“Dacă mi-aş putea trăi din nou viaţa… m-aş fi culcat să mă odihnesc atunci când mă simţeam rău, în loc să pretind că pământul se va opri dacă eu nu voi fi la serviciu pentru o zi. Aş fi ars lumânarea roz sculptată ca un trandafir, în loc să o las să se topească în cămară…
Aş fi vorbit mai puţin şi aş fi ascultat mai mult… Aş fi invitat prieteni la masă chiar dacă era o pată pe covor şi canapeaua trebuia ştearsă.
Aş fi mâncat popcorn în camera “bun㔺i nu mi-aş mai fi făcut atâtea griji din cauza prafului când cineva vroia să aprindă focul în şemineu. Mi-aş fi făcut timp să-l ascult pe bunicul povestind din tinereţile lui…
N-aş fi insistat niciodată să mergem cu geamurile maşinii închise într-o zi frumoasă de vară doar pentru că părul meu a fost proaspăt coafat şi fixat… Aş fi stat întinsă pe pajişte cu capul pe iarbă…
Aş fi plâns şi râs mai puţin privind televizorul şi mai mult privind viaţa…
Dar, cel mai mult, să am o a doua şansă la viaţă, aş preţui fiecare moment, l-aş privi cu adevărat … l-aş trăi … Nu m-aş mai agita atât de mult pentru lucruri meschine şi mărunte.
Nu vă faceţi griji din cauza celor care nu vă simpatizează, sau mai mult, n-ar trebui să vă intereseze cine ce face… În schimb, să preţuim prietenii pe care îi avem şi oamenii care ne iubesc… Să ne gândim la lucrurile cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat….
…Şi la ceea ce facem în fiecare zi să ne îmbunătăţim mintea, trupul, sufletul, emoţiile.”
DRAGELE MELE,
AM INVATAT SA PRETUIESC MAI MULT VIATA, AM INVATAT SA PRETUIESC CLIPA , MINUTUL, ORA,DUPA O SUFERINTA GREA DIN VIATA MEA…! AM INVINS DUREREA , TRISTETEA….ACUM SA MA BUCUR DE VIATA, ASA CUM E EA…! SA MA IUBESC PE MINE, SA IMPARTASESC GANDUL MEU , SPERANTA MEA, LA O VIATA MAI BLANDA SI FRUMOASA ALATURI DE …SANSA PE CARE BUNUL DUMNEZEU , O DARUIESTE FIECARUI OM. VIATA TREBUIE PRETUITA , BUCURATI VA DE EA.
Multumesc Emma ! multumesc Vetuta ! ma alatur voua cu aceleasi simtaminte si emotii ! mi-as dori foarte tare sa ne putem cunoaste mai bine! Lumina divina !pacea sufleteasca , si iubirea neconditionata sa ne calauzeasca si sa ne bucure ,,,viata !!!!
De ce trebuie sa trecem prin asemenea momente in viata ca sa invatam sa traim clipa?
Multumesc mult pt gandurile impartasite. Multumesc ca v-am gasit.
Ar fi ideal sa nu trebuiasca sa trecem prin momente grele.Insa nici lumina nu ar fi sesizabila in absenta intunericului
Important este sa o gasim, iar atunci cand o gasim, sa ramanem in ea, sa invatam sa ne pretuim, sa ne iubim si sa ne oferim tot ce e mai frumos in viata. Multa lumina iti doresc!
Timp de o luna am asteptat un diagnostic si am simtit prezenta mortii in spatele meu. Mi-am plans de mila singura si am simtit furia si deznadejdea la maxima intensitate.
Sunt norocoasa, pentru ca destinul mi-a dat o a doua sansa! De atunci am iesit din zona de confort, mi-am luat viata in piept, am schimbat totul la 180 de grade, S-au intors cu susul in jos toate: idealuri, teluri, obiective, obiceiuri, prieteni, prioritati, conceptii… M-am intors si eu din drum, mai ales de cand timpul a stat in loc.
Acum incerc sa ma cunosc eu pe mine, sa ma accept, sa ma descopar, sa ma iubesc, sa ma imbratisez, sa ma admir, sa ma plac, cu bune si rele…
Inainte eram singura in doi, acum sunt singura si cu mine!
Si ma regasesc…
Si iubesc viata! Si iubesc apusul soarelui! Si iubesc ploaia! Si iubesc ziua de maine! Si imi iubesc visele! Si imi iubesc dorintele! Si imi iubesc sperantele! Si imi iubesc eul! Si ma iubesc in fiecare zi mai mult decat ieri!
Iti multumesc, Valentina, pentru lectia de viata pe care ne-ai transmis-o prin intermediul randurilor tale! E o frumoasa declaratie de iubire de sine, de viata si tot ceea ce este!
Si ma bucur ori de cate ori am prilejul sa intalnesc astfel de suflete care – indiferent de cat de grele ar fi testele pe care le traverseaza – (re)gasesc in ele resursele necesare pentru a face transformarile de care au nevoie.
Fa risipa de aceasta iubire si intelepciune pe care ai dobandit-o, atingand vietile celor din jurul tau!
Viata are importanta. Noi grabiti sa trecem prin ea nu-i acodam nimic.Deci, nu ne acodam sansa de a trai cum se cuvine. Sa iubim cu intensitate, sa ajutam cu vorbe calde semenii,sa ingrijim florile si animalele, sa traim fiecare clipa parca ar fi ultima.
Acum dupa ce am citit articolul voi trai cu maxima intensitate tot.
Este trist și regretabil ca nici unul dintre descendenții lui Adam nu a catadicsit să poposească pe acest post măcar pentru a spune, „Bună, fetelor. Să știți că împărtășim părerile voastre de rău și durerile pe jumătate mărturisite. Ecoul lor încă răsună în inimile noastre și este amplificat de propriile noastre regrete că nu suntem întotdeauna alături de voi, pe aceeași lungime de unda.”
Hm… marturisesc ca si mie mi-a trecut asta prin cap, insa nu mi-am exprimat gandul cu voce tare, din doua motive:
- pentru ca, intr-o anumita masura, si barbatii au framantari asemanatoare (mai putin cele legate de treburile casnice, insa in rest comparabile din punctul de vedere al stabilirii ierarhiei prioritatilor personale ).
-in al doilea rand, doi bloggeri cu o coasta in plus au dat “like”, ceea ce se interpreteaza ca un suport tacit.Si de multe ori, noi exact de asta avem nevoie de la voi: nu neaparat sa spuneti ceva, dar sa ne strangeti la pieptul vostru cu afectiune. In perceptia mea, ei asta au facut.
Viorel, empatia are multe forme de manifestare si ar fi de preferat sa se materializeze cat mai mult in viata pe care o avem, dincolo de acest spatiu virtual.
Puntile de legatura pe care le-am stabilit unii cu ceilalti prin intermediul acestui site nu obliga la absolut nimic; sunt binevenite atat comentariile, dar si tacerile…
Invatam astfel sa respectam libertatea de manifestare a fiecaruia, dincolo de orice asteptari.
Ar trebui, cand dorim sa facem ceva, sa ne intrebam, daca ar fi ultima zi din viata noastra, acel ceva l-am face? Cu alte cuvinte, sa nu amanam lucrurile si trairile importante din viata noastra, irosind timpul!
Privesc chipurile de femei triste, cenusii, din ce in ce mai numeroase si din ce in ce mai separate de aceasta lume… femei care au uitat sa-si foloseasca energiile feminine… femei care au uitat sa iubeasca, sa fie compasive, sa fie blande, sa fie atente cu ele in primul rand … si cu cei pe care ELE… aceste superbe manifestari ale ENERGIEI UNIVERSALE ar trebui sa ii hraneasca prin intregul lor potential…
…prea multe peruci sunt pe strada… prea multe femei devitalizate… prea multe femei care trec pe langa aceasta eterna oportunitate de a fi fericite… de a fi FEMEI!!! ZEITE!!!
Trist dar adevarat !nu pretuim viata care este numai una si accea atat de scurta ! E bine sa traim fiecare clipa ,pentru ca nu stim ce va fi maine !!!!!
Ar fi foarte bine daca am stii sa traim cu adevarat; stim , auzim , vedem, dar nu facem mare lucru… mai bine multumim parintii, soti, fratii, copii si noi la urma ce ramane…
Alegerile ne apartin, Lucia!
Ne putem multumi sa ramanem in zona de confort, sau putem alege (deplin constienti) sa ne transformam viata, daca acest lucru este ceea ce simtim.
Mi-au dat lacrimile cand am citit. Mai ales cand am vazut in ce circumstante a fost scris materialul. Nu la mine ma gandeam, ci la mama, care multa vreme s-a trezit dimineata cu gandul la ce treburi are de facut, nu la soarele de afara. Au fost zile cand o imploram sa se gandeasca la sanatatea ei, la sufletul ei. Dupa multe insistente, am reusit sa o conving sa mearga in concediu si sa se lase rasfatata. Am vazut ca s-a schimbat ceva in ea si imi doresc din suflet ca schimbarea ei sa fie de durata.
Nu mai retin ce intelept a spus ca cea mai de folos munca este munca la tine insuti. Cred ca de acolo ar trebui sa incepem si sa ne bucuram de viata, ca niste femei minunate ce suntem.
Cu siguranta, Alina, ca o schimbare s-a produs odata cu gestul pe care l-ai facut. Dar aceasta schimbare – pentru a fi durabila si cu efecte mai profunde – este necesar sa fie sustinuta nu numai din exterior, ci mai ales din interior.
A invata sa ne iubim, sa ne respectam, sa ne rasfatam, sa ne apreciem etc sunt tematici ce se extind pe parcursul intregii noastre existente (si e valabil si pentru femei, cat si pentru barbati).
Partea frumoasa este ca, odata deprinse aceste “obiceiuri”, transformarile interioare incep sa se produca intr-o maniera fireasca, natura si atotcuprinzatoare.
Daca am avea la 20 de ani intelepciunea de la 40, probabil ca am sti sa ne bucuram mai mult de propria persoana, poate ca am savura cu mai multa voluptate un cer senin, o floare superba sau un copac infrunzit …
La 30 de ani ar trebui sa stim ca viata cateodata ne-o ia pe dinainte si ne gaseste nepregatite de ceea ce urmeaza … Iti inchipui ca oferindu-te celorlalti te imbogatesti, adeseori doar risipindu-te intr-o goana teribila si uitandu-ti propria existenta .
La 40 de ani realizezi ca timpul nu te-a crutat, ca de fapt nimic din toata risipirea ta nu se simte si ca ceilalti chiar daca sunt doar la-nceput de drum stiu sa isi experimenteze propria viata intrebandu-se tu de ce nu o faci … Si atunci cand in valtoarea vietii ramai tu cu tine iti dai seama ca totusi personajul cel mai neglijat din propria-ti viata este totusi personajul principal … propria-ti fiinta … Dar viata merge inainte si asta este minunat … pentru ca fiecare secunda traita are miracolul ei …
Fiecare varsta prin care am trecut a avut frumusetea, magia si ritmul ei. Pana la urma, trecerea timpului – asa cum o percepe fiecare – ar trebui sa lase loc la o mai profunda impacare si armonizare cu trecutul nostru, cu ceea ce am fost si cu alegerile pe care le-am facut la 20, 30 sau 40 de ani…
E important sa intelegem ca nu daruirea neconditionata constituie o piedica in propria noastra dezvoltare, ci asteptarile si proiectiile pe care le punem pe umerii celor de langa noi, pentru ca in multe cazuri se asteapta sa fie recunoscut si apreciat sacrificiul facut.
A reusi sa gasim echilibrul intre ceea ce ne oferim noua si ceea ce oferim celorlalti este o adevarata provocare, cu atat mai mare cu cat ni se readuce aminte lectia iubirii si aprecierii de sine.
Sublim.Asa este,uitam sa traim cu intensitate fiecare moment al vietii si cand ne trezim din cauza suferintei este prea tarziu.
Cat de trist ca am sti cum sa traim viata, daca ni s-ar oferi o alta sansa… Cat de trist ca nu invatam macar din lectiile celorlalti…
Bianca, dincolo de orice urma de tristete, sa reflectam mai mult – fiecare dintre noi – ce alegem sa facem cu clipa prezenta.