Iubirea pentru tine insati/insuti

iubirea de sineTe-ai gandit vreodata ca nu te iubesti destul? Sau esti dintre cei care considera ca a-si acorda afectiune este un act imoral, nespiritual, iar singura datorie a cautatorului de adevar este sa-i iubeasca pe ceilalti si sa se neglijeze mereu pe el insusi? Ei bine, daca gandesti asa, s-ar putea sa te inseli. Exista autori, precum Lise Bourbeau – fondatoarea celei mai renumite scoli de dezvoltare personala din Quebec, a carei filosofie de viata este cunoscuta azi in 22 de tari si tradusa in 9 limbi – care afirma ca bolile sunt semnalul de alarma pe care corpul nostru il trage pentru a ne avertiza ca nu ne iubim suficient. Cu alte cuvinte, aglomeratia din policlinici si spitale poate fi considerata un barometru al iubirii pentru oamenii din societatea actuala. Multi dintre noi visam la sufletul pereche, la relatia care printr-o dragoste totala si neconditionata va umple golul dinauntrul nostru si ne va vindeca toate ranile sufletesti. Si totusi nesocotim intreaga viata pe cineva care este foarte aproape si tanjeste mereu dupa iubirea noastra: ne ignoram pe noi insine.

Violenta interioara atrage violenta din lume

Autotransfigurarea si dobandirea unei juste iubiri de Sine sunt un lucru esential pe calea spirituala si nu tocmai usor de dobandit. In aceasta lume, Dumnezeu ni se reveleaza sub forma exteriorului (lumea obiectiva in care traim) si a interiorului (propriul nostru univers launtric). Pentru majoritatea oamenilor insa ambele ipostaze raman destul de criptice. Lumea exterioara ne insala deseori asteptarile, pare a fi amenintatoare sau de neinteles. Pe de alta parte, universul interior risca sa ne para banal sau insuficient de elevat. Dezamagiti deopotriva de interior si de exterior, ne refugiem uneori intr-o fantasmagorica transcendenta care speram sa fie mai prietenoasa. Si totusi, pentru fiecare din noi, Dumnezeu este cel mai accesibil aici si acum, chiar in noi insine, cei care suntem in aceasta clipa. A nega sau a ignora prezenta Lui in noi este o blasfemie pe care o comitem zilnic, cu nepasare.

Exista ideea preconceputa ca „nu este necesar (sau moral) sa ma iubesc pe mine insumi”. Totusi este doar un pretext pentru teama de a recunoaste ca nu suntem (deocamdata) capabili sa manifestam aceasta iubire. Fie ca e indreptata spre exterior sau catre propria fiinta, dragostea este totdeauna o proba de noblete interioara. Implica curaj, daruire, dilatare a constiintei. La nivel uman, cu exceptia fiintelor cu inalta viata spirituala, rareori iubirea se prezinta in forma sa pura. Nu este aur, ci nisip aurifer. De aceea o relatie de iubire implica totdeauna rabdarea de a alege fir cu fir ceea ce este pur de ceea ce este impur. Reusim sa-i convingem pe ceilalti ca ii iubim, dar este imposibil sa nu sesizam cat de multe lacune are inca aceasta iubire. Asa incat, in ceea ce ne priveste pe noi insine, nu ne mai straduim sa ne amagim ca ne iubim, ci preferam sa argumentam ca nici nu este necesar sa o facem.

De cele mai multe ori traim iubirea relationala colorata sau invadata de numeroase alte sentimente, unele chiar fara legatura cu ea. Totusi, in aspectul sau ultim, iubirea nu este (doar) un sentiment. A explora iubirea de Sine inseamna printre altele a patrunde in acel domeniu misterios in care iubirea exista, dar este lipsita de sentimentalisme. Aceasta este o lectie fundamentala in lipsa careia nu ne putem maturiza cu adevarat din punct de vedere afectiv. Practic, prima poveste de dragoste adevarata este cel mai usor sa o ai cu tine insuti, pentru ca pornesti din punctul in care ajungi cu celalalt abia dupa o relatie de cativa ani, cand reusesti sa spulberi multe din iluziile perfectiunii de la inceput. Si cu toate ca probabil ti-ai spulberat de mult iluzia propriei perfectiuni… de tine nu te poti desparti! Va trebui sa mergi impreuna cu tine pana la capat.

Dincolo de orice sentimentalisme, iubirea este o cautare sincera si continua a binelui, armoniei, frumusetii – pentru tine si pentru cei pe care ii iubesti. Daca aceasta cautare nu exista sau este sufocata de multe tensiuni, confuzii, aviditate, gelozie, posesivitate inseamna ca trebuie sa cerni cu mai multa atentie nisipul aurifer al universului tau interior. Iubirea inseamna rabdare, toleranta, transparenta… Este incantator sa inveti toate acestea in interactiunea cu ceilalti, dar daca relatiile pe care le-ai avut pana acum nu ti-au oferit o asemenea ocazie, nimic nu te impiedica sa incepi chiar acum, raportandu-te la tine insuti.

(material primit prin email)

Acest articol a fost publicat în Dezvoltare personală și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Iubirea pentru tine insati/insuti

  1. crorazvan spune:

    doresc sa adaug cateva cuvinte, deoarece acest subiect este deosebit de important pentru un suflet pe drumul sau spre inaltare.
    Personal sunt de parere ca cel ce stie sa se iubeasca pe el reuseste cu adevarat sa iubeasca si pe cei de langa el.
    In schimb nu ma refer aici la pacatul mandriei, care este iubirea ego-ului mai mult decat a Sinelui. Mandria duce chiar la trufie si egoism.
    Ma refer strict la constientizarea iubirii Eu-lui interior, la acea parte ce formeaza sufletul si il desavarseste.
    De altfel, in momentul in care am invatat sa ne iubim, reusim sa ne dorim sa nu NE mai facem niciun rau, depasind conditia fricii, a neincrederii si a urii.
    In momentul in care nu mai dorim sa ne facem rau, punem bazele cunoasterii a tot ceea ce ne distrage de la Linistea pe care ne-o dorim si, astfel, incepem sa vietuim in compasiune si intelegere cu gandurile si sentimentele noastre.
    De asemenea, atunci cand intelegem Legea Iubirii, reusim sa ne identificam cu cei de langa noi, in acest mod nemaiavand cum sa facem rau in niciun fel unui alt suflet, fie el om, planta, animal.

  2. anagalla spune:

    Offf! E usor de zis… si, probabil, majoritatea celor care citesc articolul cred, in linii generale, in adevarul descris. Si au si momente in care traiesc iubirea de sine. Pana si mie mi s-a mai intamplat (sic!). Dar ce fac cu celelalte momente (mult mai multe) in care sunt nemultumita de mine? Si pot atinge foarte multe grade de nemultumire…
    In plus, modelul este urmatorul: totdeauna ne vom permite sa chinuim mai mult pe cei mai apropiati, pe cei care in care avem cea mai mare incredere ca nu ne vor parasi indiferent ce facem. Hm, pai eu pe mine (si in privinta asta dau dovada de maxima incredere in mine….! nu pt ca nu ar fi posibil, ci pt ca nu reusesc sa imi imaginez cum s-ar putea intampla asta) n-am sa ma parasesc niciodata. Deci imi pot permite sa-mi fac chiar orice. Cum sa invat sa ma iubesc indiferent de cum sunt si ce fac? Are careva dintre voi un manual de utilizare ca l-as studia si eu cu multa atentie!
    Pe de alta parte, imi trece prin cap o intrebare. Poate ca oamenii erau usor diferiti in vremurile in care au primit invataturile cristice cu „iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti”, probabil ca ei se iubeau mai mult pe ei, altfel n-ar fi primit indemnul asta. Acum insa, s-ar putea ca mie sa imi fie mai usor sa invat sa ma iubesc, luand ca model felul in care inteleg sa-mi iubesc aproapele?
    PS: trebuie sa marturisesc, insa, ca cea mai autentica lectie de iubire neconditionata am primit-o ca mama. Si daca o sa-mi ziceti ca iubirea pt proprii copii tine tot de ego, o sa fiu de acord, cu un amendament: incepe sa depaseasca limitele egoului in momentul in care intelegi urmatorul lucru: copii nu iti apartin, doar ti s-au dat in grija.

    • Solarris spune:

      anagalla, cred ca iubirea pentru noi insine e o calatorie pur personala si destul de dificil de dat „retete” magice, universal valabile pt toata lumea. unii parcurg drumul acesta mai usor, altii mai greu, dar e mai important sa incepem sa il facem. sa nu uitam ca atunci cind nu ne iubim pe noi insine, vom cauta mereu sa contrabalansam aceasta lipsa de iubire, cautind-o in altii, facindu-i pe ceilalti responsabili pt lipsurile noastre, neconstientizate. si uite asa, incepem sa cream proiectii, atasamente, inchipuiri puse pe umerii altor persoane (de cele mai multe ori apropiate noua).

      cum sa invatam a ne iubi indiferent de cum sintem si ce facem? un prim pas ar fi introspectia, constientizarea si IERTAREA pt tine insati. incearca sa mergi pe firul vietii tale, inapoi in timp, si sa identifici acele evenimente/momente/situatii/reactii in care te-ai judecat, invinuit, poate pedepsit. cauta sa identifici ce anume ti-a determinat acel comportament sau gindurile avute atunci: iti apartin sau le-ai preluat din diverse „surse”? ce rani interioare se cer vindecate? si iarta-te pt acele clipe. desigur, poti folosi si rugaciunile sau spovedania, caci au rolul de a accelera acest proces de iertare a noastra.

      iubirea de sine este un ideal promovat intr-un mod sublim in crestinism. dar cu toate acestea, foarte putine fiinte inteleg valoarea fundamentala a iubirii de sine, considerand in mod eronat ca fiind importanta doar „iubirea aproapelui”. in adevarata interpretare biblica, sa te iubesti pe tine insuti inseamna sa recunosti, sa stimezi, sa pretuiesti, sa respecti si sa fii credincios in mod neconditionat spiritului viu ce salasluieste in trupul tau. acest spirit, suma celei mai inalte intelepciuni, te-a creat si te intretine, el este principiul vietii in tine.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s