Măiestria de a fi tu însuţi

“Fiecare suflet este un Maestru”. Neale Donald Walsch

Cine ne învaţă să fim noi înşine?

«Nu prea suntem învăţaţi să fim noi înşine», spunea Rene de Lassus. Intr-adevăr, părinţii ne învaţă adesea să ne facem văzuţi, “să dăm bine”, dar din păcate nu şi auziţi. În încercarea de a-i transmite puiului lor regulile sociale, ei acordă mai multă importanţă acestora decât nevoilor şi opiniilor copilului. El învaţă astfel să îşi reducă la tăcere vocea interioară care e semnul distinctiv al mersului lui în viaţă, să nu-şi mai asculte adevărul propriu. Devenit adult, însă, el va trebui să-şi re-trezească atributele specifice şi să le afirme în lume. Dar cum?

In procesul anevoios al educaţiei tendinţa este adesea de a atrage atenţia asupra neajunsurilor copilului, asupra a ceea ce nu face, nu ştie sau nu poate el, decât asupra a ceea ce face, ştie, poate. De aceea se conturează tot mai mult nevoia unei educaţii la modul afirmativ care să încurajeze exprimarea talentelor şi înclinaţiilor copilului.

Cercetările din ultimele decenii din domeniul psihologiei accentuează că nu există o singură inteligenţă după care să categorisim elevii, ci inteligenţe multiple. Este necesar să ţinem cont de aceasta şi să ghidăm tinerii în direcţia a ceea ce le este specific, mai curând decât să îi punem pe un pat al lui Procust.

În rând cu lumea sau în acord cu tine?

Ne petrecem anii copilăriei şi adolescenţei învăţând cum să fim „în rând cu lumea”. Odată deveniţi adulţi însă, ni se cere să fim noi înşine. În cele mai multe profesii cu cât eşti mai tu însuţi, cu atât eşti mai apreciat. Acest paradox naşte confuzie în minţile atâtor copii deveniţi adulţi şi la rândul lor părinţi.

Ce înseamnă să fim noi înşine? Înseamnă să ne cunoaştem şi exprimăm unicitatea în raporturile cu ceilalţi, respectând în acelaşi timp dreptul lor la propria lor viziune despre lume. Înseamnă să ne asumăm propriul adevăr şi să îl afirmăm în lume, fără ca prin aceasta să încălcăm adevărul altcuiva. Uşor de zis, nu totdeauna la fel de uşor de făcut.

Mai înseamnă să ne conştientizăm calităţile şi să le transpunem în faptă. Limitele trebuie asumate şi prelucrate, nu negate, nici reprimate. Acesta este procesul numit de psihologul umanist Abraham Maslow auto-actualizare. El o considera cea mai înaltă dintre nevoile umane şi o plasa în fruntea piramidei trebuinţelor umane.

Cu alte cuvinte, după ce toate dorinţele s-au împlinit rămâne nevoia de a fi eu însumi, de a scoate la iveală calităţile de care dispun şi – chiar mai mult, după cum aveau să spună urmaşii lui Maslow – nevoia transpersonală de a găsi acel EU divin, scânteia de spirit care ne defineşte ca existenţă, conştiinţă şi fericire pură.

„Un muzician trebuie să facă muzică, un artist trebuie să picteze, un poet trebuie să scrie, dacă vor să fie împăcaţi cu sine. Ceea ce un om poate fi, aceea trebuie să fie. Aceasta este nevoia pe care o numim auto-actualizare… ea se referă la dorinţa omului de împlinire, adică la tendinţa de a deveni ceea ce este de fapt în potenţialul său: a deveni tot ceea ce poate deveni…”, spunea Abraham Maslow.

Aceasta pentru că fiecare dintre noi aduce în lume ceva ce nimeni altcineva nu poate exprima. Şi pentru a simţi că ne trăim cu adevărat viaţa este esenţial să aflăm care e darul nostru unic: ceva la care suntem foarte buni şi care aduce celorlalţi un folos, o valoare constructivă. Cu alte cuvinte, plusul cu care fiecare contribuie la Întreg.

Nu e nevoie să fii un mare erou sau o celebritate. Ci doar să conştientizezi şi să exprimi unicitatea sufletului tău. Dincolo de toate rănile pe care ţi le-a produs viaţa, dincolo de toate măştile pe care le-ai adoptat, ai un dar pe care eşti dator (faţă de tine) să îl împărtăşeşti celorlalţi.

Cum pot şti cât de auto-actualizat sunt?

Iată cele mai importante criterii descrise chiar de Maslow.

Oamenii auto-actualizaţi se recunosc după următoarele trăsături:

• Se definesc mai mult prin ceea ce sunt, decât prin ceea ce au. Sunt fericiţi şi împliniţi, pentru că împlinirea lor sufletească depinde mai puţin de ce e în exterior.

• Sunt realişti şi nu se tem de necunoscut, pe care îl tratează chiar cu o vie curiozitate.

• Au o abilitate superioară de a raţiona şi de a simţi adevărul.

• Au o înţelegere superioară a naturii umane. Acceptă propria fiinţă, pe ceilalţi, împrejurările şi lumea ca întreg aşa cum sunt. Sunt deschişi să înveţe de la oricine.

• Sunt prietenoşi dincolo de toate stereotipurile ce mai apar în interacţiunile umane. Caută dreptatea pentru toţi. Sunt orientaţi spre a găsi tot ce e mai bun în oameni şi în circumstanţele cu care se confruntă.

• Sunt spontani şi nu au inhibiţii inutile.

• Pot rămâne singuri fără a se simţi singuri. Le place solitudinea şi intimitatea mai mult decât majorităţii oamenilor şi tind să fie detaşaţi de aşteptările impuse din exterior asupra lor.

• Se ghidează în principal după simţul lor interior. Nu le place să înghită informaţiile gata digerate.

• Sunt autonomi şi independenţi în viaţă, ca şi în gândire. Rezistă conformismului şi prejudecăţilor. Morala lor este una dictată din interior, nu admit să li se servească idei de-a gata. Îşi determină singuri comportamentul şi le place să-şi formeze propriile păreri asupra oamenilor şi evenimentelor.

• Au o inteligenţă emoţională înnăscută şi nu simt nevoia să se învinovăţească sau să se ruşineze de ceva. Tind să fie senini, caracterizaţi de o lipsă a îngrijorării. Au iniţiativă, sunt responsabili şi-şi controlează comportamentul în mod armonios.

• Munca lor se leagă de ceea ce se pricep cel mai bine să facă şi le şi place cel mai mult, de aceea ei o percepe adesea ca pe o joacă. Dorinţele lor sunt în perfect acord cu raţiunea.

• Trăiesc clipa, se bucură de viaţă. Le place să simtă că vibrează cu viaţa. Experienţele la vârf (care presupun pătrunderea în supraconştient) le sunt familiare.

• Sunt conştienţi de unicitatea lor înnăscută pe care o manifestă în tot ce fac. Sunt creativi, originali, dezinhibaţi şi valoroşi, datorită percepţiei lor rapide a ceea ce este real şi adevărat.

• Au un simţ sănătos al umorului, mai curând unul filosofic decât agresiv. Ei pot râde de ei înşişi, dar nu fac glume care să-i rănească pe ceilalţi.

• Caută permanent dezvoltarea personală. Sunt conştienţi de scopurile lor fundamentale în viaţă şi se dedică pentru împlinirea lor, atât pentru beneficiul lor, cât şi pentru a-i servi pe ceilalţi.

• Relaţiile lor intime cu persoanele pe care le iubesc tind să fie foarte profunde, sincere şi durabile.

• Caută întotdeauna întregul: sunt capabili să unifice păreri opuse într-o a treia, o sinteză de nivel superior, astfel încât forţele opuse nu mai apar a fi în conflict.

• Au o demnitate bine conturată pe care şi-o păstrează chiar şi în mijlocul confuziei sau situaţiilor nefericite de viaţă, rămânând în acelaşi timp obiectivi.

• Sunt o combinaţie fascinantă de trăsături copilăreşti şi de înţelepciune pătrunzătoare la esenţa lucrurilor.