Drumul nostru spiritual

“Înca din antichitate oamenii au îmbratisat conceptul apartenentei lor la o împaratie vesnica. De la începutul istoriei noastre am avut credinta ca, atât viata pamânteasca, cât si cea de dupa moarte sunt sustinute într-un singur întreg de catre inteligenta divina. Timp de milenii, am perceput lumea sufletului mai curând ca o stare diferita a constientei decât ca un lucru abstract. Viata de dupa moarte era considerata a fi numai o continuare a vietii noastre fizice. Cred ca omenirea se întoarce la aceste concepte pe care le-a exprimat atât de sugestiv Spinoza când spunea: „întregul univers reprezinta o substanta unica, noi fiind o parte a acesteia. Dumnezeu nu este o manifestare exterioara, El este tot ceea ce exista”.

În acest sens, viata de dupa moarte implica o purificare de sine a gândirii. Principalele fundamente ale vietii noastre de dupa moarte sunt dreptatea, cinstea, umorul si dragostea. Stiu ca dupa citirea informatiilor cuprinse în aceasta carte poate parea crud ca utopia viselor noastre exista înauntrul fiecaruia dintre noi, dar este blocata de amnezia memoriei noastre constiente. Când aceste blocaje sunt depasite, prin intermediul hipnozei, meditatiei, practicilor yoga, rugaciunii, imaginatiei si a viselor sau printr-o stare mentala atinsa prin efort fizic, traim o senzatie de împlinire personala. Cu vreo doua mii patru sute de ani în urma, Platon scria despre reîncarnare, afirmând ca sufletele trebuie sa calatoreasca pe Lethe, râul uitarii, ale carui ape produc o pierdere a memoriei adevaratei noastre naturi.

Adevarurile sacre ale istoriei noastre ca spirite pot fi recuperate astazi, pentru ca putem învinge blocaj ele mintii constiente si ajunge la cea inconstienta, care nu s-a scaldat în apele râului uitarii.

Sinele nostru mai înalt îsi aminteste de victoriile si greselile noastre trecute într-un mod selectiv, soptindu-ne despre acestea peste spatiu si timp. Propriul spirit ne conduce în efortul de a da ce e mai bun în aceste doua lumi, cea eterica si cea materiala. Fiecarui nou-nascut îi este oferit un început proaspat si un viitor deschis oricarei evolutii. Maestrii nostri spirituali doresc sa ne ofere sanse karmice, fara constrângerile pe care le-ar genera faptul ca noi am cunoaste capcanele pe care le-am experimentat în vietile noastre trecute. Ei devin mai indulgenti într-un mod selectiv fata de amnezie, pe masura ce noi însine ne angajam în descoperirea propriului sine. Aceasta este calea cea mai buna spre întelepciune.

Având în vedere ca fiecare dintre noi este o fiinta unica, diferita de toate celelalte, este absolut necesar ca aceia care îsi doresc linistea interioara sa-si descopere propria spiritualitate. Cred ca, atunci când îmbratisam total sistemele de credinta bazate pe experienta altor persoane, ne pierdem ceva din individualitate. Drumul ce duce la descoperirea de sine si la formarea unei filosofii proprii este dificil si implica multe eforturi, dar si recompensa poate fi semnificativa. Exista multe posibilitati de a atinge acest obiectiv, dar toate încep prin a avea încredere în propria persoana. Imaginile vietii de dupa moarte zac în fiecare dintre noi, ca un sanctuar, în timp ce calatorim prin labirintul cararilor de pe Pamânt.

Dificultatea de a descoperi fragmente ale caminului nostru etern se datoreaza în mare masura faptului ca suntem distrasi de ritmul vietii. Nu e un lucru rau sa acceptam viata asa cum este, fara sa punem întrebari si acceptând faptul ca ceea ce trebuie sa se întâmple se va întâmpla pâna la urma. Totusi, pentru aceia ce sunt înclinati sa stie mai multe, simpla acceptare a vietii este cu totul nesatisfacatoare. Pentru unii calatori, misterele vietii reclama atentie, daca faptul de a fi viu trebuie sa aiba o însemnatate.

Cautându-ne propriul drum spiritual, este întelept sa ne punem întrebarea: „în ce fel de conduita comportamentala cred?”. Unii teologi sugereaza ca oamenii nereligiosi sunt înclinati sa minimalizeze responsabilitatea morala si etica pe care ne-o dicteaza prin scripturi o autoritate superioara. Cu toate acestea, dupa moarte nu suntem evaluati în functie de apartenenta religioasa, ci mai degraba dupa comportamentul pe care l-am avut si valorile pe care le-am îmbratisat în viata. In lumea spiritelor principalul criteriu dupa care suntem evaluati este ce am facut si cum ne-am comportat fata de ceilalti.

Daca activitatile religioase traditionale sunt potrivite scopurilor pe care ni le-am propus si ne ofera un ajutor spiritual, vom fi, probabil, motivati sa credem în scripturi si sa avem dorinta apartenentei la o comunitate religioasa. Aceleasi motive le au si cei ce se alatura grupurilor metafizice, care isi gasesc împlinirea în urmarea ideilor prescrise de textele spirituale, alaturi de oamenii cu aceeasi credinta. Daca aceste practici pot fi o sursa de alinare si de crestere spirituala pentru anumiti oameni, trebuie sa admitem ca nu sunt potrivite tuturor. Daca nu gasim linistea interioara, nici nu mai conteaza ce religie sau credinta spirituala am îmbratisat. Dezinteresul fata de viata apare atunci când ne-am îndepartat de puterea noastra interioara, considerând ca suntem singuri, lipsiti de îndrumare spirituala, întrucât nu exista nimeni acolo Sus care sa ne asculte.

Perceptia spirituala trebuie sa fie o cautare personala, altfel nu are nici o însemnatate. Suntem foarte influentati de propria realitate imediata, putând actiona asupra acesteia, sa spunem, cu un singur pas, fara ca acest lucru sa ne oblige sa mergem prea mult în respectiva directie. Chiar si pasii facuti într-o directie gresita ne pot oferi o întelegere a multor cai menite învatarii noastre. Pentru a aduce sinele sufletului în armonie cu mediul nostru fizic, ni se da libertatea de a alege si de a ne exercita vointa în mod liber în cautarile motivelor pentru care suntem aici. Pe drumul vietii trebuie sa ne asumam responsabilitatea în cazul tuturor deciziilor noastre, fara a da vina pe alti oameni pentru neajunsurile si greutatile vietii care ne fac nefericiti.

Dupa cum am mentionat deja, pentru a fi eficienti în misiunea noastra, trebuie sa-i ajutam pe ceilalti în drumul lor, ori de câte ori avem aceasta posibilitate. Ajutându-i pe ceilalti, ne ajutam si pe noi însine. Nu putem ajunge la ceilalti atât timp cât ne hranim numai propria unicitate, într-o astfel de masura, încât devenim total absorbiti de noi însine. Cu toate ca a nu ne cunoaste pe noi însine si a nu fi interesati sa o facem ne poate transforma în niste persoane ineficiente. Trupul pe care-l avem nu ne-a fost dat printr-un hazard al naturii. A fost selectat pentru noi de catre consilierii nostri spirituali si noi însine am acceptat alegerea lor dupa ce ne-au fost prezentate si alte oferte de corpuri gazda. Astfel, nu suntem victimele unei conjuncturi. Trupul ne este încredintat în scopul de a fi niste participanti activi la viata si nu pentru a o privi din afara. Nu trebuie sa scapam din vedere ideea ca am acceptat acest contract sacru al vietii si ca acest lucru înseamna ca rolurile pe care le jucam în viata sunt mai importante decât noi însine.

Energia sufletului nostru a fost creata de o autoritate mai înalta decât putem sa ne imaginam în starea actuala de dezvoltare. În acest sens, trebuie sa ne concentram asupra a ceea ce suntem ca persoane, pentru a descoperi scânteile de divinitate care se afla în noi. Singurele limite ce pot exista în ceea ce priveste cunoasterea noastra de sine sunt autoimpuse. Daca drumurile celorlalti ni se par irelevante, aceasta nu înseamna ca nu exista un parcurs care ne e destinat. Motivul pentru care suntem ceea ce suntem este unul dintre adevarurile majore ale vietii. Cineva poate descoperi ca aceste adevaruri se manifesta într-un anumit loc sau situatie, dar acestea nu se aplica si celorlalti.

În esenta, suntem singuri cu sufletul nostru, oamenii care se simt însingurati nu s-au descoperit îndeajuns pe ei însisi. Autodescoperirea sufletului se leaga de cât de stapâni suntem pe noi însine. Captarea propriei esente se aseamana cu actul de a ne îndragosti. Ceva adormit înauntrul nostru este trezit de un stimul, într-un moment al vietii noastre. Sufletul flirteaza la început cu noi, ispitindu-ne sa mergem mai departe cu deliciile pe care le putem vedea doar de la distanta. Atractia initiala a descoperirii de sine începe cu o atingere ca din joaca a constientului de catre partea inconstienta a mintii.

Pe masura ce intensitatea cu care dorim sa posedam în întregime propriul sine creste, suntem atrasi irezistibil de o comuniune mult mai intima. Cunoasterea sufletului nostru devine un aspect al fidelitatii fata de propriul sine. Aspectul fascinant al descoperirii de sine este acela ca, atunci când ne auzim vocea interioara, o recunoastem imediat.

Nu exista accidente în viata, desi oamenii devin confuzi în fata a ceea ce ei considera a fi o expresie a hazardului. Aceasta filosofic functioneaza împotriva gândirii ordinii spirituale. Un al doilea pas usor de facut, în logica acestei filosofii, ar fi acela ca nu avem nici un control asupra vietilor noastre si ca a încerca sa ne descoperim pe noi însine este un lucru lipsit de substanta, având în vedere ca, oricum, nimic din ceea ce facem nu are vreo importanta. Credinta în hazardul ce guverneaza evenimentele influenteaza în mod negativ reactia noastra în fata unor situatii si ne permite sa evitam sa ne punem problema explicarii acestora. A avea o abordare fatalista a vietii, spunând: „E voia lui Dumnezeu” sau „Aceasta e karma mea”, contribuie la inactiunea si la lipsa noastra de scop în viata, pentru ca ceea ce are importanta în viata poate veni cu încetul sau dintr-o data.

Constienta de sine ne poate duce dincolo de ceea ce am crezut ca reprezinta destinatia noastra initiala. Karma semnifica punerea în miscare a acelor conditii ale drumului nostru care ne stimuleaza învatarea si dezvoltarea. Conceptul conform caruia exista o sursa ce orchestreaza totul nu trebuie sa fie considerat prea pretentios. Întelegerea naturii noastre spirituale vine în momente linistite, introspective si subtile, manifestate de puterea unei singure gândiri.

Viata presupune schimbari constante în drumul spre împlinire. Locul pe care-l ocupam în lume astazi poate fi mâine altul. Trebuie sa învatam sa ne adaptam acestor perspective diferite, întrucât acestea reprezinta o parte a planului dezvoltarii noastre. Facând astfel, exista o transcendenta a sinelui, de la procesul miscarii în spatele unei carcase exterioare temporare la ceea ce se gaseste adânc în cadrul mintii permanente a sufletului nostru. Pentru a înalta mintea umana din sentimentele de deziluzie, trebuie sa ne extindem constienta, iertându-ne pe noi însine de greseli. Cred ca e vital pentru sanatatea noastra mentala sa putem râde de noi însine si de situatiile prostesti în care intram în cadrul drumului nostru. Viata e plina de conflicte, iar lupta, suferinta si fericirea pe care le traim reprezinta motivele pentru care suntem aici. Fiecare zi e un nou început.

Venirea pe Pamânt este ca o calatorie într-o tara straina, departe de casa noastra. Unele lucruri par familiare, dar majoritatea sunt ciudate, macar pâna când ne obisnuim cu acestea, în special conditiile necrutatoare. Adevarata noastra casa e un loc de pace absoluta, acceptare completa si dragoste desavârsita. Ca suflete despartite de casa noastra, nu putem considera ca aceste trasaturi frumoase vor mai fi prezente în jurul nostru. Pe Pamânt urmeaza sa ne confruntam cu intoleranta, tristetea si mânia, în timp ce cautam bucuria si dragostea. Va trebui sa nu ne pierdem integritatea pe drum, sacrificându-ne bunatatea pentru a supravietui si manifestând atitudini de superioritate sau de inferioritate fata de cei din jurul nostru. Stim ca traiul într-o lume imperfecta ne va ajuta sa întelegem adevarata însemnatate a perfectiunii. Cerem curaj si umilinta înaintea calatoriei noastre în alta viata. Pe masura ce crestem în constienta, va spori si calitatea existentei noastre. În acest fel suntem testati. Trecerea acestui test reprezinta destinul nostru.”

(fragment din Destinul sufletelor, Michael Newton)