Durerea sufleteasca – sistemul perfect de avertizare

durerea

Orice durere a sufletului trebuie să fie privită ca un semnal de alarmă tot aşa cum orice durere a corpului ne arată că ceva nu este în regulă cu trupul nostru. Atunci cînd suferim, mă refer la suferinţele de ordin sufletesc, trebuie să eliminăm nu numai durerea, ci şi cauzele care au provocat-o.
Durerea în sine este doar un sistem de avertizare. Nu durerea este inamicul! Nu trebuie să facem din ea ţinta principală a preocupărilor noastre. Ea ne anunţă doar că ceva nu este în regulă cu sufletul nostru şi mai ales cu mintea noastră. Nu durerea este adevărata problemă! Nu asupra ei trebuie să ne focalizăm atunci cînd suferim, ci asupra restabilirii armoniei şi sănătăţii sufletului prin „repararea” sau dezvoltarea minţii.

Rareori ne gîndim să cercetăm cauzele mai adînci ale suferinţei. E ca şi cum dacă ne-am înţepat într-un cui ruginit bandajăm rana fără să o dezinfectăm sau chiar fără să scoatem cuiul. Aceasta duce la septicemie şi moarte sigură. Modul în care îngrijim o afecţiune fizică trebuie să fie adoptat şi în privinţa afecţiunilor sufleteşti.
Dacă te doare un dinte nu dai vina pe durere, ci pe o anumită dereglare a integrităţii şi sănătăţii dintelui. Chiar dacă iei un algocalmin pentru a ameliora durerea, cauţi în acelaşi timp să ajungi la dentist pentru a rezolva adevărata cauză a problemei. Similar trebuie să procedăm în privinţa tuturor durerilor sufleteşti. Ori de cîte ori suferim problema este în primul rînd în structura minţii/mentalitatii noastre. Ceva nu mai este sau nici nu a fost vreodată în regulă cu o anumită parte a minţii.

Eforturile noastre trebuie să fie orientate în direcţia însănătoşirii sau dezvoltării acelei părţi a minţii din cauza căreia am ajuns să suferim. Aceasta este adevărata cauză a suferinţei şi acesta este modul cel mai înţelept de a acţiona. Rareori cineva se gîndeşte că are vreo problemă cu integritatea minţii sale atunci cînd cineva sau ceva îl face să sufere. Ne dăm seama de acest lucru abia mai tîrziu după ce ne mai liniştim. Abia atunci spunem că a fost o prostie să suferim sau că am suferit din prostie.

Un om adevărat învaţă din propria sa experienţă şi de la un moment dat încolo ştie că, dacă a ajuns să sufere înseamnă că ceva nu funcţionează cum trebuie în mintea sa. În general vorbind, un om suportă să-l faci în fel şi chip, însă foarte greu acceptă să-i spui că nu-i prea deştept, mai ales atunci cînd suferă. Acceptându-şi limitările va şti cum să îndrepte lucrurile. Dacă el consideră că durerea pe care o resimte se datorează numai şi numai unor cauze exterioare, nu va avea şansa să se transforme, să se îmbunătăţească şi, totodată, să se protejeze împotriva durerilor viitoare.

(material primit prin email)

–––––––––––––––––––-

Care este scopul meu în această viaţă?
Ce misiuni am de îndeplinit şi ce lecţii am de învăţat?
Cum îmi pot regăsi echilibrul interior şi cum pot avea relaţii (mai) armonioase cu cei din jur?
Care este cauza blocajelor şi fricilor care mă împiedică să am viaţa pe care o doresc?

Te invit alături de mine să păşim împreună cu curaj în aflarea acestor răspunsuri. Dacă te-ai decis să faci acest pas, scrie-mi pe adresa: solarris.coaching@gmail.com şi îţi voi oferi amănuntele referitoare la acest subiect.

Hotărăşte-te să faci primul pas pe drumul către tine!

Acest articol a fost publicat în Dezvoltare personală și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.