea ce se intampla in jurul lui.
    Daca sufletul nu are minte si constiinta ci are doar trup atunci nu prea mai are cum sa „vada” intuitiv ceea ce este langa el.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s