Postul include şi o anumită atitudine lăuntrică, fiind în acest fel o sursă de sănătate şi echilibru, pe cînd celelalte forme de renunţare forţată la hrană sînt perturbatoare. O vorbă de duh spune că „binele face puţin zgomot şi zgomotul puţin bine“.
De aceea, în post este bine să vorbim mai puţin, să ne abţinem de la certuri, intrigi, bîrfe, minciuni, sa controlam “palavrageala” mintii şi chiar rugăciunile să le spunem în gînd şi în tăcere. Abţinerea de la mîncare este postul trupului, iar tăcerea este postul minţii, al sufletului. În deplină tăcere se produce un fel de întărire a sufletului, o însănătoşire spirituală.
Călugării din mănăstiri spun că dintre toate canoanele postului, cele mai spectaculoase şi rapide efecte le are asupra sufletului tăcerea. 
În tăcere observăm cum mintea tinde să se liniştească, cum receptivitatea la stress devine mai mică, gîndirea este mai profundă şi apare o stare de inspiraţie în care putem găsi soluţii la cele mai dificile probleme ale noastre. Concentrarea în faţa unei icoane are un efect terapeutic extraordinar.
Terapia tacerii in perioada postului nu inseamna o tacere a Divinitatii ca neparticipare, ci o tacere vie, graitoare, activa. Cei care cred in Dumnezeu simt cum acesta lucreaza prin tacere.
La adevarata tacere mistica – forma de comunicare si de terapie cu Dumnezeu, se ajunge numai dupa pregatire de durata, care inseamna si post. Tacerea mistica inlatura toate tulburarile, toti stimulii din afara si din launtrul nostru, care ne tulbura, care ne deranjeaza. Aceste tulburari sint obstacole in fata comunicarii cu Divinitatea.
De ce sintem stresati si cu mintea plina de tot felul de ginduri? Pentru ca ne lasam prada stimulilor exteriori, zgomotelor care ne impiedica sa ne concentram in tacere. Orice vindecare spirituala se produce prin centrare. Sintem bolnavi cind ne descentram, cind ne pierdem centrul, cind ne imprastiem. Ca sa ne vindecam, noi crestinii, cautam concentrarea prin rugaciune sau in fata unei icoane ca un simbol, in genunchi, in biserica.
Concentrarea aceasta in “sfinta tacere” are un efect terapeutic extraordinar. Nu exista o forma mai buna de terapie, de vindecare a bolilor trupesti si sufletesti, decit in cea mai deplina tacere, prin uniune cu Dumnezeu.
Una dintre cele mai puternice rugaciuni la care se face referire adesea este “Rugaciunea Inimii” cind este spusa mereu in gind si in tacere. Aceasta tacere-gind mistica patrunde in noi pina in centrele de taina ale fiintei si ne vindeca sufleteste.
Se mai spune ca cea mai primita rugaciune se face in gind si la miezul noptii, cind dispar toate zgomotele, toate tulburarile inceteaza si tacerea este maxima. Se mai spune ca atunci se deschid cerurile…
Cei ce au ajuns la adevaratul sens al tacerii, ca adevarata atitudine in fata tainelor divine, folosesc cuvintele in sensul lor fundamental, legat de Logosul Divin. Pentru ei, cuvantul este ziditor, avand puterea de a lega si dezlega…
Îndemnuri de la Sfinţi
“Tăcerea este taina veacului viitor. Iar cuvintele sunt unealta acestei lumi.” (Sfintul Isaac Sirul)
„Fă stomacul mic, limba tăcută, păstrează-ţi mintea limpede, inima curată, blîndă şi smerită. Iată postul“ (Sfîntul Vasile cel Mare);
„Postul nu înseamnă numai să mănînci rar, ci să mănînci puţin. Adevăratul post nu constă, de altfel, numai în a domoli propriul nostru corp, ci în a renunţa la hrană în scopul de a da pîinea ta celui ce nu are“ (Sfîntul Serafim de Sarov)
Mai puteti citi:
http://drumuricatretine.wordpress.com/2009/07/02/rugaciune-de-suflet/
http://drumuricatretine.wordpress.com/2009/11/20/o-alta-rugaciune-de-suflet/
http://www.scribd.com/doc/22572275/Cele-Mai-Frumoase-Rugaciuni-Ale-Ortodoxiei
Postat in Divinitate | Etichetat Postul si terapia prin tacere, tacerea mistica | Lasă un comentariu »
Viata este aici, acum. Motivul pentru care nu esti de acord cu asta poate fi pentru ca nu esti cu adevarat “aici” si nici “acum”.
Multe religii ne invata ca dupa ce vom muri vom avea posibilitatea sa ajungem intr-un loc al fericirii si bucuriei numit Paradis sau Rai, asta doar daca am fost suficient de buni in viata actuala. Dar daca raiul acesta il putem atinge acum, fiind inca in viata? Cum il gasim, unde se afla?
In viata noastra putini au experiente inaltatoare. Traim intr-o societate plina de stress, anxietate si nefericire. Daca am putea sa ne ridicam nivelul de constiinta, doar putin, am experimenta o cu totul altfel de viata, mai “usoara”, mai “cereasca” si cu mai multe impliniri. Mai mult, daca vom continua sa ne ridicam nivelul si mai mult, am avea astfel parte de trairi cu adevarat inalte, aici, pe Pamant.
Credinta ca acest Paradis este altundeva, si nu aici, este principalul motiv pentru care nu-l putem experimenta chiar acum.
Cautand ceva mai bun, in alta parte, inseamna ca nu “prindem” intregul potential al vietii, asa cum este ea. In loc de asta, punem la lucru mintea care cauta, analizeaza, compara si evalueaza. Mintea adora astfel de “preocupari”, pentru ca se simte importanta. Trebuie sa nu uitam ca mintea este doar un instrument pe care il folosim. Noi nu suntem mintea. 
Mentalul, prin actiunile sale de filtrare, ne indeparteaza de experienta totala, directa, nemijlocita cu viata. Mentalul interpreteaza experienta prin comparatie cu altele similare stocate in memorie. Dar aceasta interpretare nu este deloc acelasi lucru cu experienta adevarata. Este doar o oglindire. Se poate spune ca este un miraj, o amagire. Ca si cum incercam sa descriem cum este gustul dulce, fara insa a-l experimenta cu adevarat vreodata.
Activitatea neintrerupta a mintii este un rezultat al evitarii celor mai profunde trairi si experiente de viata. Traim intr-o societate care incurajeaza suprimarea emotiilor si deconectarea noastra de la firescul vietii. In compensatie, mentalul este tot timpul “in priza”. Se pare ca este o nevoie disperata de echilibru intre minte si inima (sentimente).
Cu cat traim mai mult pe seama mintii, cu atat mai mult ne departam de adevarata si fireasca experienta a vietii. Pierdem legatura cu realitatea. Traim in adevarate lumi mentale create si intretinute de prejudecati acceptate. Restul experientelor, mai ales cele firesti, naturale, nu-si gasesc un rost in “lumea” noastra, si dau nastere la ganduri care sunt bazate pe interpretari, prejudecati, si alte scenarii iluzorii. Lumea actuala este o iluzie. Credem ca traim, dar, de fapt, nu o facem aproape deloc. Ca si cum am fi deja morti.
Ne cheltuim uriase energii si foarte mult timp (aproape tot) intr-o mare de emotii generate de minte, consumate in drame nascute din ganduri care nu reflecta realitatea, si nici experienta propriu-zisa. Toate acestea formeaza o perdea de fum care acopera adevaratele experiente de viata. Cu cat aceasta perdea de fum este mai deasa, cu atat suntem mai rupti de frumusetea si minunea continua la care am putea avea acces fiecare dintre noi in orice moment.
Viata este aici si acum. Noi insa nu suntem, nici aici si nici acum. Ratam experienta a ceea ce se intampla in mod real aici si acum, pentru ca asteptam altceva. Mereu altceva. Atitudinea noastra de a respinge realul ne indeparteaza automat de viata. Respingem adevarata experienta declarand-o invalida, imposibila, ignorand-o. Ne facem ca nu exista, pentru a avea un motiv de a cauta mereu altceva. Si nu gasim decat mereu aceeasi suferinta, angoasa, lipsa de real. Respingerea vietii creeaza durere. Aceasta este cauza reala a suferintei.
Experienta totala a momentului prezent poate fi traita doar de cel care traieste viu acest moment prezent. A fi total prezent inseamna a fi complet constient si detasat de toate gindurile care iau nastere in mintea noastra chiar in acest moment, de toate emotiile si senzatiile corpului nostru. In fiecare moment.
Dar cati dintre noi putem spune sincer ca facem asta? Adevarul este ca preferam sa cheltuim timp si energie pentru a ne rupe de sentimentele noastre si a evita sa plonjam in adancul experientei care ne este la indemana chiar in acest moment. Ne focalizam atentia mereu pe chestiunile exterioare noua. Preferam sa ne gandim la “problemele” noastre si la rezolvarile necesare (care nici macar nu se desfasoara in acest moment (ca proces), ele fiind mai degraba o asteptare, o proiectie in viitor, uitand de prezent).
Ne mentinem extrem de ocupati asa incat sa avem un motiv pentru a ignora ceea ce se petrece cu adevarat in noi. Majoritatea dintre noi ne sedam corpul si-l secam de energie prin toate mijloacele posibile: risipa de ganduri, de argumentatie inutila, de gesturi etc. Cu cat mai multa risipa, cu atat mai bine. Ne simtim mai epuizati si avem un motiv pentru a ignora adevarul (doar trebuie sa ne odihnim, nu?). Ne batem joc de resursele corpului nostru printr-o alimentatie uluitor de falsa.
Evitam sistematic sa fim cu noi insine pierzandu-ne timpul in discutii (majoritatea inutile) despre chestiuni care nu au nimic de-a face cu adevarata experienta din acest moment. Ne servesc doar ca motiv de distractie, de distragere a atentiei de la o relatie adevarata cu noi insine si cu ceilalti.
Ce se ascunde in spatele freneticei noastre cautari a mereu altceva?
Mereu fugim de ceea ce se afla cu adevarat in noi. Ne este teama de ceea ce s-ar intampla daca am dezvalui cele mai intime sentimente ale noastre. Furia din noi ar iesi la suprafata si am fi vazuti ca un pericol. Fricile noastre ne-ar transforma in fiinte slabe, patetice. Ne temem sa nu devenim vulnerabili daca ne expunem goliciunea sufletului, singuratatea si confuzia in care ne aflam. Nu stim nici cine suntem, nici incotro mergem. Credem ca mintea ganditoare este salvatorul nostru, dar am descoperit ca a devenit o cusca ce ne tine prizonieri.
Toate fricile noastre, pana la proba experientei, nu sunt decat imaginatie. Atat de puternica este aceasta iluzie, incat in fiecare zi intalnesc oameni care folosesc astfel de proiectii mentale pentru a se convinge singuri sa ramana in suferinta, si sperand ca mintea ii va putea salva. Mai degraba continua sa-si indure singuri supliciul auto-impus, decat sa priveasca adevarul in fata.
Cu toate astea, putem face din aceasta suferinta un motiv in plus pentru a ne indrepta spre adevar, pentru a cunoaste adevaratul “eu” care este in fiecare dintre noi. Libertatea se afla exact in directia opusa celei oferita de frica. Iesirea din starea de contractie in care ne aflam se face prin acceptarea, validarea si deschiderea sincera catre fiecare experienta, asa cum este ea. Pe masura ce incepem sa permitem adevaratelor noastre sentimente sa iasa la suprafata, invatam sa le privim exact asa cum sunt, fara prejudecati, fara imaginari inutile. Invatam sa simtim adevarul!
Una dintre ideile cel mai bine “vandute” in societatea noastra este aceea de a astepta “mai-binele”. Toata lumea pare sa fie atat de incantata de aceasta idee, incat parca suntem cu totii intr-o transa, una de consens. In aceasta transa auto-impusa si de care nu suntem constienti, ne petrecem intreaga viata. In timp ce adevaratele ocazii ale vietii, moment de moment, trec pe langa noi, pentru ca suntem ca si adormiti.
Intrebarea este: cum incepem sa ne eliberam din cusca noastra de suferinta? Mai intai trebuie sa recunoastem ca suntem in cusca, sa o constientizam. Pentru multi dintre noi, suferinta a devenit o parte din cotidian, din asa-zisul “normal” al vietii pe care nu-l punem la indoiala, nu-l suspectam niciodata. Constientizand situatia reala in care ne aflam, putem sa gasim o cale de iesire.
Apoi, trebuie sa ne oprim. STOP. Sa nu mai fugim de responsabilitati, sa nu mai alergam dupa “solutii” miraculoase la problemele noastre, sa nu mai cautam nici o alta cale de iesire din cercul vicios in care ne invartim, si sa alegem singura cale adevarata si rapida – momentul prezent. Chiar acum. Opreste-te, si fii. Respira adanc, incepe sa simti ca esti mult mai mult decat ti-ai putea imagina vreodata ca poti fi, chiar in acest moment. Da, chiar acum, cand citesti aceste randuri. Fii asa cum esti!
Si cand gasesti aceasta stare, acest sentiment, observi ca lucrurile incep sa se miste, incep sa se aranjeze de la sine, asa incat vei constata ca apar diverse “coincidente” surprinzatoare, chiar in cele mai neinsemnate (aparent) situatii. Vei afla ca viata iti vine in intampinare, pentru ca tu ai facut primul pas.
Perseverenta in astfel de momente se dovedeste valoroasa. Starile autentice extatice apar atunci cand suntem perfect constienti si mereu prezenti in momentul “acum”. O astfel de atitudine de “a fi” ne permite accesul la inalte stari de constiinta, complet nebanuite inainte. A incerca sa descrii astfel de stari, folosind logica, procesele si definitiile mentale, este similar cu descrierea intregului ocean in cele mai mici amanunte, cu fiecare picatura a sa, la locul ei, fara a scapa din vedere imaginea de ansamblu. Mentalul nu poate face fata la o astfel de sarcina.
Atitudinea noastra fata de viata determina modul in care o experimentam. Majoritatea trecem prin viata precum gasca prin apa. Refuzand apriori situatiile care nu ne convin, plecam de la premiza ca viata ar trebui sa fie altfel, ca aceasta viata nu este asa cum ar trebui. Sa va spun o stire de ultima ora, mereu valabila: viata este exact asa cum ar trebui sa fie. Noi trebuie sa ne schimbam astfel incat sa constientizam acest lucru.
O atitudine de multumire, de liniste interioara, ne permite sa “simtim” viata altfel decat pana acum. Fiind mai atenti la interiorul noastru, descoperim o vastitate nebanuita, vie. Haideti sa nu ne mai concentram pe critica si resentimente, pentru ca altfel atentia noastra e ocupata cu ceea ce respingem si vom atrage inspre noi exact ceea ce nu dorim.
Multumirea, pacea si relaxarea ne indreapta atentia spre acea parte din viata care ne umple de bucurie, de fericire, astfel creand conditiile sigure pentru ca experientele noastre sa fie pozitive. Cand ne focalizam in momentul prezent, descoperim o noua lume. O lume vie, care fusese acoperita de perdeaua de fum intretinuta de gandurile si prejudecatile noastre. Asa ca opreste-te acum. Renunta la toate “problemele” tale, si descopera plenitudinea vietii.
Descopera ca viata e frumoasa, ca ai multe motive sa fii multumit, ca freamatul momentului te poarta pe culmi necunoscute, ca binele incepe sa ia locul raului. Vei incepe sa realizezi ca totul este asa cum ar trebui sa fie: perfect. Vei afla ca fiecare moment prezent ofera ocazii valoroase si minunate pentru experimentare, pentru a afla, in sfarsit, cine esti si unde mergi. Vei fi uimit ca adevarata ta stare normala este una plina de iubire, de armonie, de viata. Chiar si cei din jurul tau vor observa ca se simt mai bine cand esti in preajma.
Viata noastra poate fi plina, vibranta, armonioasa, frumoasa. Viata noastra este aici si acum!
Sursa: DamaiDeparte
Postat in Suflet si Spirit | Etichetat a trai aici si acum, cum sa traiesti in prezent, eliberarea de suferinta, piedici in a trai aici si acum, suferinta | Lasă un comentariu »
Tata din Ceruri, te rog sa-mi binecuvintezi familia, prietenii, rudele si pe cei pe care ii iubesc, si pe cei care citesc aceasta rugaciune chiar in acest moment. Arata-le Tu o noua imagine a dragostei si puterii Tale nemarginite.
Duhule Sfant, te rog sa-i ajuti, chiar in acest moment. 
Acolo unde exista durere, te rog sa le daruiesti pacea si mila Ta.
Acolo unde exista indoiala, te rog sa le inspiri o incredere innoita prin Harul Tau. Unde exista o nevoie, te rog sa le-o implinesti.
Binecuvinteaza-le Tu caminul, familia, munca, da-le Intelepciune si Lumina in viata lor. Binecuvanteaza-i cand pleaca si cand se intorc acasa, mergi inaintea lor si deschide-le calea. Calauzeste-i si ocroteste-i clipa de clipa in toata viata lor.
Iarta-le lor pacatele facute cu voie sau fara de voie, cu stiinta, din nestiinta sau pe cele pe care nu si le amintesc.
Condu-i Tu pe Calea Ta Cea Sfinta!
Doamne Tata, Fiule si Duhule Sfant, iti multumesc ca tu vei face mai mult decit iti pot eu cere.
Amin!
Mai puteti citi:
Postat in Divinitate | Etichetat rugaciune de suflet | Lasă un comentariu »
Spiritualitatea – pe cit de fascinanta, atragatoare si inaltatoare ar fi – ascunde multe “teste”si capcane in care este lesne sa cadem, daca in adincul sufletului nu ne-am cizelat si intarit pe noi insine.
Exista riscul ca din momentul in care pornim pe o cale spirituala, indiferent care ar fi ea – terapii, esoterism, religie etc. – sa apara senzatia de autosuficienta sau sa credem ca lucrurile din viata noastra se vor simplifica automat, ca e suficient ca am pornit pe acest drum spiritual si restul lucrurilor se vor rezolva de la sine, ca a dobindi cunoastere spirituala ne poate scoate din orice impas sau ca problemele relationale vor deveni perfecte din acel moment, ca e suficient sa devenim spirituali si nu ne mai trebuie in rest nimic. 
De ce ar trebui sa vorbim despre capcanele de pe drumul spiritualitatii? Pentru ca toti cei care am pornit pe o astfel de cale sintem supusi “testelor” de tot felul. Faptul ca am pornit spre un astfel de drum, nu ne ofera garantia ca nu ne vom mai “impiedica” din cind in cind de cite o treapta.
Articolul de fata nu isi propune sa judece pe nimeni – cu atit mai putin calea spirituala pe care a ales-o fiecare. Este doar un indemn la a fi treji spiritual, a ne alege calea cu intelepciune si responsabilitate spirituala, de a privi adinc inlauntrul nostru si de a nu ne lasa inselati de iluzii utopice.
Una dintre piedicile cele mai mari cu care ne putem confrunta este lipsa discernamintului spiritual. In fata atitor informatii, carti, scoli, metode, tehnici spirituale etc. care abunda in ultimul timp, avem nevoie de acest discernamint spiritual.
Din dorinta subconstienta de a evolua spiritual sau din “foamea” spirituala in care multi se afla este necesar si un proces de selectie, atent, inseamna sa avem baze corecte si sanatoase puse in acest domeniu (la fel ca in orice sector de viata) sau mai realist vorbind, nu tot ce zboara se si maninca in domeniul spiritual.
Nu largirea orizontului cunoasterii este problema, ci ceea ce ne face sa fim orbi fata de intreg. Discernamintul spiritual poate insemna si intelepciune, si cunoastere, precum si aprofundarea unor domenii conexe spiritualitatii ce tin de cunoasterea umana, poate insemna integritate si verticalitate la nivel mental, emotional si spiritual.
Psihologii si cercetatorii vorbesc in ultimul timp de ceea ce se numeste INTELIGENTA SPIRITUALA, notiune ce vine sa completeze, in mod firesc, o alta disciplina ce tine de inteligenta emotionala. Inteligenta spirituala este semnul maturitatii spiritului si este in stinsa legatura cu maturitatea emotionala si morala, cu comportamentul etic, presupunind un dezvoltat simt al introspectiei si intelegere bazata pe dorinta de a recunoaste iluziile, de a ne detasa de ceea ce este efemer, de a reusi sa conectam viata interioara cu cea exterioara. A fi constient de sine, a-ti sti plusurile si minusurile, a sti asupra caror aspecte interioare sa lucrezi este absolut esential pentru a ne dezvolta maturitatea spirituala.
O alta piedica pe drumul spiritualitatii o constituie ego-ul spiritual. Daca ne-a fost “harazit” un dar, nu inseamna ca acest lucru ne face superiori altor oameni. Lectia smereniei este o lectie ce trebuie invatata atunci cind pornim la drum. In momentul in care ne lasam prinsi de fascinatia si iluzia puterilor psihice sau energetice sau talentelor si inzestrarilor pe care le avem intr-un anume domeniu esoteric, in momentul in care ne folosim convingerile spirituale pentru a crea elitism si separatisme este semn ca deja am luat-o pe calea ego-ului spiritual.
Ambitiile spirituale – dorinta de ajunge sus din punct de vedere spiritual – poate fi si ea o capcana majora pe calea spiritualitatii. Atunci cind apare o astfel de problema e bine sa ne intrebam de ce ne dorim sa ajungem in punctul X pe axa spiritualitatii? Este dorinta reala a sufletului noastru, se inscrie ea pe traiectoria fireasca a destinului nostru, e un liber arbitru exercitat in cunostinta de cauza sau e doar pentru ca e la moda in ultimul timp sa fii spiritual, sa vorbesti despre spiritualitate, sa lucrezi cu energiile sau sa faci channeling?
Trebuie inteles ca fiecare are propriul ritm de evolutie, nu se poate trece pe autostrada spiritualitatii cu 300 km/ora, atunci cind autovehicolul in care te afli, nu poate merge mai mult decit cu 100 km/ora. Desigur ca nu ne impiedica nimeni sa acceleram, dar care sint consecintele vitezei in acest domeniu?
Ma gindesc in ultimul timp si la amploarea pe care a luat-o in ultimii ani fenomenul legat de anul 2012, de toate teoriile, argumentatiile si profetiile pe aceasta tema. Nu despre fenomenul in sine doresc sa vorbesc (pentru ca fiecare este liber sa creada in orice doreste), ci despre ceea ce se afla ca si motivatie la nivel psihologic in spatele acestei teorii. Am observat ca multi se “grabesc” sa evolueze spiritual din cauza acestui fenomen, sa-si faca “temele”, sa asceada printre “premianti”.
Intrebarea pe care ar trebui sa ne-o punem cu totii legata de aceasta dorinta de ascensiune – cu deadline stabilit – este: ne-am fi grabit la fel de tare daca nu ar fi fost sau nu am fi stiut acest “termen”? Urmam noi calea fireasca de evolutie a spiritului nostru sau actionam pe acelasi principiu legat de frica oamenilor fata de viitor, impusa de aceast termen calendaristic, 2012? (despre acest lucru am scris in detaliu in articolul “Viitorul – e bine sa-l cunoastem?”).
O alta piedica pe calea spiritualitatii o poate constitui fixarea pe viata spirituala, fara cunoasterea nivelului psihologic, emotional pe care il avem, care trebuie, de asemeni, inteles, stapinit si imbunatatit. Momentul in care ne avintam pe calea spiritualitatii, va scoate – cu siguranta – la iveala multe dintre problemele noastre la nivel emotional: traume sau evenimente care ne-au marcat in copilarie, adolescenta, sau poate in alte vieti, probleme de relationare cu noi insine sau cu ceilalti, trasaturi de caracter asupra carora trebuie sa lucram etc.
Atit timp cit noi nu sintem “pusi in ordine” la nivel emotional, atit timp cit nu ne-am ajutat pe noi insine sa ne rezolvam problemele emotionale, este greu de crezut ca vom fi capabili sa ii ajutam si sa fim sprijin spiritual pentru ceilalti. Aceste probleme ne vor urmari pina vom reusi sa le intelegem si sa le vindecam. Ginditi-va mereu la oamenii si intimplarile cu care va confruntati, pentru ca ele scot la iveala acele parti din voi ce necesita a fi vindecate. Totul porneste din interior spre exterior! Si nu e celalalt raspunzator pentru ceea ce voi alegeti sa simtiti…
Nu e in totalitate nici vina karmei, nici a energiilor diverse care ne inconjoara, nici a tranzitului nu stiu carei planete pentru relatiile (de orice tip) mai mult sau mai putin dezastroase pe care le avem. Este doar un semn care ni se da ca inca nu stim sa integram si sa tratam corect si armonios partea emotionala, ca inca nu am dobindit linistea interioara, stapinirea si cunoasterea de sine. Un semn ca inca nu sintem constienti de forta interioara de care dispunem si/sau nu o folosim la capacitati maxime si corecte!
A trai fixati doar in sfera spirituala, esoterica, teologica etc, dar fara a pune in aplicare conceptele si in viata reala, fara a le trai clipa de clipa, fara a deveni a doua noastra natura, fara a le pune in aplicare in relatiile cu ceilalti poate fi si ea o capcana in drumul spre Lumina. Adunarea de informatii doar la nivel teoretic ne face sa devenim buni teoreticieni si…atit.
A sti sa echilibram si sa punem in armonie partea mentala, emotionala si spirituala este una dintre lectiile pe care trebuie sa le invatam, sa le asimilam. Evolutia spirituala implica toate aceste trei componente si nu trebuie privite disparat.
Daca ar fi sa ma refer si din punctul de vedere al astrologiei karmice, multi dintre cei porniti pe o cale spirituala vin, deja, din trecut cu un bagaj, cu multe vieti in care au studiat stiintele esoterice, religia, filosofia etc. Atunci, fie nu si-au incheiat misiunea, fie au comis greseli si erori spirituale, fie s-au izolat de lume, raminindu-le lectii de asimilat in ceea ce priveste lumea reala si relationarea cu ceilalti. Li s-a dat – in felul acesta – inca o sansa de a-si indrepta greselile si de a-si folosi talentele sau harurile in sens pozitiv.
Nu este suficient, deci, sa traim doar in “sfere inalte”, sa facem din spiritualitate un atasament, o cale care sa ne salveze sau in care sa ne refugiem din fata problemelor vietii, atit timp cit noi nu sintem dispusi si capabili sa ne ajutam pe noi insine, sa ne intelegem, sa traim in echilibru cu noi si cu ceilalti.
Nu e suficient sa ne refugiem in spiritualitate si sa nu fim capabili sa ne rezolvam problemele “terestre” sau sa nu avem disciplina spirituala; nu inseamna ca daca vedem sau experimentam diverse fenomene psihice inseamna in mod obligatoriu ca am devenit spiritualizati.
… Si revenind la ideea de inceput: sa invatam a ne pastra discernamintul si integritatea spirituala! Este un inceput…
Postat in Suflet si Spirit | Etichetat 2012, ambitii spirituale, capcane pe drumul spiritualitatii, discernamint spiritual, disciplina spirituala, drumul spre spiritualitate, ego spiritual, inteligenta spirituala, spiritualitate | Lasă un comentariu »
Filmul “2012”, lansat si difuzat de curind si Romania, a stirnit numeroase reactii, dintre cele mai diverse. Creat cu un buget de peste 200 milioane de dolari, filmul beneficiaza de efecte speciale spectaculoase si alimenteaza la nivel subliminal ideea de apocalipsa.
In fata a atitor speculatii si predictii – care mai de care mai apocaliptice - e important sa ne pastram discernamintul spiritual!
Postat in Viitor | Etichetat 2012, filmul 2012, predictii 2012 | 1 comentariu »
O recomandare de site care ne indeamna sa privim si sa (re)decoperim Romania si…altfel: mai pozitiv, mai constructiv, mai cu incredere.
Postat in Romania Pozitiva | Etichetat Romania Pozitiva | 2 Comentarii »
“A iubi nu înseamnă a ne privi unul pe celălalt, ci a privi împreună în aceeasi directie.” Antoine de Sainte-Exupery
Din ceea ce am observat până acum, multi oameni cu preocupări spirituale moderne, au probleme serioase în viata lor de cuplu. Bineînteles că, pentru o întelegere superioară, aceste probleme sunt doar exercitii si sanse de a creste împreună, de a ne dezvolta, întâlnindu-ne cu propriile vicii si limitări.
O relatie de cuplu nu poate fi înteleasă, din punctul meu de vedere, decât dacă o privim ca pe o sansă. Oamenii intră în 
relatii de cuplu din neîntelegerea unor realităti, pe de o parte karmice, pe de altă parte a fortelor care se pot naste astfel între cei implicati.
Persoanele care păsesc în biografiile noastre sunt, desigur, parte din familia noastră karmică, de aceea este important să constientizăm încărcătura din trecut care vine către noi în orice relatie pe care o întâlnim.
Însă o întrebare semnificativă este unde găsim noi limita între o prietenie karmică de câteva vieti – care poate fi o prietenie spirituală, obiectivă – si implicarea într-o relatie de cuplu. Însă cum suntem cu totii pe drumul nostru si adunăm experiente din care tragem învătături pentru viitor, putem încerca să valorificăm din perspectiva vesniciei orice relatie în care intrăm. Dacă aspectul karmic este cumva personal si irepetabil din perspectiva unicitătii fiecărui individ, problema fortelor care intervin într-o relatie de cuplu este una aparte si care devine deseori mult mai importantă pentru drumul interior al discipolului spiritual.
Cel alături de care începi o relatie de cuplu se schimbă rapid pentru tine în altceva decât ceea ce este el însusi, chiar dacă uneori îti trebuie ani pentru a observa asta. Unii oameni ajung repede la conflicte care semnalează o primă aparitie a acestui “ceva” nou. Când lucrurile sunt mai grave, oamenii se despart, divortează, dând vina unii pe altii pentru neîntelegerea realitătii celuilalt. Atunci unii ar putea spune că iubirea a devenit mai slabă în amploare fată de compromisurile care trebuie făcute pentru continuarea relatiei. Dar dincolo de certuri, de contraziceri, de forte sufletesti irosite, ce se află? De ce se ceartă oamenii? De ce uneori cel de lângă noi apare în ochii nostri ca un alt om fată de cel pe care îl stiam?
Acceptăm că oamenii se schimbă si vom lua în considerare si acest lucru. Însă, ca oameni cu preocupări spirituale si care păsesc pe un drum personal de initiere, alte lucruri capătă o pondere mai mare.
Dublul nostru este acel ceva care provoacă orice conflict rostit sau nerostit, căci omul alături de care ne vom petrece cel mai mult timp va deveni oglinda noastră, oglinda dublului nostru. Fricile noastre, furia noastră, egoismul nostru, posesivitatea noastră, toate aspectele care plăsmuiesc continuu dublul nostru vor fi reflectate de cei din jur, de cei dragi.
Atunci apar conflictele, pentru că oamenii nu au maturitatea de a se privi pe ei în oglindă, ci se grăbesc să judece ceea ce nu înteleg. Atunci, pentru discipolul spiritual apare o nouă sansă: sansa extraordinară de a fi reflectat – în cei care îi sunt mai apropiati – asa cum sunt ei, asa cum oglinda spirituală reflectă spre ei dublul lor. Abia atunci orice relatie de cuplu poate fi cu adevărat folositoare drumului nostru spiritual, când vom putea să o vedem ca un ajutor real în a ne schimba si a transforma aspectele imorale si întunecate ale fiintei noastre. Însă deseori uităm asta si ne supărăm când oamenii din jurul nostru devin oglinzile noastre si aruncăm cu sentimente copilăresti în cei din jur.
Trebuie într-adevăr o alchimie spirituală pentru a putea curăta dublul nostru atunci când el ne loveste dinspre persoana iubită, dar cu atât este mai valoroasă orice izbândă, cu cât putem fi mai treji si mai responsabili în fata propriilor datorii fată de noi însine si fată de cel de lângă noi. Omul de lângă noi nu se schimbă în rău precum ne pare, ci dublul nostru iese la suprafată din inconstientă si se reflectă în diverse nuante prin ochii lui. Dacă putem întelege astfel relatia de cuplu, vom găsi un real ajutor în propria muncă lăuntrică si spirituala si vom găsi alte metode mai creative si mai utile de a rezolva conflictele.
Exupery a spus un lucru puternic si greu în citatul ales ca motto al acestor rânduri. Ca individualităti constiente de sine si egoiste vrem ca cel din jurul nostru să ne reflecte pe noi. Oamenii asteaptă deseori ca persoana de lângă ei să le reflecte propriile asteptări, propriile dorinte. Însă asta nu este iubire autentică, ci iubire egoista de sine.
Căci o relatie spirituală reală, în cadrul unui cuplu, trebuie să presupună o împreună-lucrare, o păsire pe acelasi drum. Înfrătirea a două suflete pentru o parte de drum din eternitate, pe care acestea aleg să o păsească împreună, poate fi mult mai rodnică dacă ne-am bucura ca celălalt să ne fie alături, nu pentru a împlini asteptările noastre, ci pentru a ne ajuta să ne vedem limitele si a învăta să crestem împreună, fiecare pentru el si pentru celălalt.
Alte articole pe aceeasi tema:
http://drumuricatretine.wordpress.com/2009/10/10/relatiile-si-lectiile-de-viata/
http://drumuricatretine.wordpress.com/2009/10/28/relatiile-karmice-si-scopul-lor/
http://drumuricatretine.wordpress.com/2009/04/26/problemele-in-relatiile-de-cuplu/
http://drumuricatretine.wordpress.com/2009/04/26/eliberarea-de-gelozie-si-posesivitate/
http://drumuricatretine.wordpress.com/2009/09/21/iubirea-neconditionata-2/
Postat in Relatii | Etichetat Destin si Viata, dragoste, Ego, fericire in cuplu, gindire pozitiva, inteligenta emotionala, karma, lectiile de viata si relatiile, relatia de cuplu si viata spirituala, Relatii, sentimente, suflet | 1 comentariu »
Fragmentul de mai jos va va ajuta sa intelegi de ce este necesara prezenta unui real Maestru Spiritual in viata noastra, atunci cind pornim pe acest drum fascinant al spiritualitatii. Capcanele pe drumul spiritualitii pot fi multe si neidentificarea corecta a lor ne poate conduce spre grave erori la nivel subtil. Maestrul Spiritual apare intotdeauna cind discipolul este pregatit!
“Vreţi să învăţaţi să cântaţi la vioară: cumpăraţi un instrument, caiete de exerciţii şi începeţi să cântaţi. Timp de câteva zile cântaţi o oră sau două, dar, puţin timp după aceea, vă pierdeţi din pasiune şi vă opriţi. O săptămână mai târziu reluaţi vioara, apoi din nou vă opriţi… Şi astfel timpul trece cu alternaţii de activitate şi de lene, în funcţie de capriciile voastre. Din contră, dacă aveţi un profesor, vreţi să meritaţi aprobarea sa, stima sa, şi lucraţi asiduu ca să fiţi pregătiţi pentru ziua lecţiilor. Profesorul vă corectează erorile, vă încurajează şi, astfel, sub îndrumarea sa, veţi deveni într-o zi un virtuos. Niciodată n-o să auziţi să se spună că un mare muzician a ajuns la culmea artei sale fără profesor.
La fel este şi în domeniul spiritual: aacă nu aveţi un Ghid spiritual, este foarte dificil să fiţi perseverent. Credeţi că ar fi bine pentru voi să meditaţi, să faceţi eforturi pentru a vă ameliora, dar, foarte repede, vă lăsaţi pradă vechilor obiceiuri… Câteva luni mai târziu, vă reamintiţi de bunele voastre intenţii, faceţi din nou câteva eforturi… până în ziua în care veţi recădea definitiv în inerţie. Pe când cu un Ghid spiritual vă simţiţi în mod continuu stimulat; prin cuvintele sale, prin exemplul său, el nu încetează să vă antreneze. Şi, apoi, el vă atinge sentimentele, iar pentru că îl iubiţi, îl admiraţi, sunteţi împins să lucraţi pentru a vă transforma.
Bineînţeles, aceasta nu vă va împiedica să recădeţi în erorile voastre, dar, de fiecare dată, veţi lua decizii mai bune, iar, într-o zi, forţa produsă de aceste hotărâri va fi predominantă. Cel mai grav nu este să recădeţi în erorile voastre, ci să abandonaţi speranţa de a triumfa, să nu mai faceţi eforturi pentru a vă corecta. Trebuie să cunoaşteţi puterea unei decizii. Din ziua în care un om decide în mod sincer să se transforme, Ghidul său spiritual arătându-i pericolele drumului pe care este gata să-l urmeze, această decizie se înscrie şi plasează în el un nou punct de plecare. Chiar dacă încă nu se vede, ceea ce s-a înscris va da într-o zi rezultate. Iată utilitatea unui Ghid spiritual.
Dar, ceea ce aş vrea mai ales să vă fac să înţelegeţi, este că, dată fiind natura Lumii spirituale, este mai bine să nu intraţi, decât să intraţi fără ghid, aşa cum au făcut-o unii spre nefericirea lor. Ei au cumpărat cărţi unde sunt expuse tehnici de concentrare, de meditaţie sau de respiraţie şi iată-i că se lansează în exerciţii care sfârşesc prin a-i distruge fizic şi psihic. Ar fi fost mai bine pentru ei să fie mai puţin perseverenţi!
Sunt întotdeauna mirat să constat că oameni care nu concep să facă o ascensiune pe un munte fără a-şi lua un ghid, se lansează aşa, singuri, în explorarea Lumii psihice unde pericolele de a se rătăci, de a cădea în prăpăstii sau a fi îngropaţi sub avalanşe sunt mult mai mari. Aici, este extraordinar, se vor descurca singuri! Da, şi iată de ce există atâţia dereglaţi printre aşa-zişii spiritualişti. Ei s-au hazardat aşa, fără un ghid spiritual şi s-au pierdut.
Niciuna din aceste neplăceri nu s-ar fi produs dacă spiritualiştii ar fi înţeles, încă de la început, un lucru esenţial: că trebuie să-şi pregătească activitatea prin practica anumitor calităţi şi virtuţi: iubirea, blândeţea, puritatea, supunerea faţă de lumea divină… Deoarece în acest domeniu voinţa nu este suficientă.
Eroarea multor spiritualişti este de a nu şti să dea activităţii lor o bază solidă. Ei se lansează aşa, fără nicio pregătire, gândind că este suficient să dorească, să vrea, pentru ca Lumea invizibilă să li se reveleze, ca Îngerii să vină să-i servească şi ca toate Puterile să cadă în mâinile lor. Ei nu, din nefericire, nu! Adevăratul spiritualist îşi petrece 20 sau 30 de ani pregătindu-se sub îndrumarea unui Maestru şi, apoi, în foarte puţin timp, obţine tot ceea ce doreşte. Pregătirea este cea care este îndelungată în domeniul spiritual. Dar oamenii nu se pregătesc, ei continuă să întreţină în forul lor interior orice fel de gând, orice fel de murdărie sau injustiţie. Din timp în timp, bineînţeles, ei „meditează” puţin, aşa-zisă meditaţie şi aceasta le ajunge. Lor, da, poate, însă în realitate, aceasta nu ajunge. Deoarece chiar şi pentru meditaţie sunt condiţii prealabile de satisfăcut.
La ora actuală, meditaţia devine o modă, şi din ce în ce mai mulţi oameni pretind că meditează. Dar această meditaţie nu aduce nimic, deoarece a medita nu se poate face aşa, fără pregătire. Cum vreţi să faceţi să mediteze pe cineva care nu a avut niciodată un ideal înalt, care nu a ieşit niciodată din capriciile sale, din plăcerile sale? El spune că meditează! Dar asupra cărui lucru? Asupra banilor, asupra puterilor, asupra unui bărbat sau a unei femei de sedus.
Cum ar medita el asupra subiectelor cereşti din moment ce nu are un ideal înalt care să-l scoată din viaţa sa ordinară, animală, pentru a-l conduce până la Cer? Este imposibil pentru cineva să mediteze înainte de a-şi fi învins anumite slăbiciuni şi de a înţelege anumite adevăruri; nu numai că nu poate, dar este chiar periculos să încerce.
Deoarece partea cea mai remarcabilă a activităţii interioare este că niciun exerciţiu de gândire nu rămâne fără rezultat. Întotdeauna există rezultate. Doar că, iată, aceste rezultate sunt deseori deplorabile. De ce? Pentru că omul a mişcat elemente ale Lumii sale interioare, fără să le purifice sau să le organizeze. A mers să agite tot ceea ce era ceţos şi crepuscular; a rămas în mlaştinile planului astral, nu a ştiut să se ridice mai sus pentru a găsi Lumina planului mental.
Esenţialul nu este să fii inteligent, bogat, puternic; nu, esenţialul este să fii bine ghidat, chiar dacă posedaţi tot felul de calităţi: putere, inteligenţă, frumuseţe etc., întotdeauna riscaţi să vă spargeţi capul undeva.
Problema este, deci, de a găsi un Ghid spiritual care vă va da cele mai bune metode de lucru pentru a avansa în Viaţa spirituală… Cele mai bune, adică cele mai puţin periculoase, cele mai eficace; poate cele mai lungi, dar cele mai durabile.
Nefericirea este că oamenii sunt grăbiţi, ei nu au timp, nici răbdare, nici încrederea pentru a se angaja pe o cale luminoasă, mai lentă, evident, dar mai sigură. Sunt grăbiţi, vor să devină dintr-o dată mediumi, magicieni, clarvăzători aşa cum devii pedichiurist sau manichiurist, iar de îndată ce obţin un mic rezultat fac zgomot cu toate acestea. Astfel, induc în eroare foarte mulţi oameni, deoarece lumea care nu are criterii, înghite tot.”
Fragment din cartea „Ce este un Maestru spiritual?” de Omraam Mikhalel Aivanhov
Postat in Suflet si Spirit | Etichetat ce este un maestru spiritual, Maestru Spiritual, Omraam Aivanhov | Lasă un comentariu »
