Omul a soptit: Doamne vorbeste-mi!
Si o ciocarlie a inceput sa cante, dar omul nu a auzit.
Asa ca omul a strigat: Doamne vorbeste-mi!
Si bubuitul tunetului a rasunat de la o margine a cerului la cealalta, dar omul nu a ascultat.
Omul a privit in jurul sau si a spus: Dumnezeule, da-mi voie sa Te vad!
Si o stea a stralucit scanteietoare, dar omul nu a observat-o.
Si omul a strigat: Doamne, arata-mi o minune!
Si o viata s-a nascut, dar omul nu a stiut.
Asa ca omul a strigat in disperare: Doamne, atinge-ma ca sa stiu ca esti aici!
La care Dumnezeu s-a aplecat si l-a atins pe om. Insa omul a dat cu mana alungand fluturele, si si-a vazut mai departe de drum.
Nu lasa sa-ti scape vreo binecuvantare, numai fiindca nu o primesti in felul in care o astepti.
Da,Solarris, cuvantul cheie este ,,detasare”.
Atunci cand nu avem asteptari de nici un fel din partea celorlalti, abia atunci vom fi cu adevarat liberi si ne vom bucura de imprevizibilul din viata noastra!Succes!
Am asteptat multi ani din viata sa primesc iubire si binecuvantare…dupa ce am invatat sa daruiesc iubire,am simtit ca sunt binecuvantata, auzind cantecul pasarilor,auzind tunetul,vazand stelele,simtind bucuria cu fiecare viata ce s-a nascut si mai ales cand un fluture s-a asezat in palma mea m-am emotionat atat de mult si nu am inteles de ce-doar acum,citind articolul publicat de tine.
Multumesc si sunt recunoscatoare tuturor!
probabil ca, mai mult sau mai putin, toti am trecut prin faza de a avea asteptari – de la noi insine, de la altii sau fata de anumite situatii.
partea frumoasa incepe atunci cind ne detasam de ele si primim cu sufletul deschis tot ce ni se intimpla indiferent daca, la o prima vedere, pare a nu corespunde cerintelor noastre.
…si totul capata sens, contur, caci intelepciunea Universului depaseste imaginatia noastra, in materie de binecuvintari…