Despre frici si alte temeri (I)

Ce este exact frica? Este ceva la care suntem obligati sa ne supunem? Este ceva de care trebuie sa scapam cu orice pret sau este ceva ce putem folosi in avantajul nostru?Montesquieu spunea ca lucrurile cele mai evidente sunt acelea care se lasa cel mai greu definite. In cazul acesta, toata lumea stie ce este frica, toti am simtit-o si totusi ne este foarte greu sa dam o definitie precisa, pentru ca, de fapt, aceasta este o parte esentiala a problemei: e greu sa infrunti ceva ce nu cunosti cu precizie.

Frica este, pana la un punct, un sentiment sanatos care ne determina sa privim cu seriozitate consecintele actiunilor noastre, dar se poate transforma foarte usor intr-o capcana care ne va limita existenta impiedicandu-ne inaintarea catre obiectivele vizate si consumandu-ne inutil energia intr-o „lupta cu fantasmele”. Daca vom reusi sa acceptam faptul ca unicul lucru in fata caruia suntem lipsiti de putere este moartea, ne va fi mult mai usor sa intelegem ca de fapt suntem in stare sa facem fata la orice ni se poate intampla. Daca ar fi sa facem o mica analiza pentru a incerca sa ne clarificam ideile, in primul rand este usor de verificat faptul ca exista cel putin trei nivele, trei “paliere” ale fricii.

La primul nivel intalnim temerile comune, legate de o problema specifica; frica de a vorbi in public, frica de boli sau de accidente, frica de a fi agresat, etc. Fiecare dintre noi are temeri specifice, care sunt de obicei legate de experienta personala. Daca se analizeaza cu rabdare aceste temeri, se constata insa ca in ciuda varietatii lor, aceste pot fi clasificate in cateva “categorii” mai importante. Asa, se ajunge la temerile de nivelul doi care, despartindu-se de specificul anumitor situatii, devin legate de o anumita stare sufleteasca. La acest nivel “locuiesc” in sufletul nostru, printre altele: frica refuzului, falimentului, dezaprobarii singuratatii, s.a.m.d. Evident, aceste temeri de nivelul doi tind sa aiba un caracter integrator, cuprinzand diferite situatii cu care ne intalnim cotidian.

Refuzul, de exemplu, este refuz independent de forma prin care se manifesta sau este exprimat, si confruntarea cu acesta poate induce conditionari care ne vor influenta perioade lungi din viata. Varful „piramidei” fricii, frica de „nivelul III” este, oricat de ciudat ni s-ar parea, reprezentat de o unica angoasa: teama ca nu vom reusi – frica de esec, de a nu face fata. Daca reflectati cu atentie, o sa descoperiti ca la baza fiecarei temeri se afla convingerea ca nu vom fi in stare sa infruntam ceea ce realitatea ne pune in fata.

Cu alte cuvinte, frica nu exista „in sine” ci numai in legatura cu o anumita situatie. In plus, nu se raporteaza la momentul prezent, ci numai la viitor, care poate fi apropriat sau indepartat. Cand ceva de care ne era teama se intampla intr-adevar, noi nu ne mai luptam cu teama, ci chiar cu problema pe care trebuie sa o rezolvam, ceea ce este cu totul altceva.

Frica este deci o imagine mentala pe care ne-o formam despre un eveniment posibil a surveni in viitor, imagine formata plecand de la ideea ca in momentul in care acel eveniment se va intampla, nu vom fi capabili sa facem fata. Frica de somaj se bazeaza pe imaginea mentala conform careia daca ti-ai pierde servciul nu ai fi in stare sa infrunti situatia; frica de boli se bazeaza pe imaginea conform careia daca esti fi bolnav, nu ai sti cum sa te descurci; frica de singuratate se bazeaza pe aceeasi imagine a neputintei de a-ti gasi un nou partener. Merita, deci, sa ne intrebam: daca am sti cum pot fi infruntate aceste probleme, de ce ne-ar mai fi frica? Raspunsul este evident: de nimic. Prin urmare frica nu este altceva decat convingerea noastra ca suntem lipsiti de raspunsuri eficace la o anumita problema, o anumita situatie cu care inca nu suntem confruntati.

In primul rand trebuie sa evitam caderea in echivoc: v-ati gandit probabil daca nu ar fi bine sa gasim un sistem prin care sa putem scapa de frica odata pentru totdeauna. Eroare: in afara faptului ca frica este un sentiment natural si sanatos care ne obliga sa punem atentie in ceea ce facem si prin aceasta ne permite autoprotectia, trebuie sa admitem cateva principii: atat timp cat suntem capabili a ne dezvolta, frica va fi mereu prezenta. Unicul sistem de a anula sentimentul de frica este sa ne obligam a ne misca numai in domenii pe care deja le cunoastem, ceea ce este echivalent cu a ne autocondamna la „moarte” intelectuala si spirituala. Independent de experienta si capacitatile pe care le deprindem, de fiecare data cand vrem sa infruntam un domeniu care pentru noi este necunoscut, o sa simtim frica. Numai atunci cand domeniul respectiv devine parte a experientei noastre, frica specifica va disparea.

(va urma)