Cum sa prinzi ego-ul in flagrant delict

Urmăreşti cu sufletul la gură un film poliţist. Te bucuri când eroul pozitiv face dreptate şi recunoşti că ţi-ar plăcea rolul justiţiarului. Nu eşti actor şi nici nu trebuie să fii. A sosit momentul să intri în acţiune. E timpul să îmbraci haina de detectiv al propriei vieţi şi să porneşti pe urmele ego-ului.

Studiază-ţi portretul robot. Cine este ego-ul? Care este profilul lui psihologic? Cum acţionează el? Ai toate şansele să răspunzi la aceste întrebări abia din momentul în care accepţi că ego-ul există, îţi guvernează viaţa, iar majoritatea deciziilor tale atârnă de sceptrul puterii lui. Să nu crezi că vorbesc de un Al Capone invizibil. Ego-ul este prin structură un maestru al deghizărilor şi ar putea să joace o mulţime de alte personaje. Cum arată un asemenea infractor ascuns?

Se ştiu multe despre el, dar puţini se pot lăuda că l-au văzut. Extrem de puţini. De ce? Pentru că cel pe urmele căruia ai pornit are metode de operare foarte subtile. Este un şmecher uns cu toate alifiile. Un actor cu biblioteca plină de statuete câştigate la Oscar. Un orator desăvârşit. Un avocat infailibil şi, nici mai mult nici mai puţin, un cerşetor profesionist. Da, da, citeşti bine: cerşetor. Mereu întinde mâna după faimă, laude, aplauze, atenţie, energia ta şi ceva polemică, dacă nu-i cu supărare. Dragă Sherlock Holmes,  dă-mi voie să ţi-l prezint pe cel mai mare impostor: mentalul tău (obişnuit)!

Vezi pe unde şi-a lăsat amprentele

Stii în sfârşit despre cine vorbesc. Şi totuşi… suspectul nu a fost încă pus sub acuzaţie. Cu ce greşeşte ego-ul tău? Ţi-a furat viaţa! Te-a lipsit şi te lipseşte în continuare de bunul tău cel mai de preţ: cunoaşterea de sine. Te jefuieşte de fericirea autentică, durabilă, care nu-şi poate afla rădăcinile decât în adâncul fiinţei tale. Cum reuşeşte asta? Simplu. El îţi zice povestea lui şi tu o crezi… Ego-ul te învaţă să posezi cât mai mult, dar inima ta simte să dăruiască totul. El găseşte întotdeauna ceva de făcut, când ai putea să rămâi liniştit şi să te ocupi de sufletul tău. Este cel mai zgomotos chiriaş. Cel mai lăudăros, dar şi cel mai văicăreţ. Critică, dar nu suportă să fie criticat; vorbeşte mereu în numele tău, dar în situaţiile delicate ia masca marelui inocent. Cel mai uşor poţi să-l identifici după formula „magică” în care prezintă lucrurile. Orice subiect se învârte în jurul cuvântului „eu”. „Eu” în sus şi „eu” în jos.

Ego-ul crede din răsputeri că el este răspunzător pentru toate acţiunile. „Eu am văzut, eu am făcut, eu am auzit.” El ştie de toate şi de tot, când în realitate nu face decât să proiecteze cele deja petrecute sau doar închipuite peste cele prezente. Un fel de văl al trecutului şi imaginarului peste chipul realităţii. Vina lui din punct de vedere spiritual? Nu te lasă să-ţi vezi sufletul.

Foloseşte-l cu inteligenţă

Ai de rezolvat o adevărată dilemă. Descoperi că ego-ul este cea mai mare piedică pe calea evoluţiei. Dar ştii prea bine că el este motorul acţiunilor tale zilnice. Ce este de făcut? Poţi să pui cătuşele celui mai bun prieten al tău? E drept că îţi fură timpul, îţi sugerează ce să alegi în fiecare moment. Dar el te-a ajutat în şcoală, datorită lui te-ai făcut remarcat printre amici şi tot ego-ul a alimentat din umbră succesele tale profesionale. Cum să te porţi urât cu el? Te lasă inima? Doar a făcut atâtea pentru tine. Cu ce e el vinovat că nu poate să-ţi dea fericirea? El te-a asigurat că vei avea tot ce-ţi doreşti şi se străduieşte din răsputeri să-şi onoreze angajamentele. Atâta poate el. Şi dacă privim lucrurile mai în profunzime, chiar nu e vinovat. Ego-ul ţi-a promis marea cu sarea, dar tu nu eşti obligat să-l crezi. Drama apare când te identifici cu el şi îi dai frâu liber să-ţi conducă viaţa. Aici e problema.

O fi prietenul tău extraordinar, dar tu eşti mult mai mult. El nu este neapărat un mincinos, însă nu poate duce în spate tot adevărul. E doar o ceşcuţă care vrea să-ţi ofere oceanul întru înţelegere. Aşa cum spune un mare înţelept: „E umbra care caută să înţeleagă substanţa din care provine”. Este imposibil. Ca să scapi de ego, nu te mai baza doar pe minte. Foloseşte-o la ce este ea bună şi atât. Când vrei să te întâlneşti cu tine însuţi, fă-o să tacă, pentru că mintea este un simplu instrument. Ce-i drept, genial! Dar pentru tine rămâne o simplă unealtă. Foloseşte-o ca atare şi când nu ai nevoie de ea, las-o.

Utilizează pentru asta orice procedeu pe care îl ai la îndemână: conştientizarea profundă a tot ce se petrece cu tine, anumite elemente de artă obiectivă etc. Orice simţi că te ajută în această direcţie e foarte bun pentru tine. (Dacă rezultatele încep să apară imediat, nu te lăuda cu asta.)

File din dosarele secrete

Mintea nu e un obiect concret, nu poate fi atinsă cu mâna. E o aglomerare de gânduri care gravitează în jurul unui ax volatil: simţământul de „eu”. Este un roi de albine care zumzăie continuu în jurul reginei-matcă: ego-ul. Tot efortul minţii este pentru a sluji şi a ţine cât mai mult în viaţă senzaţia de individualitate. Simţământul de „eu” nu este continuu. El apare şi dispare în fiecare moment. În timpul somnului profund absentează pentru o perioadă mai lungă. Atunci nu mai ştii dacă eşti director de firmă sau agent de vânzări şi pentru tine nici nu mai contează. Abia la trezire îţi aduci aminte că ai o haină a personalităţii şi din obişnuinţă o îmbraci. În fiecare zi. Dar tocmai pentru că nu este permanent, ego-ul se străduieşte din răsputeri să creeze prin memorie iluzia continuităţii propriei existenţe. Viteza cu care se petrece acest fenomen este atât de mare, încât numai dacă te apleci cu mare atenţie asupra sa îi poţi identifica mecanismul.

Ego-ul îşi arogă dreptul de autor pentru tot ce vine în contact cu el. Oricând poţi auzi pe cineva lăudând-se: „Eu am pregătit cina în seara aceasta.” Ochii îi strălucesc de satisfacţie şi nu-şi mai încape în piele de mândrie. Dar cine a pregătit, de fapt, masa? Focul necesar preparării alimentelor îi aparţine? Apa pe care a pus-o la fiert? Ingredientele pe care le-a folosit sunt opera lui? Masa, scaunele, farfuriile şi tacâmurile, ştiinţa de a pregăti o cină au fost inventate de el? Aerul pe care l-a respirat în timp ce gătea, al cui este? Nici unul dintre aceste elemente nu îi aparţine.
S-ar putea lăuda totuşi că le-a combinat într-un fel personal, că a fost inventiv. Cum vorbeşte omul despre asta? „Mi-a venit o idee genială.” sau „Să vezi ce mi-a trecut prin minte.” Păi dacă ideea i-a venit, înseamnă că nu o avea iniţial, deci nu era a lui. Asta înseamnă că nici măcar gândurile nu sunt creaţia noastră, proprietatea noastră. Ele vin şi pleacă în funcţie de rezonanţele pe care ni le generăm.

Te-ai întrebat vreodată cu ce se hrăneşte ego-ul? Cu orice, nu are preferinţe. Critică, bârfă, laudă, polemică, scuze, minciuni, cunoaştere şi recunoaştere, imaginaţie etc. Toate activităţile mentale îl hrănesc. Iar el e băiat bun: papă tot. Uite-aşa face el rost de muşchi şi vitamine! Ori de câte ori mintea ta lucrează, eu-ul este întărit, fortificat. Odată ce zumzăitul gândurilor a încetat, ego-ul nu mai are de ce să se agaţe şi se dizolvă de la sine. De aceea toate tradiţiile spirituale propun tehnici de liniştire a minţii. Pentru ca ceea ce se află dincolo de ea să se reveleze, natura ta profundă.

Pune lanterna pe el

În momentul când te-ai hotărât să porneşti la drum, ia în calcul şi următoarele secrete aflate de la predecesori infinit mai înţelepţi decât noi.

Nu te lupta niciodată cu ego-ul. Simplul fapt că îi dai atenţie nu face decât să alimenteze mitul existenţei lui ca entitate separată. Mai degrabă ignoră-l. Lasă-l să-şi facă numărul, dar nu te implica în nici un fel. Nici pro, nici contra. O să moară de ciudă. El caută prin orice mijloc să-ţi capteze atenţia, să-ţi fure.

Dacă vrei să-ţi prinzi ego-ul în flagrant delict, nu sunt necesare intervenţiile în forţă. Are atâtea pile în instanţă, încât la câteva momente după arestare este din nou liber. Trebuie să-i înţelegi căile prin care acţionează, să-i dejoci planurile, să-i afli ponturile, să fii întotdeauna cu un pas înaintea lui. Atunci nu vei mai avea altceva de făcut decât să-i bagi în ochi lanterna conştiinţei. Ea singură va scoate la lumină adevărul despre ego.

Mintea ne ajută să cunoaştem lumea, tainele Universului, dar dacă este agitată ne împiedică să ne descoperim. Ea este puntea care ne poartă spre cunoaşterea de sine, dar, aşa cum afirmă şi tradiţiile spirituale, doar inima poate să o traverseze.

Obişnuieşte-te să-ţi focalizezi mintea mereu în zona din centrul pieptului. Acolo te vei simţi cel mai aproape de tine. Când gândurile au luat-o razna, reîndreaptă-ţi atenţia spre suflet. Răspunsurile pe care le aştepţi de atâta timp, vor veni singure. Fundalul pe care se vor derula ele nu poate fi decât starea de minte în inimă şi inimă în minte. Pentru echilibrul la care vrei să ajungi practică mereu şi mereu exerciţiul de centrare. (Dacă vei obţine rezultate rapide în urma realizării acestei tehnici, continuă! Ego-ul este expert în fenomenul de moarte aparentă.) Orice investigaţie profesionistă începe cu un studiu amănunţit. Orice studiu amănunţit se bazează pe cercetarea atentă a datelor. Vrei să descoperi un infractor? E important să ştii când şi ce lege a încălcat, dar şi mai important este să vezi cu cine ai de-a face.

(material primit prin email)
Acest articol a fost publicat în Dezvoltare personală și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Cum sa prinzi ego-ul in flagrant delict

  1. Iosif spune:

    Foarte interesant articol, mi-a placut. Ca tema de casa sugerez citirea lucrarilor lui Murray Bowen.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s