Orgoliul

“Sunt foarte putini oameni cãrora le place sã audã vorbindu-se despre orgoliu. N-am întâlnit încã pe nimeni care sã fi reusit sã-l stãpâneascã în întregime. Orgoliul este una dintre numeroasele manifestãri ale fricii, dar acesta are si o laturã care tine de aspiratia spre perfectiune a omului. Acesta este constient de perfectiunea divinã care existã în el, dar o exploateazã în mod gresit din dorinta de a avea întotdeauna dreptate, în detrimentul celorlalti. Orgoliul este o gresealã a planului mental, a intelectului.

Orgoliosul se recunoaste dupã felul în care vrea, în orice împrejurare, sã aibã dreptate si sã le arate celor din jur cã ei gresesc. Vrea sã dea impresia cã el este singurul câstigãtor. Dar puterea ce pare sã vinã din orgoliu nu este decât o iluzie, cãci, în realitate, orgoliosul pierde întotdeauna. Se spune cã orgoliul este cea mai mare nenorocire a umanitãtii. El stã la originea marilor tulburãri din viata socialã, a rivalitãtii între popoare, a rãzboaielor, intrigilor, urii si ranchiunei manifestate fatã de altii. Orgoliul dã nastere la ambitii pentru putere, dar înãspreste inima si ne împiedicã sã ne iubim semenii. Orgoliosul este convins cã el e întotdeauna drept si ceilalti nu. A încerca sã schimbi pe cineva e o formã de orgoliu. Când, în sinea ta, crezi cã esti corect si ai dreptate în comparatie cu altul care, dupã tine, nu numai cã greseste, dar modul lui de gândire e complet deplasat, tu esti singurul care are de pierdut. Dacã te lasi stãpânit de orgoliu, asta te va costa foarte mult în ceea ce priveste dragostea, relatiile, sãnãtatea si fericirea! Oare chiar meritã?

Profilul psihologic” al orgoliului

Orgoliosul e cel care se cunoaste cel mai putin pe sine. E atât de plin de el, încât orice tentativã de a-l lãmuri va fi sortitã esecului. Nu vrea sã stie nimic. Nu suportã sã fie contrazis. Îi place compania oamenilor care îl flateazã. Binele pe care-l înfãptuieste cineva cu dorinta secretã de a fi aplaudat si glorificat se întoarce întotdeauna împotriva autorului sãu. Din acest motiv, atâtia oameni încep un lucru cu bune intentii care, în final, se întorc împotriva lor, cãci pe parcurs orgoliul a pus stãpânire pe ei.

Existã douã forme de orgoliu: mental si spiritual.

Orgoliul mental îl caracterizeazã pe cel care crede cã stie totul. De îndatã ce i se pun la îndoialã cunostintele, orgoliul iese la suprafatã si acesta este începutul unei îndelungi lupte obstinate pentru a-l face pe interlocutor sã-i înteleagã punctul de vedere. Îl putem recunoaste pe orgolios dupã felul lui de a fi. Vorbeste repede, într-un stil grãbit. Vrea cu orice pret sã aibã dreptate si încearcã în toate felurile sã se facã înteles.

O latã trãsãturã specificã orgoliosului este folosirea în mod curent a cuvintelor: „Da, stiam”. El stie totul. Dacã într-adevãr stie totul, de ce se simte obligat sã spunã? Ti se întâmplã de multe ori sã rostesti aceastã frazã? În aceastã situatie, cel mai important este sã fii tu însuti convins cã stii. Tu si numai tu! Dacã ai fost întrebat „Stiai?”, era cu totul altceva. Era o întrebare care astepta un rãspuns. Nevoia de a spune cã stiai ceva, fãrã a fi fost întrebat, se naste din orgoliu.

Orgoliul te face sã rezisti oricãrei transformãri interioare. Orgoliul incearcã mereu sã te împiedice sã-l vezi pe Dumnezeu în fiecare om, sã ierti, sã-ti exprimi emotiile si sentimentele, sã fii tu cu adevãrat, sã înveti sã te cunosti si sã evoluezi.

Dacã în prezent esti supãrat pe cineva si simti cã ti-e imposibil sã-i ceri iertare, în primul rând fiindcã-i porti picã si fiindcã n-ai încercat sã recunosti dragostea în gesturile sau cuvintele sale, înseamnã cã lasi orgoliul sã te împiedice. Probabil gândesti în felul urmãtor: „Dar dacã i-as cere iertare, asta ar însemna, nici mai mult nici mai putin, sã-i dau dreptate si sã recunosc cã am gresit!

Încearcã sã privesti orgoliul ca pe o entitate exterioarã care nu vrea decât sã te influenteze. Imagineazã-ti cã e o voce din capul tãu care te deranjeazã continuu si nu te lasã sã trãiesti. Hotãrãste cã, de acum înainte, vrei sã-ti dirijezi singur viata, fãrã a mai asculta de vocea aceea. Orgoliul tãu va face orice pentru a supravietui. Se va întoarce împotriva ta din momentul în care ai hotãrât cã vrei sã-l stãpânesti. Te va ataca mai ales în primele sãptãmâni ce urmeazã deciziei tale. Dupã observatiile si experientele personale, pot sã-ti spun cã în primele trei sãptãmâni va fi cel mai rãu. Apoi, treptat, rezistenta sa începe sã slãbeascã si totul devine mult mai usor. Orgoliului îi este fricã. Îl putem compara cu o vecinã care vine mereu la tine sã-ti împuie capul cu povesti înfricosãtoare. Tu o lasi sã te ameteascã astfel în orice moment al zilei. Când, în sfârsit, te decizi sã-i spui: „Pleacã de aici, nu mai am chef de povestile tale”, ea intrã în panicã. Îsi pierde teritoriul unde putea oricând sã se defuleze. Dar va reveni, pentru a verifica adevãrul spuselor tale. Asa se întâmplã si cu orgoliul. O vreme va face orice ca sã supravietuiascã, pentru a dispãrea apoi cu totul. Trebuie sã rãmâi în permanentã atent, sã fii stãpân pe situatie.

E bine sã fii mai constient, pentru cã omul e în general foarte orgolios. Nu ne putem debarasa de azi pe mâine de aceastã boalã care existã de generatii întregi. Începe prin a câstiga mici victorii în fiecare zi, fãcând acte de dragoste! Orgoliul reprezintã de fapt exaltarea eului inferior, a personalitãtii, în contradictie cu eul superior, individualitatea. Pe mãsurã ce o vei dezvolta pe aceasta din urmã, orgoliul va avea tot mai putinã putere asupra ta.

Orgoliul spiritual

Atentie si la orgoliul spiritual! Pe mãsurã ce o persoanã evolueazã, ea devine tot mai constientã si pericolul de a se lãsa stãpânitã de orgoliu va fi tot mai mare. Începe sã se simtã superioarã celorlalti: „Eu sunt mai bun decât tine. El nu e atât de evoluat ca mine”. Aceste gânduri se nasc din orgoliul spiritual. Am cunoscut persoane care atinseserã un grad de evolutie ridicat dar, în momentul în care era vorba sã le fie de folos altora, s-au lãsat stãpânite de orgoliu si totul s-a întors împotriva lor. Este foarte important sã fii atent în special când devii mai constient. Faptul cã ai ajuns la un nivel mai ridicat decât altcineva nu înseamnã neapãrat cã acesta îti este inferior. Gradul lui de constiintã e inferior, dar puritatea sufletului sãu e la fel de perfectã ca a ta. Numai exprimarea e diferitã. Dacã îi privesti pe ceilalti ca fiind mai mici decât tine e ca si cum te-ai compara cu un elefant si i-ai considera pe ceilalti niste soareci. Crezi cã un elefant e mai valoros, ca animal, decât un soarece? E primejdios sã gândesti astfel. E ca si cum ai spune cã tu esti Dumnezeu si celãlalt nu. Dar trebuie sã-l vezi pe Dumnezeu în fiecare om!

Stapinirea orgoliului

Ceea ce face deosebit de dificilã munca pentru stãpânirea orgoliului este faptul cã, de îndatã ce cineva se lasã cuprins de orgoliu, aceasta tinde sã scoatã la ivealã si orgoliul celuilalt. Când doi orgoliosi se înfruntã, rezultatul este inevitabil „doi învinsi”. Cel mai bun mijloc de a învãta sã-ti stãpânesti orgoliul atunci când discuti cu cineva care tine neapãrat sã aibã dreptate este sã nu te încãpãtânezi. Acceptã ideea cã, în momentul respectiv partenerul tãu de discutie detine un adevãr important pentru el. la fel de important ca al tãu. Cine are dreptate? Amândoi, fãrã îndoialã. Deci, accepti în forul tãu interior cã celãlalt are dreptate, dar cã si adevãrul tãu e la fel de important. Îti sugerez sã-i rãspunzi urmãtoarele: „Accept punctul tãu de vedere, chiar dacã este diferit de al meu si chiar dacã nu-l înteleg. Accept cã pentru tine e important”. Celãlalt va fi complet nãucit. Orgoliosul vrea întotdeauna sã câstige, sã aibã dreptate, sã aibã impresia cã celãlalt a pierdut. Dar, dupã aceste cuvinte, se va gãsi într-o situatie în care adevãrul sãu este acceptat fãrã ca celãlalt sã piardã. Vorbindu-i astfel, eviti sã te certi cu el sau sã i te supui.

Supunerea înseamnã a-ti schimba punctul de vedere pentru a fi de acord cu celãlalt. Si în acest caz, amândoi aveti de pierdut: tu fiindcã, supunându-te, ai impresia cã ti-ai pierdut toatã energia, si celãlalt, care se crede câstigãtor, dar si-a câstigat o falsã putere. Puterea lui trebuie sã vinã din el însusi, nu din ceilalti. Oricine câstigã prin orgoliu este în mod automat un învins.

Falsa umilinta

Contrariul orgoliului îl reprezintã umilinta. Dar, atentie, multi oameni se considerã umili pentru a-si ascunde teama, cãci în realitate ei sunt slabi. Le e atât de teamã sã nu greseascã, încât se supun de bunã voie. Dã-le putere si vei vedea cã se schimbã imediat; umilinta lor dispare ca prin farmec… Este ceea ce numim falsã umilintã. Sunt si oameni care se umilesc mereu si nu-si pot accepta talentele si calitãtile. Se simt foarte încurcati când cineva le face un compliment. Fac totul cu umilintã… Si asta este tot falsã umilintã, de fapt, tot o formã de orgoliu.

Orgoliul atrage dupã sine ipocrizia, vanitatea, setea de putere si alte stãri de spirit care nu sunt benefice. Existã douã forme de ipocrizie: cea a omului puternic care se dã drept un oarecare si cea a omului obisnuit care se dã mare. Ambele forme ne pun în încurcãturã: unul prin falsã umilintã, celãlalt prin vanitate. De aceea e important sã-ti stãpânesti orgoliul, sã devii mai constient de motivatiile tale. Vrei sã te bucuri de glorie si sã fii flatat de ceilalti? Dacã e asa, totul se va întoarce împotriva ta. E chiar asa de important sã ai întotdeauna dreptate? Observã cât te poate costa asta!

Poate ajuti pe cineva în speranta cã-ti va spune cât esti de bun si de minunat? Speri ca ajutorul pe care-l dai sã fie strigat în gura mare pe stradã, de toatã lumea? Observã ce se întâmplã cu tine! Sã presupunem cã ai ajutat pe cineva, dar persoana respectivã ti s-a pãrut ingratã, nerecunoscãtoare. Nici mãcar nu ti-a multumit, în schimb a început sã povesteascã tuturor cum si-a luat viata în propriile mâini si, astfel, s-a schimbat nebãnuit de mult. Despre ajutorul tãu n-a suflat nici o vorbã! Te demoralizeazã, nu-i asa? Ai fi preferat sã spunã cã totul ti se datoreazã tie? A astepta recunostintã din partea cuiva este o formã de orgoliu. Poate vei fi tulburat citind aceste rânduri, dându-ti seama cât esti de orgolios! Dar scopul meu nu este sã te tulbur, ci sã te fac sã devii constient. Dacã îti vei da seama cã esti o persoanã orgolioasã, e vremea sã începi sã lupti cu orgoliul tãu, cãci el este cel care te împiedicã sã iubesti.

Tot mai multi oameni sunt afectati de boli grave de inimã, cum ar fi scleroza multiplã. Orgoliul face ravagii. Ideal pentru ei ar fi sã-si lase inima liberã sã iubeascã. Sã fie mai putin duri fatã de ei însisi si fatã de ceilalti. Latura mentalã trebuie folositã pentru a evolua si nu pentru a te umili pe tine si pe altii. Sinceritatea te va face sã trãiesti o fericire cu mult mai mare decât aceea de a avea totdeauna dreptate. A cere iertare si a-ti arãta dragostea fatã de cineva nu te face sã pierzi nimic. Toti cei implicati sunt atât de perfecti pe cât stiu sã fie. Fiecare a fãcut asa cum s-a priceput mai bine. Pur si simplu, n-a stiut sã-si exprime dragostea. Pentru a o lua de la început, unul sau altul trebuie sã-si deschidã inima si sã-si lase orgoliul deoparte. E cel mai bun lucru pe care îl poate face un om pentru celãlalt. A gândi sau a vorbi cu capul e o formã de orgoliu. În acel moment intri în contact cu mintea celuilalt si el îti rãspunde tot cu capul, nu cu inima.

Solutia: iubirea

Totul revine mereu la acelasi lucru: dragostea. Fiecare semn de dragoste sfârseste prin a rezolva toate problemele si transformã totul în viatã. Dragostea are o mare putere de vindecare fizicã, mentalã, emotionalã si spiritualã. Acum îti dai seama probabil cã în spatele orgoliului se ascunde întotdeauna frica. Frica de a nu fi iubit, de a fi respins, judecat, criticat. Teama de a nu fi la înãltime într-o situatie, teama de a pierde pe cineva sau ceva. Dacã ai de-a face cu o persoanã orgolioasã, încearcã sã observi toatã suferinta si teama ascunse în comportamentul sãu. Poate cã va încerca sã te schimbe, sã-ti provoace teamã prin atitudinea sa autoritarã, transantã. Dar sã nu te lasi impresionat, cãci în realitate este, probabil, mai speriatã decât tine. Nu încerca sã-i rãspunzi tot cu mintea. Vãzându-i suferinta, vei fi în mãsurã sã ajungi la inima ei.

Exercitiu

La sfârsitul acestor rinduri, te sfãtuiesc sã faci o retrospectivã a ultimelor trei zile.Scrie tot ce-ti amintesti în legãturã cu contactele pe cate le-ai avut (ci cei apropiati sau cu altii) – prin gânduri, vorbe sau fapte. Fii sincer cu tine însuti. Nimeni nu se va uita pe foaia ta de hârtie. Dacã vrei, arde-o dupã ce ai terminat. Observã de câte ori te-ai lãsat stãpânit de orgoliu. Poate fi vorba despre orgoliu mental: „Eu stiu mai bine”, sau „Eu sunt mai bun”.

Exercitiul n-a fost conceput pentru a te face sã te simti vinovat, ci pentru a te ajuta sã devii constient, sã-ti dai seama unde esti si ce hotãrâre trebuie sã iei. Observã cât te-a costat în ceea ce priveste sãnãtatea, linistea interioarã, relatiile, fericirea, dragostea fatã de ceilalti. Esti pregãtit sã plãtesti în continuare acest pret? Când vei termina lista, studiazã fiecare situatie si du-te sã vorbesti cu persoana în cauzã. Dacã e cazul sã-ti ceri iertare, fã-o. Explicã-i faptul cã te-ai lãsat dominat de orgoliu. Spune-i cã nu erai cu adevãrat tu cel care-i vorbeai, cã totul venea din orgoliu. Mãrturiseste-i cã ai decis sã fii propriul tãu stãpân, dar va trebui sã aibã rãbdare cu tine, cãci nimic nu se poate face de azi pe mâine. Acest semn de dragoste te va ajuta, crede-mã.

Iatã afirmatia pe care trebuie s-o repeti cât mai des posibil:

Ma accept cu orgoliul meu si ma eliberez treptat de el, incercind sa-l vad pe Dumnezeu in toti cei ce ma inconjoara!”

Lise Bourbeau
About these ads
This entry was posted in Dezvoltare personală, Dezvoltare spirituala and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

14 Responses to Orgoliul

  1. anonymya says:

    Cred ca e mai periculos orgoliul spiritual, mai greu de constientizat si daca te-a prins in capcana, e foarte greu sa mai iesi.
    Mi se pare semnificativa aici parabola vamesului si a fariseului: vamesul se roaga smerit in inima lui,constientizand cat e de pacatos, pe cand fariseul se bucura in gand ca nu e ca vamesul. Cum reactionam majoritatea dintre noi cand o citim? “Eu nu sunt ca fariseul”. Aici e capcana.

    Intr-adevar, constienta orgoliului implica acceptarea lui si acesta e un prim pas. Cu persoanele carora le-ai facut bine si in mod inexplicabil iti rasplatesc cu rau consider ca e bine sa lamuresti in interiorul tau ca a fost o lectie pe care a trebuit sa ti-o insusesti, ca si in ele exista scanteia divina, fara sa fii prea ostentativ in a demonstra ca esti bun si iertator. Totul pleaca de la intentie…

  2. maze says:

    Poti detalia partea cu transferul de energie ce are loc cand cineva te convinge de un anumit lucru, intr-un articol?!

    Daca din politete accepti un punct de vedere si pe urma cauti sa te justifici ca nu e asa, e o forma de orgoliu sau incerci sa limitezi pierderea de energie?!

    Ar fi interesant cum vezi relatia dintre a performa si orgoliu. Problema e ca atunci cand performezi intr-un domeniu ajungi sa te vezi doar prin prisma acelui lucru sa judeci oameni in special cei care performeaza in acelasi domeniu ca si tine.

    • Solarris says:

      Pornind de la ideea ca totul in jurul nostru este energie, ca (mai ales), relatiile interumane au la baza acest transfer de energie, ca in spatele cuvintelor se ascunde o forta uriasa, ar fi bine sa ne intrebam daca ceea ce simtim venind din partea celorlati se aliniaza adevarurilor noastre interioare, ale sufletului nostru, daca mesajul e incarcat energetic cu iubire si lumina sau avem impresia ca ne este incalcat liberul arbitru sau ca nu e in acord cu vocea noastra interioara? Ce ar mai treb avut in atentie, este ca nimeni nu trebuie sa incerce sa ne convinga de nimic. Noi avem libertatea de a alege daca rezonam sau nu cu ceea ce citim, cu ceea ce primim ca si informatie, daca ne aduce un plus de cunoastere spirituala.

      …cat despre politete si justificari, ar trebui ca in procesul comunicational sa putem fi in stare sa ascultam cu respect parerea celuilalt (chiar daca nu concorda cu a noastra). Problema apare in momentul in care, in mintea noastra, incepe un dialog interminabil si de durata – cu argumente pro si contra – ceea ce poate fi un semn ca orgoliul incepe sa-si presteze rolul. O fiinta plina de iubire fata de ceilalti poate, insa, accepta ca ceea ce primeste ca mesaj de la ceilalti constituie adevarul lor, si numai al lor, ca poate constitui o eroare spirituala sa ii convinga pe ceilalti sa creada in ceea ce crede ea. Si aici intervine arta de a avea toleranta fata de ceilalti.

      Delimitarea dintre performanta si orgoliu este foarte fina. Suntem performanti pentru ca sufletul nostru aspira intotdeauna la mai bine, la desavarsire din punct de vedere spiritual (dar fara a avea ambitii spirituale), sau pentru ca orgoliul ne impinge in permanenta sa ne comparam cu ceilalti? Sa fie etalonul nostru ceea ce vedem la nivelul ochilor fizici sau ceea ce vedem atunci cind ne ridicam ochii sufletului mai… Sus?

      • Solarris says:

        …poate ca tocmai nuantele ne vor face sa nu mai vedem totul in alb si negru…chiar si atunci cand e vorba de comunicare.

        O scurta completare, apropo de limitarea pierderii de energie, atunci cand acceptam din politete parerea cuiva, dar in mentalul nostru continuam sa aducem argumente justificative: in aparenta pare ca vrei sa stopezi pierderea de energie, dar la nivel energetic, interior, consumul este inzecit. Gandeste-te daca acest fapt nu a devenit un obicei si daca nu cumva totul converge spre reprimarea emotiilor.
        A-ti putea exprima o opinie detasat (chiar daca interlocutorul nu e de acord cu ea) este una, a-ti inmagazina emotiile si a le lasa sa fiarba la foc mocnit, pana intr-un final, cand ies afara – e cu totul alta.

    • Nastru says:

      @maze:
      Performanta si orgoliu=> Atat timp cat vezi performanta ca un lucru normal, dobandit dupa hard work si in urma performantei si NU simti nevoia de a te impauna cu acea perfomanta, atunci nu se pune problema orgoliului.
      Asta eu o spun prin prisma obtinerii unor rezultate si in sport si in business si stiu ACUM cand am fost sau nu orgolios. Raportarea la ceilalti o gasesc de multe ori daunatoare pentru ca, conditiile nu sunt niciodata egale. Aici nu vorbesc de sport evident.
      Tu trebuie sa fii convins si sa te judeci prin prisma ta daca ai performat ok sau nu, nefiind nevoia de a te pune in balanta cu altii. Parerea mea…
      O noapte de vis va urez tuturor!

      • maze says:

        As zice ca modul in care obtii performanta e mai putin important.
        Problema e ca, daca vrei sa iti dai seama cum stai, te cam uiti si la ceilalti.
        Intrebarea e daca in acest proces ma pot evalua fara sa ii judec pe ceilalti…

        • Solarris says:

          ar fi interesant sa ne impartasesti opinia legata de intrebarea pe care ti-ai pus-o…

          • maze says:

            Cred ca marea provocare e sa infrunti/percepi realitatea asa cum e ea si sa constientizezi starile care le declanseaza in interior.

            Revenind la subiectul initial ,din perspectiva asta, performanta poate declansa orgoliul doar daca nu esti constient.

            Daca intregul process de a performa este dominat de dorinta de a reusi fara a mentine un echilibru cu tine, senzatia e ca acumulam un potential foarte mare de a declansa orgoliul.

        • Nastru says:

          Nu e o problema sa performezi uitandu-te in oglinda. Depinde ce definesti tu atunci performanta. Performanta intr-un job se reflecta prin rezultate, rezultatele pe care le obtii in functie de obiectivul pe care ti l-ai insusit. Daca vrei sa te compari cu MODUL cum au obtinut ceilalti performanta intri intr-un cerc vicios pentru ca aici nu mai vorbim de performanta, ci de temerea care poate exista ca nu esti la fel de eficient ca si ceilalti. E bine sa-ti construiesti stilul propiru , ca o haina care ti vine bine. Asta te defineste. Hainele purtate de ceilalti, desi cad impecabil pe altii, nu e obligatoriu sa-ti vina si stie bine. Parerea mea.

          • maze says:

            Cred ca deviem un pic de la subiect in zona “a te compara cu ceilalti”, performanta si orgoliul se poate traduce : cum iti poti asuma succesul.

            Esecul e mai usor de asumat, dar succesul e o adevarata provocare.

  3. Felicia Gabriela says:

    din practica zilnica, am inceput destul de timid, sa observ reactia orgoliului in planul meu fizic, organic…. apare acea inchidere brusca, contractie mai fina sau mai puternica intre diafragma si stomac, care este raspunsul cel mai direct si rapid al activarii orgoliului…

    cu cat devenim mai atenti la acest aspect, putem sti cand devenim orgoliosi si chiar mai mult, asa cum inteleg eu lucrurile, devenim empatici si percepem rapid accesele de orgoliu ale celor cu care comunicam.
    In astfel de momente, daca stim cum sa facem, putem alchimiza acea energie, ridicand-o in inima si Iubind.

  4. anca says:

    Cu orgoliul asta nici nu realizam cit ne ciuntim noua si altora sufletul. Poate de aici ideea ca orgoliosul are de dat o plata , odata si odata.
    Iar ca raspuns de tratare a orgoliului, vorba fericitului Augustin : iubeste si fa ce vrei…

  5. moi-meme says:

    Lise descrie foarte bine orgoliul sub toate aspectele lui, si sint convinsa ca fiecare cititor, daca se privete cu sinceritate, se recunoaste mai mult sau mai putin in acesta descriere. Gasesc foarte buna si clara impartirea in sub-capitole pe care ai facut-o.

    Bon week-end!

Comentariile nu sunt permise.