Despre frici si alte temeri

sentimentul de fricaCe este exact frica? Este ceva la care suntem obligati sa ne supunem? Este ceva de care trebuie sa scapam cu orice pret sau este ceva ce putem folosi in avantajul nostru? Montesquieu spunea ca lucrurile cele mai evidente sunt acelea care se lasa cel mai greu definite. In cazul acesta, toata lumea stie ce este frica, toti am simtit-o si totusi ne este foarte greu sa dam o definitie precisa, pentru ca, de fapt, aceasta este o parte esentiala a problemei: e greu sa infrunti ceva ce nu cunosti cu precizie.

Frica este, pana la un punct, un sentiment sanatos care ne determina sa privim cu seriozitate consecintele actiunilor noastre, dar se poate transforma foarte usor intr-o capcana care ne va limita existenta impiedicandu-ne inaintarea catre obiectivele vizate si consumandu-ne inutil energia intr-o „lupta cu fantasmele”. Daca vom reusi sa acceptam faptul ca unicul lucru in fata caruia suntem lipsiti de putere este moartea, ne va fi mult mai usor sa intelegem ca de fapt suntem in stare sa facem fata la orice ni se poate intampla. Daca ar fi sa facem o mica analiza pentru a incerca sa ne clarificam ideile, in primul rand este usor de verificat faptul ca exista cel putin trei nivele, trei „paliere” ale fricii.

La primul nivel intalnim temerile comune, legate de o problema specifica; frica de a vorbi in public, frica de boli sau de accidente, frica de a fi agresat, etc. Fiecare dintre noi are temeri specifice, care sunt de obicei legate de experienta personala. Daca se analizeaza cu rabdare aceste temeri, se constata insa ca in ciuda varietatii lor, aceste pot fi clasificate in cateva „categorii” mai importante. Asa, se ajunge la temerile de nivelul doi care, despartindu-se de specificul anumitor situatii, devin legate de o anumita stare sufleteasca. La acest nivel „locuiesc” in sufletul nostru, printre altele: frica refuzului, falimentului, dezaprobarii singuratatii, s.a.m.d. Evident, aceste temeri de nivelul doi tind sa aiba un caracter integrator, cuprinzand diferite situatii cu care ne intalnim cotidian.

Refuzul, de exemplu, este refuz independent de forma prin care se manifesta sau este exprimat, si confruntarea cu acesta poate induce conditionari care ne vor influenta perioade lungi din viata. Varful „piramidei” fricii, frica de „nivelul III” este, oricat de ciudat ni s-ar parea, reprezentat de o unica angoasa: teama ca nu vom reusi – frica de esec, de a nu face fata. Daca reflectati cu atentie, o sa descoperiti ca la baza fiecarei temeri se afla convingerea ca nu vom fi in stare sa infruntam ceea ce realitatea ne pune in fata.

Cu alte cuvinte, frica nu exista „in sine” ci numai in legatura cu o anumita situatie. In plus, nu se raporteaza la momentul prezent, ci numai la viitor, care poate fi apropriat sau indepartat. Cand ceva de care ne era teama se intampla intr-adevar, noi nu ne mai luptam cu teama, ci chiar cu problema pe care trebuie sa o rezolvam, ceea ce este cu totul altceva.

Frica este deci o imagine mentala pe care ne-o formam despre un eveniment posibil a surveni in viitor, imagine formata plecand de la ideea ca in momentul in care acel eveniment se va intampla, nu vom fi capabili sa facem fata. Frica de somaj se bazeaza pe imaginea mentala conform careia daca ti-ai pierde servciul nu ai fi in stare sa infrunti situatia; frica de boli se bazeaza pe imaginea conform careia daca esti fi bolnav, nu ai sti cum sa te descurci; frica de singuratate se bazeaza pe aceeasi imagine a neputintei de a-ti gasi un nou partener. Merita, deci, sa ne intrebam: daca am sti cum pot fi infruntate aceste probleme, de ce ne-ar mai fi frica? Raspunsul este evident: de nimic. Prin urmare frica nu este altceva decat convingerea noastra ca suntem lipsiti de raspunsuri eficace la o anumita problema, o anumita situatie cu care inca nu suntem confruntati.

In primul rand trebuie sa evitam caderea in echivoc: v-ati gandit probabil daca nu ar fi bine sa gasim un sistem prin care sa putem scapa de frica odata pentru totdeauna. Eroare: in afara faptului ca frica este un sentiment natural si sanatos care ne obliga sa punem atentie in ceea ce facem si prin aceasta ne permite autoprotectia, trebuie sa admitem cateva principii: atat timp cat suntem capabili a ne dezvolta, frica va fi mereu prezenta. Unicul sistem de a anula sentimentul de frica este sa ne obligam a ne misca numai in domenii pe care deja le cunoastem, ceea ce este echivalent cu a ne autocondamna la „moarte” intelectuala si spirituala. Independent de experienta si capacitatile pe care le deprindem, de fiecare data cand vrem sa infruntam un domeniu care pentru noi este necunoscut, o sa simtim frica. Numai atunci cand domeniul respectiv devine parte a experientei noastre, frica specifica va disparea.

In primul rand trebuie sa evitam caderea in echivoc: v-ati gandit probabil daca nu ar fi bine sa gasim un sistem prin care sa putem scapa de frica odata pentru totdeauna. Eroare: in afara faptului ca frica este un sentiment natural si sanatos care ne obliga sa punem atentie in ceea ce facem , trebuie sa admitem cateva principii: atat timp cat suntem capabili a ne dezvolta, frica va fi mereu prezenta.

Unicul sistem de a anula sentimentul de frica este sa ne obligam a ne misca numai in domenii pe care deja le cunoastem, ceea ce este echivalent cu a ne autocondamna la „moarte” intelectuala si spirituala.

Independent de experienta si capacitatile pe care le deprindem, de fiecare data cand vrem sa infruntam un domeniu care pentru noi este necunoscut, o sa simtim frica. Numai atunci cand domeniul respectiv devine parte a experientei noastre, frica specifica va disparea.Cele spuse mai devreme ne conduc catre un al doilea principiu. Actiunea este o conditie neaparat necesara pentru anularea fricii. Aceasta este calea prin care ne putem asigura dezvoltarea personala. Orice om pe care il invidiati pentru curajul lui, v-ar putea confirma faptul ca s-a confruntat cu frica, dar a ales sa o infrunte actionand.

Astfel ajungem la cel de-al treilea principiu. A infrunta o situatie de care ne este teama este mult mai putin inspaimantator decat a trai cu o frica ascunsa care ne poate „dinamita” increderea in propriile noastre forte. Cu cat limitam mai mult existenta noastra pentru a „evita temerile”, cu atat mai mult scade respectul fata de propria persoana. Este vorba de exemplul clasic al strutului care isi ascunde capul in nisip. Ironia sortii consta in faptul ca refuzand sa infruntam o anumita problema, evitam sa ne expunem unui stres, unui consum nervos mult mai mare decat cel pe care l-ar pretinde actiunea concreta…

Interesant este ca abia in momentul in care constientizam inevitabilitatea mortii avem cele mai mari sanse de a trai o viata mai intensa si incarcata de semnificatii, distrugand limitele pe care temerile noastre ni le-au creat. Un vechi sfat al samurailor spune ca: „Atunci cand esti in lupta, aminteste-ti ca oricum vei muri”V-ati intrebat vreodata care va este cea mai mare teama? Poate ca da sau poate ca nu, insa fiecare o cunoaste zi de zi! Dar ce este aceasta frica? Poate fi o stare de neliniste, provocata de un pericol real sau imaginar sau pur si simplu lipsa de curaj. Credinciosii se tem, in primul rand, de Dumnezeu pentru ca asa trebuie sa fie, pentru ca nu-si pot explica de ce se intampla unele lucruri intr-un fel si nu in altul, si pentru ca este Parintele nostru, al tuturora. Insa oamenii se mai tem si de toate lucrurile rele care le-ar putea ameninta pacea zilnica. Sau pot sa se teama si de ei insisi…

Este frica o calitate sau un defect? Depinde de fiecare. Depinde de felul in care fiecare poate sa-si invinga propria frica, astfel incat acest defect sa fie transformat in calitate. Ce este frica? Nu putem stii decat daca am simtit-o; atunci am raportat-o la ceva, caci noi, oamenii, nu putem gasi esenta emotiilor decat daca le-am trait vreodata in raport cu vreun lucru izolat si efemer.Ne e frica de moarte. Dar moartea nu e decat un moment in timp, o clipa nefericita care ni se pare ca vine sa ne ia totul. …De parca am fi avut vreodata ceva.

Uneori ne e frica de viata. Ne e frica de ce ar putea sa ne pregateasca, si, din nou, de ceea ce ar putea sa ne ia. Avem mereu senzatia ca atat de multe lucruri sunt ale noastre, fara sa ne dam seama ca la numai un semn al destinului am putea ramane goi, despuiati de toate acelea pe care eram atat de siguri ca le avem. Dar cel mai tare ne e frica de timp. Scurgerea aceasta infinita de secunde ne inspaimanta ingrozitor! Simtim cum totul ne fuge printre degete, si, din nou, parca ramanem fara nimic. Si daca toate astea s-ar intampla, ce ar ramane? Doar sufletul nostru, o entitate pe care ne chinuim mereu s-o ascundem cat mai bine ca sa n-o gasim niciodata. Prin moarte, prin viata, prin iubire sau chiar prin timp. Deci, singura temere reala a omului e frica de sine.

Trebuie sa fie cea mai ingrozitoare intamplare sa fii legat timp de o eternitate de singurul lucru de care iti este intr-adevar: frica! Si totusi, cei mai multi dintre noi supravietuiesc.Unii oameni sunt dependenti de frica pentru ca in unele activitati nivelul adrenalinei creste, iar organismul se pregateste pentru o eventuala reactie, cum e in cazul sporturilor extreme. Frica mai poate fi considerata si o forma de suferinta. Nu ne place sa ne fie frica, dar totusi ea este cea care ne protejeaza de pericol. Fobia apare atunci cand frica devine excesiva, diferenta constand intre nivelurile acesteia, dar afecteaza profund mentalitatea persoanei, prin exagerari, lipsa controlului actiunilor, singurul remediu fiind obisnuirea mintii sa revina la normal.

Teama de moarte este ultimul stadiu al fricii. Ne este frica sa ne indepartam de tot ceea ce este omeneste. Daca ar fi sa luam in considerare si posibilitatea unei renasteri, termenul nu mai este asa de dramatic, si vedem moartea ca pe o noua viata, dar iarasi apare teama de viata viitoare. Cum des se spune, frica sta la baza tuturor religiilor. La inceputuri, oamenii erau culegatori si vanatori, si pentru ca nu aveau cunostinte multe despre lumea inconjuratoare, era normal sa apara sentimental de frica. Shamanii si misticii au incercat sa explice lumea folosind aspecte invizibile si de inteles cum ar fi spiritele, zeii, natura insasi, soarele si luna, avand astfel posibilitatea sa prevada neasteptatul venerand zei si spirite.

Mai tarziu au aparut filozofii si, bineinteles, religiile. In realitate, tuturor ne este frica. De aceea avem tendinta de a ne pregati mereu pentru un pericol viitor prin diferite metode.

Sursa: http://www.scribd.com
Acest articol a fost publicat în Dezvoltare personală și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Despre frici si alte temeri

  1. Claudiu spune:

    Cele mai multe frici sunt sadite in noi, inca de cand suntem copii. Are mai putina importanta cine si de ce ne-a „implantat” aceste frici.
    Ma gindesc adeseori ca cea mai mare frica pe care o au oamenii este de a fi ei insisi. Daca am avea puterea sa ne debarasam de toate prejudecatile pe care ni le-am indus sau ne-au fost induse, am putea trai mult mai fericiti.
    O zi buna sa aveti!

    • Solarris spune:

      a ne putea despovara de toate (pre)judecatile pe care le avem in noi – cladite sau preluate – cu voie sau fara voie, inseamna o munca asidua cu noi insine si un mare discernamint spiritual.
      inclin sa cred ca acesta este unul dintre primii pasi spre eliberarea si libertatea interioara.

      o zi plina de Lumina sa ai!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s