A iubi, a fi iubit

Majoritatea oamenilor fac adeseori confuzie intre a iubi si a fi iubit. Le place sa fie iubiti si nu stiu sa iubeasca! Cu cat o persoana cauta mai mult sa fie doar iubita, cu atat va fi iubita mai putin, deoarece cineva care se iubeste cu adevarat, nu cauta atat de mult iubirea celorlalti.

De exemplu, o mama care ar vrea sa schimbe comportamentele fiului ei, crede ca il iubeste, desi de fapt vrea ca el sa aiba un anumit comportament, pentru ca ea sa fie considerata o mama buna. Asadar, vrea sa fie iubita. Si nu intamplator auzim oamenii spunand ca iubirea ii face sa sufere. Modul lor de a iubi este atat de dureros, atat de exigent si de posesiv, incat le este foarte greu sa iubeasca cu adevarat.

Mentalul a inregistrat diverse versiuni ale cuvantului “iubire”, de unde provine si confuzia referitoare la acest subiect. Sensul lui profund a fost uitat in tot acest amestec. Majoritatea oamenilor confunda iubirea adevarata cu sexualitatea, afectiunea, tandretea sau dependenta. Cred deci, ca a iubi inseamna a placea. De aceea traiesc conform regulei: “daca te plac, te iubesc, daca tu ma placi, o sa ma iubesti.” Prin aceasta credinta, oamenii cauta dinainte un soi de gratificare sau satisfactie personala in relatiile lor intime, in loc sa isi ofere pur si simplu iubirea celorlalti fara sa astepte sau sa pretinda sa fie iubiti in schimb.

A iubi cu adevarat inseamna a-ti acorda dreptul de a fi si a le acorda celorlalti dreptul de a fi si de a trece prin diverse experiente. Atat si nimic mai mult. Acordand tuturor fiintelor vii dreptul de a-si trai experientele, accepti faptul ca tot ceea ce traieste, exista pe pamant cu unicul scop de a creste in intelepciune prin aceste experiente.

Majoritatea dintre noi facem insa contrariul. Incercam sa ii schimbam pe ceilalti sau sa ii dominam, in scopul de a fi iubiti. De ce? Nu vrem sa ne vedem frica de a nu fi iubiti sau frica de a fi respinsi. Vrem ca ceilalti sa ne linisteasca fricile, facandu-i responsabili pentru ele. De aici provin nenumarate emotii, ranchiuna si ura dintre oameni.

Credem, de asemenea, ca daca unele experiente din trecut nu au fost placute, ar fi mai bine sa ne schimbam felul de a fi sau pe al celorlalti, pentru a evita repetarea acestora. Dar, actionand la fel, eforturile noastre sunt sortite esecului: vrem sa impiedicam sa se vada o anumita trasatura de caracter, printr-un control asupra ei, desi comportamentul interior nu s-a schimbat si vrem sa ne schimbam fara sa trecem prin acceptare, lucru care este inutil.

Una dintre marile legi spirituale ale Universului este aceea conform careia, fiinta umana exista pe pamant doar pentru a invata prin experientele ei. A-ti acorda sau a le acorda celorlalti dreptul de a trai aceste experiente, fara sa acuzi, sa judeci sau sa condamni este mijlocul cel mai rapid de a invata.

De fiecare daca cand judecam ceva sau pe cineva, ne indepartam de acceptare sau de iubirea adevarata, deoarece a iubi cu adevarat inseamna a accepta evenimentele si persoanele, asa cum sunt ele. Inseamna a recunoaste ca o anumita situatie este astfel si o anumita persoana are un anume comportament. La nivelul mentalului nostru luam decizia ca anume comportament sau anume actiune sunt rele.

Acorda-ti dreptul de a fi asa cum esti acum, chiar daca nu esti de acord cu anumite aspecte ale tale, care ai vrea sa fie altfel. Vei avea bucuria sa constati schimbarile care vin dupa aceea. Inteleg ca este mai dificil pentru cineva care a trait respingere de cand era foarte mic, sa creada ca de fapt nu a fost respins, ca a fost acceptat asa cum era. Daca acea persoana i-a auzit des pe parintii ei sau pe educatori spunandu-i ca era insuportabil(a), ca ar fi preferat un copil de sex opus sau daca avea senzatia ca este lasat(a) pe ultimul loc si ca fratele sau era preferat, ii va fi greu sa creada ca este o fiinta speciala si ca are dreptul sa fie asa cum este. Daca proprii sai parinti nu au iubit-o, cum ar putea sa se iubeasca ea insasi?

Daca ai trait o astfel de respingere in copilarie, inseamna ca respingerea a existat si intr-o viata anterioara. Ai revenit pe pamant alaturi de niste parinti care aveau aceasta atitudine de respingere, in scopul de a te ajuta sa devii constient de decizia pe care ai luat-o inainte si pe care trebuie sa o rezolvi in viata actuala.

Alegerea ta este simpla: fie vei continua sa crezi ca parintii tai si toti cei pe care ii iubesti te resping si sa traiesti aceeasi viata de infern pe care o traiesti de cine stie cate vieti sau decizi sa iti schimbi credintele, incepand prin a le accepta asa cum sunt.

Nu uita ca trebuie sa iti doresti schimbarea fara sa fortezi lucrurile. Daca fortezi, admiti faptul ca nu accepti o situatie sau o persoana si vrei sa o elimini, adica sa o respingi. Si nu uita ca o persoana respinsa se agata si mai tare in loc sa se indeparteze. Asadar, nu acesta este mijlocul potrivit pentru a face sa dispara ceea ce nu vrei.

Trebuie sa treci prin etapa de acceptare a starii actuale, inainte de a incepe schimbarile. Trebuie sa accepti ca acum te respingi si ca unele parti din tine au o dificultate in a-i accepta pe ceilalti. Cand iti dai seama ca o parte din tine este critica si respinge, observa pur si simplu acea parte pe masura ce ii simti prezenta. Este prima etapa a schimbarii: cea a acceptarii. O data ce ai constientizat o stare de lucru si ti-ai trait din plin experienta, vei putea sa iti vezi suferinta care te impiedica sa iti acorzi dreptul de a fi ceea ce esti. Chiar daca vei accepta mai greu anumite parti din tine, traieste experienta de a le da dreptul de a exista. Este etapa cea mai importanta inainte de o schimbare durabila.

Nu poti sa stii rezultatul atata timp cat aceasta etapa nu este incheiata, deoarece ea te va conduce spre urmatoarea. Apoi, tansformarea se va face treptat si intr-o zi vei avea surpriza placuta ca te simti tot mai putin respins(a).

In incheierea acestui capitol iti sugerez sa scrii o lista cu trei aspecte sau personalitati ale tale pe care iti este greu sa le accepti. In momentul in care constientizezi fiecare dintre aceste aspecte, daca reactia ta este sa nu te iubesti, incearca sa iti acorzi dreptul de a fi ceea ce esti, timp de cel putin o saptamana, observand, verificand cum te impaci cu acele moduri de a fi. Traieste din plin aceasta etapa.

Daca iti este greu sa traiesti aceasta experienta, intrerupe-o cu altele mai frumoase, saptamana care urmeaza. Continua procesul timp de cateva saptamani daca este nevoie, pana cand vei fi capabil doar sa te observi, fara sa te judeci, fara sa te critici, fara sa te simti vinovat, fara sa fii invadat de furie sau sa te condamni. Pe scurt, accepti ceea ce esti.

Vei sti ca aceasta etapa este completata cand vei putea spune: “Accept ca aceste parti exista in mine deocamdata. Le-am creat crezand ca astfel nu voi mai suferi. Deci, mi-au fost utile. Totusi, astazi, decid sa cred in altceva.” Cand vei simti ca accepti cu adevarat aceste parti din tine, atunci va incepe procesul lor de transformare, care va lasa mai mult loc iubirii.”

Extras din volumul Asculta-ti corpul, in continuare! Lise Bourbeau
About these ads
This entry was posted in Relaţii and tagged , , . Bookmark the permalink.

14 Responses to A iubi, a fi iubit

  1. Nastru says:

    Când ne exprimăm cu iubire înseamnă că ne iubim pe noi înşine mai mult

    Am observat că există o strânsă legătură între a fi bun şi a avea o viaţă de calitate, iar acesta probabil este cel mai profund mesaj pe care îl ştiu. Am observat de asemenea că sporim orice lucru pe care îl lăudăm fiindcă întreaga creaţie este receptivă şi se bucură atunci când primeşte apreciere. Dar bucuria funcţionează în dublu sens, fiindcă nu se poate să nu ne simţim mai bine ştiind că i-am făcut pe alţii să se simtă bine. Când oferim încurajare de fapt îi inspirăm pe ceilalţi iar situaţia creată este fără doar şi poate un câştig reciproc. Chiar ne ajută să fim mai buni !

    Copiii învaţă din ceea ce trăiesc. În cazul în care copiii trăiesc în mijlocul criticilor, atunci învaţă să condamne. În cazul în care trăiesc în mijlocul unor sentimente de ruşine, atunci învaţă să se simtă vinovaţi. În cazul în care copiii trăiesc în mijlocul încurajărilor, atunci învaţă să aibă încredere. În cazul în care trăiesc în mijlocul unui mediu plin de mulţumiri, atunci învaţă să aprecieze la rândul lor” Dorothy Law Nolte

  2. crorazvan says:

    am citit si eu acest articol si am fost placut impresionat de unele aspecte. este foarte bine pus la punct si documentat.
    am unele adaogiri insa…
    A iubi va insemna intotdeauna doar a iubi dezinteresat, cine iubeste in total alt mod decat dezinteresat si are unele motive ascunse, nu iubeste.
    Cred ca este extraordinar de important sa invatam sa iubim si vom putea face asta doar in momentul in care ne vom cunoaste pe noi insine, ceea ce suntem in raport cu noi insine, in raport cu cei din jur si fireste in raport cu Iubirea insasi.
    Cand vom intelege Iubirea si Legea Iubirii cu adevarat, vom cunoaste Divinul si vom deveni noi insine in Dumnezeu. Sa nu faceti greseala de a crede ca deveniti Dumnezeu, ci doar ca veti trai in Dumnezeu, insemnand faptul ca veti redeveni fii ai lui Dumnezeu, fii ai luminii.
    Din Iubire a aparut sufletul, spiritul, materialitatea, lumea spirituala, iar scopul final este tot Iubirea.
    De asemenea este un alt aspect important, demn de discutat, Iubirea nu inseamna si iubire de sine. Tot ceea ce releva iubirea de sine este mandria si hranirea orgoliului, asa ca ar fi bine sa nu cadem in aceasta capcana a Ego-ului.
    Amintiti-va de cele doua porunci ale lui Iisus: “Iubeste pe Dumnezeul Tau si pe aproapele tau ca pe tine insuti”
    Acestea au fost de altfel singurele porunci. Cand le vom intelege cu adevarat vom reusi sa incepem sa intelegem cu adevarat si Iubirea, astfel fiind si iubiti cu adevarat.
    Cand iubesti fara interes, vei primi cu adevarat iubire dezinteresata, nemaintervenind fricile interioare care atrag alte frici si alte nelinisti.
    Multumesc
    Sa fiti iubiti!

    • Nastru says:

      @crorazvan: ai grija la acuratetea mesajelor:
      “Tot ceea ce releva iubirea de sine este mandria si hranirea orgoliului, asa ca ar fi bine sa nu cadem in aceasta capcana a Ego-ului.
      Amintiti-va de cele doua porunci ale lui Iisus: “Iubeste pe Dumnezeul Tau si pe aproapele tau ca pe tine insuti” “

      A te iubi pe tine insuti asa cum porunceste Isus, nu are legatura cu ego-ul, asa cum lasi tu sa se inteleaga!
      Iubirea inseamna in primul rand iubire de sine, adevarata si smerita, respect de sine si de faptele tale prin Dumnezeu care e inlauntrul tau.
      De aici pornim, vedem in oglinda cat ne iubim fara sa exageram sa dam in orgoliu – respectiv sa lasam ego-ul sa preia controlul faptelor.
      Ca idee, toti Marii Maestrii s-au iubit pe sine smeriti pentru a putea darui si alora aceiasi iubire.

      • crorazvan says:

        draga nastru,
        chiar nu pot sa pastrez tacerea, imi doresc enorm sa aflu de la tine unde porunceste Iisus (se scrie cu doi i) iubirea de sine?
        Doar cand nu te mai iubesti pe tine, poti iubi ceea ce este in jurul tau neconditionat.

        Da, ai dreptate, toti maestrii spirituali au inceput a cunoaste Iubirea, prin a se iubi pe sine, dar au evoluat in iubirea de ceilalti doar cand au reusit sa renunte la ei insisi…
        Scopul este sa renunti la tine insuti si sa te contopesti cu universul inconjurator si cu vibratia cea mai ridicata.
        Crezi ca un arhanghel, care este in cea mai apropiata vibratie de Dumnezeu, mai are iubire de sine, sau in el exista doar iubire si contemplare la adresa lui Dumnezeu?
        Ai grija in legatura cu materialele pe care le citesti, pentru ca foarte multe contin mesaje subliminale, incearca sa revii din cand in cand la Biblie.
        Sf. Apostoli nu mai aveau in niciun caz iubire pentru ei, adica acea pacatoasa iubire de sine, ei aveau iubire doar de Dumnezeu si de aproape.

        Si mai ceva, oare care este diferenta dintre “venit de la Dumnezeu” si “venit din Dumnezeu”, ca te refereai la Dumnezeul din noi? Sufletul nu are aceeasi esenta si material Divin ci este creat “de la Dumnezeu” nu “provine din Dumnezeu”. Orice particula din infinit este tot infinita atunci cand este vorba de Divin. Sufletul a fost creat, Divinul nu.
        Sufletul nu are aceeasi esenta Divina.
        Si chiar sper sa aduci in discutie un verset din Biblie in care Iisus propovaduieste “iubirea de sine”.

      • Nastru says:

        1. Apropo de Isus:
        “Prenumele în limba română provine din limba slavonă Їисоуса, care a fost preluat din limba greacă, unde la iniţială este un hiat. Cea mai veche grafie în limba română cu caractere latine a fost Jssus (Catehismul lui George Buitul, tipărit în anul 1701 la Cluj).

        În limba română forma Iisus Hristos, utilizată în prezent de Biserica Ortodoxă Română, este preferată de majoritatea credincioşilor ortodocşi. – eu nu ma numar printre ei!

        Grafia Iisus este etimologică, ea reproducând sunetul η din Ιησούς, care în latină a fost redat ca e. Tendinţa de a se citi ca i în greacă a început din Evul Mediu. Transliterarea Iisus în limba română, folosită în Bibliile ortodoxe şi în majoritatea literaturii ortodoxe moderne, este o recurenţă slavonă, fidelă scrierii greceşti (alfabetul slavon este derivat din scrierea greacă, iar Biserica Ortodoxă Română a folosit scrierea slavonă până la începutul secolului al XX-lea). Argumentului etimologic pentru scrierea Iisus i se adaugă faptul că, pe lângă limba greacă, sursa tuturor limbilor europene pentru numele Iisus, atât în ebraică (Iehoşua, Ieşua), cât şi în limbile europene începând cu latina (Jesus, în care j nu reflectă sunetul scris aşa în franceză, ci aproximantul latin [j]) numele este pronunţat cu două sunete înainte de primul s, anume [i-e], [i-i] sau [j-e], iar în limbile moderne sunetul iniţial poate fi [ʒ] (fr. Jésus) sau [dʒ] (engl. Jesus). Aceste paralele etimologice pot motiva utilizarea a două litere înainte de s şi în limba română.

        În literatura română a fost folosită cu precădere forma Isus,[14] care reflectă pronunţia unei părţi semnificative a vorbitorilor. Dicţionarele limbii române oscilează între cele două forme. Lingvista Mioara Avram afirmă: „Numele proprii Isac, Isus se scriu cu un singur i iniţial (nu Iisus).”

        Există şi părerea conform căreia forma Isus ar translitera cuvântul ebraic pentru măgar şi ar trebui evitată din acest motiv. Această idee este, însă, greşită.”

        2. Luca X, 25-37 scrie:
        25. Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?
        26. Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti?
        27. Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

        3. Rugaciunea sfantului Francisco de Assisi : “….Da mi Doamne iubire, sa pot darui iubire!
        pe scurt, nu poti darui ce nu ai inlauntrul tau pentru tine.

        4. Nu sunt de acord la renuntarea de sine pentru cei nevrednici de a ne ridica la rangul unui sfant si arhanghel. Trebuie sa ne stim rostul pe lume si restul, renuntarea de sine va veni mai tarziu, cand va veni momentul.

        5. Ca sa ajung intr-un plan mai terestru discutia pe care ai ridicat-o prea mult pentru unii : Dumnezeu este in noi. “De la Dumnezeu”, “din Dumnezeu”, deja treci in alt plan. De ce spun asta: Pastreaza lucruile simple. Noi suntem copii LUI Dumnezeu deci avem doza noastra de divinitate. Depinde de noi sa folosim acest dar minunat dat de EL.

        6. Apropo de lecturi cu mesaje subliminale: metoda este simpla. daca ceea ce “ingurgitez” spiritual este nenatural, nu-mi intra! Filtrul este dat de Liberul Arbitru, alt dar maret dat de bunul DUmnezeu pe care il folosim aiurea.

        7. Ca sa inchei apoteotic ( joke! :) : Keep it simple! Ajungem sa complicam lucrurile atat de mult si sa le intoarcem pe toate fetele, incat le pierdem intelesul si mai ales menirea…

        La buna citire

      • crorazvan says:

        revin, nu am plecat niciunde, nici nu am fost aici,
        1 vad ca esti foarte bine documentat in privinta etimologiei cuvinetelor, ma bucura acest lucru. de fapt, este doar alegerea ta sa rostesti un cuvant cum vrei si nu ar trebui sa il rostesti altcumva daca asta crezi.
        2. acelea sunt versetele din Evanghelia dupa Luca. insa ceea ce nu vad este faptul ca eu am cerut altceva, de fapt, am cerut imposibilul. Iisus nu vorbeste niciunde despre iubirea de sine si asta ar fi bine sa ne ridice un mare semn de intrebare la toti cei ce suntem egoisti, mandri, ….
        3 iarasi nu vad in rugaciunea sfantului De Assisi ca spune “da-mi iubire de sine” el cere doar iubire pt a o da altora nu pt a o tine pt el,
        4 la un moment dat poate ca o sa fii de acord cu renuntare la sine.
        Am vazut ca ai pus un link al lui Octavian Paler, voi raspunde cu un alt link: http://calindragan.wordpress.com/2009/09/10/parintele-arsenie-boca-despre-iubirea-de-sine/
        iti recomand sa te opresti din cand in cand pe scrierile lui Arsenie Boca, nu a fost un maestru spiritual, insa a fost in vibratie foarte ridicata si in Lumina Lui.
        5 vom fi copii ai lui Dumnezeu atunci cand ii vom face voia, caci “nu putem sluji si lui Dumnezeu si lui Mammona”. Problema cea mai mare a notiunii de Fii ai Lui Dumnezeu este ca omul chiar crede ca este Fiu al Lui, cand de fapt nu realizeaza nivelul spiritual si de lumina la care se gaseste.
        Cel mai indicat este sa vorbeasca altii de ceea ce suntem, si noi sa ne vedem cat suntem de murdari, de in pacat, adica sa fim smeriti.
        Inca “ceva”, sa nu iei personal nimic din ceea ce scriu si raspund, doar incearca sa reflectezi, atat.
        Sa stii ca nimic nu este intamplator si absolut orice se intampla are un scop. La fel este si discutia noastra virtuala. :)
        Sa fii in iubire.

      • crorazvan says:

        Si inca ceva, a renunta la “iubirea de sine” nu inseamna a intra in ura si in blamare de sine.
        Este adevarat ca trebuie sa inveti sa iubesti ceea ce esti in interior, dar e foarte indicat sa treci mai departe, adica sa iti extinzi iubirea la tot ceea ce exista in interiorul celui de langa tine.
        Daca nu reusesti sa treci la aceasta etapa, te vei pune tot timpul pe primul plan, toate deciziile vor fi luate doar pt a-ti fi tie bine, nemainteresandu-te de aproape.
        iubirea de sine ar trebui sa ii zica de fapt iubirea de Sine, adica iubirea de suflet.
        Sa fiti iubiti

  3. Viorel says:

    Salve, Solarris!

    Si scuze pentru aerul doct pe care l-am vadit in primul meu comentariu, precum si pentru libertatea pe care mi-am luat-o de a oferi sfaturi nesolicitate.

    Iubirea, mereu cu majuscula cind inseamna liantul universal care mentine Creatia in echilibru, fie la nivel atomic, fie la nivel galactic. Toate celelalte definitii doar vadesc limitele noastre, pe care ne straduim sa le depasim.
    Daca putem enumera motivele pentru care iubim pe cineva, atunci nu iubim cu adevarat. A iubi “pentru ca…” este antipodul lui a iubi “in pofida…”, si, in opinia mea, mai putin dezirabil si cu siguranta efemer. Desigur, cind spun “in pofida…” nu am in vedere deviatii sado-masochiste care mentin un cuplu in tango fortat intr-o temnita fara iesire, ci ma refer la inefabil, la acel “je ne sais quoi”.

    Apoi, in ce priveste schimbarea felului nostru de a fi pentru a evita repetarea experientelor neplacute, nu pot sa zic decit ca efortul, fiind pur si simplu mental, este categoric sortit esecului. Iubirea nu se naste dintr-o descarcare electrica intre cele doua emisfere cerebrale, ci in ungherele secrete si inaccesibile ale inimii, care nu ne va aminti sa suflam in iaurt pentru ca ne-am fript cu supa, ci din contra, ne va da ghes sa inchidem ochii si sa gustam din nou extazul si agonia intr-o singura sorbitura.

    Fara indoiala, subscriu la ideea ca fiinta umana (ba chiar si reprezentantii celorlalte regnuri care ne tin placuta companie in aventura devenirii) se afla pe Terra pentru a invata. Aici sintem la scoala, si nimic din ce se intimpla nu este accidental sau haotic, ci constituie lectii, extemporale, si examene. Repetentii o iau de la capat exact din punctul in care se aflau ultima data, desigur, daca nu s-au facut vinovati de transgresiuni grave si constiente.
    Si, ultimul, dar nu mai putin important, este faptul ca trebuie sa ne iubim pe sine si sa ne acceptam “luminile” si “umbrele” si sa evitam preferinta pentru unele in defavoarea celorlate pentru a evita compartimentarea personalitatii. La urma urmei, plusurile si minusurile noastre nu sint statice, ci proteice.

    S-auzim de bine si bine sa facem.

    • Solarris says:

      viorel,
      esti binevenit – atit tu, cit si toti cei care scriu pe acest blog – sa impartasesti ideile si gindurile tale;
      in fond, suflet linga suflet, ne ajutam unii pe altii sa mai aflam cite ceva, sa ne mai raspundem la o intrebare sau sa mai urcam o treapta.

      dar ca sa revin la comentariul tau, unde afirmi: in ce priveste schimbarea felului nostru de a fi pentru a evita repetarea experientelor neplacute, nu pot sa zic decit ca efortul, fiind pur si simplu mental, este categoric sortit esecului, am o precizare de facut:

      din moment ce am facut schimbarea la nivel mental, ea treb dublata si de asimilarea la nivel emotional sau spiritual si de punerea in practica a ei, caci daca lasam totul doar la latitudinea mentalului, vom suporta iar consecintele si lectia se repeta la nesfirsit.

      cred ca fiecare are propriile exemple personale de viata care ne trimite cu gindul la aceasta idee.

      • Viorel Slasomeanu says:

        Adevar graiesti, Solarris*

        Si “mea culpa”! Ar fi trebuit sa precizez anume ca acel pasaj se refera exclusiv la iubire si neimplinirea ei din diverse motive. M-am departat de la sensul pe care il are fraza in textul selectat de tine.

        In asteptarea noului ‘posting’, iti urez o amiaza delectabila si inspiratie divina.

    • crorazvan says:

      Imi place comentariul tau referitor la “Iubim pentru ca…” si chiar sunt perfect de acord cu aceasta. Poti sa pui intrebarea “de ce ma iubesti?” insa nu astepta raspuns, deoarece nu iubesti pt un motiv anume, nu iubesti pt ca vrei ci pur si simplu iubesti. este o stare care o simti, o traiesti, treci prin ea, o reinvii in tine si mai ales reintri in vibratia Iubirii.
      Iubirea este doar iubire.
      De altfel sunt intr-un fel de parere ca iubirea nu se naste in noi, ea existand acolo din momentul primordial al creatiei preliminare, noi doar ne dam seama de existenta sa in interior, acesta este de fapt momentul acelei “nasteri” de care zici.
      Totul in jur este Iubire si vibratie, tot ce avem de facut este sa constientizam asta si sa reusim sa ne reunim cu vibratiile atat de pure, pe care doar iubirea le poate arata sufletului.
      Ce placut este sa vezi un om care e cuprins de Iubire, este mai deschis mai pur mai frumos, mai luminos.
      Repet nu ramaneti blocati in Iubirea de sine, caci este cel mai pacatos lucru pe care poti sa il faci. Iubirea de sine este pacatul mandriei si al egoismului. Cea mai importanta este iubirea de aproape nu de sine. Iubirea de sine este doar o etapa primara de la care incepi sa inveti cum sa iubesti tot ceea ce este in jurul tau, insa blocarea in ea duce la orbire si intarziere a evolutiei spre lumile cu adevarat superioare.
      Noi ca indivizi suntem aici sa invatam Iubirea totala a Totului, nu a Ego-ului.

      • Solarris says:

        din pacate, pt multi iubirea de sine e legata de egoism (si cred ca aici se face cea mai mare confuzie legata de termen) – cind incepem a intelege cu adevarat iubirea pt noi insine, ea are cu totul alte intelesuri: poate insemna sa nu te mai judeci si sa te critici cu inversunare, sa nu te mai blamezi pt toate greselile facute, sa te ierti si sa te accepti asa cum esti, sa-ti oferi suficienta iubire incit sa nu mai fie nevoie sa astepti iubirea de la altii pt a te simti complet, sa iubesti si sa ierti copilul din tine, sa-ti accepti “umbrele” si partile mai intunecoase ale sufletului si sa le vindeci etc.

        nu poti darui ceva cuiva (vorbim in acest caz de iubire), atit timp cit tu nu ti-ai daruit – complet – tie. vrei sa oferi ceva pe care tu, de fapt, nu il ai.
        iubirea de sine si iubirea pt ceilalti nu cred ca ar treb privite separat sau ca o piedica. pt ca ele sint doar un TOT si asa ar trebui sa fie…

        p.s. cartea lui Donald Walsh Iubire fara conditii ilustreaza perfect intelesul iubirii de sine…

  4. Elena says:

    “Accept ca aceste parti exista in mine deocamdata. Le-am creat crezand ca astfel nu voi mai suferi. Deci, mi-au fost utile. Totusi, astazi, decid sa cred in altceva.”
    Minunat mesaj…plin de esenta.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s