Observă mintea

observa minteaSă observi mintea înseamnă să te uiţi la ea cu o iubire profundă, cu respect adânc, cu veneraţie – este darul lui Dumnezeu pentru tine! Nimic nu este în neregulă cu mintea însăşi. Nu este nimic în neregulă cu gândirea în sine. Este un proces frumos, aşa cum sunt şi alte procese. Norii care se mişcă pe cer sunt frumoşi – nu sunt ca şi gândurile care se mişcă pe un cer interior? Florile care se ivesc în copaci sunt frumoase – nu sunt oare ca florile care apar în fiinţa ta? Râul care se varsă în ocean este frumos – nu este oare ca un curent de gânduri care curge undeva spre un destin necunoscut? Nu este frumos? Priveşte cu veneraţie profundă. Nu fi un luptător, fii cel care iubeşte.

Observă nuanţele subtile ale minţii; întoarcerile bruşte, întoarcerile frumoase; salturile sau săriturile bruşte; jocurile pe care mintea continuă să le facă; visurile pe care le urzeşte – imaginaţia, memoria; o mie şi una de proiectări pe care le creează. Observă! Stând acolo, rezervat, distant, neimplicat, treptat vei începe să simţi… Pe cât observarea ta va deveni mai profundă, pe atât conştiinţa ta va fi mai adâncă, vor începe să apară spaţii goale, intervale. Un gând pleacă, altul nu a venit încă; există un gol. Un nor a trecut, un altul vine; între ei există un spaţiu gol.

În aceste spaţii goale, pentru prima dată vei avea licăriri fără minte, vei avea gustul de stare fără minte. În aceste intervale mici, deodată cerul este limpede, iar soarele străluceşte. Deodată lumea este plină de mister pentru că toate barierele cad. Vălul de pe ochii tăi nu mai este acolo. Poţi vedea cu claritate, poţi pătrunde în ceea ce vezi; întreaga existenţă devine transparentă.

La început acestea vor fi numai momente rare, puţine şi îndepărtate unul de altul. Dar ele îţi vor da indicii despre ce este samadhi. Mici lacuri de linişte – vor veni şi vor dispărea. Dar acum vei şti că eşti pe calea cea bună – vei începe să observi din nou. Când trece un gând, observă-l; când vine un interval, observă-l. Norii sunt frumoşi; strălucirea soarelui este, de asemenea, frumoasă. Acum nu eşti cel care alege. Acum nu ai o minte fixată: nu spui: „Vreau numai intervalele.“ Această afirmaţie este prostească – pentru că, odată ce te ataşezi de a vrea numai intervale, te-ai decis din nou să fii împotriva gândirii. Iar acele intervale vor dispărea. Ele au loc numai când eşti foarte distant, rece. Ele se vor întâmpla, ele nu pot fi aduse. Ele se întâmplă, tu nu le poţi forţa să se întâmple. Sunt evenimente spontane.

Continuă să observi. Lasă gândurile să vină şi să plece – oriunde vor ele să plece –, nimic nu este greşit! Nu încerca să manipulezi sau să direcţionezi ceva; lasă gândurile să se mişte liber. Şi atunci vor veni intervale mai mari. Vei fi binecuvântat cu mici satoris, minisatoris. Uneori vor trece minute întregi şi nu va exista vreun gând; nu va fi trafic – va exista o tăcere totală, netulburată. Când vin golurile mai mari, nu vei avea claritate să vezi în lume – odată cu golurile mai mari vei avea o nouă claritate care creşte; vei fi capabil să vezi în lumea interioară. Cu primele goluri, vei vedea în lume: copacii vor deveni mai verzi decât îi vezi acum. Vei fi înconjurat de o muzică infinită – muzica sferelor.

Deodată vei fi în prezenţa lui Dumnezeu – inefabil, misterios, atingându-te chiar dacă tu nu Îl poţi atinge; în apropiere de tine, dar totodată deasupra ta. Odată cu golurile mai mari, acelaşi lucru se va întâmpla în interior. Dumnezeu nu va fi numai afară, dar deodată vei fi surprins; El este şi în interior. Nu este numai ceva care se vede; El este şi cel care priveşte – în interior şi la exterior. Dar nu te ataşa nici de această stare. Ataşarea este hrana minţii pentru a continua. Observarea fără să te ataşezi este o cale să o opreşti fără să faci vreun efort pentru a o opri. Şi atunci când începi să te bucuri de aceste momente de fericire, va creşte şi capacitatea ta de a le reţine pentru perioade mai lungi.

În final, într o zi, tu vei deveni stăpânul. Iar atunci când vei vrea să gândeşti, vei gândi; dacă este nevoie de gândirea ta, o vei folosi; dacă nu este nevoie de ea, îi vei permite să se odihnească. Nu este vorba că mintea nu mai există – mintea este acolo, dar tu o poţi folosi sau nu. Acum este doar decizia ta. Exact ca picioarele: dacă vrei să alergi, le vei folosi; dacă nu vrei să alergi, ci pur şi simplu să te odihneşti – picioarele sunt acolo. În acelaşi sens, mintea este mereu acolo.

Starea fără minte nu este împotriva minţii; ea este mai presus de minte. Ea nu vine prin uciderea sau distrugerea minţii; starea de fără minte vine atunci când ai înţeles mintea pe de a ntregul, încât gândirea nu mai e necesară. Înţelegerea ta a înlocuit-o.

Osho, Meditatia – prima si ultima libertate
Acest articol a fost publicat în Dezvoltare spirituala și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s