Energiile noastre

energieSuntem inconjurati de energie si daca am putea-o vedea, am vedea nenumarate particule de lumina. Ele vor fi in miscare constanta, venind inspre noi pe masura ce le chemam si apoi indepartandu-se pentru a forma orice insufletim (chemam la viata) cu gandurile si cuvintele noastre.
Energia, ca orice altceva din Univers, nu are judecata, asa ca nu ne intreaba daca vrem ceea ce cerem, ci doar creeaza! Ea, spre deosebire de noi, ne recunoaste puterea si raspunde numai la orice cream noi. De asemenea, ea nu stie daca noi cream constient, atunci cand cerem exact ceea ce vrem sau inconstient, atunci cand cream prin obisnuinta. Ea raspunde numai la gandurile noastre, materializand orice forma iau ele.

Lucrand cu energia, noi ne folosim puterile sa ne cream realitatea. O facem in fiecare zi, chiar daca stim asta sau nu. De la bunavointa pe care cineva ne-o arata, pana la amenda de circulatie pe care o primim, de la oamenii pe care-i atragem, pana la statutul nostru financiar, orice se intampla in viata noastra este un rezultat al ceea ce comandam noi energiei sa faca. Cand nu cunoastem aceasta putere, putem folosi energia intr-un fel absolut iresponsabil si gresit directionat, creand multe lucruri pe care nu le dorim. Facem acest lucru din mai multe motive: nu ne intelegem puterea, nu stim cum sa lucram cu energia, nu stim cum lucreaza energia sau traim in trecut.

Lumea de azi este foarte complexa si ne poate face sa ne simtim absolut neputinciosi, daca nu suntem unii dintre oamenii puternici, instariti sau frumosi pe care ii vedem la stiri, in fiecare zi. Ne intrebam daca nu cumva ei sunt mai binecuvantati decat noi, pentru ca au atat de mult si vietile lor par mult mai bune decat ale noastre. Necrezand ca meritam sa avem la fel de mult ca si oricine altcineva, noi folosim energia pentru a pastra departe de noi ceea ce dorim. Una dintre lectiile vietii noastre este sa materializam ceea ce vrem, fara grija de ceea ce au altii.
Noi suntem prima generatie care face cunostinta cu puterea noastra si care are experienta de lucru cu energia universala. Nu e de mirare ca nu stim cum s-o folosim, deoarece au fost putini invatatori pana acum. Trebuie sa depasim multe vieti pline de convingerea ca suntem lipsiti de putere, ca vietile noastre sunt in afara controlului nostru si ca norocul e ceva ce li se intampla altor oameni. O data ce acceptam ca avem putere si invatam s-o folosim, noi putem folosi energia din jurul nostru cu intelepciune, creand ce e cel mai bine si perfect pentru noi.

Desi am avut cativa invatatori care sa ne arate cum sa folosim energia, nu intelegem cum lucreaza si asa ne punem singuri in incurcatura. Energia este total nediscriminanta si nu judeca, ceea ce inseamna ca nu are opinii, ganduri sau sentimente despre cum s-o folosim. O putem folosi pentru a crea avere sau saracie, relatii iubitoare sau dezastruoase, bucurie sau tristete. Ea nu intreba “de ce?” sau daca asta este ceea ce ne dorim. Ea raspunde numai gandurilor, cuvintelor si credintelor noastre. Odata ce intelegem ca fiecare gand pe care-l avem este puternic si important, noi putem invata sa lucram cu energia si s-o stapanim, astfel incat gandurile noastre sa fie concentrate exclusiv pe crearea a ceea ce dorim.

O alta cale de a crea ceea ce nu dorim in vietile noastre este trairea in trecut. Facem asta, atunci cand ne concentram pe ce a mers rau sau cum am fost tratati sau cum de lucrurile nu au mers intr-un anumit moment din trecut. Aceasta ar fi putut fi adevarat atunci, dar intotdeauna ni s-au dat oportunitati sa incercam din nou si fiecare zi noua este o ocazie unica pentru noi sa cream o viata placuta, linistita si imbelsugata.

Folosim aceste oportunitati cu intelepciune atunci cand realizam ca lucrurile pot fi diferite daca ignoram rezultatele trecutului si ne concentram pe crearea a ceva diferit. Le folosim (oportunitatile) necugetat, cand renuntam inainte chiar de a incepe, deoarece ne e teama de repetarea trecutului.
Energia din jurul nostru este acolo pentru ca noi s-o folosim si ne asteapta s-o chemam la actiune. Nu ne pune la indoiala intentiile, pentru ca raspunde gandurilor, credintelor si cuvintelor noastre. Cand vom realiza ca fiecare gand are putere egala, vom sti ca depinde de noi sa folosim aceasta putere cu intelepciune.

Chiar daca o facem sau nu, vom primi multe oportunitati ca sa incercam din nou, pana cand vom invata sa ne folosim puterea pentru a crea constient ceea ce dorim. Putem face asta prin intermediul unor lectii dificile sau usoare, folosind energia sa cream pace, bucurie si abundenta, sau opusul acestora. Si atunci cand vom trai in momentul prezent, ne vom aminti ca viata noastra se desfasoara inainte – si nu in urma – si ne vom folosi puterea sa cream prezentul dintr-un punct care ofera o posibilitate, in loc sa-l cream din trecut.

Sursa: Editura for You (Jennifer Hoffman, A lucra cu energia)

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Care este scopul meu în această viaţă?
Ce misiuni am de îndeplinit şi ce lecţii am de învăţat?
Cum îmi pot regăsi echilibrul interior şi cum pot avea relaţii (mai) armonioase cu cei din jur?
Care este cauza blocajelor şi fricilor care mă împiedică să am viaţa pe care o doresc?

Te invit alături de mine să păşim împreună cu curaj în aflarea acestor răspunsuri. Dacă te-ai decis să faci acest pas, scrie-mi pe adresa: solarris.coaching@gmail.com şi îţi voi oferi amănuntele referitoare la acest subiect.

Hotărăşte-te să faci primul pas pe drumul către tine!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Dezvoltare spirituala și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s