Lumea iluzorie a greselilor

 

Ceea ce înseamnă “bine” sau “rău” pentru mine, s-ar putea să aibă un înţeles diferit pentru altcineva.

Percepţiile se transmit, de regulă, prima oară de la părinţi la copii, care absorb totul ca un burete. Învăţăm astfel ce e “bine” şi ce e “rău”, ce e “perfect” sau “imperfect” şi suntem pedepsiţi dacă facem o “greşeală”. Mai târziu, societatea este aceea care continuă acest joc al iluziilor, implementând în minţile noastre programe după care ne conducem vieţile.

REACŢII

În final realizăm însă că fiecare credinţă interioară e o experienţă proprie şi că face parte din perfecţiunea întregului; că am făcut exact ceea ce era în mintea şi gândurile noastre, chiar dacă aparent aceasta ar putea contrazice credinţele celorlalţi, care, normal, au percepţii şi experienţe de viaţă diferite.
Fiecare om vede lucrurile din unghiul său specific, original, dar perfect din punct de vedere energetic, fiind în conexiune cu tot ceea ce există, atrăgând şi respingând continuu vibraţiile corespunzătoare emisiunii interioare.

Soţia care îi face reproşuri soţului, pentru că îl vede “imperfect” prin prisma propriilor sale reguli şi principii, nu îşi dă seama că fără să vrea îl indepărtează şi mai mult de ea şi că astfel îl împinge spre o percepţie de sine “negativă”, obţinând exact reversul a ceea ce îşi dorea. A înţelege că atitudinea soţului are legătură cu mesajul inconştient al soţiei, combinând emisia unuia cu recepţia altuia, şi că percepţia fiecăruia e un cumul de reacţii emoţionale învăţate în copilărie, care ies la suprafaţă în cele mai stresante situaţii, aceasta înseamnă înţelepciune.

Modul în care apreciem exprimarea emoţională a celuilalt, oricare ar fi ea, ştiind că el a făcut exact ceea ce mintea şi inima sa au ales inconştient şi că toate acestea reprezintă ceea ce este el, în raport cu ceea ce suntem noi, energetic vorbind, ne ajută să vedem dincolo de iluzia “greşelilor” umane. Mergând şi mai departe, a ignora dreptul fiecăruia la “greşeli”, adică la noi experienţe, fără de care nu poate evolua, duce de fapt la încălcarea libertăţii de exprimare a oamenilor, adică a liberului arbitru, care reprezintă motorul gândurilor şi acţiunilor noastre.
Până la urmă, fiecare are valorile sale, primite în copilărie ca fiind singurele “perfecte”, ca şi cum alte exprimări şi experienţe ale altor oameni nu ar mai fi posibil să fie la fel de bune. Această idee a separării stă de altfel la baza multor percepţii greşite ale oamenilor, de la nivel de cultură sau religie şi până la cel al familiei.

Iluzii. Cine am fi, dacă am respecta libertatea fiecăruia?

Mama care îşi îndrumă copilul spre o anumită percepţie în viaţă, folosind uneori pedeapsa, nu cântăreşte reacţia adversă a acestuia, care înţelege doar că e forţat să adopte un sistem de valori despre “bine” şi “rău” care poate fi diferit de al sufletului său. Copilul primeşte doar mesajul că percepţia părinţilor e cea mai bună în raport cu a lui. Sunt părinţi care le doresc “binele” pentru copiilor, împingându-i spre o anumită carieră (pe care poate ei şi-ar fi dorit-o), o anumită relaţie etc. Aceştia nu ştiu că, încălcând dreptul la libertatea de exprimare a fiecăruia, inclusiv a copilului lor, îi pot zdruncina fundamental încrederea în sine, în capacitatea de a lua decizii pentru propria viaţă, fiind în imposibilitatea de a se baza pe sistemul interior de ghidare.

De fapt, aşa cum spuneam la început, lumea percepţiilor umane este o iluzie, căci fiecare persoană înţelege diferit realitatea, aşadar nu există o singură şi valabilă percepţie, universală. Unica percepţie absolut perfectă, care transcende generaţiile şi zonele, culturile şi rasele, este IUBIREA. Şi, dacă am folosi termenii de “bine” şi “rău”, “binele” este iubirea. Căci tot ceea ce este făcut în numele iubirii e “perfect” din punct de vedere uman, în sensul că rezultatele sunt întotdeauna minunate şi frumoase, mişcătoare, miraculoase, îţi merg la inimă şi te ajută să te simţi extraordinar.

Analizând la fel şi “răul”, acesta nu înseamnă neapărat ceva negativ sau “imperfect”, ci mai degrabă o potrivire “perfectă” a negativului emis din interior cu cel atras, cu rezultate pe măsură, care însă pot să nu placă normelor după care ne conducem conştient. Când înţelegem că noi creăm realitatea şi că felul în care catalogăm lucrurile ca fiind “bune” sau “rele” ne împinge spre anumite căi în viaţă, ştim că suntem responsabili şi că “greşelile” au fost, de fapt, un lanţ de experienţe care ne-au condus spre ceea ce doream.

“Perfecţiunea” există aşadar în tine şi în toţi ceilalţi, în tot ce faci şi în tot ce spui, căci rotiţele universului funcţionează cu precizie, aducând spre tine exact ceea ce ai cerut, chiar dacă a fost doar un act inconştient. Profită de acest mecanism puternic, ştiind că eşti o creaţie “perfectă” a universului .

“Greşelile” există doar în mintea celui care le vede astfel.

Sursa: D.Munteanu

 

 

Tu si copilul din tine

 

Primul pas ar fi sa-ti dai seama cat de mult te iubesti cu adevarat. Pentru asta ar trebui sa intelegi ca exista in tine un copil care are nevoie de rabdare, de toleranta, de incurajare, de dragoste, de tandrete… I le acorzi? Ti se intampla sa-i spui povesti cu balauri despre tot felul de lucruri pe care le va pierde in curand, despre cat de ghinionist este sau ce putine sanse are sa reuseasca? Se numeste pesimism si copilul din tine este trist si deprimat mult timp dupa ce aude asa ceva.

Uneori ii explici in amanunt nenumaratele reusite ale altora care lui “nu ii vor fi niciodata accesibile”? Acest comportament inseamna invidie si gelozie si pe el il face sa-si piarda increderea in sine.

Il starnesti, promitandu-i mereu noi si noi placeri – pe care e clar ca nu i le poti oferi la nesfarsit? Ii trezesti astfel pofta nemasurata care il face avid si vesnic nemultumit. Ii explici uneori ca ceilalti sunt vinovati de esecurile lui si ca ar trebui sa le dea o lectie? In felul acesta il inveti ura, iar violenta care o insoteste il umple de rani adanci. In plus, ca sa mai imbunezi un pic situatia, ii spui ca nu conteaza cate indura, tot el este centrul Universului? Orgoliul pe care i-l trezesti astfel, in mod paradoxal, ii alimenteaza complexele de inferioritate…

Toate aceste obiceiuri nefaste ii ranesc mult mai putin pe cei din jur decat pe cei care le practica. Daca ti se mai petrece uneori sa te comporti astfel cu tine insuti inseamna ca inca nu te iubesti suficient…

Copilul din tine are nevoie de dragostea ta. Tot restul – iubirea si aprecierea celorlalti, satisfactiile de tot felul, diferite idei si teorii metafizice – nu-l vor linisti decat pentru scurt timp. Periodic el va deschide ochii, va intelege ca nu a primit ce-i trebuie si va reincepe sa planga. Cum anume? Cuvintele aspre adresate celorlalti, reprosurile, ironia, violenta – fizica sau verbala – neindurarea, raceala sufleteasca, tristetea, neimplinirea, nerabdarea, imprastierea – toate acestea sunt semne care ii anunta pe ceilalti ca in tine exista un copil care plange. O relatie de iubire intre doua fiinte care nu stiu aproape deloc sa se iubeasca pe ele insele este ca o punte ingusta peste un abis. Fiecare dintre ei spera ca celalalt va reusi miracolul sa umple golul – sa-i ofere atat de mult incat sa-l scuteasca de necesitatea de a se descoperi si iubi pe sine. Evident, este doar o himera…

Atunci cand nu ma iubesc pe mine insumi voi avea mereu nevoie de tot mai multe dovezi de iubire de la celalalt. Daca nu mi le ofera, ma voi considera indreptatit sa ma supar. Daca mi le ofera din plin, dar eu nu simt ca merit cu adevarat atat de mult, voi gandi ca pur si simplu se insala, ca totusi este o persoana naiva, iar dragostea sa va incepe sa ma sufoce…

De fapt, nu voi reusi niciodata sa primesc de la ceilalti mai mult decat sunt capabil sa-mi ofer eu insumi.

Dimpotriva, atunci cand aducem in relatiile noastre starea de implinire pe care o trezeste veritabila iubire de sine, interactiunea se stabileste pe un cu totul alt nivel. Nu mai este vorba de acea foame de iubire care face din interactiunea cu celalalt o necesitate stringenta, dureroasa, ci de revarsarea unui preaplin. In felul acesta “a darui” si “a primi” dobandesc o alta semnificatie. Atunci cand il eliberez pe celalalt de “obligatia” de a vindeca ranile pe care mi le provoc singur prin faptul ca nu ma iubesc, ii las timp pentru a savura iubirea.

 

Viata in ritm de tango

 

Daca viata ar fi un dans, pentru mine cu siguranta ar fi tango-ul.

Si iata cel putin 7 motive:

1. Ca si in viata, in tango nu exista reguli. Nu exista miscari prestabilite. Avem libertatea de a alege si de a fi creativi. Oricine poate dansa tango, atat timp cat poate sa mearga. Si astfel, se spune ca “tango-ul se intampla de la un pas la altul, la fel ca viata”.

2. Traim in prezent. Tango-ul se danseaza aici si acum, cu partenerul ales. Imparti cateva minute cu celalalt trairea din prezent. Dansand tango, inveti sa te conectezi si sa te desprinzi usor. Ca in multe intalniri din viata, devii partener cu un strain. Partenerul se schimba de obicei dupa 4 melodii, timp suficient pentru a incepe sa il simti, dar insuficient pt a te atasa.

3. Comunicam dincolo de cuvinte. Dansand tango, nu vorbesti si astfel descoperi cat de multe putem schimba intre noi intr-o relatie fara cuvinte.

4. Sunt eu insumi/insami, dar sunt atent/atenta la partener(a). Ma exprim, ma aduc in dans, dar imi simt partenerul pentru a-i intui miscarile. Stau pe propriile picioare, incerc sa nu il incomodez pe celalalt si sa il ajut in miscarile sale.

5. Relatia se schimba, chiar cu acelasi partener. Desi suntem impreuna, ne putem misca diferit si “relatia de dans” ramane. Relatia se schimba, probabil ca la primul dans suntem mai retinuti, dar apoi apare increderea.

6. Masculinitate – Barbatul conduce dansul. Subtil, prin intentie, in nici un caz prin forta. Prin exemplu personal. El este cel care vede in ce directie se indreapta perechea, ceea ce ii ofera responsabilitate. Barbatul poate pune in valoare femeia. Nici un barbat nu o poate impinge sa faca pasii pe care nu vrea sa ii faca sau sa o indrepte in alta directie. El trebuie sa convinga, nu sa impuna…

7. Feminitate – Femeia urmeaza. Avand atu-ul intuitiei, femeia simte urmatoarea miscare a partenerului. Si este cu atat mai provocator, intrucat nu exista reguli si nu poate sti care va fi urmatoarea miscare a partenerului. In tango, femeia merge cu spatele si nu vede directia. In felul acesta va fi nevoie sa isi foloseasca toate celelalte simturi. Tango-ul dezvolta feminitatea, deoarece dansul cere rabdare si acceptare, traire si sincronicitate. Dansand tango, femeia invata sa astepte si sa aiba incredere; in felul acesta, cuplul invata sa fie la unison cu ritmul… sau cu viata.

Prelucrare dupa un articol de R.Mohanu

 

Karma colectiva

 

Karma nu este aplicabila numai la individul izolat ci, de asemeni, la grupuri, precum comunitati, orase, tari, continente etc. Cineva nu se poate separa sub un aspect sau altul de restul umanitatii. Toti sintem interconectati, toti sintem unul. Oamenii se pot amagi singuri in a gindi ca ei isi pot trai propria viata si lasa pe restul sa faca ce vrea, insa mai devreme sau mai tirziu experientele ne vor dezvalui eroarea. In final, sintem cu totii o mare familie. Aceasta este ceea ce ne invata reflectia asupra experientei. Cind reflectam asupra adevarului, vom afla eventual ca toti sintem o singura entitate, precum bratele si picioarele unui singur corp.

Urmare a acestui fapt este ca fiecare fintre noi trebuie sa considere bunastarea celorlati egala cu cea proprie, nu numai deoarece karma lucreaza pentru a invata pe individ, ci si pentru ca ea lucreaza pentru a invata umanitatea cea mai inalta lectie si ultima despre umanitate.

Karma nu este si nu poate fi numai o chestiune individuala. Cind un popor intreg ajunge pe calea greselii, atunci acesta cheama suferinta pentru purificarea si iluminarea sa.

Daca dorim sa intelegem ce se intimpla in lume, trebuie sa intelegem ca aceasta karma nationala sau colectiva are multe cauze ascunse. O natiune se ridica prin adunarea laolalta a fiecarui individ din ea. Tu esti una dintre persoanele al carei comportament si gindire va contribui la facerea karmei natiunii tale.

Subiectul karmei colective este foarte coplicat fiindca este compus din mult mai multe elemente decit cea a destinului individual. Persoana ce s-a nascut intr-o anumita natiune trebuie sa imparta destinul general al acelei natiuni, tot atit ca si karma sa proprie individuala. Daca acea persoana se retrage din acea natiune si migreaza in alta tara, atunci el va imparti un nou destin colectiv ce il va modifica si isi va pune amprenta pe acela propriu, ori imbunatatindu-l prin oferirea mai multor oportunitati, ori facindu-l mai dificil. Aceasta ar fi una dintre explicatiile de ce unele persoane care migreaza in alte tari pot simti acel sentiment de a fi acasa (mai acasa decit poate s-au simtit in tara de origine), sau din contra, ajung sa aiba repulsie sau respingere fata de anumite zone geografice).

Mari catastrofe, precum cutremure, razboaie sau alte calamitati sfirsesc viata multor sute de oameni, insa putem intilni cazuri cind anumite persoane scapa ca printr-o minune. Noi, romanii, avem o vorba referitoare la aceasta situatie si spunem ca acea persoana a avut zile sau ca a avut Dumnezeu grija de el.

Din punct de vedere esoteric explicatia ar fi alta: destinul individual, acolo unde este in conflict cu destinul colectiv sau national, poate salva viata unei persoane.

Imi amintesc ca acum citiva ani am experimentat o astfel de situatie. Ma aflam intr-o anumita regiune unde avea sa se intimple o astfel de calamitate de proportii. Cu citeva luni inaintea acelui dezastru (cu mari pierderi umane si distrugeri de proportii), anumite intimplari personale ma conduceau, cu pasi grabiti, spre luarea deciziei de a pleca din acel loc. Din diverse motive, tot aminam sa plec. Tavalugul evenimentelor si o forta invizibila actionau asupra mea, indemnindu-ma si fortindu-ma sa iau decizia de parasire a acelui loc. Cu o saptamina inaintea producerii acelui eveniment dramatic, luasem decizia sa plec in mare graba din acel loc. La acel moment, nimeni din familia si prietenii mei nu intelegeau graba si precipitarea mea de a parasi zona. Ei au decis sa ramina acolo, iar eu am plecat. In ziua producerii tragediei, am asistat impietrita in fata televizorului la tragedia prin care treceau oamenii din zona pe care o parasisem. Atunci abia am inteles toate semnele pe care le presarase Dumnezeu in calea mea legate de acel eveniment si nu am putut decit sa multumesc cu smerenie pentru faptul ca imi protejase viata. Am avut zile? A fost protectie divina? Sau doar un semn ca misiunea mea personala nu trebuia sa se incheie atunci sau ca evenimentele nu trebuiau sa ma marcheze din punct de vedere emotional? Are mai putina importanta. Cert este ca nu a trebuit sa fiu protagonista directa a acelei intimplari.

Revenind la subiectul karmei de grup, scrierile esoterice afirma faptul ca Seniorii karmei reusesc sa ne orienteze karma individuala, dar si relatiile noastre cu karma nationala sau mondiala. Este ceea ce se numeste, deseori, interventie divina.

Pe de alta parte, daca actiunile unei persoane au influenta si asupra vietii celorlati, ar fi bine sa intelegem ca omenirea va ajunge sa evolueze in sensul corect, abia atunci cind vom intelege ca nu sintem entitati separate de intreg. Oamenii sint interdependenti si karma care se aplica unuia dintre noi are repercursiuni asupra tuturor. Pentru a ajunge la finalul cursei, oamenii ar trebui sa isi regleze karma individuala si cea colectiva.

Aceasta este directia spre care fiecare dintre noi ar trebui sa se orienteze pentru a-si gasi nu doar locul sau individual in Univers, dar si locul in colectiv. Daca exista intr-adevar karma colectiva, exista si liber arbitru colectiv. Trebuie deci sa admitem ca avem anumite datorii de echilibrat si platit, in calitate de colectivitate. Conflictele si atrocitatile survenite in ultimii 2000 de ani pe planeta au de ce “sa umfle” o astfel de factura de platit! Totusi, fiecare dintre noi dispune de mijloace pentru a evita ceea ce este rau, cu conditia ca fiecare sa fie constient de miza personala si cea colectiva.

Fiecare natiune, popor are puterea sa modifice viitorul si karma colectiva, dar fiecare dintre noi are un rol important de jucat, ce ar trebui constientizat.

Fii tu schimbarea pe care o doresti in lume – Mathatma Gandhi.

Alegerea iti apartine!

 

Alte articole referitoare la karma puteti citi aici:

http://drumuricatretine.wordpress.com/category/karma-si-destin/

 

Cunoasterea viitorului

 

Poate fi revelat viitorul omului?

„În principiu, viitorul îi este ascuns, şi numai în cazuri rare şi excepţionale Dumnezeu permite revelarea lui”.

În ce scop viitorul îi este ascuns omului?

„Dacă omul ar cunoaşte viitorul, el ar neglija prezentul şi nu ar acţiona cu aceeaşi libertate, căci ar fi dominat de gândul că, dacă un lucru trebuie să se înfăptuiască, nu trebuie să se mai ocupe de el, sau ar căuta să-l împiedice. Dumnezeu nu a dorit să fie aşa, astfel că fiecare concură la împlinirea lucrurilor, chiar şi la cele cărora ar dori să li se opună; astfel, tu însuţi pregăteşti adesea, fără să bănuieşti, evenimentele ce vor surveni în cursul vieţii tale”.

De vreme ce este util ca viitorul să fie ascuns, de ce Dumnezeu permite câteodată revelarea lui?

„Uneori această cunoaştere prealabilă trebuie să faciliteze îndeplinirea unui lucru în loc să-l împiedice, angajând la o acţiune ce nu ar avea loc în lipsa ei. Şi apoi, adesea, este o încercare. Perspectiva unui eveniment poate trezi gânduri mai mult sau mai puţin bune. Dacă un om trebuie să ştie, de exemplu, că va moşteni o avere, el va putea fi bântuit de sentimentul cupidităţii, prin bucuria sporirii plăcerilor sale pământeşti, prin dorinţa de a dobândi mai curând, dorindu-i chiar moartea celui ce trebuie să-i lase averea. Sau invers, această perspectivă îi va deştepta sentimente bune şi gânduri generoase. Dacă predictia nu se îndeplineşte, este o altă încercare; cea a felului în care va suporta decepţia; dar nu va avea mai puţin meritul sau neajunsul gândurilor bune sau rele pe care credinţa în eveniment le-a făcut să se nască în el”.

De vreme ce Dumnezeu ştie totul, El ştie de asemenea dacă un om trebuie să sucombe sau nu într-o încercare. Prin urmare, care este menirea acestei probe, de vreme ce ea nu-i poate lămuri nimic lui Dumnezeu care ştie totul despre acest om?

„Tot aşa aţi dori să întrebaţi de ce Dumnezeu nu a creat omul perfect şi împlinit, de ce omul trece prin copilărie înainte de a ajunge la maturitate. Proba nu are scopul de a-l lămuri pe Dumnezeu despre meritul acestui om, căci Dumnezeu ştie perfect cât valorează, ci de a lăsa omului întreaga responsabilitate a acţiunii sale, de vreme ce este liber să făptuiască sau nu. Omul făcând alegerea între bine şi rău, încercarea are efectul de a-l pune în contact cu tentaţia răului şi de a-i lăsa întregul merit al rezistenţei; or, cu toate că Dumnezeu ştie dinainte dacă va reuşi sau nu, el nu poate – în dreptatea Sa – nici să-l pedepsească, nici să-l recompenseze pentru un act ce nu a fost făptuit”.

Cu cât se reflectează mai mult asupra consecinţelor rezultate pentru om din cunoaşterea viitorului, cu atât se vede cât a fost Providenţa de înţeleaptă în a i-l ascunde. Certitudinea unui eveniment fericit l-ar arunca în inactivitate; cea a unui eveniment nefericit, în descurajare; şi într-unul şi în celălalt caz puterile i-ar fi paralizate.

De aceea viitorul nu-i este arătat omului decât cu un scop bine determinat, ce trebuie atins prin efortul propriu, dar fără a cunoaşte filiera prin care trebuie să treacă pentru a-l atinge. Cunoaşterea tuturor incidentelor drumului îl va lipsi de iniţiativă şi de folosirea liberului arbitru; el se va lăsa antrenat pe panta fatală a evenimentelor fără a-şi exercita facultăţile proprii. Atunci când succesul este sigur, omul nu se mai preocupă.

Allan Kardec – Cartea Spiritelor 

 

Renuntarea la judecati

 

“Te-ai gandit vreodata sa te focalizezi timp de o zi intreaga asupra acceptarii depline a tuturor situatiilor si persoanelor, fara sa respingi nimic si pe nimeni, si fara sa faci judecati critice? Cei mai multi oameni cred ca aceasta sarcina este extrem de dificila, intrucat rareori se intampla sa treaca macar cateva clipe fara sa emita o astfel de judecata. Daca s-ar gandi serios la aceasta chestiune, cei mai multi dintre ei s-ar cutremura dandu-si seama cat de des isi acuza sau isi condamna semenii sau pe ei insisi.

O buna parte dintre ei ajunge probabil la concluzia ca este aproape imposibil sa renunte la judecatile lor critice. In realitate, singura premisa necesara este vointa de a face acest lucru, fara a astepta sa devenim perfecti de la prima incercare de acest fel. Renuntarea la vechile obiceiuri indezirabile nu se poate produce decat printr-o practica repetata si perseverenta.
Cei mai multi dintre oameni sufera de o asa-numita “viziune tunelara.” Ei nu ii percep pe cei din fata lor ca pe niste fiinte integrale, ci doar in mod fragmentar. De aceea, mintea lor interpreteaza ceea ce vede ca fiind un defect. Societatea moderna si sistemul educational pun un foarte mare accent pe criticismul constructiv, desi acesta nu reprezinta decat o masca pentru cautarea de noduri in papura si pentru gasirea de defecte.

Ori de cate ori constatam ca facem aceasta greseala cu sotii sau sotiile noastre, cu copiii, cu prietenii, si chiar cu alte persoane necunoscute, noi ar trebui sa ne linistim mintea, sa ne observam gandurile, dandu-ne astfel seama ca tentatia de a gasi defecte in toti ceilalti depinde in totalitate de experientele noastre din trecut.

Obiceiul de a ne autoevalua si de a-i evalua in permanenta pe cei din jur nu poate conduce decat la teama, sau in cel mai bun caz la o iubire conditionata. Pentru a experimenta Iubirea neconditionata, noi trebuie sa ne eliberam de evaluatorul interior, inlocuindu-l cu vocea interioara care ne spune (si care se adreseaza inclusiv celor din jur, spunandu-le): Te iubesc in totalitate, exact asa cum esti.

Daca vom lua hotararea ferma de a percepe lumea exclusiv prin ochii Iubirii, ne va fi din ce in ce mai usor sa ne concentram asupra calitatilor celor din jur, trecand astfel cu vederea defectele lor. Este foarte important sa aplicam aceasta lectie tuturor oamenilor, inclusiv noua insine. Altfel spus, noi ne putem percepe inclusiv pe noi insine prin ochii Iubirii.

Renuntarea la judecatile critice reprezinta o cale ideala de a renunta la teama si de a experimenta Iubirea. Ori de cate ori emitem o judecata critica ce ne genereaza o stare de manie sau un gand de atac, acestea se intorc inevitabil impotriva noastra. La fel, daca renuntam la judecatile critice si nu emitem decat Iubire, aceasta se intoarce asupra noastra.
Ia decizia ca astazi sa nu mai judeci si sa nu mai acuzi pe nimeni, nici macar in sinea ta. Priveste-i pe toti oamenii ca pe niste expresii ale Iubirii sau ca pe niste fiinte speriate care cer ajutor, solicitand practic Iubirea celor din jur. “

Sursa: Iubirea inseamna renuntarea la frica, de Gerald Jampolsky

 

Alte articole pe aceeasi tema puteti citi aici:

http://drumuricatretine.wordpress.com/category/iertare-si-toleranta/

 

Legea universala a vibratiei

 

Universul, privit fizic, energetic dar si mental/subtil, este dirijat de legi pe care inteleptii le-au numit legi universale. Una dintre ele a fost in mare voga in ultimi ani Legea Atractiei. Intelegerea acestei legi a revolutionat gandirea si viata multor oameni ce au devenit deodata constienti de potentialul lor de a-si schimba viata si prin asta, de a-si modela viitorul. Insa aceasta este doar una din legile ce au ramas, pana de curand, secrete majoritatii dintre noi.

O alta lege este Legea Vibratiei. Sau Legea Vietii. Ea spune ca orice exista (sau este creat la un moment dat), are miscare, propria energie si ritm, pulseaza, are viata, emite informatie, interactioneaza. Orice exista in Univers, vibreaza. Are o amprenta personala, o frecventa unica. Si cat timp acest camp de vibratie personala se mentine nealterat, atata timp acel lucru continua sa existe, sa fie viu in acea forma.
Asta inseamna ca orice intentie, sau gand fugar, orice imagine pe care mintea noastra le creeaza, continua sa se mentina vii si sa pluteasca in Universul subtil.

Ganduri vii

Orice intentie, orice gand are viata. De aceea, odata emise ele continua sa reverbereze, sa pulseze, sa emita energie in Universul subtil al fortelor nevazute.
Ele se intretin, se pot multiplica, mari sau se pot dezintegra trecand in alta forma.
Legea vibratiei (dezvaluita fiind) ne face extrem de responsabili cu tot ceea ce facem. Pentru ca tot ce secretam lasa o urma in aura noastra si acea urma pulseaza, atrage in campul nostru auric elemente rezonante ganduri similare ale altora, oameni si evenimente care ne intretin ideile sau ne obliga sa ne confruntam cu convingerile si credintele personale.

Orice apare in univers are viata si dispune de ea

Universul creeaza necontenit. Niciodata nu distruge. Mereu adauga si transforma. Ce ne pare noua distrugere este de fapt o transformare, o trecere in alta forma, respectand legea energiei si a creatiei. Universul si Viata sunt mereu pozitive, constructive, creative. Orice s-ar produce poate fi vindecat printr-o alta creatie. Un cuvant jgnitor nu poate fi luat inapoi, dar scuzele si atitudinea sincera plina de cainta pot compensa golul energetic produs de suparare si poate transforma mahnirea in intelegere. Deci momentul emiterii cuvantului jignitor nu poate fi facut sa dispara pur si simplu. De aceea responsabilitatea este uriasa. Orice gandim, spunem sau facem lasa urme in Univers, in vietile oamenilor, in destinul nostru. Iar gesturile noastre reverbereaza, ca o piatra aruncata in apa ce produce unde circulare mult dupa ce ea a ajuns la fundul lacului.
Orice element creat in Univers va continua sa existe atata timp cat sursa care l-a creat continua sa mentina matricea/forma sa. Adica, pana se transforma in altceva, sau pana este preluat de o forma mai mare energetica, inglobata si alchimizata.

Aceasta cred ca ne face deodata mai atenti la gandurile, cuvintele si gesturile noastre!
Pentru ca ele sunt vii. Pentru ca odata intentia aparuta, ea pulseaza, vibreaza si genereaza camp. In consecinta atrage intentii asemanatoare conform legii atractiei. Orice gest pe care il facem persista chiar daca noi, temporal, suntem in alta parte cu viata noastra.
Un gand emis la un moment dat poate fi abandonat, dar daca starea sufleteasca se mentine, daca si convingerile care l-au alimentat persista, gandul va continua sa pulseze in Universul subtil si sa creasca. Si ne vom confrunta cu efectul acelui gand. De aceea o mica invidie trecatoare poate atrage asupra noastra invidia altora. Un gand de neincredere in noi insine va creste si se va transforma in teroarea rusinii si a fricii de expunere publica. O dorinta sau un impuls pasional se pot transforma in furtuni ale senzualitatii care ne tulbura sufletul. Si asta pentru ca gandurile sunt vii si nu mor imediat cum nu le mai avem in mintea constienta. Ele continua sa aiba viata in lumea gandurilor si sa genereze forte care pot sa creeze realitati.
De aceea trecutul nu ne da pace si fiecare rememorare ne face sa retraim puternic acele evenimente pentru ca ele continua sa fie puncte pulsatorii, sa aiba viata, sa genereze camp si consecinte, sa interfereze cu noi. Chiar daca am semnificat altfel povestea din trecut, ea continua sa fie acolo si sa faca parte din biografia noastra.
De aceea un gand emis acum creeaza consecinte cu care ne intalnim mai tarziu chiar daca gandim altfel. Daca nu ammantuit gandul initial, el va continua sa existe si sa emita.

Principiul vietii

Consecintele Legii Vibratiei sunt absolut formidabile. In primul rand, intelegem ca Universul nu stie decat sa creeze. Ca un lucru creat este inlocuit de o alta creatie, care o poate ingloba pe prima, adaugandu-si valoarea la lumea pe care o gaseste in acel moment. Si acest lucru transforma lumea.

In al doilea rand rand, ne ia de pe cap povara de a ne simti datori sa distrugem ce consideram negativ razboaiele, mizeria, rautatea, bolile, saracia etc. Maica Tereza spunea: Nu ma invitati la o demonstratie anti-razboi, ci la una pro-pace. Esti mai in acord cu legile Vietii daca, in loc sa iti pierzi timpul eliminand razboiul, preferi sa cultivi pacea care va face razboiul inutil. Este mai eficient si rentabil sa transformi conflictul in pace, boala in sanatate, saracia in bogatie, rautatea in altruism, frica in incredere, lasitatea in curaj.

Daca vom considera ca ceva este daunator (cancerul de pilda) va trebui sa intervenim constructiv, fara sa propagam frica, ura, furia si nemultumirea. Fara sa distrugem ceva. Altfel nu vom face decat sa creem forte contrare de o si mai mare putere cancerul va prospera, conflictele se vor inmulti, rautatea se va manifesta cu mai multa forta. Dimpotriva, va trebui sa transformam adaugand: iubire, intelegere, bunatate, credinta, bucurie. Nimic nu piere. Totul se transforma in energia unei inimi iubitoare. De aceea terapeutii (intelepti) spun ca trebuie sa ne intelegem boala si sa-i multumim ca ne da ocazia sa meditam la cauzele inbolnavirii.

Daca totul are viata, intentia de distrugere va capata viata si va depasi pragul bolii. Dorinta de a elimina cancerul nu trebuie sa aiba la baza dorinta feroce de a distruge invadatorul. Vibratia distrugerii se va propaga in tot corpul. De aceea terapeutii holistici recomanda integrarea bolii, acceptarea ei. Vibratia acceptarii permite corpului sa se destinda, sa se detaseze de frica si astfel celule imunitare sa intre in functiune. Frica si respingerea blocheaza functia imunitara.

O critica plina de nemultumire va reverbera in sufletul celui admonestat. Daca nu are puterea sa ierte ingloband energia criticii in campul mai inalt si generos al iertarii, critica va continua sa produca daune la nivel energetic. Critica are propria sa viata si continua sa emita dezaprobare in campul nostru. De aceea ne trezim ca evitam persoana care ne-a criticat sau ca atragem de atunci si alte persoane ce nu sunt de acord cu noi. Si asta pentru ca nu am avut puterea de a ierta sau pentru ca persoana care ne-a prejudiciat energetic nu a adus energia caintei in campul nostru practic, nu si-a cerut iertare sau nu inteles ca a gresit, ca a abuzat de dreptul sau de a critica.

De aceea trebuie sa fim atenti cand adresam o critica sau un gand neprietenos pentru ca ele raman in campul auric si al persoanei la care ne-am conectat atentia, dar si in campul nostru, ca expeditori. Si atfel, pastram in mediul nostru energetic, o pulsatie pe frecventa gandului emis. Iar acest gand va atrage din Univers ganduri si energii similare. Si sa nu ne miram daca dupa un episod in care am exprimat o nemultumire ne intalnim cu persoane care ne intretin acea nemultumire stiti, Legea Atractiei! Si de aici catastrofele din viata nostra, ce pot surveni si imediat dar si dupa o lunga perioada, poate de ani de zile.

Trecutul continua sa vibreze

Daca totul exista de-a pururi atunci gandurile noastre continua sa existe, replica de ieri continua sa sune in Univers, sarutul nostru de acum un an continua sa pulseze, despartirea noastra continua sa fie acolo. Daca tot ce este gandit, simtit, creat in Univers continua sa vibreze atunci ce ma separa pe mine de trecut? Nimic. Legea Vibratiei spune ca o replica rostita ieri continua sa existe, sa fie auzita in Univers, sa pulseze, fiind preluata de mintea mea, de sufletul meu, trecand in consecintele pe care le-a generat, continuand sa ramana o unda pulsatorie in Univers, care atrage vibratii asemanatoare. Si asta pana cand este alchimizata, integrata intr-o alta forma energetica: alt gand, alta stare, alt nivel de constiinta care da o alta orientare informatiei initiale.

De aceea ne este greu sa uitam, sa iertam, sa ne vindecam pentru ca evenimentele care ne-au marcat, incarcate de semnificatii si de energie, raman vibrante, au viata si se auto-intretin continuand sa trimita impulsuri spre noi. Daca nu le integram, nu le acceptam, nu le intelege/iertam/iubim/detasam ele vor fi la fel de impactante chiar daca noi credem ca le-am uitat. Vor continua sa ne influenteze viata trecand in convingerile noastre, in fricile noastre, in strategiile de viata, in promisiunile pe care ni le facem. De aceea ramanem blocati in despartire, in regrete, de aceea avem mereu in fata ochilor aceeasi imagine ce ne paralizeaza sau aceleasi sperante iluzorii. De aceea un anumit sentiment sau stare se reactiveaza mereu cand trecem prin acel punct pulsatoriu, ce vibreaza si emite acelasi tip de energie. Acolo, in acel punct al experientei noastre (ce tine de trecut, dar care nu vrea sa ramana acolo pentru ca trecutul e viu in carnea si convingerile noastre) revenim mereu si mereu la acelasi sentimente.

La fel stau lucrurile si cu bucuriile si cu tristetile. Bucuria genereaza un camp urias de incantare care trece apoi in celule noastre, in gesturile si atitudinile noastre. Tristetea genereaza de asemenea, un camp energetic care atrage la randul ei vibratii asemanatoare, se propaga in gandurile si atitudinile noastre. Fiinta noastra multidimensionala este periata permanent de valuri de energie, care fie ne deschid fie ne crispeaza. Si asta cu o viteza uluitoare.

Din caza culturii defensive mereu ne aparam de ceva, suntem interesati sa ne crestem la infinit confortul, siguranta avem o atentie mai mare indreptata spre ce nu functioneaza si ne face sa suferim. Acordam atentie disproportionat. De aceea ne preocupa mai mult sa evitam durerile din trecut decat sa cultivam bucuriile din trecut. Si prin asta nu facem decat sa mentinem intacta vibratia durerilor in loc sa le integram armonios in viata noastra si sa facem ca evenimetele neplacute sa capete alte semnificatii, sa ne cedeze energia primara si sa o putem folosi in actiunile noastre prezente.

Prezentul creeaza viitorul

In orice moment gandurile si gesturile sunt emisii de energie ce incep sa pulseze. Cream entitati energetice cu fiecare respiratie, cu fiecare compozitie mentala. Este o mare responsabilitate. Mai ales daca ne gandim ca aceste productii mental-emotionale raman agatate de aura noastra si emit in continuare, au o viata a lor, atrag alte energii similare, se lasa atrase de alte energii similare

Viata noastra este prinsa intr-o capsula a emisiilor noastre mentale si ale celorlalti. Cat timp jucam dupa regulile mentale ramanem in spatiul mintii in care orice gand/intentie/gest are viata si continua sa existe la infinit, trecand in diverse forme. Avantajul este ca astfel ne putem crea realitatea pe care o vrem!
Daca tot ne cream (mai mult sau mai putin constienti) propria realitate, totusi ar fi bine sa o facem dand nastere unor ganduri/intentii/gesturi/atitudini care sa lucreaza pentru noi, asa cum vrem noi, care sa genereaza contexte pe placul nostru. Asta nu inseamna sa traim in stresul si in frica de greseli de gandire sau greseli atitudinale. Nu trebuie sa controlam permanent ce spunem sau gandim si sa ne anulam spontaneitatea. Este suficient sa fim in permanenta constienti de tendintele noastre. Este suficienta aceasta constientizare permanenta astfel incat, in timp, nu vom mai comite nici o greseala de gandire, atitudine sau fapta.

Apoi, daca vedem mai mult decat bani, vacante, relatie de cuplu, casa, masina, viata de familie, etc, ne putem modela constienta astfel incat ea sa genereze credinte care sa ne slujeasca fiinta si dincolo de acceptiunea obisnuita a vietii.

Un pas mai inalt il putem face conectandu-ne constienta la Spirit, si astfel, inspiratia Divina, va crea o realitate mentala foarte pura, menita sa ne simplifice viata astfel incat la un moment dat sa ne fie usor sa ne cufundam in realitatea absoluta. Adica sa ne contopim cu Dumnezeu daca admitem ca aceasta este frontiera ultima. Adica iluminarea, trezirea, realizarea.

Singurele momente de autenticitate ale fiintei umane sunt cele de meditatie profunda, de revelatie, de iubire profunda, transpersonala, de inspiratie, de iluminare. Atunci gandul dispare, se intoarce la Dumnezeu, nu mai creeaza efect, este in afara karmei. Ca un cerc ce se inchide imediat. Acolo suntem in punctul zero. Acela e momentul in care ne putem elibera din aceasta roata in care ne simtim hamsteri ce alearga continuu.

Concluzie

Traim intr-un Univers aranjat de noi. E bine sa participam la ordonarea sa si sa fim constienti de faptul ca ne compunem realitatea, filmul in care jucam. Si ca putem vindeca trecutul integrand pozitiv faptele si intentiile, dandu-le o directie buna, reintentionandu-le si resemnificandu-le in felul acesta energia lor va curge pe alt fagas, acolo unde vrem sa construim altceva. Participand la construirea propriei vieti, alegem ce vrem sa insemne faptele noastre, cat vrem sa ne afecteze, cum vrem sa le traim. Alegem viitorul pe care vrem sa-l traim: mai putina suferinta inutila, un film mai simplu ca sa ne distraga mai putin atentia de la Universul absolut, acolo unde vrem de fapt sa ajungem.

Realitatea construita de noi va continua sa existe pana cand si ultimul gand va fi mantuit, se va intoarce la sursa sa, experimentandu-l pe Dumnezeu.

Sursa: Esoterism